2,951 matches
-
operei literare, o componentă foarte importantă, bineînțeles, fără de care opera beletristică nu poate exista. Din punctul de vedere adoptat aici, textul nu presupune cu necesitate ipostaza de operă, ci tinde doar spre ea. Finalitatea acestei tendințe este consecința declanșării unei metamorfoze, având ca obiect limba textului"42. Prin urmare, semnul incluziunii care se impune a fi stabilit între text, ca proces, și operă, ca finalitate, este tocmai înțelegerea textului ca necesitate a sa de a tinde către un nivel superior, devenind
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poetic, văzut ca stâlp al modernității, am încercat o stabilire inițială a unei relații text-operă, văzută ca fiind una ascendentă: "textul nu presupune cu necesitate ipostaza de operă, ci tinde doar spre ea. Finaliatea acestei tendințe este consecința declanșării unei metamorfoze, având ca obiect limba textului"3. Identificarea acestuia cu poezia însăși vine dintr-o suspendare a alterității: "Nu este chiar o chestiune naivă de a ști de ce limbajul poetic se comportă ca și cum n-ar urmări să asigure trecerea mesajului de la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
literară", 51 (1976). Manolescu, Nicolae, Sufletul meu lepădat de trup, în "România literară", 37 (1979). Manolescu, Nicolae, Despre poezie, București, Editura "Cartea Românească", 1987. Manolescu, Nicolae, În ateliere va fi de acum întuneric, în "România literară",19 (1991). Manolescu, Nicolae, Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului, Iași, Editura Polirom, 1999. Manolescu, Nicolae, Generație literară, în "România literară", nr. 2 (2000). Manolescu, Nicolae, Literatura română postbelică, I, II, Brașov, Editura Aula, 2001. Manolescu, Nicolae, Despre poezie, Brașov, Editura Aula, 2002. Manolescu, Nicolae, Cum se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
1976). Manolescu, Nicolae, Sufletul meu lepădat de trup, în "România literară", 37 (1979). Manolescu, Nicolae, Despre poezie, București, Editura "Cartea Românească", 1987. Manolescu, Nicolae, În ateliere va fi de acum întuneric, în "România literară",19 (1991). Manolescu, Nicolae, Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului, Iași, Editura Polirom, 1999. Manolescu, Nicolae, Generație literară, în "România literară", nr. 2 (2000). Manolescu, Nicolae, Literatura română postbelică, I, II, Brașov, Editura Aula, 2001. Manolescu, Nicolae, Despre poezie, Brașov, Editura Aula, 2002. Manolescu, Nicolae, Cum se debuta la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
p. 623. 122Alex Ștefănescu, Istoria, p. 402. 123***, Dicțíonarul general al literaturii române, p. 297. 124Nicolae Manolescu, Literatura română, p. 272. 125"Ineditele de la sfârșitul culegerii arată, fără tăgadă, preponderența acestei formule de lirism aspru, polemic. Trebuie să admit că metamorfoza mă ia, cum se zice, prin surprindere și găsesc greu punțile de legătură cu poezia anterioară a Blandianei". Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică, p. 274. 126***, Dicționarul general al literaturii române, p. 296. 127Ibidem, p. 262-265, "Calitate de martor". 128Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
brună de o luciditate blândă, Elvira Sorohan înainte de... Elvira Sorohan. Anii au trecut, cu împlinirile care, firesc, au început să vină, dar și cu o îngrozitoare traumă, și sub ochii noștri cât surprinși cât încântați s-a petrecut o spectaculoasă metamorfoză. În scenă, în avanscenă intrase, parcă dintr-o dată, un personaj dinamic, febricitant, de o carismă în care feminitatea de superioară esență se împletea cu inteligența provocatoare. Intervențiile ei, în presă și în manifestările publice, păreau să aibă spontaneitatea unui discurs
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
paria (s. a.)" (p. 42); Această iluzie autobiografică ce poartă titlul de Amintiri (...) poate constitui (...) o sursă oarecum derutantă pentru o fațetă de portret interior al omului Heliade" (p. 51); Biblicele însă reprezintă chintesența concepției și cel mai important moment al metamorfozei autoportretului compus metaforic" (p. 70); Oricât de mare i-ar fi fost meritul, de un exclusivism exagerat (...) ne apare astăzi autoportretul pe care și-l face Heliade" (p. 84); Identificarea cu destinul colectiv, apărarea și cultivarea autohtoniei (...) sunt pentru noi
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
2007 Cassian Maria Spiridon, Aventurile terțului, 2006 Basarab Nicolescu, Noi, particula și lumea, 2007 Transdisciplinaritatea Manifest, 2007 Teoreme poetice, 2007 Thierry Magnin, Între știință și religie, 2007 Tiberiu Brăilean, Fundamente filosofice ale economiei, 2008 Brigitte Chamak, Grupul celor zece sau metamorfozele raporturilor dintre știință și politică, 2009 Tiberiu Brăilean, Sisteme economice, 2009 Coperta : Florentina Vrăbiuță (c) ANDREU SOLÉ (c) ÉDITIONS DU ROCHER, 2000 (c) EDITURA JUNIMEA, IAȘI ROMÂNIA Andreu Solé Creatori De lumi Posibilele și imposibilele noastre Traducere din limba franceză
