2,208 matches
-
trebue zvârlit peste graniță (...) Veți fi fără milă cu ei. Nu știu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acțiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică și revizuire națională (...) Dacă este nevoie, să trageți cu mitraliera. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (...) Îmi iau răspunderea în mod formal și spun că nu există lege (...) Deci, fără forme, cu libertate completă"”. Omogenizarea etnică a României urma să fie obținută prin transferarea minorităților în afara
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
multe ori nici cu aparat de radio-emisie-recepție. Prima interceptare de noapte a fost executată pe 13/14 august 1940 de către căpitanul Giorgio Graffer, care a descoperit și atacat un bombardier britanic Armstrong Whitworth Whitley în misiune deasupra orașului Torino. După ce mitralierele avionului său s-au blocat, Graffer a acroșat bombardierul britanic mai înainte de a se parașuta. Bombardierul a fost grav avariat și s-a prăbușit în Canalul Mânecii, pe când încerca să se reîntoarcă la bază. Una dintre cele mai de succes interceptări
Fiat CR.42 () [Corola-website/Science/317088_a_318417]
-
pe 11 și 23 noiembrie 1940. Avioanele Luftwaffe au avut dificultăți să zboare în formație cu aparatele biplane italiene, care dezvoltau o viteză mai mică. În ciuda vitezei reduse, a carlingii deschise, a lipsei aparaturii radio, a dotării cu doar două mitraliere, „Șoimii” au reușit cu ușurință să ocupe poziții favorabile în luptele cu avioanele britanice Hurricane și Spitfire. După cum avea să mărturisească un pilot britanic, italienii puteau să execute cu ușurință un luping strâns, care îi plasa în spatele avionului. După cum reiese
Fiat CR.42 () [Corola-website/Science/317088_a_318417]
-
Ghimboașe decid atacarea postului de miliție și eliberarea celor doi. Atacul începe în jurul orei 22.30 (după Cicerone Ionițoiu la ora 02.00), în seara (noaptea) de 12 spre 13 ianuarie. Partizanii aruncă grenade și Spiru Blănaru deschide foc de mitralieră, iar milițienii și paznicii fug din incintă. Doi partizani, Iacob Cimpoca și Martin Copăceanu intră apoi în postul de miliție și îi eliberează pe Anculia și Ianosiga, după care partizanii se retrag. Moise Anculia hotărăște să îi însoțească, în timp ce Grigore
Spiru Blănaru () [Corola-website/Science/317740_a_319069]
-
de partizani, i-au ajuns pe aceștia în jurul orelor 16.00, pe culmea Pietrele Albe, cota 1099. Partizanii s-au constituit în dispozitiv de luptă. Notarul Gheorghe Ionescu a preluat comanda, frații Ion și Petre Berzescu-Berda deservind în flancul stâng mitraliera sub conducerea lui Spiru Blănaru. Grupul partizanilor mai era constituit din Vasile Vălușescu, Tudor Roșeț, Petre Anculia, Gheorghe Urdăreanu, Gheorghe Smultea, Nicolae Ghimboașe, Ion Caraiman, Ianaș Grozăvescu, Martin Copăceanu, Horia Smultea, Pavel Stoichescu, Moise Anculia, Romulus Anculia, Gheorghe Cristescu, Iacob
Spiru Blănaru () [Corola-website/Science/317740_a_319069]
-
Nicolae Horescu și fiica lui, studenta Ana Horescu. Unii autori consideră că Securitatea dispunea de 1000 de soldați, însă această cifră este probabil exagerată. Securitatea a început asaltul pe flancul stâng, unde militarii comuniști au fost întâmpinați cu focuri de mitralieră. Anastasie Berzescu, citându-și probabil foștii camarazi, spune că „Au căzut mulți morți de partea securității. De la partizani nici un mort.” Profesorul Mircea Rusnac, consultând arhivele M.A.I., afirmă că „autoritățile nu au recunoscut în total decât trei răniți”. Fostul lider
Spiru Blănaru () [Corola-website/Science/317740_a_319069]
-
