2,772 matches
-
unii soluția proximă, dar, în ce mă privește, total inefectivă. N-am crezut niciodată în alternativa (modernă) „credință” sau „rațiune”? Crezi cu inima? Crezi cu mintea? Ar trebui să credem din inimă, dar niciodată fără minte (limba coptă, vorbită de monahii Egiptului, nu are două cuvinte distincte pentru aceste „organe”). Da, se poate ca unora Acatistul vecerniei de vineri, alături de liturghia duminicii, pomana morților, cinstea în muncă și dedicațiunea în treburile de familie să nu le fie doar virtuți necesare, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și Constantinopol. Totalizarea misticătc " Totalizarea mistică" Există un puternic contrast între această viziune și sensibilitatea Evangheliilor față de alteritate. Pentru ucenicii lui Iisus, esențialul se petrecea în afara calculelor avide ale autocraților imperiali. Nu întâmplător, viața primelor comunități de creștini și de monahi se centra pe celebrarea euharistică a morții și învierii lui Hristos. În obscuritatea unor neștiute catacombe sau în inima deșertului, sfârșitul istoriei putea fi proclamat fără nici o prezumție. Ziua a opta venea în inimile oamenilor la fiecare Euharistie. O primă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pentru care sfinții se roagă este întregul Adam, nenorocit și străin de cunoașterea lui Dumnezeu, blestemat în suferință și uitare. Lumea nu mai are o întindere geografică sau o istorie scrisă care s-ar cuveni studiată. Lumea este „întreaga suflare”. Monahul aduce în rugul aprins al rugăciunii jertfa lacrimilor pentru păcatele oamenilor. Fără să fie mișcat, conștient sau nu, de aceste lacrimi ale deznădejdii sau poate compasiunii, nici un diplomat n-ar sufla măcar o vorbă bună în timpul tratativelor de pace. Sfinții
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ai pustiei (în special prin referințe la Pateric). Care sunt cercetătorii români care s-au dedicat pentru întâia oară restituirii operei lui Evagrie Ponticul? Să menționăm înainte de toate că, în școala românească de teologie, primele eforturi de reabilitare a personalității monahului egiptean aparțin lui Iustin Moisescu (ulterior patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), autorul unei teze de doctorat susținute la Atena, redactată în limba greacă și consultată de eruditul iezuit Irénée Hausherr în ediția sa la Tratatul despre rugăciune a lui Evagrie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu redescoperirea operei evagriene în Occident, la începutul secolului XX. Printre inițiatorii acestei revoluționare direcții de cercetare patristică se numără W. Frankenberg, savantul orientalist care, în 1912, edita pentru prima dată într-o limbă de circulație europeană câteva dintre operele monahului din Kellia 4. Această primă contribuție notabilă va fi apoi fructificată și de alți editori și comentatori ai operei monahului egiptean, între care trebuie să-i amintim pe Wilhelm Bousset 5 și, mai ales, pe Irénée Hausherr, SJ, profesor la
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
W. Frankenberg, savantul orientalist care, în 1912, edita pentru prima dată într-o limbă de circulație europeană câteva dintre operele monahului din Kellia 4. Această primă contribuție notabilă va fi apoi fructificată și de alți editori și comentatori ai operei monahului egiptean, între care trebuie să-i amintim pe Wilhelm Bousset 5 și, mai ales, pe Irénée Hausherr, SJ, profesor la Institutul Pontifical Oriental din Roma, responsabil pentru stabilirea paternității evagriene a Tratatului despre rugăciune - atribuit, până în anul 19346, Sfântului Nil
