2,421 matches
-
complexele de persecuție" ale lui Iorga dacă ținem seama de numărul dușmanilor lui, căci chiar și paranoicii au dușmani. Talentele și realizările sale i-au făcut pe oameni să-l invidieze, iar pozițiile lui politice, istorice și literare i-au iritat pe mulți; dacă adăugăm la toate acestea temperamentul lui Iorga care nu era deloc conciliator și numeroasele conflicte în care s-a implicat, motivele animozității sale față de alții par rezonabile. Identificarea lui cu România l-a făcut să aibă replici
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
duce o luptă pentru țara lui. El se considera un descoperitor al căii de salvare a României: "naționalismul cultural". Și-a închinat viața și s-a sacrificat ca să-i definească, să-i afirme și să-i exploreze potențialul. Dacă îl iritau scăpările discipolilor săi și nu accepta distracțiile, aceasta era din cauză că orice delăsare în luptele purtate de el putea însemna pieirea "naționalismului cultural", crezul său. Mesajul vieții lui constă în faptul că și-a menținut poziția pînă la sfîrșitul său crud
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
idei care să influențeze opinia publică și să mențină permanent contactul cu suporterii. Șeicaru era prezent la Iași în 1918, cînd Iorga s-a adresat conducerii Partidului Naționalist Democrat: "Nu am nevoie de nici un partid; nu face decît să mă irite; îmi impune sacrificii pe care nu mi le pot permite. Sînteți liberi să mergeți unde vreți". Și au plecat, chiar și cumnatul lui, Ștefan Bogdan. Șeicaru avea dreptate cînd spunea că nici un devotament nu poate rezista unui astfel de tratament
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
condamnabilă. Iată ce scria Iorga (în 1921): "Bolșevicii de la Moscova descoperă că națiunile constituie ceva real, un adevăr și o mare realitate indestructibilă"170. Dar Stalin nu credea în indestructibilitatea unei națiuni. Odată, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, iritat de atitudinea ungurilor, a remarcat pe un ton banal față de Beneš: "Problema maghiară nu este decît o chestiune de carele cu boi disponibile". Avea să vină și timpul cînd Stalin va avea șansa să aplice metoda aceasta și în Basarabia
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
a numit pe prințul Nicolae "mizerabilul ăsta". După care s-a întors spre Iorga și spre Argetoianu spunînd: "și voi sînteți niște mizerabili!" În cele din urmă s-a aruncat în brațele lui Iorga (dar, conform spuselor lui Argetoianu, o iritau barba și cravata ieftină a acestuia). Iorga a îndepărtat-o cu blîndețe și i-a spus: "Ei bine, doamnă, nu mai este nimic de spus după primirea pe care le-ați făcut-o reprezentanților guvernului țării". Iorga și Argetoianu au
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
iar el ura anarhia. Era totodată partizanul Sistemului de la Versailles și devotat Franței din punct de vedere politic și cultural. După venirea la putere a lui Hitler, Iorga își va canaliza ura spre orientarea progermană a Legiunii. Iorga era profund iritat de provocarea pe care o reprezenta Legiunea. Ura lui, alimentată de personalitatea sa, nu avea cale de întoarcere, manifestîndu-se neobosit pînă cînd Detașamentul Legionar al Morții a pus mîna pe el. În anii următori, Vaida a sperat să ajungă la
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
și experimentele unei revoluții sociale "arhanghelice". Între timp, toți germanii de la toate nivelurile lucru deloc surprinzător atît diplomatul conservator de carieră, ambasadorul Fabricius sau, la nivelul "W" (Wirtschaft), dr. H. Neubacher, cît și cei din SS sau SD erau profund iritați de Iorga. Echipa morții lui Boeru (așa cum nota Antonescu mai tîrziu, "acesta a devenit dureros de conștient de faptul respectiv") a primit din Germania armele cu care vor fi asasinați Iorga și Madgearu 29. În septembrie 1940, Legiunea a ajuns
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
spera să schimbe lumea cu două-trei discursuri"). Discreditate cu multă vreme în urmă, Iorga respingea schimbările sociale deliberate și reformele forțate. Soluția era o transformare organică treptată în cadrul naționalismului cultural. Receptivitatea naționaliștilor (de tipul lui Iorga sau De Gaulle) îi irită atît pe cei de stînga, cît și pe cei de dreapta. Naționaliștii recunosc anumite realități, care, într-o epocă a iluziilor (atît de stînga, cît și de dreapta), îți scapă în cea mai mare parte printre degete. S-ar părea
