4,823 matches
-
117, Abbildung 13). 3.3. În sfârșit, nu credem că este exagerat să considerăm că, față de atenția deosebită din manuale pentru "arta literară", ilustrată prin clișee adesea emfatice, recomandate memorării, și care eșuează frecvent în așa-zisele "perle" ale absolvenților, lingvistica textului, respectiv pragmatica, pot sta și la baza unei anumite analize, a unor anumite opere literare, în liceu. Există, de altfel, opțiuni fundamentate și demonstrații convingătoare în acest sens. Invocând doar câteva cazuri, putem cita, de exemplu, analize ale literaturii
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ca să ne exprimăm altfel, autorii primelor nuvele și romane istorice românești, trăitori în secolul al XIX-lea, vor beneficia de fapte, chiar vorbe ale secolului al XVlea (de exemplu) transpuse memorabil de cărturarul-cronicar al secolului al XVII-lea. Subliniem motivarea lingvistică bine mediată a primilor creatori români − autori de nuvele și romane istorice. "Întoarcerea romantică spre istorie" a prozatorilor români 44 se face acum cu o adevărată lăcomie benefică, recuperatoare, tezist-demonstrativă, venind în întâmpinarea evenimentelor esențiale de stabilire a conturului național
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Ns. 45), în: Rodica Zafiu/ Adriana Ștefănescu/ Carmen Mîrzea Vasile/ Raluca Brăescu (edit.), Limba română: variație sincronică, variație diacronică. II Stilistică, pragmatică, retorică și argumentare, istoria limbii, filologie, dialectologie. Actele celui de-al 12-lea Colocviu Internațional al Departamentului de Lingvistică (București, 14-5 decembrie 2012), Editura Universității din București, 2013, p. 275-2812. Grant, Robert M., 2001, Early Cristians and Animals, Routledge, New York, 2001. Ursu, N.A., 1976, Dosoftei necunoscut, în "Cronica", XI , nr. 6, p. 4, 6. Ursu, N.A., 1985, Din nou
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
vorba de: tipul idilei, conflictul social (bogat-sărac), cel moral (bun-rău), autoconstrângerea etc. 50 Analiza lexicologică invocată stă la baza unor studii pe care le-am publicat în decursul timpului: Disocieri stilistice în trilogia istorică sadoveniană "Frații Jderi", în "Anuarul de lingvistică și istorie literară", tomul XXVII, A, 1979 -1980, p. 139-144; Specificul metaforei în proza istorică sadoveniană, ALIL, XVIII, 1981-1982, p. 91-103; Modalități stilistice de realizare a distanței temporale în proza istorică literară, în vol. Collegium, Editura Universității "Al. I. Cuza
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
intensității metaforei în subcodul poetic al textelor artistice istorice din secolul al XIX-lea, SCL, XL, nr. 6, București, 1989, p.543-568; Varianta retorică a stilului prozei artistice istorice din secolul al XIX-lea. Bogdan Petriceicu Hasdeu, în "Revista de lingvistică și știință literară", nr. 3 (141), Chișinău, mai-iunie, 1992, p. 55-58; La structure connotative des mots de la langue roumaine. Etudes semasiologique, "Revue roumaine de linguistique", București, 1996, tome XXXII, no 1-2 , pp.33-59, no 3-4, pp. 100-126; Fictionality in the
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
disoluție rapidă. Mai întîi, ar trebui probabil avute în vedere loviturile puternice produse cam în același timp de descoperirile științifice, îndeosebi în materie de fizică cuantică, psihanaliză și deconstructivism postmo dern, ale căror teorii au zdruncinat considerabil metafizica occi dentală, lingvistica, semantica, sociologia etc. Această revoluție a fost îndreptată împotriva unei anumite viziuni statice despre lume, subiect și limbaj, considerate anterior ca stabile, unitare, monolitice. De la Newton și Descartes, concepția noastră se consolidase pe baze esențialiste, subiectul fiindu-și propriul fundament
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
XX, și este în mod particular legat de lucrările lui Jacques Derrida și ale adepților săi. În general, poststructuralismul se referă la o serie de reacții împotriva structuralismului, care se originează în concepțiile dezvoltate de Ferdinand de Saussure în domeniul lingvisticii și semioticii. În jurul anilor 1950, structuralismul începe să se dezvolte în teoria literară (Barthes), psihoanaliză (Lacan) și antropologie (Lévi-Strauss). Așa cum sublinia Arne Grøn48, structuralismul nu desemnează un concept univoc, ci trimite atât la modalitatea structurală de a analiza lucrurile, în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
În jurul anilor 1950, structuralismul începe să se dezvolte în teoria literară (Barthes), psihoanaliză (Lacan) și antropologie (Lévi-Strauss). Așa cum sublinia Arne Grøn48, structuralismul nu desemnează un concept univoc, ci trimite atât la modalitatea structurală de a analiza lucrurile, în special în lingvistică, la transferarea acestei metode în științele sociale și ale spiritului, cât și la structuralismul filosofic. Deși se pare că structuralismul nu este formulat într-o teorie filosofică propriu-zisă, bazele sale implicite par a ține de o anumită interpretare a cartezianismului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sunt "structuraliști", majoritatea criticilor consideră că mai degrabă acesta face trimitere la ultima parte a disjuncției. În acest sens, Peter Barry 51 construiește o listă