KorAP: Find »[drukola/base=logos & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...71 72 73 ...120 >

2,977 matches

Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759

raționamentul hibrid care l-ar putea gândi, un fel de contemplare mixtă, la limita dintre rațiune (a inteligibilului) și percepție (a sensibilului), l-am putea echivala cu intuiția eidetică a înțelegerii albe, cea care întrezărește imaginea întrupată poetal (încarnare a logosului) în mediul transparent al posibilului semnificabil. Între pământ și aștri se înalță, așadar, o liră miriacordă, un imens organon, cu miile de coarde ale Slavei"; "e un sistem de relații infinite, o perpetuă comunicare de forme", o "neîntreruptă simfonie de

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
foc ceresc"75, răsfrânt în inima prin care se vede cerul. În numele iubirii: căderea în forma de sus Sonetul CLXX (16)76 este o chintesență a acestor teme, loc hermeneutic prin excelență al unui exemplar multum in parvo. Cuvântul întemeietor - logos al Începutului absolut (cf. Ioan 1, 1) - rostește creația în numele veșniciei pe care o sădește în cele încă netocmite, rostire originară ce luminează mărturisitor venirea în lume: "Sămânța nemuririi, iubite, e cuvântul,/ Eternul se ascunde sub coaja unei clipe". Cuvântul

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
anevoiosul drum al străbaterii distanței, pe urmele retragerii inaparentului în imaginea care îi descoperă chipul în chiar lucrurile în care el se acoperă, un drum al vederii dinlăuntru a ceea ce se manifestă mai presus de orice vedere, cerul ascuns și logosul din care izvorăște străvezimea celor ce urcă de la literă la duh, până în nemăsurabilul luminii în care Cuvântul nu mai e decât slăvire pură. "O cântare a treptelor" - cum e subintitulat volumul Epifania - care înalță spre nevăzutul în care totul începe

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
nume va da el "fericirii/ de-a străbate până la ultimul cer", cum va putea "să aibă/ în el acum/ focul Cuvântului/ și să nu ardă"?54 Lăsând să se rostească în el ultimul, primultimitatea izvorului din care procesează toate cuvintele. Logos-ul este izvor de revelație, Cuvântul nevăzut care face cuvintele să vadă, să mărturisească "minunea/ și ce e mai presus", să fie cuvintele vieții, înviind în lumină, "înmiresmând// cerul numindu-l cer", "înmiresmând ultimul val al lumii", cel care fără

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
Cuvântul care îi dă viață 55. A vorbi în lumină înseamnă a lumina, a vedea numind "lumină/ odihnind lumină", "făcând fiecare lucru rostit, străveziu"56. Cuvintele care se rostesc în izvorul Cuvântului dau slavă inepuizabilului, "izvorul vieții/ pururi izvorând"57. Logos-ul se revarsă neîncetat în toate cele care îl manifestă, dând nume chiar transparenței care îl arată în trupul cuvintelor. Dacă "lumina și adâncul sunt veșmintele"58, ce se vede este tocmai ce se spune, prin vălul diafan al luminii

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
mai potrivită, care deschide drumul spre inima lucrurilor și a lumii"8. "Calea noastră este cea simbolică a inimii", iar imaginea se creează abia "pe firul naturii" care merge spre culmea originii, întorcându-se metanoic după "chipul și asemănarea Prototipului Logosului nemuritor", așa cum - urmând albia în amonte - "râul duce la izvor", acolo unde natura, în sfârșit dezvăluită, se pune în finalitatea ei începătoare 9: "nesemnificativul tras la sens, pe pârâu mers până la izvor, pe zbor până la zvâcnetul aripii, pe stea până la

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
în netrecător, este "vedere și clarviziune", răscruce a vizibilului adus la Unul, "mai mult decât a fost inițial pentru că a intervenit frângerea"17, răsfrângerea prototipului pe chipul imaginii. Nu este aceasta tocmai "icoana transparentă" a lucrurilor, "o nouă față a Logosului nouă necunoscută ca imagine până acum", noua imagine venită "din adâncurile înrădăcinate ale firii" care arată "cerul ascuns în matca izvoarelor"?18 Arătare în care natura vizibilă și natura invizibilă (cele două naturi ale imaginii) se conjugă în aceeași primultimitate

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
de la început acum, anume mereu de pe o culme clarvăzătoare"34. De pe această culme e posibilă a doua întoarcere, aceea a vederii pline către chipul gol al lumii. A porni pe drumul Cuvântului, adică pe calea de-a aduce la sânul Logosului tot ce există"35 s-a împlinit în chipul adevărului ca izvor al imaginilor revărsat în privirea extaziată, în bucuria mută a stării de adorare. Drumul s-a așternut până aici între realitatea naturală și Logosul care se înfățișează vederii

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
a aduce la sânul Logosului tot ce există"35 s-a împlinit în chipul adevărului ca izvor al imaginilor revărsat în privirea extaziată, în bucuria mută a stării de adorare. Drumul s-a așternut până aici între realitatea naturală și Logosul care se înfățișează vederii transfigurate, înălțată în irespirabilul și în insuportabilul transcendentului. Imaginea își desăvârșește natura din perspectiva - dintotdeauna deschisă - a finalității supranaturale, se șterge în evlavie pentru a sluji prototipului să se arate în icoana transparentă. Vederea panoramică vede