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
care nu făceau decît să petreacă seri plăcute la Opera de la Viena sau vacanțe în Alpi. Iorga scria sarcastic despre "dimensiunile și măsura aproape nelimitate ale perfidiei vieneze". Op. cit., vol. I, pp. 94-295. După părerea lui, această fățărnicie l-a iritat și pe Mihai Viteazul, care, descinzînd din bizantini, ar fi trebuit să știe ceva despre duplicitatea acestora 81 Op. cit., vol. I, p. 248 82 Op. cit., vol. I, p. 258. "N-am uitat dragostea, o dragoste care nu m-a părăsit
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
cinema!) Dați-mi voie să mă descriu pe mine cel adevărat. Sunt zvelt și de înălțime mijlocie. Am o față ovală, cu un nas mic, drept, buze subțiri, și un ten deschis, uniform, delicat, care roșește ușor. Când ceva mă irită sau mă contrariază, obrajii mi se aprind ca para focului. Această trăsătură care pe vremuri mă supăra, a devenit mai târziu un fel de „marcă a fabricii“; și când am început să fiu considerat, în profesiunea mea, un tiran, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
acest timp, ochii ei mari, căprui, luminoși, îmi vorbeau despre etern. Îmi spunea: „Vreau să fiu desăvârșită în relațiile mele cu tine, așa încât să nu suferi când mă vei părăsi“, și această exprimare a iubirii perfecte pur și simplu mă irita. Îmi mai spunea: „Voi aștepta întruna, deși știu... că nu am nimic... de așteptat“. Ce duet de iubire și cât de mult îmi plăcea, deși suferința ei mă făcea și pe mine să sufăr un pic. Desigur, ea își ascundea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fericirea tuturor? Dragule, nu-ți dai seama, e o alegere între bine și rău! Tirada lui Gilbert, care a fost mai lungă și mai nesărată și mai repetitivă decât am transcris-o eu aici, era, firește, absurdă. Dar ce mă irita, într-adevăr, era imaginea lui Gilbert și a lui Lizzie analizându-se unul pe celălalt și discutând, Dumnezeu știe cu câte amănunte repugnante, relațiile lor cu mine. Trebuie să adaug aici că, în ce privește teatrul, care în cazul de față a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
șorț, a aranjat repede și discret masa și apoi ne-a servit prânzul pe măsuța de bambus. Cred că lui Gilbert i-ar fi plăcut să mă servească în fiecare zi în felul ăsta, dar se temea să nu mă irite prin asemenea sugestie. Rolul lui studiat și meticulos de „fecior“ ar fi făcut cinste oricărei comedii de salon. La un moment dat, prinzându-mi privirea deasupra capului lui Titus, mi-a făcut un semn cu ochiul. I-am răspuns cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
context sinistru, renunțase complet să se ocupe de problema mamei lui. Prefera să nu se gândească la aspectul obscen al încarcerării ei. Nu voia să mi se asocieze în postul de temnicer. Un lucru ușor de înțeles. Dar ce mă irita era faptul că, în acest timp, se distra cât îl țineau puterile. Înota, cânta, zăcea pe stânci cu Gilbert bând vin alb cu suc de coacăze (ultima lor descoperire în materie de băutură). Se comporta întocmai ca profitorul de ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
a săgetat prin minte ideea că, probabil, în realitate, James nu părăsise armata. Se dăduse la fund. Îl pregăteau, se vede, pentru cine știe ce importantă misiune secretă, care s-ar îi putut să implice reîntoarcerea în Tibet. De ce păruse atât de iritat când i-am spus că zărisem figura aceea de bătrânel oriental în camera lui? Vărul meu devenise un agent secret! Încercam să mă gândesc la o cale subtilă, plină de tact, prin care să-i dau a înțelege că ghicisem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ar trebui să stea altfel. Eram țeapăn și aveam dureri. Fusese o prostie din partea mea să mă avânt atât de departe. Mă simțeam obosit, slăbit și exasperat. Simpla tinerețe a lui Titus, vigoarea lui tinerească și plină de speranțe mă irita de-mi venea să strig. Mă iritau și gambele lui lungi, goale și bronzate, acoperite cu perișori roșcați, așa cum se iveau din pantalonii suflecați. Simțeam că pierd contactul cu el, că s-ar putea să mă arăt aspru și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și aveam dureri. Fusese o prostie din partea mea să mă avânt atât de departe. Mă simțeam obosit, slăbit și exasperat. Simpla tinerețe a lui Titus, vigoarea lui tinerească și plină de speranțe mă irita de-mi venea să strig. Mă iritau și gambele lui lungi, goale și bronzate, acoperite cu perișori roșcați, așa cum se iveau din pantalonii suflecați. Simțeam că pierd contactul cu el, că s-ar putea să mă arăt aspru și să fiu apoi nevoit să mă rog de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
