8,145 matches
-
1993), ca fiind activitatea pe care o prestează o persoană în mod sistematic și organizat, în schimbul unui salariu. Pentru realizarea unei funcții pot exista unul sau mai multe posturi. Astfel, în cazul în care Catedra Facultății de Psihologie are opt lectori, putem spune că pentru funcția de lector există opt posturi. Serviciul se poate defini ca o îndatorire pe care o persoană o are în calitate de salariat. Postul este definit, după Mathis, Nica și Rusu (1997), ca o grupă de activități căreia
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
prestează o persoană în mod sistematic și organizat, în schimbul unui salariu. Pentru realizarea unei funcții pot exista unul sau mai multe posturi. Astfel, în cazul în care Catedra Facultății de Psihologie are opt lectori, putem spune că pentru funcția de lector există opt posturi. Serviciul se poate defini ca o îndatorire pe care o persoană o are în calitate de salariat. Postul este definit, după Mathis, Nica și Rusu (1997), ca o grupă de activități căreia îi sunt asociate îndatoriri, sarcini și responsabilități
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
În interiorul comunității universitare, inclusiv, iar ăsta e cazul cel mai frecvent, În situația În care nu le-am citit. David Lodge, În mod evident, scrie despre un mediu pe care Îl cunoaște bine. Întocmai ca Dempsey și ca și numeroși lectori universitari, am petrecut suficient timp alături de colegii mei ca să Îmi fac o idee pozitivă sau negativă referitor la valoarea cărților lor fără să fie nevoie să le citesc cărțile. Contrar celebrei teze proustiene a disocierii Între operă și autor - sau
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
la Universitatea din București, luându-și doctoratul în filologie (2000) cu teza Ideologia literară a lui Duiliu Zamfirescu. A fost redactor în secția literatură și artă a ziarului „Scânteia” (1969-1974, 1983-1988), șef al secției de cultură la „Scânteia tineretului” (1974-1983), lector principal la Editura Eminescu (1988-1991), publicist comentator la „Adevărul” (1991-1992), redactor-șef adjunct la „Vocea României” (1993-1996). Din 1996 este realizator-coordonator la Radiodifuziunea Română. A debutat publicistic în 1964, la revista „Lumea”. Prefigurată în 1976 de o antologie de opinii
ADAM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285175_a_286504]
-
Educația de bază: o prioritate strategică uitată”, „Inegalitatea de șanse În educație”. Dacă problematica reformei și cea a nereușitelor ei nu sînt deloc noi, expunerea practicilor curente, ignorate sau exersate tacit ca daturi ale Învățămîntului nostru, poate surprinde neplăcut mulți lectori nepregătiți. Mihaela Miroiu concentrează În două capitole tarele neasumate ale școlii românești, glosînd mai ales despre autoconcentrare și autosuficiență, elitism, excepționalism și intelectualism, segregare și asocialitate, autoritarism, hiperierarhizare și hipercentralizare, depersonalizare și antihedonism, respectiv discriminări etnice, sociale și de gen
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
română. Își ia doctoratul în filologie cu teza Normă și dialect în limba scriitorilor bănățeni de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, susținută la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara (1979). Din 1974 este lector de limba română la Facultatea de Filosofie din Novi Sad, unde parcurge treptele universitare până la cea de profesor. Debutează la „Lumina” (Pancevo), în 1973, cu articolul Elemente dialectale și populare în proza lui Ion Popovici-Bănățeanul. Colaborează la publicațiile românești din
MAGDU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287954_a_289283]
-
înființat de N. Iorga, în 1921, la Universitatea Jagellonă. Pentru L˜. româna va fi a doua limbă romanică (după franceză) foarte bine stăpânită, ajungând să reprezinte domeniul predilect al preocupărilor sale. Între 1932 și 1938, în 1945 și 1946 este lector de limba română la Universitatea Jagellonă și simultan (1932-1939) predă la Academia Comercială din Cracovia cursuri despre sistemul economic al României. Ultima parte a vieții sale a stat sub semnul traumelor. Materialele de arhivă consemnează o arestare în 1939 urmată
LUDO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287879_a_289208]
-
literar. Urmează la București Școala Centrală, terminată în 1986, și Facultatea de Filologie a Universității București, secția română-engleză, absolvită în 1991. După o perioadă în care este profesor de română la Liceul „I. L. Caragiale” din capitală, devine asistent și apoi lector în cadrul Facultății de Litere, la Catedra de literatură română. În timpul studiilor universitare frecventează cenaclul Junimea, condus de Ovid S. Crohmălniceanu, și fondează Clubul literar, alături de Fevronia Novac, Vlad Pavlovici, Alexandru Pleșcan, Ara Șeptilici și Andrei Zlătescu. Împreună cu aceștia debutează editorial
MANOLESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287988_a_289317]
-
absolvi în 1954. Rămâne preparator la Catedra de istoria literaturii române și urcă toate treptele carierei didactice, până la cea de profesor universitar, în 1979. În 1967 obține titlul de doctor în filologie cu o teză despre Ioan Slavici. Este trimis lector de limba română la Paris (1963), Köln, Bonn, Aachen și Düsseldorf (1970-1973). Un an este director al Editurii pentru Literatură Universală, iar din 1964 până în 1968 face parte dintre activiștii Comitetului Central al PCR, răspunzând de sectorul editorial. Omul de
MARCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288002_a_289331]
-
