KorAP: Find »[drukola/base=mira & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...71 72 73 ...473 >

11,805 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

asigura apă de băut și, în curând, începură să-și facă din nou apariția Mahi-Mahi, deci aveam și ce mânca. Clatină din cap, râzând parcă de el însuși. Atunci am ajuns la Pământul Infinit 1. — Deci există cu adevărat? se miră RoonuíRoonuí, nevenindu-i să creadă. Vechile povestiri vorbeau de el, dar niciodată n-am bănuit că ar putea fi adevărate. Ei bine, sunt adevărate, întări Miti Matái, cu un ton care nu mai lasă loc la discuții. Eu l-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
amabili? Ar fi cam mult spus amabili. S-au mulțumit să fie respectuoși, convinși fiind că eu îmi consider călătoria încheiată și că intenționez să rămân definitiv printre ei. Clatină de mai multe ori din cap, ca și cum s-ar fi mirat și el de această atitudine. Bănuiesc că starea lamentabila a ambarcațiunii mele, care se năruia văzând cu ochii, i-a făcut să creadă că nimănui nu i-ar putea trece prin minte să încerce să traverseze cu ea cele două mii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
că nu aveau la bord șobolani, păduchi, căpușe sau ploșnițe, fericiții polinezieni se despărțiră de urât mirositorii naufragiați spanioli, îndreptându-se, încă o dată, spre largul oceanului. În sfârșit, o insulă înaltă! exclama Miti Matái, paisprezece zile mai tarziu. —Unde? se miră Tapú Tetuanúi, ai cărui excelenți ochi nu distingeau decât monotonia mării și a cerului, de un albastru uniform, pătat doar la orizont de câțiva nori albi. Maestrul sau îi arăta cu un gest plictisit unul dintre norii aceia îndepărtați, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Mararei noile vele, ajunseră la ea cu patru zile mai devreme decât calculaseră. Așa cum era de așteptat, Miti Matái știu că se află în fața ei cu mult înainte că ea să-și facă apariția la orizont și nimeni nu se miră când ordona, la un moment dat, să fie coborâte catargele și să continue drumul vâslind. O oră mai tarziu, linia întunecoasa a unei coaste acoperite cu verdeața apăru încet-încet în fața provei, pentru a dispărea din nou, puțin după aceea, odată cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
o asemenea tensiune, încât în momentul când Vetéa Pitó se așeza lângă el sări în sus, de parcă l-ar fi ars cu un tăciune aprins. Liniștește-te!... îi șopti prietenul lui. Totul o să fie bine. Nu ți-e frică? se miră. O s-avem timp destul să ne fie frică, răspunse el ironic. Deocamdată suntem în siguranță, la bordul celei mai rapide nave care există... Ai văzut cum zboară cu pânzele astea? Din ce-or fi făcute? Habar n-am, dar sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Ți-o imaginezi pe Maiana noastră în mâinile ăstora? întreba, în timp ce clatină din cap. Sunt niște animale, încheie. Trebuie să terminăm cu ei înainte să termine ei cu noi. Dar am suferit atât de mult... se tângui Tapú. —Tu?... se miră scufundatorul. Cei care au suferit sunt Puni, care a pierdut un braț, și cei trei viteji care au murit atât de departe de Bora Bora!... A suferit bietul Țupăia, care sperase să-și regăsească fiica și a descoperit că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
înseamnă că știu că trebuie să-și pună ambarcațiunile la uscat, daca nu vor că Niho-Nui să-i trimită la fund în câteva zile. Plescăi din limba într-un gest care se voia fatalist. Așa că n-ar trebui să ne mire să-i vedem apărând în orice clipă! — Și o spui atât de calm... se îngrozi Vahíne Tipanié. E vorba de adevărați monștri! De canibali! Știu, recunoscu celălalt. Și penultimul lucru pe care mi l-aș putea dori ar fi să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
pas lent întregul perimetru al insulei, Navigatorul-Căpitan indică o insulița care n-avea nici șaptezeci de metri diametru și care se înalță în unul din colțurile cele mai îndepărtate ale recifului. —O sa ne-ascundem acolo, spuse. În insulița aia? se miră Roonuí-Roonuí. Acolo nu-ncape nici Marara și, dacă ar încăpea, s-ar vedea. — Exact asta este ceea ce vreau să creadă, răspunse. Te-Onó n-ar bănui niciodată că într-un loc atât de mic se ascunde o navă atât de mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
le asumăm. Ce altceva putem să facem? —Să-i înfruntăm acolo unde se așteaptă mai putin, răspunse cu fermitate. Gata cu urmăririle. Gata cu Te-Onó. Gata cu teroarea. —Să-i înfruntăm? repeta celălalt. Unde? — Chiar aici, pe insulă. —Aici?... se miră și mai mult RoonuíRoonuí. Ai înnebunit? N-am avea nici cea mai mică șansă de victorie! Ar fi patru contra unu!... Știu, recunoscu Navigatorul-Căpitan, făcând un gest semnificativ cu mâinile. Dar mi-a venit o idee cu care am putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
nu, o să te trimită în adâncul sau înghețat, între caracatițe și șerpi uriași... Își depărta încă o dată mâinile, înainte de a trage concluziile: Nu conteaza când sau cum mori, ci unde vei ajunge după aceea... — Și nu ți-e frică? se miră Tapú. —Frică? se miră acum interlocutorul sau. De ce să-mi fie frică? — Pentru că ești sănătos, inca ești în putere, iar în Bora Bora te așteaptă femeia și copiii... Nu mă mai așteaptă, răspunse liniștit. Din clipă când ne-am dezlipit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
în adâncul sau înghețat, între caracatițe și șerpi uriași... Își depărta încă o dată mâinile, înainte de a trage concluziile: Nu conteaza când sau cum mori, ci unde vei ajunge după aceea... — Și nu ți-e frică? se miră Tapú. —Frică? se miră acum interlocutorul sau. De ce să-mi fie frică? — Pentru că ești sănătos, inca ești în putere, iar în Bora Bora te așteaptă femeia și copiii... Nu mă mai așteaptă, răspunse liniștit. Din clipă când ne-am dezlipit de țărmul insulei au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

