2,961 matches
-
chemare scriitoricească, această cronică ar fi putut fi plictisitoare, neimportantă, oricând dată uitării. Opera de față are atâtea calități de limbă și stil literar, are atâtea valențe ivite din șlefuirea cuvintelor în cea mai neaoșă și frumoasă limbă literară, de invidiat chiar pentru români. Cheia magică a descifrării personalității și a scrisului dvs. În stil atât de obișnuit, dar cu atât mai demn de apreciat îmi apare prin faptul că proveniți dintr-o familie care a trăit în România un asemenea
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
decât putea să-i fie tatăl natural al băiatului (mama lui murise lăsând în urmă șase copii cu un tată alcoolic care nu-i putea ajuta nicicum). L-au crescut cu dragoste și cu responsabilitate, oferindu-i condiții materiale de invidiat, poate mult mai mult decât ar fi trebuit. În jurul Măriei-Sale copilul s-a creat o atmosferă mai mult decât favorabilă dezvoltării și împlinirii lui ca om de mai târziu. Ba pot spune că i-au creat în jur un prea
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
fi trebuit. În jurul Măriei-Sale copilul s-a creat o atmosferă mai mult decât favorabilă dezvoltării și împlinirii lui ca om de mai târziu. Ba pot spune că i-au creat în jur un prea pronunțat belșug și confort, demn de invidiat. În această atmosferă a crescut copilul care, pe măsură ce creștea a înțeles că se bucura de o tot mai mare dragoste părintească și a cam început să facă cornițe, să ridice noi dorințe și pretenții. Întâmplător m-am nimerit în casa
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
neșansa a urmărit-o și mai ales a marcat-o. Cu toate acestea a mers mai departe și a înfruntat viața, cu rezultate bune, mai ales pe meleaguri atât de îndepărtate unde... chiar cei mai tari și mai bărbătoși ar invidia-o de felul cum a reușit, devenind în final o învingătoare. Eu n-am avut curajul să mă întregesc cu familia fiicei mele, dar explicația vine din faptul că mă aflam la o vârstă înaintată, deci mai puțin adaptabil noului
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
indirect) prin d-na Șerban din Constanța volumul de poezii, rod al unor frământări de durată, la care se adaugă și Harul poetic pe care Creatorul vi l-a implantat în inima, sufletul și mintea dvs. În mod sincer vă invidiez pentru că modul dvs. de exprimare se exercită prin intermediul versurilor, izvorâte dintr-o trăire intensă ce se concretizează în creații deosebite, creații ce marchează viața dvs. de familie în primul rând și fapt și mai important este că priviți cu aceeași
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
iubești. La cel mai înalt nivel posibil! Se gândi la imaginile pe care le văzuse la televizor în acea dimineață și la sentimentul pe care i l-au trezit, dar pe care nu l-a recunoscut nici față de ea însăși. Invidia. Îi invidia pe oamenii care stăteau în capul mesei de negocieri în Ierusalim, oamenii care fuseseră însărcinați cu cea mai grea și mai provocatoare misiune, negocierea păcii. Și-i imaginase imediat ce văzuse știrea. Precum pescarii care trag din apă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cel mai înalt nivel posibil! Se gândi la imaginile pe care le văzuse la televizor în acea dimineață și la sentimentul pe care i l-au trezit, dar pe care nu l-a recunoscut nici față de ea însăși. Invidia. Îi invidia pe oamenii care stăteau în capul mesei de negocieri în Ierusalim, oamenii care fuseseră însărcinați cu cea mai grea și mai provocatoare misiune, negocierea păcii. Și-i imaginase imediat ce văzuse știrea. Precum pescarii care trag din apă un specimen rar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Un bărbat care se ducea să-și petreacă seara acasă. Era o imagine atât de banală, dar o fascina totuși pe Maggie. Dintr-un motiv sau altul, nu avusese niciodată parte de o astfel de viață casnică, monotonă, elementară. Îl invidia pe bărbatul care se îndrepta spre casă cu o sticlă de lapte, din care să bea copiii în timpul poveștii spuse înainte de culcare. Probabil făcea același lucru în fiecare seară. Cumva reușise asta fără să încerce vreodată să scape. Golindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
