3,986 matches
-
de „cuvinte”, alte extreme dificil de înfruntat, care îl așază într-un „labirint” de nesfârșite oglindiri. Cel de-al doilea volum, Vulnerabila amiază (1994), adâncește sentimentul de nesiguranță pe care îl dă pendularea între limite și aduce, ca noutate, o luciditate ușor elegiacă. Îmbinarea celor două dimensiuni conferă lirismului un aer sceptic, indecis a alege „între alfa și omega” ori, mai exact, „între două abisuri”. Chiar dacă este invocat sentimentul fraternității cu Sisif, angoasa lipsește, în locul ei aflându-se un aticism șovăielnic
DONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286825_a_288154]
-
noi care i se aducea și a pășit în biserică, aducând cu sine în fața altarelor și riturile sale preistorice.54 Panaitescu are o viziune idilică despre implantarea creștinismului în rândul locuitorilor din nordul Dunării. Însă Pârvan, la obiect și cu luciditate, ne spune altceva: terminologia creștină latină datează din secolele IV-V, ba chiar VI-VII-când are loc cristalizarea termenilor creștini-o serie de termeni indică violența luptei între păgânism și creștinism la noi, în Dacia, precum zână, zănatic, drac. Acești termeni
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sufletului invadat de nevroze, de aspirații nelămurite, de vise interzise, de miragii proiectate, cum stă bine oricărei poezii adolescente, în ostroavele închipuirii și ale neființei.” Scriind în limba română, în care fiorul liric este „atât de manifest, dar cu atâta luciditate temperat” (Perpessicius), C. este o voce remarcabilă, nu mai puțin înzestrată și printre poeții în grai aromân. Nu foarte interesat de performanța prozodică, el pare preocupat de nevoia comunicării de sine, fiind în același timp conștient de realizarea ei doar
CUTOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286613_a_287942]
-
tr. Michael Astner, Iași, 1998; Blanc, București, 2000. Traduceri: Jean-Claude Marie, Marele secret al zilelor de naștere, Iași, 2003. Repere bibliografice: Cezar Ivănescu, Mariana Codruț, LCF, 1981, 33; Liviu Antonesei, Dragostea și melancolia, „Dialog”, 1983, 4; Al. Călinescu, Lirism și luciditate, CRC, 1986, 38; Adrian Marino, Portret și autoportret, TR, 1986, 48; Nicolae Manolescu, Antiromantism, RL, 1987, 2; Al. Călinescu, Floreta cuvântului, CRC, 1989, 14; Gheorghe Grigurcu, Profilul unei poete, SLAST, 1989, 32; Mircea Mihăieș, Strigăte și șoapte, O, 1989, 38
CODRUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286322_a_287651]
-
foc (1999). În 2000 îi apare antologia Acum biografia de-atunci. Înscrisă de majoritatea criticilor în generația anilor ’80, C. practică o poezie confesiv-cerebrală fără căutări formale, comunicată simplu, autentic și nuanțat. Întoarsă obsesiv spre propriul lăuntru, reproiectează cu o luciditate aproape dureroasă momente și trăiri ale devenirii intelectuale și poetice. Desprinderea de paradisul oblăduitor al copilăriei și plonjarea în complexele maturității se operează fără spaime metafizice, evoluția fiind considerată retrospectiv cu o anume melancolie, dar și cu asprime lucidă. Renunțarea
COMANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286340_a_287669]
-
Alan Brownjohn, [Poeme], în Trei poeți englezi contemporani: Fleur Adcock, Alan Brownjohn, Jon Silkin, pref. Mircea Ivănescu, pref. Alex Ștefănescu, București, 1989; Eiléan NíChuilleanáin, [Poeme], în Flăcări himerice. 10 poeți irlandezi contemporani, București, 1996. Repere bibliografice: Dan Cristea, Tristețe și luciditate, LCF, 1979, 36; Dan Ciachir, „Izgonirea din paradis”, SPM, 1979, 458; Nicolae Manolescu, Tinere poete, RL, 1979, 42; Adrian Popescu, Cărți de poezie, ST, 1979, 10, 11; Eugen Simion, În „noua generație poetică...”, RL, 1979, 51; Ion Caraion, Paradisul regăsit
COMANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286340_a_287669]
-
