314,502 matches
-
facem pentru a ne distra. Imaginile se vor succede cu repeziciune prin fața noastră, stele de cinema, vedete sportive, politicieni sclipitori, toate vor intra ca într-un tub de loterie unde vor fi învîrtite și agitate pentru a cădea lozul cîștigător. Lumea va pierde tot mai mult din consistență, viața se va ieftini, moartea se va banaliza, faptul divers va fi atotputernic, diversitate, divertisment, acestea vor fi coordonatele universului dominat de Nimeni" (pp. 98-99). Dictatura din ultimii ani ai comunismului a fost
Călare pe două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14083_a_15408]
-
de foileton în "Ziarul de duminică". Deci vizibilitatea sa a fost net superioară majorității producțiilor autohtone ale genului. Cum se explică atunci tăcerea din jurul acestei cărți? Cred că Dan Stanca și-a ales un vehicul greșit pentru a răspîndi în lume foarte incitantele sale idei. Eficiența ar fi fost alta dacă autorul ar fi optat pentru calea mai directă și mai nesofisticată a eseului pur și simplu. Romanul presupune o altă grilă de lectură decît eseul. Tehnicile narative și stilistice, specifice
Călare pe două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14083_a_15408]
-
înlocuită cu o asumare inteligentă a propriilor neputințe; tot ceea ce filmul românesc încerca pînă acum să camufleze, mimînd normalitatea, e întors pe dos și transformat în argument în 3 păzește! Actorii erau, pînă acum, plătiți prost, simbolic, ca vai de lume? Ei bine, acum nu vor mai fi plătiți deloc, vor juca gratis, bucuroși! (inclusiv o vedetă, ca Marcel Iureș, într-un rol din trei replici, dar nu rolul contează, ci solidaritatea cu "demersul"!). Filmările erau subminate, pînă acum, de tot
Taximetrist: Ovidiu Georgescu by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14091_a_15416]
-
băieți, numai filmați!". Cine poate ști cîtă voință de a face, cît patetism și cîtă disperare presupune acest cinema concesiv ?)... Așadar, nu sînt bani? Nu banii contează, ci "relațiile umane"! Și nu estetica (oricît de concesivă) contează, ci rezultatul! ("În lumea reală contează numai rezultatul", sună punctul 12, cel mai amar, al Manifestului)... Din fericire, rezultatul nu e o improvizație jenantă, cum ar fi avut toate șansele să fie; dimpotrivă, rezultatul e unul mișcător: se vede, din acest film făcut în
Taximetrist: Ovidiu Georgescu by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14091_a_15416]
-
alături de Gyarmath, autorul imaginii, de Florean, scenaristul, de regizoarea de teatru " asistentă de regie la film " Theodora Herghelegiu și de directoarea de film Cosmina Văleanu). O poveste care plonjează " pe calea comediei negre, dar nu numai " în splendoarea și mizeria lumii interlope; Gabriela Crișu (Mira) e o minoră din Republica Moldova, sedusă de un gangster (Marius Bodochi, remarcabil în imaginea cruzimii bonome) și sechestrată la București, cale de nouă luni... Cea mai inspirată idee a filmului e teribilul "malentendu" dintre povestea de
Taximetrist: Ovidiu Georgescu by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14091_a_15416]
-
și sechestrată la București, cale de nouă luni... Cea mai inspirată idee a filmului e teribilul "malentendu" dintre povestea de dragoste a unei fete (care trăiește "în alt film"!) și povestea de supraviețuire în stil "3 păzește" (care e a lumii din jur)! Cea mai strălucitoare idee regizorală a filmului e montarea aceleiași scene (prima întîlnire El-Ea, la fereastra unui tren), văzută din unghiuri diferite, în momente diferite, cu sensuri diferite, cu efecte diferite. Iar cea mai izbutită secvență rămîne, cred
Taximetrist: Ovidiu Georgescu by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14091_a_15416]
-
el trăiește doar pentru a înmagazina informație pentru viitoarele romane, iar banii - desigur, banii vor veni cumva. Astfel începe a doua etapă a răstignirii trandafirii. Artistul ca instrument Artistul este un instrument care consemnează ceva deja existent, ceva care aparține lumii întregi, spune Miller în Sexus. Aceeași obsesie răzbate din al doilea volum al trilogiei. Miller nu scrie pentru că are ceva anume de spus, dimpotrivă, mărturisește el, îi e greu să găsească subiecte. Nu scrie pentru că are un mesaj; el scrie
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
doilea volum al trilogiei, Europa era doar o abstracțiune, idealizată și filtrată prin ochii lui Miller-autorul, scriindu-și romanul cu aproape patruzeci de ani mai tîrziu. În perioada la care face aluzie Miller, și anume jumătatea anilor '20, cunoștințele despre Lumea Veche erau un "bilet de intrare" în casa familiei Miller: "Nu puteam să mi-o scot din minte, mă îmbătam cu acest subiect; puteam să vorbesc despre Europa ca și cum aș fi vizitat-o", mărturisește el. Deși cartierul copilăriei sale e
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