de distincții între structuralism și poststructuralism, pe patru aliniamente importante. În funcție de origini, structuralismul derivă din lingvistică, și împreună cu aceasta împărtășește încrederea în sistem, metodă, rațiune și științificitate. Dimpotrivă, poststructuralismul derivă din filosofie, și, prin alăturare, cele două discipline au în comun scepticismul în legătură cu posibilitățile obținerii unei cunoașteri certe, atacând asumpțiile bunului simț. În ceea ce privește tonul și stilul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ambii filosofi critică principiile dominante ale societăților capitaliste contemporane, "rațiunea funcțională", ambii subliniază că tipurile de discurs posedă reguli și norme specifice, realizează "cotituri lingvistice" în teorie, dezvoltă o filosofie a limbajului care accentuează varietatea jocurilor de limbaj, în loc să dezvolte lingvistici formale sau structurale etc.). Abordând și binecunoscuta apărare habermasiană a distincției de gen dintre filosofie și literatură 124, cei doi critici consideră că în practică Habermas s-a îndepărtat de acest postulat, Discursul filosofic al modernității fiind posibil de lecturat
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
totalitatea cuvintelor sau frazelor care constituie o scriere; orice scriere imprimată sau manuscris; o operă literară sau un extras, doar că "opera" e închisă, câtă vreme "textul" e deschis. Deși e o noțiune cu largă răspândire în special în spațiul lingvisticii și al studiilor literare, textul este rareori definit cu claritate: "unii cercetători îi limitează aplicarea la discursul scris, mai precis la opera literară; unii îl consideră un sinonim al discursului; în sfârșit, alții îi conferă o extensie trans-semiotică, vorbind despre
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
un ansamblu de cuvinte sau propoziții, verbale sau scrise; la un expozeu didactic pe marginea unui subiect; la o acțiune oratorică, cu scopul de a persuada auditoriul el este "limbaj-în-act" și vizează trei abordări posibile: discursul ca text, în abordarea lingvisticii formale; discursul ca o conversație, în abordarea sociologico-empirică; discursul ca putere/cunoaștere, în abordarea critică 252. Ca substantiv de masă, "discurs" înseamnă pur și simplu limbaj în mișcare, limbaj utilizat, folosit. Ca substantiv numărabil, el semnifică "un subset relativ discret
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se poate constata în toate științele socio-umane, și care a condus la o modificare a înțelesurilor lui, dar, mult mai important, a atras o schimbare a perspectivelor despre limbajul însuși. Într-o anumită măsură, chiar cercetările tot mai amănunțite din lingvistică, sociolingvistică, antropologie, etnologie sau teoria actelor de discurs au produs o mutație la nivelul percepției noastre despre limbaj, modificare ce a reușit să evidențieze o serie de idei forță, pe care Maingueneau le dezvoltă. Astfel, 1) discursul presupune o organizare
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
imperative ale cercetării. Din reperele pe care și le-au fixat membrii curentului, și anume marxismul, teoria inconștientului și experiențele-limită de text și de subiect (așa cum apar ele la Mallarmé și Lautréamont), se vor dezvolta trei direcții generale de cercetare: lingvistica, economia politică și psihanaliza. Având în vedere că începuturile teoriei se regăsesc și în structuralism și semiotică, Julia Kristeva și Roland Barthes vor investiga și aceste domenii. Conceptul de semn, în accepțiunea sa saussuriană, va suporta numeroase critici și reevaluări
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fuga scriiturii" poate fi asimilată unei transcrieri a vorbirii 283. 3.2.3.4. Scriitura între lizibil și scriptibil Preocupările semiologice au aruncat o lumină nouă asupra conceptului de scriitură prin tentativa de cartografiere a situației limbajului și a rolului lingvisticii; el este reabilitat complet atunci când, în Critică și adevăr, se susține că totul este scriitură, mai ales când sensul unei opere este plural, iar autorul nu face decât să reliefeze posibilele ipostaze ale receptării și înțelegerii. A scrie nu înseamnă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
iar opoziția este doar una dintre multiplele fațete ale raportării lor reciproce, am utilizat totuși această schemă ca un punct de plecare valoros în problematica stilului, cu atât mai mult cu cât conceptele prezentate vizează arii diverse, ca literatura, filosofia, lingvistica, retorica, științele politice, teologia. Seria de opoziții stilistice pare, într-adevăr, să marcheze diferența dintre cele două curente și viziunea actuală din care sunt sintetizate caracteristicile discursivității. Dacă modernismul punea acentul pe creație, ce presupunea la rândul ei sinteza, precum și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