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
pentru a sluji prototipului să se arate în icoana transparentă. Vederea panoramică vede lucrurile de la înălțime în adevărata lor splendoare, în strălucirea lor originară. Dar ce e astfel transpus în vedere trebuie depus în mărturie, rostit de cuvântul în care Logosul se pune ca început. Și atunci "din această bucurie sărbătorească în urma găsirii a ceea ce tânjeai să-ți fie odată aproape și văzut în toată splendoarea, din acest imn de bucurie și adorație fără ostenire, din această cumpănă în care ai

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
supreme, al dobândirii chipului de creatură slujitoare", "moment când fața începe calea întoarsă a întineririi", "redobândește castitatea privirii", "momentul când începe calea întoarsă dinspre moarte la viață", "momentul când cedează eonul întunericului acestei lumi, când încep să lumineze sufletele, când Logosul devine Luminator", "momentul când ceea ce încetează dinspre lume, istovit începe să fie, suplinit de puterea luminii nepieritoare"40. Lumea strivită și reașezată se vede nu prin ea însăși, într-o imagine fără chip, spectacol derizoriu jucat pe masca naturii pieritoare

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
la originea invizibilă a vizibilului, reîntorcându-se apoi spre lumea cuvântată, reînvestită cu darul luminii ce-i strălucește pe față. "O poezie templu" sub cupola căreia răsună "limba unui clopot invizibil" - aceasta este casa rostirii "unde graiul este una cu Logosul"44, răscrucea în care vederea se frânge epuizată, golită de ceea ce vede și cere dreptul la rostire: "Pe drum, suntem în nodul răscrucilor,/ Suntem în veșnica răscruce mișcătoare", "răstigniți pe răscruce"45. Răscrucea este refracția în care orizontul vederii se

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
intra în vederea nevăzută a chipului ce ne privește "începem să cădem în sus"86. Ceea ce intră în vedere iese la vedere, cere nu doar adorarea, ci și contemplarea, rostirea care spune vederea. Nevăzutul vorbește, se arată în chipul vizibil al Logosului: "Venit-ai în sfârșit, te-ai arătat/ Sub formă de grai, ai apărut/.../ Vorbește cineva. El grăitorul, spune/ El nopții, grăiește El și mă transmută/ Din înțelesul meu obișnuit"87. Asceza iluminatoare a vederii deschide rostirea, "vederea cuvântului"88, mărturisirea

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
Grai nou și nouă altă limbă/ Nu omenesc, duhovnicească!"90. La capăt de drum, începutul se rostește în sfârșit, "se mută viața-n dimineață", "în fașă oul ține foșnetul aripii"91. Prin funcția sa kerygmatică - predicația apelativă -, limbajul invocă icoana Logosului, poemul se convertește imnic, iar imnul e însuși drumul, cuvântul care vede până departe, "acolo sus, în Golul cel din urmă", "acolo, unde nu mai curge decât necursul"92. Acolo, Cuvântul se face trup al poemului, urmă de lumină a

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
op. cit., p. 216. 59 În cartea noastră Înțelegerea albă. Cinci studii de hermeneutică fenomenologică, ed. cit., pp. 179-180, am interpretat poemul Clopotul (1955), din vol. Clepsidra, drept o astfel de ivire a sensului ca trup poetal al auto-revelării Vieții, ca logos al inimii rostitor în lucrarea Cuvântului a cărui transcendență urcă lăuntric. 60 Mai multă noapte, vol. Întrezăriri; Inscripție pe o foaie căzută (1940), vol. Veghe, în op. cit., pp. 86, 137. 61 Cf. Noul vânător și Privind cum cresc copiii, vol

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
Paris, 2005, p. 39). 68 CCXXXVII (83) (1958), în op. cit., p. 335. Precum, la Eckhart, "Fecioara înseamnă omul desprins de toate imaginile străine de el însuși", "fără piedica vreunei imagini" (Predica 2), dar transformat, format dincolo de imaginile aparenței, după imaginea logos-ului creator în a cărei strălucire creația își egalează creatorul: "Tatăl rostește în același Cuvânt toate spiritele intelectuale și egale aceluiași Cuvânt după imagine, după modul în care acesta rămâne în sine însuși strălucind în afară" (Predica 1), în Meister

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
adică înăuntrul privirii: numai privirea poate fi cuprinzătoare pentru că orice cuprins este în fond o întindere a privirii". De aceea, "întinderea de substanță a poeziei depășește întinderea desemnată prin cuvânt: adică poeticul se arată ca fiind mai amplu decât puterea logosului" (Intrarea în infinit sau dimensiunea Eminescu, ed. cit., pp. 65, 67, 69). 4 Așa cum explică Platon formarea imaginilor în oglinzi: "focul chipului văzut se contopește, pe suprafața netedă și strălucitoare, cu focul privirii", astfel încât "părțile oglinditului și cele ale celui

