1,879 matches
-
cosmic (soarele, luna, stelele): Că mam însurat/ Cu-o mândră crăiasă,/ A lumii mireasă,/ Că la nunta mea/ A căzut o stea;/ Soarele și luna/ Mi-au ținut cununa,/ Brazi și păltinași/ I-am avut nuntași./ Preoți, munții mari,/ Paseri, lăutari,/ Păsărele mii/ Și stele făclii". După cum se observă, întreaga natură, pământul și cosmosul în elementele lor esențiale, participă la marea trecere a ciobanului în eternitate. Atmosfera este solemnă, dar și luminoasă, căci soarele, luna și stelele călăuzesc drumul baciului spre
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
se află însă alegoria morții prezentată ca o nuntă de proporții cosmice, fantastice. Ca și în basme, mireasa este "o mândră crăiasă", iar nunii sunt soarele și luna. Natura întreagă apare personificată, iar elementele ei devin întrupări omenești ("preoți", "nuntași", "lăutari") sau obiecte de ceremonial religios ("făclii"). Toate aceste elemente scot acțiunea din real și o plasează, în plin fantastic, atenuându-se astfel gravitatea celor relatate. In acest fel atmosfera de fabulos din baladă este asemenea celei din basme. IV. Neasemuita
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
de cîntece naționale și străine neîntrecute în sonoritate și claritate”, cum sună o reclamă 3). O natură muzicală, Bacovia e și consumator și interpret de muzică. El cîntă la vioară (ca Lenau ori ca G. Coșbuc), compune, consultîndu-se uneori cu lăutari, și ascultă muzică. Esențialmente muzicală, poezia sa e un veritabil document pentru arhiva sonoră a perioadei de la începutul secolului al XX-lea pînă dincolo de jumătatea lui. Numărul instrumentelor citate e mai mare, cred, decît la oricare alt poet romîn din
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
consumatorii. în anul deloc vesel 1918, de pildă, se jucau: „Hop și eu cu țața Lina” de Sternberg și Botoșansky, „Țațo, nu te supăra” („ghiveci național în două acte”) de A. de Herz, „Bac!” de același dramaturg, „Ausweis” de Georgescu-Ștefănești, „Lăutarul”, „Foaie verde Grine Blatter” (cînd pe romînește, cînd, ușor stîlcit, pe nemțește), „Fetele din Popa Nan” (fără numele autorilor), „S-a aranjat!” de Ion Pribeagu (un parodist veritabil, uneori excesiv), „O revistă cu perdea” de Radu Țandără (pseudonimul lui Constantin
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de după ele/ Vecinic nu te mai arăți!”4). Problema citatelor se pune și mai încolo. De pildă, următoarea frază din „Impresii de roman” se termină astfel: „Cărțile sunt scrise, în ele s ar putea găsi ultimul cuvînt... cancerul, taraf de lăutari... «și dacă anii trec, în fine»”5). Reflecția ironică a lui Bacovia vizează tendința unei părți din proza epocii de a se orienta spre subiecte melodramatice. Dacă la 1900 era de ajuns să pronunți (sau să scrii) cuvîntul „ftizie” ca să
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
din „slăbiciunile lui Pantazi”, personajul lui Mateiu I. Caragiale. Starea pe care Bacovia o evocă într o singură propoziție e descrisă de autorul Crailor de Curtea-Veche pe mai bine de o jumătate de pagină: „Aș fi deschis eu vorba dacă lăutarii n-ar fi început tocmai un vals care era una din slăbiciunile lui Pantazi, un vals domol, voluptos și trist, aproape funebru. în legănarea lui molatecă, pîlpîia, nostalgică și sumbră fără sfîrșit, o patimă așa sfîșietoare că însăși plăcerea de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