fildeș, era în pierderea lui Leopold. Războiul era inevitabil. Ambele părți au luptat prin intermediari, înarmând și conducând triburile din pădurile de pe cursul superior al râului Congo într-un conflict. Muschetele lui Tip nu au putut face față artileriei și mitralierelor lui Leopold. Până la începutul lui 1894 războiul se terminase. Între timp, căutarea de surse de venit a continuat. Salariile oficialilor de district au fost reduse la minimum, venitul lor fiind suplimentat de un comision bazat pe profitul pe care îl
Statul Independent Congo () [Corola-website/Science/318345_a_319674]
-
II a fost proiectat înainte de Războiul Civil din Spania (1936-1939). Astfel, blindajul inițial ușor înclinat de 14 mm frontal, spate și lateral și 10 mm pentru plafon și podea era considerat suficient, tancul fiind proiectat să fie invulnerabil în fața gloanțelor mitralierelor și schijelor artileriei. Curând, blindajul a fost mărit fiindcă era insuficient pe un câmp de luptă modern. Astfel, modelul Ausf. D avea 30 mm de blindaj frontal. Varianta Ausf. F avea un blindaj gros de 35 de mm în față
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
38 L/55 care era relativ asemănător. Acest tun anticar era bazat pe tunul antiaerian de 2 cm FlaK 30. Drept urmare, avea o rată de tragere foarte ridicată pentru un tanc: 280 de proiectile pe minut. Tancul avea și o mitralieră MG34 montată coaxial cu tunul. Tunul anticar de 2 cm s-a dovedit a fi ineficient împotriva blindajului tancurilor Aliaților. Experimentele cu un tun de 3,7 cm nu s-au concretizat. Montarea unui tun de 5 cm nu era
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
echipate inițial cu un tun de însoțire de 15 cm sIG 33. Ulterior, modelul de 10,5 cm leFH 18 a fost ales ca armament principal pentru aceste tunuri autopropulsate. Majoritatea acestor versiuni derivate din Panzer II aveau și o mitralieră MG34 folosită defensiv împotriva infanteriei și aviației. Toate modelele Panzer II au fost dotate cu un motor pe benzină de 140 cai putere și 6 cilindri Maybach HL 62 TRM. Modelele Ausf. A, B și C aveau o viteză maximă
Panzer II () [Corola-website/Science/319737_a_321066]
-
Ausf. A până la varianta Ausf. F. Multe din aceste tunuri proveneau chiar de la variantele tancului Panzer IV pe care armata a decis să le îmbunătățească cu tunuri lungi de 7,5 cm. Toate variantele până la Ausf. F inclusiv aveau 2 mitraliere MG-34 de calibrul 7,92 mm montate coaxial lângă tun, precum și o mitralieră de același tip montată în dreapta mecanicului conductor, în carcasa blindată, manevrată de radistul tancului. De la modelul Ausf. G până la modelul final, s-a folosit o singură mitralieră
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
variantele tancului Panzer IV pe care armata a decis să le îmbunătățească cu tunuri lungi de 7,5 cm. Toate variantele până la Ausf. F inclusiv aveau 2 mitraliere MG-34 de calibrul 7,92 mm montate coaxial lângă tun, precum și o mitralieră de același tip montată în dreapta mecanicului conductor, în carcasa blindată, manevrată de radistul tancului. De la modelul Ausf. G până la modelul final, s-a folosit o singură mitralieră Maschinengewehr 34 montată coaxial și o mitralieră MG-34 montată în carcasa blindată. De la
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
mitraliere MG-34 de calibrul 7,92 mm montate coaxial lângă tun, precum și o mitralieră de același tip montată în dreapta mecanicului conductor, în carcasa blindată, manevrată de radistul tancului. De la modelul Ausf. G până la modelul final, s-a folosit o singură mitralieră Maschinengewehr 34 montată coaxial și o mitralieră MG-34 montată în carcasa blindată. De la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. C, tancul era echipat cu un motor Maybach cu 12 cilindri HL 108 TR (183,87 kW) ce furniza o viteză