întregului material lingvistic pus în joc, la fel cum ilustrarea principală a intuiției unui limbaj primar, care nu se axa pe sens, este oferită de către Ferdinand de Saussure. Baudrillard compară demersul saussurian din Anagrammes cu cel desfășurat în Cursul de lingvistică generală dacă în prima lucrare menționată este descrisă o formă de deconstrucție și de eliminare a limbajului, sensului și valorii, în Cursul de lingvistică generală se renunță la acest proiect pentru a se propune o modalitate constructivă și științifică de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de către Ferdinand de Saussure. Baudrillard compară demersul saussurian din Anagrammes cu cel desfășurat în Cursul de lingvistică generală dacă în prima lucrare menționată este descrisă o formă de deconstrucție și de eliminare a limbajului, sensului și valorii, în Cursul de lingvistică generală se renunță la acest proiect pentru a se propune o modalitate constructivă și științifică de producere a sensului. Baudrillard apreciază această intuiție a abisului limbajului, a tendinței sale de autoabsorbție care se opune producerii sensului, determinând apariția seducției: "Saussure
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Patrick Charaudeau, Dominique Maingueneau (ed.), Dictionnaire d'analyse du discours, Éditions du Seuil, Paris, 2002, p. 571, J.-M. Adam notează că "este preferabil să distingem între text și discurs drept două fațete complementare ale unui obiect comun asumat de către lingvistica textuală care privilegiază organizarea co-textului și coeziunea drept coerență lingvistică, "Textverknüpfung" și de către analiza discursului mai preocupată de contextul interacțiunii verbale și de coerență ca "Textzusammenhang"" (s. a.). Importantă rămâne și înțelegerea textului ca unitate semantică, dar și ca utilizare a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
întâlnim și asocieri paradoxale de termeni, precum "modernitate timpurie, târzie, mai veche ori mai nouă". De câtva timp se obișnuiește ca ultimele forme de modernitate să se exprime cu ajutorul prefixelor "post-" și "hiper". Înainte de 1945 nu se prea foloseau compuși lingvistici de acest fel. Lumea savantă era în mare măsură obișnuită să repete că de jumătate de mileniu suntem pe baricadele modernității. După a doua fază a "războiului de 77 de ani, 1914- 1991" s-a căutat "nu numai un nume
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
și concepții opuse ori diferite de intuiționism. Guénon se delimita adesea de intuiționismul bergsonian (nici o referire la "intuiționismul husserlian"), de cantitativismul din psihologie și științele umane, în general, care mai revine și astăzi în branșele matematizate ale psihologiei, sociologiei, economiei, lingvisticii. Dacă ținem seama că majoritatea lucrărilor cu astfel de subiecte au fost până de curând dominate fie de criticile materialist-istorice în Est, fie de cele ale unor epistemologii pornite din științele naturii sau filosofii ale științei de factură pozitivistă, neokantiană
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
a sociologiei" și a ansamblului științelor umane avea să rezulte din această distorsiune dintre specificitatea obiectului lor și imperialismul totalitar ale metodei științelor "pozitive". Este ceea ce explică și abundența pluralistă a acestor "științe" la plural. Multiplicând microtăieturile între psihologie, psihanaliză, lingvistică, filologie, fonologie, fonetică, gramatologie și cum remarcă Boudon însuși sociologia cutărui sau cutărui domeniu, epistemologia modernă pune cumva în circulație inevitabila tăietură epistemologică în măsură să epureze problematica și, mai ales, să mascheze prin confuzii sterile recunoașterea omului ca obiect
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
popoare ori cu diferite tendințe pretinse a fi valabile la scara umanității. Influențe tot mai mari au avut "noua critică", structuraliștii francezi și americani care criticau tot mai insistent exagerările istoriste și etnocentriste. La noi se foloseau argumente inspirate de lingvistica nouă, teoria informației, logica matematică (simbolică), cibernetica și alte discipline asemănătoare. Se uita că, totuși, Occidentul nu ostraciza nici religia, nici ezoterismul. În biologie și medicină perspectivele micro- stabilite prin biofizică, bichimie și genetică s-au extins împreună cu riscurile mutațiilor
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
umaniste, precum și menținerea unor deosebiri nefirești dintre "istoria internă" și "istoria externă" a științelor. (23, p. 206) Subliniem că multe din conceptele folosite de Kuhn pentru modelul său de dezvoltare a științei provin din capitole sau discipline științifice cum sunt lingvistica (de exemplu termenul central al construcției sale "paradigma"), psihosociologia (de exemplu, "consens", "divergența-convergența gândirii"), istoria (de exemplu "tradiție"), știința politicii (de exmplu "revoluție") etc. Alți termeni au fost preluați chiar din limbajul și cunoașterea comună: "știință normală" "știință extraordinară", "anomalie
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
transferare de termeni și cu atât mai mult de metode și tehnici fizico-mecanice în umanistică. Iar dacă privim situația științelor omului în aceeași epocă din Est, unde academiile și universitățile au apărut mai târziu, scrierile de etnografie, istorie, literatură și lingvistică foloseau destul de rar termenii și maniera cunoașterii naturii lansată de teoriile lui Descartes, Newton, Kepler și alți savanți din secolele al XVII-lea-al XVIII-lea. În sensul acesta, Estul rămânea mai "tradițional" față de Vest, care s-a sprijinit și
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]