zis - unii i se vor fi părut de aur, ceilalți de argint. Dar rîndurile următoare din Memoriile lui Constantin Beldie demonstrează că realitatea întrece basmul și că e de prisos să încerc alte interpretări: „La unul din acele baluri ale lăutarilor am văzut pe nora marelui și prea modestului meșter al arcușului romînesc, Grigoraș Dinicu, în rochia ei de lamé prinsăn șold și în pantofii ei de argint, jucînd - cu toți dracii ei de țigancă”. Sînt convins că în pliurile altor
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Gheorghiță, „Influențe în poezia lui Bacovia”, „Lumea”, nr. 5763, 5 iulie 1937, p. 4) susținea că „a pus pe note (și) multe poezii ale lui Eminescu”. Cînta de asemenea - spun mai mulți - „Steluța”, o piesă nelipsită din repertoriul tarafurilor de lăutari. Ascultînd-o într-o cîrciumă de provincie, Dimitrie Anghel, în schița omonimă, a scris: „Nicicînd durere mai adevărată nu m-a înduioșat și nu mi-a adus lacrimi în ochi fără de voie”. Romanța pe versurile lui Alecsandri sau „Cuibul părăsit” de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în Ondina, titlul Cîntecul Casandrei, deocamdată, a fost modificat în Cîntul unei Casandre. După aceea, versurile atribuite Casandrei, cu tot cu acest titlu, au fost scoase din Ondina, ca poezie aparte, și, după alte cîteva modificări, au căpătat un titlu nou: Cîntecul lăutarului. Acest ultim titlu ne trimite la un episod din amintirile lui Tudor Ștefanelli, legat de conviețuirea sa cu poetul, la Viena. Dacă se strecurau cei mai mulți din societate și rămîneau numai doi-trei, i se dezlega și lui Eminescu limba și atuncia
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
însă cu deosebire; acestea erau cîntecele sale de predilecție. Cînd se hotăra să cînte, atuncia cu bună seamă aceste cîntece nu lipseau din repertoriul său, iar în cele mai multe cazuri, numai pe acestea le cînta. Întîiul cîntec era: "Eu sunt Barbu Lăutarul, Starostele și cobzarul Ce-am cîntat pe la Domnii Și la mîndre cununii... (ș.a.m.d.) Al doilea cîntec era: Dragi boieri, din lumea nouă, Ziuă buna vă zic vouă, Eu mă duc, mă prăpădesc, Ca un cîntec bătrînesc. ș.a.m.
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
din lumea nouă, Ziuă buna vă zic vouă, Eu mă duc, mă prăpădesc, Ca un cîntec bătrînesc. ș.a.m.d. și sfîrșea cu strofa: Ah! gîndiți c-am fost odată, Glasul lumii desfătată, Și-nchinați cîte-un pahar Lui biet Barbu Lăutar." Cînd pronunța Eminescu versul: "Eu mă duc, mă prăpădesc, ca un cîntec bătrînesc", era așa de melancolic și cuprins de atîta emoțiune, încît mai că lăcrăma; iar cînd ajungea la versul: "și-nchinați cîte-un pahar lui biet Barbu Lăutar", el
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Barbu Lăutar." Cînd pronunța Eminescu versul: "Eu mă duc, mă prăpădesc, ca un cîntec bătrînesc", era așa de melancolic și cuprins de atîta emoțiune, încît mai că lăcrăma; iar cînd ajungea la versul: "și-nchinați cîte-un pahar lui biet Barbu Lăutar", el își ridica paharul dacă eram la pahare ciocnea cu noi, îl golea dintr-o dată, stînd apoi lung timp, dus pe gînduri. Iar dacă-l cînta cînd nu eram la pahare de vin, el ofta numai și sfîrșea cu cuvintele
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
dus pe gînduri. Iar dacă-l cînta cînd nu eram la pahare de vin, el ofta numai și sfîrșea cu cuvintele sale melancolice: "Of... neamul nevoii!"144. De observat că, în asemenea ocazii, Barbu Lăutaru servea poetului numai de pretext. "Lăutarul", cu cîntecul, era acum însuși Eminescu, care, deși trecuse cu puțin peste 20 de ani, se considera în ultimul ceas al vieții. Perpessicius vedea în Cîntecul lăutarului "un fior cald, pornind din inima și mai de demult, din vremea "iubitei