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
montate coaxial lângă tun, precum și o mitralieră de același tip montată în dreapta mecanicului conductor, în carcasa blindată, manevrată de radistul tancului. De la modelul Ausf. G până la modelul final, s-a folosit o singură mitralieră Maschinengewehr 34 montată coaxial și o mitralieră MG-34 montată în carcasa blindată. De la varianta Ausf. A până la varianta Ausf. C, tancul era echipat cu un motor Maybach cu 12 cilindri HL 108 TR (183,87 kW) ce furniza o viteză maximă de 32 km/h și o
Panzer III () [Corola-website/Science/319736_a_321065]
-
în producție la sfârșitul anului 1943, StuG bazate pe sașiul țancului Panzer III au primit numeralul român III în denumire pentru a fi evidențiate de cele construite pe sașiul țancului Panzer IV. Începând cu modelul StuG III Ausf. G, o mitralieră MG 34 putea fi montată pe un scut amplasat pe suprastructura, pentru protecție suplimentară contra infanteriei în decembrie 1942. Câteva modele au fost echipate astfel retroactiv. Unele variante produse spre sfârșitul războiului au fost echipate cu o mitralieră MG34 suplimentară
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
G, o mitralieră MG 34 putea fi montată pe un scut amplasat pe suprastructura, pentru protecție suplimentară contra infanteriei în decembrie 1942. Câteva modele au fost echipate astfel retroactiv. Unele variante produse spre sfârșitul războiului au fost echipate cu o mitralieră MG34 suplimentară, montată coaxial. La sfarsitul primăverii anului 1944 au fost montate pentru protecție un lansator de grenade 90mm NbK 39 ("Nahverteidigungswaffe") și o mitralieră MG suplimentară acționata din interior ("Rundum Feuer"). Începând cu a doua jumătate a anului 1943
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
fost echipate astfel retroactiv. Unele variante produse spre sfârșitul războiului au fost echipate cu o mitralieră MG34 suplimentară, montată coaxial. La sfarsitul primăverii anului 1944 au fost montate pentru protecție un lansator de grenade 90mm NbK 39 ("Nahverteidigungswaffe") și o mitralieră MG suplimentară acționata din interior ("Rundum Feuer"). Începând cu a doua jumătate a anului 1943 au fost montate "Schurzen" (plăci laterale distanțate de blindaj). Pastă antimagnetica (denumită Zimmerit) a fost aplicată din septembrie 1943 până în septembrie 1944. Carele de luptă
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
vânătorului de tancuri Mareșal. Asamblarea lui Hetzer a început în aprilie 1944 la uzinele BMM, apoi din septembrie 1944 la uzinele Skoda. Vehiculul era echipat cu tunul de 7,5 cm PaK 39 L/48. Armamentul secundar consta într-o mitralieră MG 34 (sau MG 42 ulterior) montată pe suprastructură și acționată de încărcător din interior. Acesta observa țintele printr-un periscop, însă totuși trebuia să iasă în exteriorul vehiculului blindat pentru a reîncărca arma. În comparație cu Panzer 38(t), noul vehicul
Jagdpanzer 38(t) () [Corola-website/Science/319760_a_321089]
-
Guvernul sârb a cerut Antantei de-a lungul întregului război să fie aprovizionat cu armament, muniție, medicamente și alte echipamente militare. Аustro-Ungaria Austro-Ungaria a mobilizat împotriva Șerbiei 239 de batalioane, 37 de escadroane, 516 piese de artilerie și 392 de mitraliere. Comandatul acestui front a fost numit generalul Potiorek. Șerbia Șerbia a desfășurat în teren patru armate, cu efective de 247.000 de soldați și 610 piese de artilerie (din care 40 de tunuri grele; 180 de piese de artilerie erau
