3,184 matches
-
în fața virusului mortal al vanității este condiția recuperării practicilor spirituale ale tradiției, între care exegeza alegorică și hermeneutica liturgică a Scripturii. După o cuprinzătoare propedeutică intelectuală, care deconstruiește raționalitatea iluministă și restaurează demnitatea conceptuală a tradiției, Andrew Louth evocă dimensiunea liturgică implicată în practicile cognitive ale comunității creștine originare. Biserica nu poate evoca credința ca simplă via regis, fără a discuta resursele de adevăr ale cunoașterii teologice. Epistemologia tradiției creștine este ghidată de un vector pneumatic unificator. Tradiția este operă a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
perspectivă este confirmată de un mare teolog al tradiției ortodoxe, Arhimandritul Sofronie Saharov: „Presupunând că, pentru un motiv sau altul, Biserica s-ar găsi lipsită de toate cărțile sale: de Vechiul și de Noul Testament, de operele sfinților Părinți, de cărțile liturgice, atunci Tradiția ar reconstitui Scriptura, nu chiar textual, fără îndoială, și desigur într-un alt limbaj. Dar, prin conținutul său esențial, această nouă Scriptură ar continua să fie expresia aceleiași «credințe care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna» (Iuda
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
admirabilă logică hermeneutică dusă până la capăt, discursul profesorului Andrew Louth a primit confirmarea finală prin asumarea vocației mistagogice a preoției într-o tradiție fidelă deopotrivă catolicității și ortodoxiei. Viguroasa apologie filozofică în favoarea tradiției ecleziale și a recuperării adevărului narativ și liturgic al teologiei se încheia cu o pledoarie sobră în favoarea „trăirii tainei” prin consumarea misterului euharistic al Liturghiei. IVtc "IV" Nașterea sinelui și dilemele corporalitățiitc "Nașterea sinelui și dilemele corporalității" Subiectul descărnattc "Subiectul descărnat" Ar fi greu de contestat faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în Iisus Hristos, omul poate căpăta un alt concept al „intersubiectivității”1, definit de pura transparență și perfecta gratuitate a generării Vieții divine (pe care Ioan Damaschinul a numit-o perihoreză), fidel oglindită în comuniunea de tip euharistic, doxologic și liturgic, a mădularelor „trupului mistic” al lui Hristos 2. Este corolarul definitiv al unei fenomenologii care se ambiționează să depășească determinarea grecească a gândirii filozofice europene, propunând o fenomenologie a Vieții pentru care însăși teologia (ca discurs) nu e decât la
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
deconstrucții conceptuale a idolatriilor politice și culturale. În Răsărit, teologia n-a perceput decât foarte târziu miza modernității și a secularizării, răspunzând fie printr-un vis totalitar (e.g. a treia Romă perpetuă), fie printr-o proiecție spiritualistă anistorică, încurajând izolaționismul liturgic și individualismul moralist. Pentru că a încetat să mai reprezinte o metanoia și o provocare, teologia n-a mai rămas decât o piesă de anticar într-un decor cultural concesionat deja unor impresari de spectacole și divertisment. Pentru a redeveni public
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
noutestamentare 1 care au meritul de-a resitua Evangheliile în matricea lor iudaică, N.T. Wright este unul dintre teologii care insistă asupra realismului istoric al evenimentelor relatate de Evanghelie ca punct de plecare pentru reflecția teologică, activitatea pastorală și celebrarea liturgică a Bisericii. Iisus apare ca figură centrală a unei proclamații revoluționare: El este adevăratul Mesia, Unsul lui Dumnezeu, Domn peste neamuri, chemat să denunțe idolatria religioasă a vechiului Israel, dar și neștiința neamurilor afectate de nevroza colectivă a autoîndumnezeirii. „Împărăția
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
existența unor mecanisme religioase de legitimare a unor conflicte de interese în relația individ-societate1. Mănăstirile sunt imaginea cea mai elocventă care probează resorbția diviziunii sociale și a practicilor economice (în regimul „ascultărilor”) de către un miraculos și nuclear „tot” al vieții liturgice. Ceea ce contează în lumea premodernă nu este atât contrastul dintre parte și întreg (structură diadică). Este mult mai importantă rezonanța acestui binom (structura holografică). Ordonarea ierarhică făcea din societatea arhaică un univers în același timp organic și diferențiat. Este un
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dezvoltarea subiectivității finite, pentru emergența virtuții”2. În Prelegeri de filozofia istoriei, Hegel mai pretinde că poate oferi o descriere a lucrării Providenței din perspectiva rațiunii discursive, transferată în tărâmul autocunoașterii infinite. Este o poziție care dizolvă „gnostic” tensiunea așteptării liturgice a vieții eshatologice 1. Hegel nu fixează ierarhii stricte ale moralei (cum este cazul lui Aristotel), ci postulează - într-un fel apropiat de filozofii politici scoțieni din secolul al XVIII-lea - o convergență transversală a multitudinii de scopuri specifice umanității