îndelung. Totuși, trupul lui părea moleșit de atâta relaxare. Îi crescuse barba, ceea ce-i schimba înfățișarea, dându-i un aer spaniol, ecleziastic, sau poate că de războinic ascet. Dar îmi zâmbi vesel, și atunci mi-am adus aminte cât mă iritase întotdeauna zâmbetul ăsta prostesc al lui și cum părea să exprime o facilă superioritate. Era liniște în cameră și zgomotul mării răsuna înăbușit. — Sunt bine. Probabil că am răcit. Am să părăsesc patul în scurt timp. Tu cum te simți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
răstimp de tăcere, de parcă amândoi eram pe cale să adormim. După care, James continuă: — În fond, Titus este copilul lor, în adevăratul și adâncul sens al cuvântului. Și impresia mea este că relația dintre ei ar putea să fie recuperată. Mă irita „impresia“ lui. Pe ce se putea baza? Mi-am dat singur răspunsul supărător: „pe discuțiile avute cu Titus“. Venisem să-l văd pe James cu scopul de a-i grăbi plecarea, și hotărâsem să nu-i povestesc nimic despre crima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pacea resemnării, cu calma îndoliere a totalei pierderi de speranță, o liniște care, în realitate, colcăia de spaime și venin. Doream, pătimaș, ca James să plece; aparițiile lui, tovărășia lui, prezența lui insinuantă, chiar când nu se făcea văzut, mă iritau, supunându-mă la adevărate suplicii. Și Lizzie mă irita, în parte prin lăcrimările ei frecvente, pe care nu și le putea stăpâni, în parte printr-o prostească expresie de stăruitoare compasiune, care se ivea pe chipul ei ori de câte ori o priveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
speranță, o liniște care, în realitate, colcăia de spaime și venin. Doream, pătimaș, ca James să plece; aparițiile lui, tovărășia lui, prezența lui insinuantă, chiar când nu se făcea văzut, mă iritau, supunându-mă la adevărate suplicii. Și Lizzie mă irita, în parte prin lăcrimările ei frecvente, pe care nu și le putea stăpâni, în parte printr-o prostească expresie de stăruitoare compasiune, care se ivea pe chipul ei ori de câte ori o priveam, evocându-mi portretul pe care mi-l schițase Peregrine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ce mai e cu tine. — James era ultima persoană care să știe ce mai e cu mine. Desigur, reluă James, trebuia să-ți fi spus de mult că ne cunoaștem. Dar cuno[tin]a noastră era de natură să te irite. Iartă-mi exprimarea, dar cunosc foarte bine înclinația ta spre o gelozie morbidă. Îți venea greu să-mi spui că eu am părăsit-o pe Lizzie într-un moment când legătura voastră înflorea. — Nu a înflorit niciodată. Și La jalousie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sau măcar când te vei calma vei fi în stare să le înțelegi. — Ce vrei să spui prin „când mă voi calma?“. — Desigur că, din punctul tău de vedere, nu-i o chestiune de importanță vitală. Dar, firește, te-a iritat. Însă, după ce vei chibzui la rece, îți vei da seama că nu afectează cu nimic relația dintre tine și Lizzie și, sper, nu va afecta nici relația dintre noi doi. E foarte limpede cum și de ce s-au întâmplat toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Lizzie acum. La început, când am cunoscut-o, eram un băiețandru ageamiu, stângaci, ignorant, lipsit de grație. E un miracol că măcar s-a uitat la mine. Mai târziu însă, am tratat-o cu răceală, instinctul ei de posesivitate mă irita, dragostea ei mă agasa. Am plecat, a plecat și ea, și totuși întotdeauna m-am întors la Clement și ea s-a întors la mine. Niciodată nu ne-am pierdut unul pe celălalt, iar la sfârșit, când era pe moarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dând târcoale casei mele. Sper că nu sunt „cei din tabăra adversă“, [i că nu mă confundă pe mine cu James! Cât despre bătrânelul acela tulpa, era cu certitudine un agent informator și de asta James a fost atât de iritat că-l observasem. Tocmai am aflat vestea îngrozitoare că Peregrine a fost omorât de teroriști din Londonderry. Parcă nici nu-mi vine a crede. Acum îmi dau seama că priveam activitatea lui ca pe o comicărie. Numai că moartea nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]