3,144 matches
-
literaturii propriu-zise ansamblului structural și funcțional al SF-ului. O serie de povestiri în dialog, cu imagini recurente, complementare, supradimensionate situează societatea viitoare în tablouri individualizate și legate prin lianți narativi, prin care traversează fante și rupturi ale unui permanent lirism nostalgic față de istoria pierdută, trecută în legendă și muzeu al referentului realității pământești în afara oricărei utopii politice. Meduza, memoria, himera și licornul sunt elementele-cheie ale unor transfigurări simbolice care oferă soluția decodificării nuanțelor semantice înlănțuite. Teme și motive ale literaturii
Literatura SF by Gabriela Toma () [Corola-journal/Journalistic/10451_a_11776]
-
de-a doua aparținând circumscrierii personajelor într-o situație insolită, căreia trebuie să-i supraviețuiască. Cele două straturi ale scriiturii sunt într-o permanentă dinamică, rotite de ochiul polimorf al autorului care repartizează - printr-un dozaj nu întotdeauna reușit literar - lirismul, ironia, discursul emfatic și pe alocuri dialectic, filmul interior al personajelor cu necunoscute ce schimbă ecuația și dimensiunea insolitului. Viziunea arhitectonică a autorului, sfidătoare a monotoniei, a structurilor clasice, nemișcate este oglindită în planul urbanistic al lui Nic Benga, personajul
Literatura SF by Gabriela Toma () [Corola-journal/Journalistic/10451_a_11776]
-
în proză și trei în versuri ale lui Perrault sau cele o sută ale lui Andersen. ~n ciuda cruzimii și violenței care li se reproșează uneori, ele înfruntă, de multe ori cu succes umorul și ironia lui Perrault, melancolia și lirismul lui Andersen. Nu e, așadar, de mirare că în ultima ediție din Escales, publicată de Biblioteca Națională a Franței, care prezintă oferta editorială din ultimii ani, sînt selectate patruzeci și cinci de ediții și traduceri pentru poveștile celor doi frați
Grimm și Grrim, la bicentenar și după by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2776_a_4101]
-
proiecte mai vaste. Volumul de debut propune, în definitiv, prin proza omonimă, o punere în abis a întregii literaturi ce va urma. Copilăria încetează să mai fie citită ca un accident biografic, pentru a se converti într-o categorie mitică. Lirismul hibridizează sintaxa textului, discursul se pulverizează în unități poematice. Ceva din miraculosul melancolic al lui Peter Pan de J.M. Barrie e recuperabil aici, după cum sensibilitatea pastorală, sesizată de Gh. Bogdan-Duică și Nicolae Ciobanu, recognoscibilă în paginile din 1923, va trece
Vă place Ionel Teodoreanu? by Ioan Stanomir () [Corola-journal/Journalistic/17334_a_18659]
-
prozodic cu totul aparte. Singularitatea lui se impune, de îndată ce ochiul criticului - care, îmi place să cred, este cititorul ideal - se oprește, cu amănunțită atenție, asupra țesutului său verbal. După opinia mea, patru superlative îl definesc drept o realizare excepțională a lirismului românesc. Voi încerca să le explic și să le legitimez pe rând, într-o ordine stabilită nu tocmai la întâmplare. 1. Versul cel mai arid Observând structura morfologică a cuvintelor care compun acest vers, nu se poate să nu fii
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
de a greși prea mult - ca aparținând mai degrabă prozei decât poeziei. Chiar dacă ținem cont de faptul că, încă din titlu, suntem avertizați - în paranteză - că este vorba de un "metru antic", fapt care trebuie să ne atragă atenția că lirismul Antichității nu excela în figuri de stil, precum modalitățile lirice istorice care i-au succedat, - absența completă a tropilor este bătătoare la ochi. Numai că nici cititorul obișnuit, nici criticul literar nu se simt nici o clipă derutați de o atare
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