declară independent. Va intra, totuși, în Partidul Conservator Democrat al lui Take Ionescu, ținând și el cuvântări în turneele și campaniile omului politic pe care îl admiră. Articolele sale politice, reportajele parlamentare, reflectând toate aceste sinuozități și inconsecvențe, impun prin luciditate, prin energia iradiantă a argumentației și, în orice caz, prin calitatea literară. Plasticitatea unor portrete conturate cu peniță ascuțită, aplombul fanteziilor parodice, coloritul discursului, agrementat cu dialoguri sau scenete, cu ingenioase jocuri de cuvinte, recursul dibaci la alegorie propulsează această
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
Literar. Critic. Artistic”, crede că va fi „Cerberul care va apăra, cu vigoare cenzorială, porțile Demnității omenești de năvala mistificatorilor cartelați”. Mijloacele de „pază” și „protecție” a valorii și concordiei sunt cele verificate în timp: refuzul imitației, spiritul de independență, luciditatea critică, stigmatizarea mediocrității, condamnarea imposturii și neacceptarea lirismului de circumstanță. Față de acest program pretențios, realizările sunt mai mult decât modeste. Se publică mai ales poezie (Eugen Constant, Savin Constant, I. Gr. Periețeanu, Constantin Barcaroiu, Al. Iacobescu, Vlaicu Bârna, Mircea Florentin
CONDEIUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286358_a_287687]
-
volume de poezie și un roman. Numărătoarea (1969) cuprinde versuri de dragoste, care în ciuda unor ritmuri sprințare încifrează în metafore și sensuri mai adânci. În La umbra cailor sălbatici (1984) poezia de dragoste capătă accente reflexive, sentimentul este asumat cu luciditate, tristețea și melancolia rămânând stări pasagere ale unui univers afectiv echilibrat. Țara cailor, La umbra, Noaptea când caii sunt câteva dintre poeziile ce „citează” titlul volumului, caii sălbatici reprezentând forța primordială, nealterată de deformările socialului, puternică și ocrotitoare. Romanul Vacanța
CONSTANTINESCU-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286379_a_287708]
-
Bondy, Fernando Savater, Helga Perz, Convorbiri cu Cioran, București, 1993; L. M. Arcade, Refuzul și acceptarea istoriei la Lupasco și Cioran, APF, 1995, 3-4; Moma Dimic, Deținutul care zâmbește - Emil M. Cioran, CC, 1995, 3-4; Vasile Fanache, Emil Cioran, filosoful lucidității, ST, 1995, 4-5; Ioana Pârvulescu, Lecțiile lui Cioran, RL, 1995, 26; Nicolae Balotă, În moarte și după moarte, RL, 1995, 26; Pericle Martinescu, Sfârșitul amăgirilor, RL, 1995, 26; Irina Mavrodin, Un alt Cioran, RL, 1995, 26; Aurel Rău, Avatar de
CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
zona subiectivismului dramatic, anticipând lirismul meditativ ce marchează ciclul Postumele (1945-1967) din volumul Poezii (1969). Renunțând la ironie și la spectaculosul afișat cu ostentație, poetul caută acum semnificații esențiale, marcat de un sentiment al neîmplinirii căruia i se împotrivește cu luciditate: „Sunt un munte fugit în pământ,/m-am întors în fântânile mele de rocă bătrână,/ prea se agățaseră mulți pe umerii mei,/ prea multe tălpi mi-astupaseră stelele cu bătături de țărână.// [...] Până când m-am umplut de jivine,/ de dogme
CORLACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286417_a_287746]
-
confesiunii și a regăsirii identității de sine prefigurează de pe acum motivul recurent al oglinzii, în timp ce glisarea livrescă dinspre realitate spre imaginar se realizează printr-o spectaculoasă trecere „prin flăcări”, iar sentimentalismul elegiac alternează cu cel grav, solemn, aflat sub controlul lucidității. Constituindu-se ca motiv central în Preludiu pentru trompetă și patru pereți (1992), oglinda pare a fi suprafața care degrevează ființa de o falsă interioritate și recreează imaginea exteriorului, prin definiție imperfect și fragmentar, constrâns la fetișism pentru a putea
CORBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286412_a_287741]
-