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
De observat că, în asemenea ocazii, Barbu Lăutaru servea poetului numai de pretext. "Lăutarul", cu cîntecul, era acum însuși Eminescu, care, deși trecuse cu puțin peste 20 de ani, se considera în ultimul ceas al vieții. Perpessicius vedea în Cîntecul lăutarului "un fior cald, pornind din inima și mai de demult, din vremea "iubitei de la Ipotești"145. Deși pentru Perpessicius, acea iubită încă nu era identificată, totuși legătura cu ea o bănuise. În schimb, L. Galdi 146 credea că în titlul
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
identificată, totuși legătura cu ea o bănuise. În schimb, L. Galdi 146 credea că în titlul Cîntecul Casandrei, schimbat apoi în Cîntecul unei Cassandre Eminescu face aluzie la numele antic al Cassandrei, iar după aceea el le atribuie toate unui lăutar cu calități excepționale, însă condamnat de soartă la o dureroasă singu rătate 147. Galdi nu vedea vreo legătură biografică între Casandra, acest lăutar și Eminescu, tocmai cînd Casandra este iubita lui Eminescu, iar "lăutarul", însuși Eminescu. Între Casandra din antichitate
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Cassandre Eminescu face aluzie la numele antic al Cassandrei, iar după aceea el le atribuie toate unui lăutar cu calități excepționale, însă condamnat de soartă la o dureroasă singu rătate 147. Galdi nu vedea vreo legătură biografică între Casandra, acest lăutar și Eminescu, tocmai cînd Casandra este iubita lui Eminescu, iar "lăutarul", însuși Eminescu. Între Casandra din antichitate, fiica lui Priam, bazileul Troiei și Casandra de la Ipotești nu poate fi decît o potrivire de nume, mai ales că mitricile Ipoteștiului din
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
aceea el le atribuie toate unui lăutar cu calități excepționale, însă condamnat de soartă la o dureroasă singu rătate 147. Galdi nu vedea vreo legătură biografică între Casandra, acest lăutar și Eminescu, tocmai cînd Casandra este iubita lui Eminescu, iar "lăutarul", însuși Eminescu. Între Casandra din antichitate, fiica lui Priam, bazileul Troiei și Casandra de la Ipotești nu poate fi decît o potrivire de nume, mai ales că mitricile Ipoteștiului din vremea aceea arată multe Casandre, de diferite vîrste. Galdi era foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
lui Priam, bazileul Troiei și Casandra de la Ipotești nu poate fi decît o potrivire de nume, mai ales că mitricile Ipoteștiului din vremea aceea arată multe Casandre, de diferite vîrste. Galdi era foarte aproape de adevăr cînd făcea legătura între Cîntecul lăutarului și altă poezie a lui Eminescu, Din lyra spartă (1867), "ceea ce continua Galdi ne permite să presupunem că și liedul pe care-l analizăm a izvorît dintr-o profundă criză sentimentală" (pag. 51). Văzînd apoi că și aici e vorba
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
tulburătoare"148, a cărei analiză, după Șerban Cioculescu e "parcă mai dificilă" decît a întregii poeme: "Și din chinul ce mă-neacă/ Eu sorb mirul cel curat,/ Cum o lebădă se pleacă,/ Bînd din lacul înghețat". La trecerea în Cîntecul lăutarului, aceasta strofă a căpătat două mici variante: Dintre chinuri ce mă-neacă/ Eu sorbeam mirul curat... Mai departe, comparația cu lebăda a rămas aceeași. Fiindcă Șerban Cioculescu scrie în încheierea articolului: "Propunem și altor amatori de înțe lesuri poetice noi