-i textură. În momentul în care criticul sau cititorul încearcă să "traducă" cuvintele Nu credeam să-nvăț a muri vreodată prin sintagma "iubirea este o ucenicie a morții", poezia textului a fost deja alterată în beneficiul rezumatului ei de idei: lirismului genuin i s-a substituit o propoziție absolut prozaică. În lipsa oricărei eufonii, dimensiunea lirică a versului e asigurată totuși de ritm: acesta suplinește sunetele, corpul sonor al expresiei ei constând exclusiv în scandarea pe care o dă succesiunea accentelor. Aș
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
dă succesiunea accentelor. Aș putea să spun că o schemă muzicală fără corp, ca o epură, se impune în absența oricărei carnații sonore. 2. Versul cel mai filosofic Adoptarea metrului antic invită, de la început, la acceptarea unui anumit tip de lirism caracteristic sensibilității clasice a Antichității. Personal, susțin că această sensibilitate este de tip intelectualist, întrucât favorizează latura noțională a cuvintelor. De altfel, având în vedere morfologia acestora - trei verbe, plus un adverb - nici nu se putea să fie puse în
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
care își răsfrânge îndărăt efectul liric asupra aridității sale prozaice, - acest vers nici n-ar părea un început de poem, ci mai curând un exord al unei expuneri de analiză psihologică. Într-un anumit fel, acest vers se înrudește cu lirismul din "Glosă". Numai că acolo expresia este cu totul impersonală, ca aceea a unei observații asupra "mersului lucrurilor lumești" pe care ar face-o un observator situat dincolo de poziția oricărui subiect; în timp ce aici propoziția are un subiect (subînțeles, desigur, dar
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
trebuie încadrat, tipologic, între versurile-sentință atât de frecvente în producția eminesciană. Încă un lucru trebuie subliniat: acest vers cu caracter aforistic poate fi citit, de către un iubitor modern de poezie, ca un "poem într-un vers", modalitate tipic clasică de lirism, în care - de pildă - a excelat, la noi, un poet ca Ion Pillat. 3. Versul cel mai obscur G. Călinescu a relevat, în analiza detaliată a poeziilor eminesciene, că implicațiile "filosofice" ale lirismului său țin de straturile de adâncime ale
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
într-un vers", modalitate tipic clasică de lirism, în care - de pildă - a excelat, la noi, un poet ca Ion Pillat. 3. Versul cel mai obscur G. Călinescu a relevat, în analiza detaliată a poeziilor eminesciene, că implicațiile "filosofice" ale lirismului său țin de straturile de adâncime ale textului. Vreau să spun că, sub expresia sentimentală - banalizată sau nu - a unei "romanțe", se cască profunzimi surprinzătoare pe care numai o adevărată "arheologie" a textului este în stare să le pună în
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
că, în "Odă (în metru antic)", enumerarea chinurilor infernale ale celui ce iubește suplinește orice viziune plutonică a Erosului. Acest poem plutește - este riscul structurii sale complexe (pe care m-am străduit s-o analizez) - în apele amestecate ale unui lirism oscilând între calmul contemplativ al ideii de Eros și angajarea existențială în chiar văpaia mistuitoare. Este punctul - probabil, singurul - care permite o comparație între Eminescu și Hölderlin. La amândoi, țipetele romanticului îndrăgostit, sclav al patimei sale, se nasc, trăiesc și
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
a cuvintelor. Cu alte cuvinte, este un vers care îngăduie iubitorului de poezie să susțină că poetul "a văzut idei". Eufonia - cu totul absentă din acest vers - este suplinită de accentele descărnate ale ritmului de factură clasică, extrem de adecvat unui lirism de idei. Cât despre capacitatea imaginală a cuvintelor, aceasta apare abia după ce trecem de versul întâi, ca de un prag liric. Îndată după aceea, însă cuvintele poetului își afirmă capacitatea lor de a se închega în viziuni, pentru a deschide
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