arunca la gunoi ceva atât de neajutorat. I-a rujat buzele albastre. I-a rimelat genele lungi. A dat-o cu fard de obraz. Cu parfum din belșug ca să acopere mirosul. I-a mai pus niște clipsuri drăguțe. N-ar mira pe nimeni faptul că-și petrecea toate nopțile pe canapeaua din apartamentul ei, uitându-se la televizor și pălăvrăgind. Doar ele două: Cora și Betty. Pălăvrăgind în franceză. Și totuși nimeni nu o numește pe Cora țicnită. Poate zic doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

mașinuțele nu mai avea cine să-l conducă. Luana, plină de fantezie, construia garajele din cutii mari de chibrituri, bețele de la "Marroc" trasau șoselele, carcasele de la filmele foto deveneau pompe de benzină iar clădirile și copacii le marca din te miri ce, deși, uneori, imaginația prea bogată a fetei îi făcea să se întrebe dacă nu cumva își bate joc de ei. În absența vijeliei blonde totul părea pustiu. Nu mai avea cine să strige, să te surzească, să te sâcâie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Nimeni nu o mai deranja de la treburile ei. În câteva zile întinerise. Nu avea motive să mai strige, să se supere, să se agite. Luana, mereu pe străzi cu bicicleta, venea acasă doar la prânz, să mănânce din fugă te miri ce. Nepoții ceilalți, pâinea lui Dumnezeu, se jucau cuminți lângă ea, jocuri pașnice și fără grai, cum nu sperase bătrâna să vadă vreodată. Unchii și mătușile trăiau "a doua tinerețe" în sfânta pace a ogrăzii. Doamna Leon se întorcea acasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Eu stau cocoțată la dracu'n praznic, gata să mor de frică și tu te uiți la film. Ce-ai făcut? De ce nu m-ai căutat? Nici dacă l-ar fi luat la bătaie Dan n-ar fi fost mai mirat de izbucnirea ei. De ce ești așa de supărată? Am încercat să te găsesc dar nu am reușit. Ce voiai să fac? Tu ești în stare să te bagi și-n gaură de șarpe. Ce vrei, să intru după tine? Luana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Inamicul dispăru în mulțime, un coleg al Sandei veni cu mașina și aruncă proaspăta ei achiziție în portbagaj, Ema, trezită din încremenirea momentului, se relaxă la adăpostul banchetei confortabile, numai Luana nu reușea să-și revină și să nu se mire, consternată, de ce erau oamenii în stare: să se omoare pentru un covor! În zilele foarte călduroase, Bica accepta ca uriașa balie de tablă să fie scoasă afară și nepoții să facă baie împreună. Dezbrăcați la chiloței, Ema, Dan și Luana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
privi pe mama care se gătea în oglindă. Era superbă în costumul de catifea grena, a cărui fustă dreaptă îi punea în valoare picioarele lungi, încălțate în pantofi cu toc înalt. Cum poți să mergi pe astfel de tocuri? se miră fetița. Crezi că ai să poți dansa încălțată astfel? Sanda zâmbi amar. Nu-ți face probleme, nu mă va invita nimeni la dans. Glumești...Nu vezi ce frumoasă ești? Femeia o mângâie, cu vădită tristețe. Ce ai, mamă, de ce ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
să se ascundă în spatele ușilor închise, învârtindu-se, analizându-și ținuta, privirea și zâmbetul. O dată ce stăpânea toate astea, mișcările trupului căpătau inflexiuni proprii, pornite din duioșia sufletului și cochetăria cu care, orice reprezentantă a sexului frumos, era născută. Nu se mira de reacția pe care o stârnea, pentru că tot ceea ce făcea era pornit din inimă. De câte ori mama o lua la serviciu, colegii o plimbau dintr-un birou în altul și-o rugau să cânte. Știa întreg repertoriul lui Mihai Constantinescu și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