În tandem cu mulțimea. Pe când trecea pe lângă zeci de pescari cu chipuri aspre, ce stăteau tăcuți unul lângă altul, Înșiruiți de-a lungul vechiului pod Galata, fiecare ținând Într-o mână o umbrelă, iar În cealaltă o undiță, Zeliha Îi invidia pentru capacitatea lor de-a sta nemișcați, pentru puterea de-a aștepta ore Întregi niște pești care nici măcar nu existau, sau, dacă existau, se dovedeau a fi atât de mici Încât nu puteau fi folosiți decât ca momeală pentru alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
hotărâse să dedice localul scriitorului său preferat. Aceasta ar fi putut fi cea mai plauzibilă ipoteză, dacă proprietarul cafenelei nu ar fi fost un muzician și cântăreț Între două vârste, care afișa Întotdeauna o alură atletică și un bronz de invidiat și care avea o antipatie atât de profundă pentru cuvântul tipărit, Încât nici nu-și dădea osteneala să citească versurile cântecelor pe care formația lui le interpreta vinerea noaptea. Adevăratul motiv pentru care bistroul fusese numit după Kundera, circula contraargumentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
A tras un fum lung, Înainte să se Întoarcă la locul ei și să Înceapă din nou să se plângă. — Mă enervează să văd toate chestiile alea gen casă-dulce-casă. Copii triste ale familiilor fericite. Știi, din când În când o invidiez pe Petite-Ma, are aproape o sută de ani acum, cât Îmi doresc să fi avut boala ei. Dulce Alzheimer. Memoria pălește. Nu e bine, scumpo. — Poate că nu e bine pentru oamenii din jurul tău, Însă e bine pentru tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și de hotărâtă să-i dovedescă familiei Tchakhmakhchian că femeia pe care o etichetaseră ca pe o odar și pe care nu o priviseră niciodată ca pe una de-a lor, era de fapt o persoană foarte drăguță și de invidiat. Acum, douăzeci de ani mai târziu, zâmbea doar amintindu-și de tânăra plină de ură care fusese odată. Deși Înverșunarea ei față de primul soț și de familia lui nu se domolise niciodată cu adevărat, Rose Învățase În timp să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
s-a format o băltoacă maro Închis. — Te-a deocheat cineva? a Întrebat mătușa Feride aruncându-i Asyei o privire bănuitoare. Dacă m-a deochiat cineva? a râs Asya cu amărăciune. Sigur, pot să bag mâna-n foc! Nu mă invidiază toată lumea din oraș pentru frumusețea mea? Era un articol În ziarul de azi despre o tânără de optsprezece ani care a căzut În genunchi și a murit În timp ce traversa strada. Cred că trebuie să fi fost deocheată, a spus mătușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
noaptea, În camera În care dormea și soția lui. François nu Înțelesese niciodată cum putuse mama lui să adoarmă Într-o Încăpere În care bătea cineva la mașină. Era o manifestare ciudată de dragoste, pe care astăzi aproape că o invidia, el care era singur și care spera că la Întoarcerea lui Delphine vor avea din nou același program. Nu mai făcea dragoste: fără Îndoială că nu trebuia să caute prea departe cauza actualei sale blazări, a dezamăgirii, a disperării... A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pe năframă decât pe sine însăși. Studenții, care se îmbulzeau în jurul rafturilor și meselor anticariatelor de pe Aleea Sapsskoi, îl înfuriau nespus pe Salitov, care nu avea nicio îndoială că aceștia se considerau superiori lui, ca și cum el ar trebui să-i invidieze pentru hainele lor zderențuite, pentru căciulile lor rupte și ponosite, și chair și pentru burțile lor goale și flămânde. Ce ierarhie ordine societate mai era și asta în care chingile celei mai abjecte ale sărăciei erau privite ca pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și Încă amețită din cauza diferenței de fus orar, dar trebuie să mă duc la L.A. Am fost În șaizeci de țări, dar n-am ajuns Încă pe Coasta de Vest. E ocazia perfectă! Kitty asculta visătoare. Cât de mult o invidia! Să sari dintr-un avion Într-altul, de pe un continent pe altul. Să călătorești spre Însorita Californie În toiul iernii Împreună cu bărbatul iubit. — Toată viața am visat să ajung În L.A., se trezi mărturisind. E o imagine care mă urmărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