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ascetismului etc.) și mult mai puțin o demonstrație a noutății proprii unei opere teologice articulate pe trunchiul Evangheliei și plasate în matricea spirituală a Bisericii creștine 4. A tăgădui ori a nesocoti faptul că Evagrie a fost înainte de toate un monah al Bisericii apostolice, un apologet al Crezului de la Niceea, un duhovnic al deșertului egiptean și un ucenic al marilor maeștrii ai pustiei (cei doi Macarie) reprezintă nu doar o respingere a adevărului istoric, ci, mai mult, o negare a condițiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
academice, care prin metodologia reductivistă aplicată textelor religioase sfârșesc adesea prin a-și anihila obiectul de studiu. Exegeza monasticătc "Exegeza monastică" De partea interpreților „teologici” și „ecleziali” ai lui Evagrie Ponticul se află mai ales preotul Gabriel Bunge OSB1, alături de monahul benedictin și profesorul de spiritualitate răsăriteană la Universitatea „San Anselmo” din Roma, dr. Jeremy Driscoll 2. Învățând poate mai bine ca nimeni altul lecția de viață ascetică a monahului din Pont, părintele Gabriel Bunge ne-a redat în ultimele decenii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Evagrie Ponticul se află mai ales preotul Gabriel Bunge OSB1, alături de monahul benedictin și profesorul de spiritualitate răsăriteană la Universitatea „San Anselmo” din Roma, dr. Jeremy Driscoll 2. Învățând poate mai bine ca nimeni altul lecția de viață ascetică a monahului din Pont, părintele Gabriel Bunge ne-a redat în ultimele decenii, prin studii de o rară minuție, claritate și pătrundere, chintesența operei evagriene 1. Studiile și cărțile sale2 recuperează în ansamblu un Evagrie „duhovnicesc”, un Evagrie „pneumatologic”, un Evagrie care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a însemnat excluderea scrierilor sale ascetice și mistice din corpul de texte monastice formative pentru întreaga tradiție bizantină. Argumentul, demonstrat cu o rară minuție de către preotul Gabriel Bunge, este simplu: Evagrie nu a scris pentru filozofii „din afară”, ci pentru monahii care părăsiseră Atena, Constantinopolul sau Alexandria pentru rațiuni chenotice poate la fel de invizibile cititorilor din secolele al VI-lea sau XXI. Filologia fără mănușitc "Filologia fără mănuși" În comentariul său la traducerea românească a Tratatului practic și a Gnosticului, C. Bădiliță
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Gnosticului, C. Bădiliță adoptă, în linii mari, metoda exegetică consacrată de Antoine Guillaumont acum aproape trei decenii (i.e., conferința „Un filozof în deșert”, reluată în volumul colectiv despre „fenomenologia monahismului”). În prefață, traducătorul român se opune oricărei „înregimentări” ecleziastice a monahului din Kellia. Ni se reamintește că, mai ales după condamnarea sa în contumacie din anul 553, Evagrie Ponticul a suferit o regretabilă damnatio memoriae, mai cu seamă în cercurile conservatoare ale ortodoxiei răsăritene 1. Dimpotrivă, Bisericile necalcedoniene (siriacă, georgiană, armeană
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de lucru are credibilitate? Nu cumva putem identifica o prejudecată modernă, îndatorată canonului iluminist reprezentat cu inegalabilă savoare de istoricul britanic Edward Gibbon (1737-1794), care credea că educația în republica literelor coincide cu elevația spirituală? În ceea ce îi privește pe monahii primelor veacuri, apartenența la o anumită clasă socială sau prestigiul educației profane conta foarte puțin în exercițiul zilnic al vocației lor fundamentale. Au existat călugări lipsiți de instrucție formală, precum Sf. Antonie cel Mare, recunoscuți îndată ca patriarhi ai deșertului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Gould 7 sau James E. Goehring 8 nu au identificat la acest nivel superficial tensiunile din interiorul monahismului Bisericii primare. Cât privește faimoasa apoftegmă 7, cu privire la Evagrie, din Patericul egiptean (seria alfabetică), frecvent citată pentru a ilustra nu doar antipatia monahilor copți față de „intelectuali”, ci și „naționalismul” rigid al acestora din urmă9, sensul în care ea trebuie citită ni se pare a fi altul. Întrerupt dintr-o cuvântare la adunarea călugărilor din Kellia, când i se reamintește că acolo, în deșert