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
năvălirile tătărești. Ideea și progresul au ieșit din coada fracului și din buzunarul jiletcii. Fracul a introdus dignitatea, pantalonul a silit oamenii a-și măsura coloveranțiile (ploconelile n.ns.) ce le făceau celor de la care așteptau vreun folos". Or, asemenea metamorfoză nu putea fi anticipată în trecutul nu prea îndepărtat, când, în aceeași expresie, "haina era răvașul de drum al omului"25, definind statutul material și dictând forma și natura raporturilor sociale. Prefacerile aveau loc într-un astfel de ritm încât
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
s-au ivit în toate, o schimbare răpide s-au săvârșit atât în gusturile, cât și în obiceiurile acelei mici părți a societății românești de care am pomenit". Cu siguranță, poetul-observator și cronicar al anilor propriei tinerețe avea în vedere metamorfoza acelui segment social, junimea instruită, sau bonjuriștii, pe care însuși îl reprezenta, continuând: Hainele lungi și largi au dat rând straielor mai strâmte ale Evropei; <i>șlicul s-au închinat dinaintea pălăriei; ciubotele roșii și galbâne au dat pasul încălțămintelor
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
și din motivația prezentului tot mai convulsionat, cărturarii și militanții patrioți ai deceniilor de mijloc ale veacului XIX au desprins, cu tactul și discernământul pretinse de împrejurări total neprielnice, concluziile politice ce puneau în evidență iminența revoluției și, implicit, a metamorfozei la scară generală. Momentul istoric pașoptist, marcând intrarea în arena vieții publice a tinerimii intelectuale aflată, precum s-a observat deja, la prima generație instituționalizată și având ca trăsătură specifică fundamentală misionarismul politic 30 -, a impus definitiv în spațiul românesc
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
bune părți a acestuia. Pe măsură ce firmele s-au mărit, capitalurile au crescut, proprietatea acestora s-a difuzat, astfel funcția de întreprinzător devenind colegială și exercitîndu-se fie de proprietarii asociați, fie de manageri delegați ai acestora. Evoluția întreprinzătorului a urmat deci metamorfoza întreprinderii moderne. Astăzi, conducerea firmelor a devenit instituționalizată, a dobîndit un pronunțat caracter științific și este asigurată cu ajutorul experților-consilieri și al cercurilor profesionale. Ea dispune de o organigramă ce cuprinde mai multe direcții și servicii acoperind toată gama de profesiuni
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
sursa unei conștientizări, a unei mutații intime și chiar a unei reapro prieri a sinelui prin inspirația creatoare. Muntele solitar Ungava este una din acele structuri antropologice ale imaginarului, de care pictorul Pierre Cadorai se servește pentru a-și desăvîrși metamorfoza, mitul american de bază suferă la rîndul său subtila transformare pe care o antrenează franceza ca limbă de expresie, iar acel loc anume se conturează la jumătatea drumului dintre real și imaginar, dintre aici și altundeva. Francofonia astfel concepută ar
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și atîția alții propun îmbracă veșminte paradoxale în dorința de a regăsi totodată identitatea și diferența, dar o identitate atît de pură, atît de strălucitoare, încît ne obligă să o citim ca diferență. De fapt, e vorba despre o veritabilă metamorfoză. Scriitorul alunecă din identitatea sa originară și își croiește o altă piele, plină de toate parfumurile pe care le poartă noua sa limbă de expresie, care de acum nu mai e nici cu totul aceeași, nici cu totul o alta
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
vorba lui Guy de Maupassant: " Criticul care îndrăznește să scrie : Acesta este un roman și acela nu e' îmi pare dotat cu o perspicacitate care seamănă bine cu incompetența." Romanul supraviețuiește și evoluează tocmai pentru că este plural, proteiform, în perpetuă metamorfoză, avînd drept singură constantă inconstanța sa. Oricare ar fi problemele pe care le abordează sau ambițiile sale educative, el nu este și nu poate fi un discurs științific, nu face demonstrații, nu inventează concepte, nu țintește (sau nu explicit) la
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
solidară cu "existența individuală pentru care este în același timp secreția și principiul de pîrguire interioară". Iar această pîrguire se însoțește de o formă de risipire identitară a spațiului care urmărește, paradoxal, reconfigurarea unității originare. Rătăcitor într-o lume în metamorfoză, Fondane resimțea această spațializare ca afectivă, căci orice loc de identitate a unui subiect este un spațiu simbolic, oniric, angoasant sau securizant. Nu e vorba de spațiul fizicii și geografiei, dimensional și măsurabil, pe care Gilles Deleuze îl numește spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