care, prin metodele pe care Miller le poate intui, face rost de bani pentru a-și întreține soțul. Deși romanul se deschide cu Ea ("Era fascinantă în rochia persană"), după două paragrafe Mona-femeia fatală dispare, înlocuită de grijile materiale. Previzibil, lumea din Plexus se învârte în jurul stomacului, și nu în jurul subiectului care pare să acompanieze peste tot numele lui Miller. Supraviețuirea de zi cu zi, banii de mâncare, chirie și autobuz sunt subiecte esențiale, aproape la fel de importante în roman precum presiunea
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
proză, nonșalantă și exhibiționistă. În Plexus, exhibiționismul e mai degrabă intelectual - Miller nu pierde nici un prilej de a pomeni despre lecturile sale preferate, de a cita lungi pasaje din ele, de a se lăuda cu capacitatea sa de înțelegere a lumii și cu potențialul său de a o exprima în cuvinte. Orice discuție cu prietenii îl are în centru pe el, artistul, factorul de coeziune între toți ceilalți, vorbitorul plin de farmec, gânditorul profund, versat în Nostradamus dar și Spengler, fan
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
aici, în mânăstirea- spital din creierii munților, loc în care descinde un doctor, povestitorul nostru, prin gura căruia aflăm în detaliu cum se scurg orele la "40 de mucenici". Cam la fel unele cu celălalte, în mizerie și frig, în afara lumii, fără tratament și fără hrană, la limita ridicolului cu absurdul, a cruzimii cu vulnerabilitatea. Tocmai aici au căzut într-o bună zi din cer niște pachete NATO cu îmbrăcăminte, încălțăminte și alimente corespunzătoare, parașutate din eroare la cîțiva kilometrii de
Eu sînt un pescăruș! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14067_a_15392]
-
istoria). Așadar, am crezut și eu ca mulți critici din Germania că scriitoarea s-a deghizat de fapt în Medeea pentru a putea poza în victimă a împrejurărilor istorice. Fără îndoială că în roman sînt puse față în față două lumi antagonice: Colhida și Corintul, Orientul și Occidentul; antiteza se poate extinde la nesfîrșit - civilizație-barbarie, patriarhat-matriarhat, societate urbană alienată, fără sentimente și iluzii, și rurală, mînată de forțe primitive, înrobită naturii. Aceste două lumi care se confruntă în cartea Christei Wolf
Cine e această Medee? by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14074_a_15399]
-
roman sînt puse față în față două lumi antagonice: Colhida și Corintul, Orientul și Occidentul; antiteza se poate extinde la nesfîrșit - civilizație-barbarie, patriarhat-matriarhat, societate urbană alienată, fără sentimente și iluzii, și rurală, mînată de forțe primitive, înrobită naturii. Aceste două lumi care se confruntă în cartea Christei Wolf ascund fiecare la temelie o crimă. În ambele cazuri sînt sacrificați copii: în Colhida, urmașul la tron, Alsyrtos, în Corint, urmașa la tron, Iphinoe. Și aici am putea găsi similitudini, dacă vrem să
Cine e această Medee? by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14074_a_15399]
-
Christei Wolf eroina tragică sacrificată de urzelile diavolești ale orgoliilor și intereselor politice care mișcă istoria declanșînd forțele unei mase confuze și derutate. E interesant că Medeea Christei Wolf poate reprezenta și un simbol christic; ea își asumă durerea unei lumi aservită răului, acceptîndu-și martiriul pînă la capăt. Este multă supunere și mult orgoliu în acceptarea acestui sacrificiu. Două cuvinte despre construcția cărții care poartă sugestiv subtitlul Glasuri. Romanul este alcătuit din șase monologuri interioare aparținînd Medeeii, lui Jason, Agamedei, lui
Cine e această Medee? by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14074_a_15399]
-
deformare optică, o anamorfoză, prin care fetele i se arată deodată ca o ceată de maimuțe înnebunite și, ca în orice anamorfoză cu sens, imaginea momentan deformată devine pentru personaj epifania unui adevăr profund și a toate cuprinzător: anume că lumea principilor sicilieni se pregătea să dispară nu doar de pe scena istoriei, ci și de pe cea a vieții, pentru că era biologic degradată și mistuită. Autoarea însă, pornind de la această regresiune în zoologic, începe un lung periplu prin viața scriitorului, mare iubitor
Lampedusa văzut de români by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14081_a_15406]
-
chinului lui Iov și ai experimentului său. Pe scenă, scenograful Cristian Rus (cu care Măniuțiu a lucrat și montarea de la Teatrul Național din Cluj pe textul lui Gellu Naum, Exact în același timp) și regizorul Mihai Măniuțiu, au construit o lume închisă, la marginea viabilului și a respirației vitale, un teren concentraționar aproape apocaliptic, ca cel descris sumar în Vechiul Testament. Printre deșeurile cu aspect selenar, arse mai mult sau mai puțin, își duce povara, descompus de boală și de suferință, Iov