într-o serie istorică. Cu aceste noi precizări, C. epuizează limitele teoretice ale profesiunii. Înainte de a fi o disciplină liberă, critica este pentru el un șir de bucurii interzise. Singura bucurie admisă e lectura. Dar și aceasta trebuie dominată de luciditate și supusă unui protocol complicat. Articolul începe printr-o introducere, o enumerare, de regulă, a dificultăților („cercetarea poeziei d-lui I. Vinea nu este din cele mai lesnicioase”). Pasul următor e prezentarea evoluției ca ideal de artă (în alți termeni
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
însoțește Viața lui I. L. Caragiale, din 1940, criticul avertizează: „Interzicându-și caracterul apologetic, biografia nu s-a ferit să aprecieze unele fapte, cu credința că nu a stăruit prea mult asupra lor. Am evitat să dramatizăm existența unui erou al lucidității care și-a croit singur soarta”. Cu alte cuvinte, biograful se ține aproape de fapte și faptele arată că I. L. Caragiale nu este totdeauna loial, consecvent. Dramaturgul numește, de pildă, într-un moment de enervare, pe Titu Maiorescu „un om fără
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
acceptă dogmatismul „cam obstinat” și insistența în amănunte. Nu reiese din articolul lui G. Călinescu („Adevărul literar și artistic”, 1935) în ce constă dogmatismul lui C., care, s-a văzut, nu se revendică de la nici o metodă. Pompiliu Constantinescu îi laudă luciditatea (raționalismul, intelectualismul), estetismul comprehensiv și îndepărtează ideea unui dogmatism rigid. Prietenul Vladimir Streinu îl numește „un amic al adevărului” și îl suspectează în cronica la Viața lui I.L. Caragiale de „un oarecare artificialism de expresie în sensul zis curat românesc
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
inteligență interpretativă” (Despre critică și critici. Reflexii pe paragrafe). Ideile despre „critica literaților” (în special a poeților), despre critica în viziune comparată (dincolo de „hotarele strict naționale”), reflecțiile despre portretistică din perspectivă critică, despre foiletonistică și eseu, toate învederează o consecventă luciditate: „Foiletonul trebuie să devie o recreare, după o muncă mai grea. În fiecare an e bine să scrii o carte unitară, cu densitate de substanță și de compoziție amplă. Creația criticului se vede și în 50 de rânduri, dar nu
CONSTANTINESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286378_a_287707]
-
manifestărilor empirice”, dar și cu rezerve în fața gradului de adecvare a conceptului la fenomen. În subtextul Regulei jocului cititorul simte un alt joc - acela dintre realitate și concept, pe care autorul îl trăiește (ca implicare și distanță) cu încântare și luciditate, într-o manieră dialogală. IOANA EM. PETRESCU SCRIERI: Curs de istorie a literaturii române moderne (în colaborare cu D. Păcurariu), București, 1962; Studii de literatură română modernă, București, 1962; Anton Pann, București, 1964; De la Alecsandrescu la Eminescu, București, 1966; Originile
CORNEA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286421_a_287750]
-
la „Steaua”, „Vatra”, „Convorbiri literare”, „Familia”, „Astra”, „România literară”, „Euphorion”. De la primele nuvele, incluse în sumarul unui volum intitulat nu întâmplător În căutarea altui final (1978), și până la romanul Șarpele albastru (1989), prozatorul se relevă ca un martor implicat cu luciditate în istoria pe care îi este dat să o traverseze. Unghiul său de observație este, în esență, al unui moralist discret, preocupat înainte de toate de felul în care fiecare individ reușește sau nu să-și conserve autenticitatea în raporturile cotidiene
COTUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286454_a_287783]
-
Articolele sale din revista „Familia”, publicate la mijlocul anilor ’60 și reluate într-o ediție postumă în volumul Meditații critice (1983), sunt reprezentative pentru amploarea viziunii și spiritul metodic ale unui critic care, cenzurându-și în permanență tentația spre digresiune prin luciditate teoretică, ilustrează, în literatura noastră, spiritul raționalist al gândirii lui Descartes. Abordând fenomenul literar atât din perspectiva operei propriu-zise, caracterizată prin „autonomie”, cât și a receptării sale, C. construiește o adevărată ontologie a „obiectului estetic”, văzut din perspectiva unei conștiințe