apretată, "Doamne, iar apret!" -, îi prinse buclele în enorme funde albe, "Așa se poartă." -, fetița se încălță pentru prima dată cu pantofiorii de lac și cu șosețelele trei sferturi nepurtate până atunci. Sanda o privi în extaz, necontenind să se mire: Ce mare ai crescut, Luana! Ești aproape o domnișoară. Când s-a întâmplat asta? Încătușată în uniforma scrobită, fetița abia se stăpânea să nu-și dojenească mama pentru obsesia îngrozitoare pe care o avea de a apreta totul: așternuturi, haine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
copii. Ajunsă la Luana, privirea femeii se opri asupra inelelor galbene ce stăteau încolăcite în jurul fundelor. Câteva dintre ele, scăpate din strânsoare, zăceau căzute peste frunte. Fetița înțelese că aspectul părului ei nu este pe placul învățătoarei și nu se miră date fiind paratrăsnetele ancorate în creștetul ei. Tovarășa prezentă elevilor abecedarele, le oferi florile, adresă zâmbete din colțul buzelor anumitor părinți și declară prima zi de școală încheiată. Întoarcerea acasă fu o mare ușurare. Aruncă scrobeala cât mai departe, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
spre locul de întâlnire. Reacția stupefiată a trecătorilor dădu micii năstrușnice satisfacția la care sperase. În timp ce Luana radia de mulțumire, Anita, în stare de șoc, un aragaz dacă i-ar fi căzut în cap, din ceruri, nu s-ar fi mirat. Au așteptat cinci minute, un sfert de oră apoi un ceas întreg. Luana căuta în lungul străzii cu ochi de vultur. Nici urmă de Săndel. Oftă, dezamăgită: Ce neserios! Să abandoneze el două fete ca noi. De teamă să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
pe diriginte de partea ei și visul Luanei se spulberă. Hotărâră că meseria viitorului era ingineria și calea Luanei politehnica. Se trezi, astfel, înghițind ce ura mai tare: matematica și fizica. Profesorul de fizică azi îți dădea zece pe te miri ce, mâine, aflat în toane proaste, îți împușca un trei care te lăsa cu gura căscată. Înclinația Luanei spre uman nu era la modă pe vremea aceea. Salariile mici ale profesorilor îi făceau să-și îndrume elevii spre I.S.E., politehnică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
prin vocea, suavă, care ne-a încântat de atâtea ori. Se așeză și o sudoare rece i se prelinse pe spate. Scăpase de explicații, fusese strigat următorul. La sfârșit, ciocniră câte o cupă de șampanie. Femeile nu conteneau să se mire de transformarea miraculoasă a colegei Leon, din fetița slabă și băiețoasă de odinioară în femeia superbă de astăzi. Aflând că nu are copii, răsuflară mai ușurate. Ai să vezi că după ce naști toate se vor schimba. Te trezești că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
să vină la muncă și-o informă, pe un ton ce nu lăsa nici o îndoială, că, între timp, apăruse și documentul dispărut într-un chip misterios. Luana îi întinse demisia cu părere de rău. Liga o citi și nu se miră deloc de ceea ce conținea. Acum, că plecați, stimată dpamnă, pot să vă vorbesc deschis. V-am apreciat întotdeauna. Sunteți o femeie extraordinară. Îmi pare rău că nu v-am putut spune asta atunci când ați avut nevoie de astfel de încurajări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
lume. Arcade și stâlpi de ghips-carton, tavane mascate, poturi luminoase, ornamente florale uluitoare, mochete și mobilier de lux. Învățată cu sărăcia de dincolo, i se păru că visează. Fu condusă, cu o amabilitate de care încercă să nu se mai mire, în biroul directorului general. Cristian Bariu n-o cunoștea personal. Superlativele pe care Ștefan le folosise atunci când, cu diferite ocazii, vorbise despre fosta soție, le considerase subiective, pornite, doar, dintr-o afecțiune puternică față de ea. Îl invidiase, la un moment

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]