caută, zadarnic, un spațiu de libertate individuală. Poeziile lui recente - ne anunță pe coperta a IV-a a Ștrumfilor - sunt scrise direct pe net și influențate "zdravăn" de noile moduri de comunicare. Fracturismul a fost "epuizat"; e descoperit, în schimb, "lirismul elementar". Dacă în prima secțiune a cărții, 30, Marius Ianuș își contemplă propriul drum, notând, parcă înfricoșat, "am scris versuri îngrozitoare", în cea de-a doua, Ștrumfii afară din fabrică!, încearcă să facă și să desfacă, în continuare, ițele poeziei
Ștrumful-șef by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9771_a_11096]
-
lui Ion Bogdan Lefter, din Flashback 1985: Începuturile „noii poezii”. Ea este ponderată și (cel mai important) analitică, evitînd alcoolul tare al superlativelor ce încețoșează perspectiva și metonimizează imprudent, prin focalizare. Atent și metodic, criticul „optzecist” notează scăderile și deficiențele lirismului marca Ion Mureșan. Aproape toate poeziile de mică întindere „sînt dezamăgitoare față de cele ample”. Din ele, „ideile mari lipsesc”, iar dimensiunile reduse „par consecința unei sufocări a inspirației”. Și la poemele ample apar obiecții: uneori, sensul e „prea obscur”, poetul
Tînărul Mureșan (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3397_a_4722]
-
abis, descoperit în plin cotidian, în familiarul „protector”, în jocurile copilului resemantizate de un poet tragic. Ioan Es. Pop va duce în marea poezie această intuiție extraordinară pe care tînărul Ion Mureșan a avut-o, fără a o urma în lirismul său. Căci formula poetului „optzecist” are o retorică in-dispensabilă, o articulare niciodată „simplă”, brută, elementară, ci, dimpotrivă, complicată, rafinată, sofisticată. Pentru a numi un lucru sau un fapt, Mureșan dă ocol întregii arte și pune totul într-un scenariu al
Tînărul Mureșan (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3397_a_4722]
-
filate în acut, planând aeriene, al căror secret îl deținea doar ea. Dar din toate acestea în afara câtorva fraze frumos arcuite, nimic nu a fost dus dincolo de intenție, căci instrumentul rebel care este vocea nu se mai lasă stăpânit. Iar lirismul intens al Desdemonei verdiene nu a convins, nici prin calitatea intrinsecă a cântului nici prin emoționalitatea expresiei. Și drăgălașele arii din zarzuele - care n-ar fi trebuit să pună probleme - au fost la fel de neinspirate. Am avut tot timpul o senzație
Un sfârșit și un început by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/16847_a_18172]
-
pentru probleme absurde...". Chiar și filosofia, ostenită de efortul penetrării concretului fenomenal, a fost obligată nu o dată a adopta un comportament literar. Exemplu: bergsonismul s-a văzut acuzat de-a fi introdus ilicit în spațiul demersurilor intelectului "o materie proprie lirismului sau romanului". Ajuns în acest punct, Vladimir Streinu face apologia metaforei. "Instrument exact" pentru a sugera "misterul poetic", metafora e refuzată de către unii profesioniști ai criticii "printr-o inadvertență de debut că e o literatură crescută din literatură". E parcă
Despre "stilul critic" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9205_a_10530]
-
mai ales concluzia pe care o extrage . La nivel teoretic, demonstrația lovinesciană îi apare autoarei, pe bună dreptate, restrictivă și simplificatoare, tributară unei retorici a contrastelor (criteriile folosite de criticul de la Sburătorul pentru a defini "literatura feminină"- instinctualitatea, pudoarea, sentimentalismul, lirismul, subiectivitatea, misterul feminin ș.a.m.d. - sunt evident discutabile), dar aspectul esențial rămâne faptul că ele nu se regăsesc "în practică", adică pe terenul criticii aplicate. De aici autoarea Studiilor de literatură feminină, extrage - după cum anticipam - o concluzie interesantă: "Se
Doamnele, între ele... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/11981_a_13306]
-
citiți autori. El și-a cîștigat fără greș admiratorii, scoțînd din mantaua colectivă a unor titani cu suflu epic devastator "paradisuri în destrămare". Populate de inocenți, dezrădăcinați, învinși, lichele de contrast și sinucigași, romanele și nuvelele sale hrănesc nevoia de lirism reprimat, de paseism și de lisare a tuturor dezamăgirilor și decompensărilor de ordin psihologic, social sau istoric.
Decembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/14472_a_15797]
-
mare succes, dintr-o carieră care n-a cunoscut eșecul, fiind debutul cu Maria Jeritza în „Fangiula de’l Vest”. „Grosavescu a fost fără îndoială cel mai fericit tenor al epocei sale, cu un viitor strălucit, care prin extensiunea și lirismul vocal ar fi ajuns la o glorie mondială, de factura marelui Caruso”, nota Filaret Barbu. Debutează cu un mare succes în „André Chenier”, fără repetiție, în ianuarie 1926, după ce alți mari tenori (Piccaver, Tito Patiera) refuză rolul. De altfel, în
Agenda2006-10-06-senzational3 () [Corola-journal/Journalistic/284836_a_286165]
-
un minunat studiul de tinerețe al lui Petru Creția, citit și citat de autor) propune înțelegerea mării ca univers estetic, ca metaforă a unei psyche arhetipale, modelată de forța selenară. Din aceeași sferă elină, amintim, pentru originalitatea și finețea investigării lirismului safic, studiul Atmosfera în poezia safică, de Vichi Dumitru. Din secțiunea a treia, cea latină, cu greu am putut alege, printre atîtea reușite, articolul lui Constantin Traian Georgescu, Pseudolus și urmașii săi, erudită și plină de umor urmărire, peste veacuri
Noi studii clasice by Gabriela Duda () [Corola-journal/Journalistic/13435_a_14760]
-
aproape de zilele noastre, în sintonie cu noile curente de gîndire - ale căror idei despre alteritate, solidaritate, limită etc. „pluteau în aer” - eul s-a văzut față în față cu celălalt, cu ceilalți. Dacă antologia restrînsă la anii ‘76-’78 revendică lirismul subiectiv, altfel decît se întîmplă în florilegiul lui Porta, volumul din 2005 al lui Enrico Testa, Dopo la lirica. Poeti italiani 1960 - 2000, exclude partizanatul. Lărgind perioada, îi include și pe autorii bătăioaselor curente mai-sus amintite. Cu teama judecăților definitive
Contra curentului? by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/3930_a_5255]
-
-o tratînd (uneori în sonete constrîngă- toare) tema recurentă a raportului dintre realitatea concretă și cea virtuală, ca Valerio Magrelli (tot de formație filosofică, explorator al disoluției) sau doar secundîndu-ș i înclinațiile, ca Patrizia Cavalli, Antonella Anedda ș.a., cu un lirism de factură simbolică, sau Mario Benedetti, autor de versuri libere din care nu lipsesc endecasilabii. Ca în toate epocile, însă, situațiile au fost dintre cele mai diverse, iar cazurile atipice, deloc puține. Poate cel mai flagrant este al sicilianului Antonio
Contra curentului? by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/3930_a_5255]
-
din Zero și Monsieur Gustave, amant specializat în doamne în vârstă, extrem de bogate și generoase precum Madame D. (Tilda Swinton) este copleșitor și comic cu elevație. M. Gustave ține la protocol și cultivă o artă rară, arta discreției, și un lirism prețios și bombastic, dar remarcabil pentru contrapunctul ironic al diferitelor situații dramatice. În final, un Zero devenit dl Moustafa va remarca en passant că domnul Gustave era croit după măsura și cu stofa altei epoci decât la belle époque. Efectul
Marele hotel de marțipan al istoriei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2697_a_4022]