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
poetice noi și relevante, să reflecteze asupra acestei strofe"149, încercăm să ne conformăm pro punerii. Faptul că strofele întregii poeme au rămas în fond aceleași, deși au căpătat alt titlu, se explică prin același destin pentru Casandra și pentru lăutar. Din motive logice, schimbarea titlului trebuie făcută, deoarece Casandra, pe care o știm moartă, nu mai putea cînta. Ca să-i admitem cîntecul, trebuie să ne-o închipuim, cel mai tîrziu, în ultima zi a vieții, așa cum se închipuie lăutarul. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
pentru lăutar. Din motive logice, schimbarea titlului trebuie făcută, deoarece Casandra, pe care o știm moartă, nu mai putea cînta. Ca să-i admitem cîntecul, trebuie să ne-o închipuim, cel mai tîrziu, în ultima zi a vieții, așa cum se închipuie lăutarul. Dar de unde mai pot ei căpăta atîta putere ca să "cînte" tocmai în ultimele ceasuri ale vieții? Din chinurile care îi "îneacă", din suferințele petrecute în scurta lor viață, ei "sorb" cu un suprem efort ceea ce poetul numește "mirul cel curat
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
viața ei toată visează un cîntec divin, Nu cîntecul undei murinde, pe luciul mărei senin, ............................................................................... Ci lebăda cîntecul morții, al morții cu chipul ei drag, Iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag..." Lebăda din Cîntecul Casandrei și din Cîntecul lăutarului trebuie să spargă cu ciocul gheața de pe lac. Cu riscul de a sîngera, ea ajunge cu ciocul la apă, bea din "mirul cel curat" și după ce aude din adînc plînsetul inimilor de lebede stinse, este gata să-și cînte cîntecul
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
da tragicul sfîrșit, Elena cîntă cîntecul lebedei, de care vor besc poeții". Este posibil ca acest roman, apărut în 1862, să-l fi influențat pe Eminescu. După moartea Casandrei, poetul s-a gîndit de multe ori la moartea sa. Cîntecul lăutarului nu prezintă un caz izolat. Încă din noiembrie 1866, poetul i-a scris amicului său, Filimon Ilea: "Voiu, cînd mi-or duce îngerii săi/ Palida-mi umbră în albul munte,/ Să-mi pui coroana pe a mea frunte/ Și să
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
G. IBRĂILEANU, Eminescu, Edit. Junimea, colecția Eminesciana, Iași, 1974, pag. 250-251. 144. Volumul antologic Amintiri despre Eminescu, Edit. Junimea, 1971, pag. 195-196. 145. M. EMINESCU, Opere, ediția PERPESSICIUS, vol. IV., pag. XI. 146. L. GALDI, Centenarul unei elegii uitate: "Cîntecul lăutarului, în volumul Caietele Mihai Eminescu l, 1972, Edit. Eminescu, pag. 47-57. 147. IDEM, ibidem, pag. 50. 148. ȘERBAN CIOCULESCU, Varietăți critice, 1966, Epl, în articolul Motivul lebedei lui Eminescu, pag. 229. 149. IDEM, ibidem, pag. 230. 150. M. EMINESCU, Opere
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
pe undeva de întunecatele cântece de dragoste și moarte ale Ilenei Mălăncioiu sau Angelei Marinescu. Autoarea Camerei nupțiale descrie cu aceeași voluptate lentele apropieri-depărtări, sfâșieri de sine și de celălalt, ca secvențe ritualice obligatorii într-o eternă antecameră a morții-iubire: "Lăutarii, dănțuitorii/ s-au îmbrăcat în negru și te caută./ Eu mă apropii temătoare,/ îmi sfâșii cămașa. Fâșia albă o înmoi/ în sânge de șopârlă și praf de ierburi/ ce înfloresc o singură dată pe an./ Frumos ești!? Te dezbraci lent
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]