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
personală, directă, cu tot ce i se întîmplă acestei făpturi neprihănite și abandonate. Numai cuvintele rămîn liantul singular, același pentru toți. Pereți înalți, metalici, reci, în capătul lor cu sîrmă ghimpată, îl izoleată pe Iovul damnat și contagios de restul lumii. Acolo, la marginea ei, se zbate în cumplită încercare un om care îl iubește necondiționat pe cel de sus. Nenorocirile l-au adus la marginea cetății, părăsit, urmași nu mai are, averi nici atît, iar buboaiele purulente și urît mirositoare
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
la fel. Cred că la sfîrșitul celor optzeci de minute se găsesc cincizeci și șase de spectacole. Percepția fragmentată, precum și izolarea într-un fel a spectatorilor unul de celălalt, amplifică enorm tensiunea și emoția care se nasc dincolo de zid, în lumea lui Iov celui de dinafara lumii. "Și deasupra capetelor lor au aruncat cu pulbere spre cer." Stau pe scaun, o oră și un pic, și-mi simt, lacrimi pe obraz. De cîte ori, în încercări banale, nu m-am îndoit
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
celor optzeci de minute se găsesc cincizeci și șase de spectacole. Percepția fragmentată, precum și izolarea într-un fel a spectatorilor unul de celălalt, amplifică enorm tensiunea și emoția care se nasc dincolo de zid, în lumea lui Iov celui de dinafara lumii. "Și deasupra capetelor lor au aruncat cu pulbere spre cer." Stau pe scaun, o oră și un pic, și-mi simt, lacrimi pe obraz. De cîte ori, în încercări banale, nu m-am îndoit nemernic de existența Creatorului? Iov-ul
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
buton tot ce-ți dorea inima și ce-ți pretindea foamea: înghețată și prăjituri și bomboane? Culinar, utopiile noastre se rezumau la capitolul deserturi și imaginația era destul de limitată, din lipsă de repere gastronomice. Copiii aveau toate drepturile adulților, în lumea aceea, permis de conducere și brevet de pilot, casă personală și vacanță la bunul plac, iar lucrurile pe care le făceau erau întotdeauna bune, salvatoare, civilizatoare. Absolut toate compunerile noastre erau roz și, nu știu de ce, se ocupau numai de
Utopie neagră by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14089_a_15414]
-
cap să imagineze că în secolul următor, în anul 2003, drumul Brașov-București se va face tot în 3 ore bătute pe muchie. Nimeni dintre cei care scriau anual compunerea despre România în 2000 n-a avut ideea să descrie o lume perfect analogă, în trăsăturile ei esențiale, cu cea în care trăiam atunci și poate că, în vocabularul critic cu care eram învățați să vorbim, colegii ar fi spus imediat că o asemnea compunere "nu corespunde titlului". Orașul din România anului
Utopie neagră by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14089_a_15414]
-
dar mai multe. Fumezi praf, în oraș, imediat ce nu mai plouă, mașinile te stropesc cu noroi imediat ce plouă. Armate de cerșetori. Fațade cenușii, crăpate, blocuri în care se simt aceleași mirosuri de mîncare, apa care se oprește cînd ți-e lumea mai dragă, pentru că țevile sînt putrede și pleznesc o dată pe săptămînă. Oameni care nu salută cînd intră într-un compartiment de tren, într-un ascensor în care mai sînt și alții, într-o încăpere. Oameni care nu salută la plecare
Utopie neagră by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14089_a_15414]
-
nu. Oboseală generală. Tot Adrian Păunescu la televizor, veșnic tînăr și ferice și veșnic mulțumit de sine. O asemenea compunere ar fi fost o utopie negră și gîndul negru era interzis în școlile de odinioară. În plus, ca să închipui o lume atît de banală și de asemănătoare cu cea în care erai, ți-ar fi trebuit prea multă imaginație. Atît de ingenioși nu aveam cum să fim.
Utopie neagră by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14089_a_15414]
-
Gheorghe Grigurcu Stabilit din 1991 în Statele Unite, scriitorul Gabriel Stănescu e, firește, în cunoștință de cauză în raport cu subiectul românilor trăitori în Lumea Nouă. Ne propunem a excerpta în prezentele însemnări elementele menite a-l oglindi, din cuprinsul volumului intitulat jucăuș ("ca o parafrază la un bine cunoscut volum de versuri pentru copii de Marin Sorescu", după cum se alintă autorul) Unde am fugit
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
se cuvine îngăduită într-o atmosferă a libertății. Doar propaganda comunistă îi lega, într-o manieră feudală, pe români de pământul natal, stigmatizîndu-i pe cei dornici "a-și croi o altă soartă" cu etichete precum renegați, apatrizi, trădători de neam. "Lumea liberă" i-a primit pe cetățenii oprimați la ei acasă, indiferent de capacitatea lor, mai mare ori mai redusă, de adaptare la mediul străin, în virtutea unui principiu democratic: "Este inuman să nu lași pe fiecare să decidă în cunoștință de
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]