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
PD). "E-adânc ascuns/ și nimeni niciodată/ izvorul să-l privească" (Numim, PD, p. 325). 53 Epifania (E); Iubire, împărăteasă (E); Peisaj (PD), pp. 190, 173, 181, 300. 54 Certarea filosofilor (E); Portret din memorie (PD), pp. 157, 278. 55 Logos, izvorul (E); Portret din memorie (PD), pp. 200, 277. În acest sens, Logos-ul înseamnă rațiune (ratio), dar și relație, "tocmai deoarece funcția λόγος-ului rezidă în simplul fapt-de-a-face-ceva-să-se-vadă" (Martin Heidegger, Ființă și timp, Editura Humanitas, București, 2003, p. 45), să

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
p. 325). 53 Epifania (E); Iubire, împărăteasă (E); Peisaj (PD), pp. 190, 173, 181, 300. 54 Certarea filosofilor (E); Portret din memorie (PD), pp. 157, 278. 55 Logos, izvorul (E); Portret din memorie (PD), pp. 200, 277. În acest sens, Logos-ul înseamnă rațiune (ratio), dar și relație, "tocmai deoarece funcția λόγος-ului rezidă în simplul fapt-de-a-face-ceva-să-se-vadă" (Martin Heidegger, Ființă și timp, Editura Humanitas, București, 2003, p. 45), să apară ca ieșire din ascundere și să poarte în apariția însăși care se

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
Ființă și timp, Editura Humanitas, București, 2003, p. 45), să apară ca ieșire din ascundere și să poarte în apariția însăși care se dă vederii chipul întipărit al ascunderii. În orizont creștin, rațiunea este izvor de lumină al cunoașterii clarvăzătoare, Logos-ul consubstanțial lui Dumnezeu: Rațiunea care-l clarifică pe om este Verbul sau Înțelepciunea lui Dumnezeu însuși" (Nicolas Malebranche, Traité de morale, Ernest Thorin Éditeur, Paris, 1882, p. 1). 56 Logos, izvorul (E); Trup (PD), pp. 200, 275. 57 Logos

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
creștin, rațiunea este izvor de lumină al cunoașterii clarvăzătoare, Logos-ul consubstanțial lui Dumnezeu: Rațiunea care-l clarifică pe om este Verbul sau Înțelepciunea lui Dumnezeu însuși" (Nicolas Malebranche, Traité de morale, Ernest Thorin Éditeur, Paris, 1882, p. 1). 56 Logos, izvorul (E); Trup (PD), pp. 200, 275. 57 Logos, izvorul (E), p. 203. 58 Numim (PD), p. 325. 59 Certarea filosofilor (E), p. 154. 60 Murim pentru a nu muri (PD), p. 245. 61 Din nou acum (PD), p. 231

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
Logos-ul consubstanțial lui Dumnezeu: Rațiunea care-l clarifică pe om este Verbul sau Înțelepciunea lui Dumnezeu însuși" (Nicolas Malebranche, Traité de morale, Ernest Thorin Éditeur, Paris, 1882, p. 1). 56 Logos, izvorul (E); Trup (PD), pp. 200, 275. 57 Logos, izvorul (E), p. 203. 58 Numim (PD), p. 325. 59 Certarea filosofilor (E), p. 154. 60 Murim pentru a nu muri (PD), p. 245. 61 Din nou acum (PD), p. 231. 62 Deasupra râului (E); Floare carnivoră (E); Cel care

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
Boethius, op. cit., p. 164). 5 Călătoria, în IP I, pp. 86-87. 6 Acropole, în IP I, p. 210. 7 Istoria ca patrie, în IP I, p. 343. 8 Izvorul poeziei, în IP I, p. 295. 9 Poezia ca slujire a Logosului; Obiectul poeziei, în Ioan Alexandru, Iubirea de patrie, vol. II, Editura Eminescu, București, 1985, pp. 38, 25. Referință pe care o vom reda în continuare prin sigla IP II. 10 Firea lucrurilor, în IP I, p. 299. 11 În "sensul

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
se va smeri firea ta în copilăria zidirilor" ( Cum se scrie un imn, în IP I, p. 273). 31 Tehnica poetică, în IP I, p. 275. 32 Experiență și cultură, în IP I, p. 269. 33 Poezia ca slujire a Logosului, în IP II, p. 40. 34 Istorie și poezie, în IP II, pp. 33, 35. 35 Scrisoare despre poesie (I), în IP II, p. 45. 36 Starea de copilărie a poeziei, în IP I, p. 134. 37 "Intrarea în divinitate

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
la existent, posibilul este inexistentul, dar raportat la viitor el este preexistentul, prezentul fără prezență, aprezentat. "De existat în sens strict există numai prezentul", "cât despre viitor, el nu există în sensul că nu există încă" (Petru Creția, Epos și Logos, Editura Univers, București, 1981, p. 248). Semnificabilul originar este posibilul încă nemanifestat, prezentul lui fiind doar potența imprezentabilă, iar viitorul său stă în existența în care el nu mai există, e deja inexistentul care trece în actul manifestării. Nu este

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]