culturii românești. În succesiunea generațiilor, aceste permanențe au fost receptate ca atare, deși fiecare din ele a redimensionat în maniera ei semnificațiile scrisului lui Maior, în funcție de fluctuația idealurilor și a gustului propriu, în funcție de modificarea raportului dintre operă - mereu aceeași - și lector - mereu altul. Constantă și definitivă a rămas însă imaginea cărturarului erudit și a patriotului militant, încadrat unei generații eroice. MARIA PROTASE SCRIERI: Didahii adecă Învățături pentru creșterea fiilor..., Buda, 1809; Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți, Buda, 1809; ed. îngr. Elie
MAIOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287961_a_289290]
-
n. Niculescu) și al lui Nicolae Mărculescu, avocat. După ce a absolvit Liceul „Mihai Viteazul” din București (1954), se înscrie tot aici la Facultatea de Filologie, secția franceză, absolvită în 1959. Lucrează câțiva ani ca traducător tehnic, iar din 1964 ca lector la editurile Univers, Albatros, Cartea Românească. Din 1990 este redactor la Editura Humanitas. Debutează cu versuri în 1966, la revista „Familia”, iar primul volum, Cartea nunților, îi apare în 1968. Poet în afara oricărei grupări sau clasificări literare, M. este în
MARCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288008_a_289337]
-
zece ani, în 1978, i se acordă titlul de doctor în filologie cu o teză despre I.L. Caragiale. Din 1968 până în 1990 este asistent universitar, în 1990 devenind conferențiar la Facultatea de Litere. Între 1972 și 1974 a funcționat ca lector la Universitatea din Dortmund. În 1993 este trimis lector la Universitatea Ruhr din Bochum, în 1995 devenind aici profesor la Seminarul de Romanistică. Debutează încă din studenție în „Contemporanul” (1964) și colaborează la mai multe reviste, deținând rubrici permanente la
MANOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287991_a_289320]
-
doctor în filologie cu o teză despre I.L. Caragiale. Din 1968 până în 1990 este asistent universitar, în 1990 devenind conferențiar la Facultatea de Litere. Între 1972 și 1974 a funcționat ca lector la Universitatea din Dortmund. În 1993 este trimis lector la Universitatea Ruhr din Bochum, în 1995 devenind aici profesor la Seminarul de Romanistică. Debutează încă din studenție în „Contemporanul” (1964) și colaborează la mai multe reviste, deținând rubrici permanente la „România literară”, „Argeș”, „Flacăra”, „Contemporanul”. E prezent și în
MANOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287991_a_289320]
-
Mircea Ivănescu, Irina Bădescu ș.a., în rândul celor pentru care actul traducerii înseamnă o pendulare echilibrată între un mimetism superior și o capacitate creatoare, inovatoare, presupunând empatie necesară interpretării. Claritatea, limpezimea, rafinamentul prind contur în realizări textuale ce captează atenția lectorului. Lipsite de stridențe, de echivalări care ar măcina și litera și spiritul cărților se dovedesc mai cu seamă traducerile din Ernesto Sábato (Despre eroi și morminte, 1997) și cele din Eduardo Mendoza (Orașul luminilor, 1988, Anul Potopului, 1997). Spațiului cultural
MARTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288045_a_289374]
-
1930, Câmpulung), prozatoare. Este fiica Elisabetei (n. Solomon) și a lui Iosif Marian, mecanic. Urmează liceul la Ploiești și Facultatea de Economia Muncii din cadrul Institutului de Științe Economice din București (1949-1953). Ocupă succesiv funcțiile de preparator, asistent, șef de lucrări, lector și conferențiar la Catedra de științe sociale a Școlii Superioare de Partid și la Facultățile de Medicină și Construcții din București (1953-1981). Pentru că fiul său părăsise țara, este obligată să renunțe la postul de conferențiar și să lucreze ca bibliotecară
MARIAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288021_a_289350]
-
MAZILU, Gheorghe (7.X.1939, Gotești, j. Cahul), critic literar. Urmează Universitatea de Stat din Chișinău (1957-1963). Funcționează ca lector la Catedra de filologie română a aceleiași universități și ca redactor la revista „Nistru”. După 1990 deține funcții oficiale în cadrul președinției și al guvernului, devenind și deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. În lucrările sale M. cultivă o formulă critică
MAZILU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288073_a_289402]
-
sunt frații săi. După ce frecventează școala primară și cursurile secundare la Bacău, urmează Facultatea de Matematică a Universității din București (1944-1949). Cariera universitară, începută la Institutul Politehnic (1950-1953), e continuată la Facultatea de Matematică a Universității din București, unde devine lector (1955), conferențiar (1961), profesor (1966). Este doctor în matematică (1956), doctor docent în științe (1968), membru corespondent (1993) și apoi membru titular al Academiei Române (2001). De asemenea, este profesor invitat la numeroase universități din lume, membru în comitetul editorial al
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
prezintă, dobândind între timp o colaborare la „Contemporanul”, sub directoratul lui George Ivașcu. În 1963, în urma diligențelor lui G. Ivașcu, este angajat preparator la Catedra de istoria literaturii române a Facultății de Filologie din București, ulterior devenind asistent (1964-1968) și lector (1968-1989). După 1990 este promovat profesor la aceeași catedră. Lucrarea de doctorat - Contradicția lui Maiorescu - este respinsă în 1970, în urma referatelor nefavorabile ale lui Liviu Rusu și Al. Dima. Susținută din nou în 1974, datorită intervenției favorabile a lui Al.
MANOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
și al lui Gheorghe Iliescu, țărani. După absolvirea Facultății de Filologie a Universității din București (1960), rămâne asistent la Catedra de literatura rusă. Între 1966 și 1986 a lucrat ca redactor la Editura Tineretului, la Albatros, Univers, în fine ca lector la Centrala Editorială (1986-1990). Între 1990 și 1994 a fost atașat cultural la Ambasada României din Moscova. În 1999 i-a fost acordat de către Editura Univers Premiul „Fidelitas” pentru excelența traducerii. A tradus mult din limba rusă - texte de beletristică
ILIESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287520_a_288849]
-
apoi la Baia Mare, unde în 1961 își ia bacalaureatul. Va absolvi în 1966 Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, secția limba și literatura română. Este profesor într-un sat din județul Cluj, iar din 1969 va lucra ca lector, apoi ca șef al secției de literatură și din 1990 ca director la Editura Dacia din Cluj-Napoca. În 1994 intră în diplomație, fiind numit consilier al Ambasadei României la Paris. În timpul studiilor universitare, debutează cu versuri în revista „Viața studențească
IGNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287507_a_288836]
-
forma substanța eseului Giovanni Papini, publicat la Paris în 1963). În 1948 emigrează în Argentina; spaniola o învață pe vapor, în cele șaptesprezece zile cât a durat traversarea Atlanticului. La Buenos Aires lucrează ca funcționar la o societate comercială și ca lector de limba și literatura română la Facultatea de Litere și Filosofie. Tot aici fondează revista „Noutăți despre Argentina și România”. În 1953 Institutul de Studii Hispanice îi acordă o bursă de studii; se întoarce în Europa, stabilindu-se la Madrid
HORIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287448_a_288777]
-
dă doctoratul (1955). Intră ca ziarist la „Elöre”, apoi lucrează în activul central al Partidului Comunist Român (1956-1965). Își începe cariera didactică la Institutul de Teatru și Cinematografie (1955-1958), fiind ulterior profesor al Universității din București, la Facultatea de Filosofie (lector din 1958, conferențiar din 1962 și profesor între 1968 și 1998), dar și la Facultatea de Limba și Literatura Română și la Facultatea de Limbi Străine, unde predă estetica și, în ultimii ani, filosofia culturii. Debutează în presă în 1956
IANOSI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287485_a_288814]
-
teorie și practică a presei a Universității din București. În perioada 1957-1960 a funcționat în paralel la Institutul de Științe Sociale. Începând din 1961 va ține ore de franceză la Facultatea de Filologie bucureșteană, fiind transferată aici pe post de lector în 1963. Obține titlul de doctor în filologie în 1969, cu teza Balzac în România, apărută în „Analele Universității București” (1970-1971). O variantă a tezei de doctorat va apărea în 1973, sub titlul Balzac, în publicația „L’Année balzacienne”, fiind
ION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287576_a_288905]
-
întâi că învățător în comuna Mândrești din județul Vrancea (1924- 1925), iar apoi ca profesor suplinitor la Cernăuți (1933-1934, 1936-1937), pentru a deveni, în 1940, asistent la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. Din 1942 este trimis lector de limbă și literatura română la Universitatea din Palermo, unde rămâne ca profesor până la sfârșitul vieții. Și-a susținut doctoratul în filologie (1936), cu teza Cântecul popular istroroman, la Universitatea din Cernăuți. Este membru fondator al Societății Academice Române, înființată
IROAIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287620_a_288949]
-
magna cum laude în filologie modernă, secția limba italiană. Va preda limbile italiană și germană la Liceul „Matei Basarab” (1920-1923) și la Academia de Comerț din București (1922-1923). Bursier al Școlii Române din Romă (1923-1925), va fi angajat ulterior că lector de limbă și literatura română (1925), devenind conferențiar (1929) și profesor (1936) la Universitatea din Romă. Colaborează la publicațiile Școlii Române din Romă, la culegerile de acte și memorii ale Academiei Române și la varii publicații academice italiene. Activitatea lui I.
ISOPESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287625_a_288954]