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
austro-ungare să instituie blocada maritimă a apelor teritoriale muntenegrene încă din prima zi a războiului. Armata austriacă depășea armatele inamicilor săi balcanici la toate capitolele: efective, armament și echipamente militare. Infanteria austro-ungară era dotată cu puști Mannlicher model 1895 și mitraliere semi-grele Schwarzlose. Spre deosebire de sârbo-muntenegreni, austro-ungarii dispuneau de o forță militară aeriană și o flotă militară, care a asigurat o blocada totală a apelor teritoriale ale Muntenegrului și sprijinul operațiunilor terestre în zona litorala. În afară de flotă maritimă, austro-ungarii aveau o flotila
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
cu el cimpoiul, în atotîncăpătoarea borsetă sporran. Este rotofei, dar puternic, are părul roșcat și cârlionțat pe brațe. La spate poartă o sabie zdravănă, încrustată cu rune. Îi lipsesc câțiva dinți și chiar un picior, în locul căruia are montată o mitralieră. Vorbește cu accent scoțian. Este mucalit și lăudăros la culme, și de aceea caraghios, dar ospitalier și mai presus de toate, loial. El îl ajută pe Jack, împotriva voinței lui și a șanselor de izbândă, să-și recupereze memoria și
Samurai Jack () [Corola-website/Science/319205_a_320534]
-
de însoțire a fost recunoașterea și sprijinirea trupelor de uscat, nu erau cu adevărat potrivite pentru a lupta împotriva luptei contra navelor inamice, deoarece erau lente și nu aveau blindaj. În afară de avioanele lor erau practic neînarmate, exceptând câteva tunuri și mitraliere. Pe portavioane erau în total 450 de avioane, în special avioane de vânătoare și avioane torpiloare, echipate în principal cu bombe contra submarinelor. Americanii numeau aceste nave lente și fără cuirasă pentru însoțirea portavioanelor "tin can/cutii de conserve". Aceste
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
torpilele care se apropiau. Între timp Thomas Sprague (nicio legătură cu Clifton Sprague) a ordonat celor 16 portavioane din cele trei unități să lanseze avioanele de pe bordul lor, indiferent de înarmarea lor, astfel că unele avioane au decolat doar cu mitralierele încărcate sau cu bombe de adâncime împotriva submarinelor, care împotriva crucișătoarelor japoneze blindate nu erau de mare folos. Din ordinul lui au decolat în jur de 450 de avioane, marea lor majoritate FM-2 Wildcat și avioane torpiloare TBM Avenger. Contraatacurile
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
La puțin peste o săptămână de la începutul ei, primele patru aparate „J“ au ajuns pe calea aerului la Da Nang pentru o evaluare de luptă. Până pe 28 aprilie ele lansaseră 2842 rachete de calibrul 70 mm, 14959 proiectile de mitralieră de calibrul 7,62 mm și 72945 proiectile de calibrul 20 mm de pe tunul M197 montat pe turela. În mod clar, noul tun automat montat în turela a fost armă preferată. Ultimul act al conflictului, Operațiunea "Frequent Wind" (evacuarea ultimilor
AH-1 Cobra () [Corola-website/Science/315839_a_317168]
-
forță bine definită care purta (în mare parte) uniforme, acum era foarte greu să spui cine este civil și cine este combatant. Aparatele Cobră au fost capabile să distrugă „mijloacele tehnice” (camionete Toyota care aveau montate pe platforma din spate mitraliere de calibru mare) atunci când le găseau, dar forțele americane au aflat repede pe propria piele că volumul imens de arme de calibru mic și lansatoare de grenade care trăgeau direct spre elicoptere se puteau dovedi mortale. Până în momentul desfășurării Operațiunii
AH-1 Cobra () [Corola-website/Science/315839_a_317168]