dorise atît de mult reușita socială pentru fiica sa, Claire să adîncească iremediabil prăpastia dintre ei și să nu mai găsească nicicînd vorbele potrivite pentru comunicare. Altfel, virtuozitatea limbii reprezintă una din atracțiile majore ale acestui roman inițiatic, desprinderea și metamorfoza adolescentei țesînd o rețea organică de fraze vertiginoase. Ea nu va fi niciodată o pariziană adevărată, nu-și va găsi ușor locul printre atîția tineri literați, care știau că pe Stendhal îl chema de fapt Henri Beyle, dar care confundau
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
perspectiva totalității, deci inclusiv a oscilațiilor, a erorilor, a contradicțiilor. Ambiția lui e de a pune un diagnostic cît mai corect și de a indica o cale, nu de a explica cum ar urma să arate societatea în urma unei asemenea metamorfoze. În ultimă instanță și este, poate, unul din aspectele cele mai atrăgătoare ale demonstrației moriniene e mai fidel lui Heraclit decît lui Marx sau lui Hegel, în aceea că e convins de existența unor contradicții constitutive vieții. Contradicții ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
are gen. În ce-l privește pe Eric Chevillard, considerat, pe bună dreptate de Lidia Cotea ca autorul cel mai profund și mai interesant din cei trei, revolta sa poetică rimbaldiană ilustrează radicalitatea demersului său literar, scriitura în spirală și metamorfoza permanentă, ce va afecta și corpurile personajelor sale, textele fiindu-i nesfîrșite pretexte pentru alte povestiri posibile. Din punctul de vedere adoptat de autoare, Chevillard se pretează cel mai bine la un studiu complex al corporalității, nu doar la nivel
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
nu mai este o axă a lumii individuale, nu mai este elementul unificator indispensabil conștiinței de sine, nu mai e acolo unde ar trebui să fie, sau așa cum am vrea să fie, nu mai e întreg, proporționat, consistent. Fluiditatea și metamorfozele sale maladive sunt urmărite și decorticate cu mare inteligență și generozitate interpretativă de Lidia Cotea, stăpînă pe arsenalul analitic constituit, ca și pe o vastă și dificilă bibliografie. Eleganța stilistică, precizia frazei și plasticitatea limbii franceze, adesea poetică, dar perfect
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pe care au dezvoltat-o și pentru pesimismul radical pe care îl manifestă în raport cu tratarea actualității și a rolului mijloacelor tehnologice în dobândirea cunoașterii și în societate. Așa cum pentru Virilio viteza conduce la golirea de sens și la pierderea realului ("metamorfozele accelerației contribuie la deformarea vechilor referenți, a etaloanelor fizice sau a altor "arhetipuri arhitecturale". De fapt, i se întâmplă realității ce i s-a întâmplat și modernității: a trecut..."495 [s. a.]), la fel și pentru Baudrillard viteza ce pare a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Etapa rituală a seducției conține acea imagine "pură" a sa, în care totul are loc în interiorul unui ceremonial sau al unui agon. La Baudrillard, legea aparențelor decurge firesc din faptul că la baza oricărui tip de seducție se află puterea metamorfozei orice trebuie transformat pentru a fi învăluit într-un ritual care captează. În această lege se găsește sfidarea profundă adusă ordinii naturale, căci omul tinde să trăiască într-o lume a sa, construită din trădare, dispariție și seducție decât într-
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
voala; axiologic cu înțelesurile de a trișa, a amăgi în plan moral, a imagina, a fabula în plan estetic și a înșela, a fura, a sustrage în plan juridic; praxiologic înțeleasă ca ocultare, deghizare în spațiul cultural, ca deformare, degradare, metamorfoză în spațiul socio-economic și ca mistificare, dezinformare, trucare în spațiul ideologic 548). Dacă eliminăm din definiția minciunii două componente care apar foarte des în analiza acestui concept necesitatea aserțiunii unei propoziții false și intenția de a înșela, ajungem la o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o înțelegere a minciunii ca mască discursivă: nu există minciună în lipsa unei secvențe discursive contra mentem. Într-o primă instanță, aceste sumare caracteristici ale minciunii o apropie teoretic de seducție și seducția, la rândul ei, conține trăsăturile plăsmuirii, iluzionării, amăgirii, metamorfozei. În viziunea lui Herman Parret, însă, seducția nu poate fi încadrată în această grilă și nu se poate identifica cu minciuna. Dacă aceasta din urmă presupune satisfacerea a trei condiții majore (existența unei convingeri; existența unei aserțiuni care să contrazică
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de comunicare fără să aibă neapărat o intenție de înșelare), seducția nu poate fi caracterizată prin discursivitate afirmativă și nici prin intenția comunicării. Seducția nu poate fi o mască discursivă și nici nu poate fi sinonimă minciunii, pentru că seducția implică metamorfoza răului în bine, a falsului în adevăr, transgresând opozițiile clare. Mai mult decât atât, "seducția este mai falsă decât falsul pentru că se folosește de semne, care sunt niște aparențe, pentru a le face să-și piardă sensul ea abuzează de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]