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sociale (pe care Ch. Péguy le-a blamat, la rândul său, pe bună dreptate) poate stimula simțul echității și al generozității (subsumate categoriei universale a prieteniei). Acest socialism 1 oferă - în opinia lui Milbank - o imagine apropiată de sensul experienței liturgice comunitare. Biserica primară fusese, într-adevăr, anticamera eshatonului, unde „dreptatea și pacea s-au sărutat” (Ps. 84,11). Dar ce poate obține un model social egalitarist căruia principiul teologic al medierii - in Christo - îi lipsește? În ce măsură egalitarismul invidiei, propagat de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
al marxismului 3. Totuși, lor le revine meritul de a fi redeschis în secolul XX un foarte important subiect de dezbatere. Teologii eliberării s-au întrebat din nou asupra raportului de separație, influență sau dominație între spațiul simbolic, mistic și liturgic al Bisericii și, respectiv, ordinea politico-economică a societății seculare 1. Într-un fel, acest raport ilustrează o problemă veche a dogmaticii creștine, privind relația dintre natură și har. Modelul medieval a primit o excelentă caracterizare sub pana lui E. Gilson
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și M. Blondel. Aceștia au văzut Biserica ca sit cosmic al transfigurării naturii căzute a omului. „Faptul-de-a-fi-în-lume” se transformă dintr-un neajuns ontologic într-o binecuvântare tonică. Această transformare existențială cu valoare euharistică nu poate surveni decât prin revitalizarea practicii liturgice. Teodrama liturgică găzduită de Biserică nu concurează, ci desfășoară și limpezește aspectul teoretic sau narativ al teologiei. Liturghia devine, din acest punct de vedere, sponsorul principal al cunoașterii teologice. Milbank critică obediența cu care numeroși gânditori ai modernității acceptă autonomia
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este singura „știință” care nu practică demascarea, deși susține că temeliile sale țin de o crucială dezvăluire (apokalypsis). Țesutul discursiv al teologiei nu poate fi, de aceea, decât retoric (alcătuit, la rigoare, numai din predicate analitice, ca în cazul imnelor liturgice ale Bisericii). Teologia se transformă deci într-o disciplină a repetiției (confirmată în practica cotidiană a rugăciunii). John Milbank asumă această caracteristică a teologiei și o acordă cu principiile cunoașterii narative, demonstrate în capitolul nouă al cărții. Deși este conștient
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nu este niciodată o aventură imperială, ci o experiență esențialmente parohială. Comuniunea se întrupează oriunde prin iubirea concretă a aproapelui, un gest de neînțeles pentru cinicii resemnați în dispreț sau detașare. Unitatea Bisericii e dată mai ales de continuitatea tradiției liturgice pe care numai iubirea, prin fiecare gest, o întrupează. Liturghia înseamnă aici, în primul rând, slujirea întregului prin fiecare parte. Biserica descoperă lumii taina prieteniei cu Dumnezeu. Experiența comuniunii euharistice dăruiește omului infinita libertate de a iubi întotdeauna altfel și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
opheilemata emon), precum iertăm și noi datornicilor noștri”. Datoria este un concept central pentru etica și liturghia ortodoxă, care face din sufletul celor cu adevărat credincioși o conștiință neadormită. Creștinismul - în varianta sa genuină - vede lumea socialului „înșurubată” în experiența liturgică 1. Socialul este un spațiu coextensiv comunității liturgice, în care cei cu adevărat credincioși, strânși laolaltă „întru numele Domnului”, se roagă „iarăși și iarăși” pentru „pacea lumii” și pentru „mântuirea sufletelor”. Pentru a suprima dominația universală a răului și a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Datoria este un concept central pentru etica și liturghia ortodoxă, care face din sufletul celor cu adevărat credincioși o conștiință neadormită. Creștinismul - în varianta sa genuină - vede lumea socialului „înșurubată” în experiența liturgică 1. Socialul este un spațiu coextensiv comunității liturgice, în care cei cu adevărat credincioși, strânși laolaltă „întru numele Domnului”, se roagă „iarăși și iarăși” pentru „pacea lumii” și pentru „mântuirea sufletelor”. Pentru a suprima dominația universală a răului și a violenței, adevăratul creștinism abordează socialul dintr-o perspectivă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
firii cu inocența mirării și bucuria laudei. Acestea sunt grădinile noului Adam, dăruit unei veșnice copilării, pentru că a găsit prietenia lui Dumnezeu. Dacă există o „doctrină socială” a Bisericii, atunci aceasta nu poate fi decât o extensiune a politicii sale liturgice. VIItc "VII" Parodia binelui și frumusețea întregitătc "Parodia binelui și frumusețea întregită" „Vai vouă când toți oamenii vă vor vorbi de bine.” (Lc. 6,26) Oportunismul egalitartc "Oportunismul egalitar" Recoltate din laboratoarele de creație ale postmodernității, noile eșantioane de viruși