COTRUS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286452_a_287781]
-
chiar că filtrează esența cea mai concentrată, amestec de fetid și mosc, de durere și plăcere, indistinct îngemănate. Eul bacovian răsucește un tragic, un obsedant scâncet, suferința se clatină într-o semisomnolență în care instinctul vital alterat posedă nu știu ce încordată luciditate; materia în dezagregare are un fel de conștiință de sine, vizibilă în însuși propriul ei proces de dezatomizare; ea umple toată conștiința reflexivă a poetului, manifestată printr-o atentă notație. Oricâtă simplitate și stângăcie verbală dovedește lirica bacoviană, acestea sunt
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
un fel de conștiință de sine, vizibilă în însuși propriul ei proces de dezatomizare; ea umple toată conștiința reflexivă a poetului, manifestată printr-o atentă notație. Oricâtă simplitate și stângăcie verbală dovedește lirica bacoviană, acestea sunt și semnele neîndoioase ale lucidității lui artistice; conștiința umană se prăbușește în reacții fiziologice, dizlocate, fără nici o putință de se ridica pe un plan egal sau analog, dar numai o inteligență artistică o poate surprinde în înseși confuzele ei dezagregări. POMPILIU CONSTANTINESCU SCRIERI: Plumb, București
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
și ale conștiinței unui destin istoric. Dincolo de - și chiar prin - ludicul literar al „spectacolului” de măști alegorice (dobitoace, păsări, „himere” hibride, grotești), se comunică o solitudine morală adâncă, a Inorogului, într-o lume și o istorie văzute, „ieroglific”, cu o luciditate amară, fără iluzii. Peste mai bine de un veac după moartea învățatului prinț moldovean, tipograful și scriitorul Anton Pann, născut la Sliven, în Bulgaria, se adresa unui public cumpărător („prenumeranți” de calendare și cărți), târgoveți și mărunți mahalagii, iubitori de
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
Vămile de Serafim Saka), la „direcția estetică” (Disc de George Meniuc), la interferența timpurilor (Unchiul din Paris de Aureliu Busuioc) sau la cronotopul basmului ( Povestea cu cocoșul roșu de V. Vasilache). B. formulează tot aici și rezerve critice, abordând cu luciditate și în toată complexitatea lui procesul literar. SCRIERI: Epiceskie i liriceskie elementî v moldavkoi sovetskoi dramaturgii [Elementele epic și liric în dramaturgia sovietică moldovenească], Chișinău, 1972; Consemnări critice, Chișinău, 1976; Considerări și reconsiderări literare, Chișinău, 1983; Romanul și contemporaneitatea, Chișinău
BILEŢCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285738_a_287067]
-
care, din sete de certitudine, le-a provocat, „jucându-se cu focul”. Romanul se desfășoară silogistic, având rigoarea unei acțiuni tragice. În reconstituirea pe care o face, Ludwig încearcă să raționalizeze iraționalul și confesiunea lui necruțătoare capătă prin excesul de luciditate un aer aproape pervers. Hilda (1936) este replica la Subiect banal, romanul fiind scris din perspectiva soției împinse la adulter. Scriitorul recurge, de data aceasta, frecvent, la poncife melodramatice. Jurnalul Hildei, eroină lipsită de personalitate, este „prelucrat” neinspirat de autor
BENADOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285695_a_287024]
-
față de majoritatea formulelor poetice ale epocii, B. nu a manifestat mai multă îngăduință nici față de propria sa producție lirică, pe care o cerne printr-o sită foarte fină, astfel încât ceea ce rămâne, la urmă, în volum, să-l reprezinte cu adevărat. Luciditatea maximă a poetului solicită o exegeză critică pe măsură și ridică un semn de întrebare: dacă B. trebuie analizat în evoluția sa, așadar dintr-o perspectivă diacronică, fixând etapele devenirii sale (cum a procedat Tudor Vianu), ori, dimpotrivă, se cere
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]