lor, să fie proaspete. Apoi mi-am amintit. Doctorul Aristide, un individ nesuferit, cu o mutră de porc parfumat și încrezut, care se considera irezistibil ca bărbat, se lăudase prin azil că părăsise o văduvă pentru care l-ar fi invidiat mulți bărbați. Și într-o zi îi spusesem lui Dinu, mai mult din antipatie împotriva lui Aristide pe care aș fi vrut să-l prind cu minciuna, că doream s-o cunosc; îl rugasem chiar să-mi arate casa la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lingușeam, a sfârșit prin a crede că era ceva de capul lui, cine rezistă la laude? și de câte ori intra în criză de încredere trimitea după mine. Asta mi-a adus cu timpul nu numai liniște ci și o situație de invidiat, căci puteam să-i strecor directorului orice adevăr sau minciună fără aerul că pârăsc. Nimeni nu mai îndrăznea să se atingă de mine, ba, lucrurile au ajuns până acolo încât gardienii care vroiau să fie avansați veneau și-mi povesteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trezit târziu, spre dimineață, când ferestrele începeau să se albească, deoarece nu apucasem să trag jaluzelele. Mă uit afară. Iarnă blândă. Mă bucur că nu mai rabd de frig și că respir liniștit. Cu restul voi mai vedea. 27 decembrie Invidiez femeile care, croșetând, nu se mai gândesc la nimic altceva decât la „un ochi pe față, unul pe dos”. 28 decembrie Un coleg mi-a explicat azi cum se poate pune diagnosticul unui nebun. Îi dai nebunului țucalul după ce l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am nici un reproș să-mi fac. Sunt omul cu cele mai puține dezamăgiri, pentru că am evitat să am speranțe. Îi las pe alții să-și umple viața cu deziluzii”. N-am știut ce să cred. Să-l deplâng? Să-l invidiez? 15 ianuarie În timp ce mă bărbieream, m-am tăiat fără să vreau cu briciul. Va trebui să-mi cumpăr lame. 18 ianuarie Un prieten mă întreabă: „De ce nu faci, totuși, nimic?” Aluzie clară la Augusta. Aventurile ei țin de domeniul public
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
din nou. Mâine ies din spital. 10 septembrie Câțiva colegi m-au sărbătorit. Au adus vin și prăjituri. Am băut un pahar de vin ca să nu-i jignesc. Toți mă felicită că m-am repus pe picioare, iar eu îi invidiez pe ei. Mă surprind urmărindu-i, pândindu-i. Ei sunt sănătoși. Fac profesia pe care și-au dorit-o. Unii au copii. Își pot permite să fie generoși și să mă sărbătorească pe mine. Dar n-am nevoie de afecțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
privesc, gelos, cum umblă ca niște animale sănătoase și nepăsătoare. Nu se tem să respire. Nu se culcă seara cu spaima că nu mai există a doua zi. Se trântesc în pat ca niște nesimțiți sănătoși, îi detest și îi invidiez. Ei de ce au dreptul la asta, iar eu nu? Nu mai am chef să fiu tratat cu menajamente. Se poartă cu mine cum ar umbla cu un pahar de cristal care se poate sparge. Aș da orice să mă pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un plus de servilism. Căci începuse, mi-am dat seama, o rivalitate surdă între noi. El avea ca armă trecutul tuturor, pe care-l păzea cu gelozie, eu aveam nopțile din sala cu oglinzi care-mi dădeau un nimb de invidiat. Și de ce să mint? Nu mai aveam nici urmă de modestie. Îmi plăcea să fiu privit pe furiș, salutat pe coridoare, temut, căutat, măgulit. Era o senzație pe care n-o cunoscusem până atunci, amețitoare, plăcută. Beția puterii nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tot eu! Tot eu vânătorul și tot eu vânatul. N-am râs. În schimb, am azvârlit pușca în mlaștină. Degeaba mă înverșunasem. 38 (Din caietul de vise) Lumea aparține celor care au insomnii, așa credeam în adolescență. Pe atunci îi invidiam pe cei care nu pot dormi; îmi ziceam că în vreme ce alții dorm și visează, ei rămân singuri stăpâni peste străzile abandonate. Mai târziu mi-am schimbat părerea și mi-am așteptat răsplata din direcția inversă. Dar pe măsură ce am umplut acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se plimbe, dar nimeni nu se apropia de mine. Cum mă îndreptam spre cineva, respectivul se grăbea în altă parte. Până și Domnul Andrei s-a ferit, jenat. Numai Mefista nu m-a ocolit. M-a măsurat liniștită și am invidiat-o pentru calmul ei. Furios și oarecum speriat, am tras concluzia că Arhivarul, când mă lăsase singur, spusese ceva despre mine, deoarece și Aristide, care zorea spre ieșire, m-a anunțat fără nici o altă explicație că renunțase la bustul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]