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pe cărți dubioase. De la Vechiul Testament până la autorii postbizantini (e.g. Filocalia), doctoranzii suspiciunii vor citi certe urme de „sadism” ori „masochism”2. Despărțită de orice asceză, spiritualitatea se transformă într-o psihologie a confortului lăuntric. Relaxarea dogmatică este urmată de sincretismul liturgic și etica indignării sindicaliste. Bogatul pios este contestat de săracul invidios. Solidaritatea și binele comun ies, neobservate, din orice discuție. Dialogul academic al teologiei cu alte discipline „hegemonice” precum filozofia continentală dă naștere acuzei de „elitism”. Articularea unei viziuni metafizice
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sacrificiul necesar pentru salvarea unui om, recunoscut ca purtător al unei imago Dei, poate fi total. Biserica, de asemenea, este comunitatea care celebrează binecuvântarea păcii și înăuntrul căreia omul contemplă frumusețea creației (harmonia mundi). Aceasta nu înseamnă deloc că pacifismul liturgic sau nonviolența interpersonală pot fi exportate tel quel la etajul practicii politice. Imperativul etic valabil pentru un singur individ nu este univoc transferabil în sfera de acțiune a statelor suverane. Umbra lui Mars sau Ares cade, așadar, asupra oricărui protest
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este opera generozității pure, confirmată de toată economia văzută și nevăzută a mântuirii. Istoria nu este un labirint sufocant, la capătul căruia așteaptă răzbunător Minotaurul, ci mai degrabă o partitură muzicală, traversată diafan și recitată polifonic. Nu întâmplător, o existență liturgică poate fi asemănată unei opere de artă1. În cuvintele psalmistului, „laudă și frumusețe este înaintea Lui, sfințenie și măreție în locașul cel sfânt al Lui” (Ps. 95,6). Cacofonia este structural demonică, fiind o abatere de la vocația doxologică a creației
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
teologice, Editura Anastasia, București, 2005. Neamțu, Mihail, „Between the Gospel and the Nation: Dumitru Stăniloae’s Ethno-Theology”, Archaeus. Studies in the History of Religions X (2006) 3, pp. 9-46. Neamțu, Mihail, „Liturghia Bisericii: sinteză eshatologică”, prefață la André Scrima, Biserica liturgică, Editura Humanitas, București, 2005, pp. 5-15. Neamțu, Mihail, „Liturgical Orality and Textualist Oblivion. Printing the Scriptures into Romanian (16th-18th century)”, in Nadia Al-Bagdadi (ed.), Sacred Texts and Print Culture. The Case of Qu’ran and Bible of the Orthodox Churches
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Va să zică: Începutul nu este niciodată desăvîrșit, dar lucrurile pot fi desăvîrșite prin știință și osteneală. Pann le are pe amîndouă. Nu mai contenește cu ostenelile, muncile lui... Erau atîtea fapte folositoare de făcut, Însă el, tipograful, poetul, specialistul În cîntările liturgice s-a apucat de versuri, de prelucrări muzicale și cărți de Învățătură: „cu destule osteneli, cu pierdere de odihnă și de somn s-au tradus și s-au Întocmit În românește spre folosu-vă”... (Irmologhiu, 1846). Există, În aceste rînduri și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pășească înainte și că s-a hotărât să stea pe loc și să băltească în cangrenele și mucegaiurile prejudecăților și ipocriziei. Ai grijă, fra' Tommaso, nu mai risca mereu; lătratul fiarelor dantești a fost preschimbat în tăcere sau în cântec liturgic, ceea ce de fapt nu este decât o așteptare înșelătoare. Te vor înhăța imediat ce te vei abate de la făgaș, altceva nu-ți pot spune, și nu-ți poate spune nici prietenul meu Rudolf care te admiră și mai tare decât mine
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de exemplu, contractul juridic "de la caz la caz". Se implică în noi domenii, se birocratizează, se extinde la alte figuri dominante, ca, de exemplu, cea a antreprenorului. Și, la fel cum interacționismul a putut arăta importul de "rituri religioase și liturgice" către "riturile profane", care le banalizează și le rutinizează în afara oricărei liturgici sacre (Goffman, 1974, și Rivière, 1995), charisma unui singur om a migrat dinspre puterea religioasă, militară și politică spre toate celelalte domenii simbolice. Weber notează că rutinizarea echivalează
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
domenii, se birocratizează, se extinde la alte figuri dominante, ca, de exemplu, cea a antreprenorului. Și, la fel cum interacționismul a putut arăta importul de "rituri religioase și liturgice" către "riturile profane", care le banalizează și le rutinizează în afara oricărei liturgici sacre (Goffman, 1974, și Rivière, 1995), charisma unui singur om a migrat dinspre puterea religioasă, militară și politică spre toate celelalte domenii simbolice. Weber notează că rutinizarea echivalează cu raționalizarea sau că aceasta din urmă este forma generală prin care
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
declin, atât în ceea ce privește forța militară, cât și în cee ce privește moralitatea publică romană tradițională, ultimul obiectiv implicând persecutarea creștinilor, împotriva cărora emite un edict în anul 250 (n. tr.). 28 "Până la moarte, moarte pe cruce", vers latin din cântul liturgic gregorian Christus factus, oficiat în Biserica Catolică de Joia Mare (n. tr.). 29 În practică, oamenii au făcut întotdeauna distincția între un act de piață și un act de pură bunăvoință. Am stat de câteva ori în ploaie pentru a
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]