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
se pare a fi altul. Întrerupt dintr-o cuvântare la adunarea călugărilor din Kellia, când i se reamintește că acolo, în deșert, va rămâne mereu un străin, Evagrie primește o lecție de pedagogie, fiind gata să o asume alături de ceilalți monahi prezenți la eveniment. Este greu să ne imaginăm scena ca pe o izbucnire viscerală a resentimentelor unui preot copt în fața „grecului” Evagrie (un pontic „străin” nu doar în Alexandria sau deșertul egiptean, ci și la Constantinopol, în Capadocia sau Palestina
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dojana fără răzvrătire; cel care a demonstrat importanța blândeții pentru cunoașterea lui Dumnezeu, cel care a vorbit despre inanitatea dialecticii în exercițiul de îmbunătățire duhovnicească nu putea să privească această mustrare decât ca pe o lecție aspră pe care fiecare monah - străin prin definiție, în orice loc s-ar afla - se cuvine s-o accepte în sens chenotic, imitând condiția dumnezeiască a anonimității 1. Trebuie spus apoi că naționalismul egiptean s-a manifestat în mod accentuat mai cu seamă în secolul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de idei dintr-o perioadă foarte fertilă. Doar în ultimă instanță se pune în discuție revenirea la arta scoliilor, iar aici inițiativa nu poate aparține oricui. Este firesc ca un autor monastic să se bucure de comentariile avizate ale unui monah în viață. Laicii care ignoră ritmurile liturgice ale acestui tip de existență rămân străini de prospețimea izvorului din care se ivesc textele monastice - iar tonul introducerilor lui C. Bădiliță la literatura monastică a Răsăritului dovedește acest dureros adevăr. Nu orice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
OSB confirmă universalitatea criteriilor „homeopatice” necesare unei înțelegeri aprofundate a scrierilor duhovnicești. Ni se pare pilduitor faptul că cei care au perpetuat de mai bine de șaisprezece secole scrierile lui Evagrie n-au fost reprezentanții elitei umaniste, cât mai ales monahii - faimoși sau anonimi - îndrăgostiți de înțelepciunea acestui mare pedagog al virtuții. Nimic nu ne determină să credem că viitorul va infirma această tradiție. Îngerul Sileziantc "Îngerul Silezian" Gott ist mein Spiel. Angelus Silesius Un eveniment editorial timid receptat în presa
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
C. Galeriu), părintele Teofil viețuiește într-o bine-cunoscută mănăstire de la poalele Făgărașilor. Atunci când vine printre noi, aduce cu sine ceva din ascuțimea crestelor cărunte, parfumul proaspăt al coniferelor și tăria apei de munte. Întemeiat de rugăciune, luând ca scut pravila, monahul de la Sâmbăta arde în acel rar „cuvânt cu putere multă, spre plinirea Evangheliei”. Vedetă a serilor duhovnicești, producător de adevărate spectacole, mereu oportun, căutat pretutindeni, părintele n-a căutat performanțe publicistice și, ca orice om în care nu mai este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
bucurie fără frivolitate. Ca duhovnic, părintele Teofil își recoltează autoritatea din acribie, iar popularitatea din dragoste. Părintele are, totodată, acea „nestricăcioasă podoabă a duhului blând și liniștit” (I Petru 3, 4) ce ne amintește de cuviosul Zosima din Frații Karamazov - monahul care glumea cu mujicii, mânca alături de vameși, gusta din acadelele mirenești, iubea copiii și plângea alături de păcătoși. Fără a face din canoane o literă moartă de lege, nici din iconomie o iresponsabilă obișnuință, duhovnicul de la Sâmbăta are acel tip de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
relaxări și comodități, chiar dacă e trăit la o vârstă înaintată. Nu știm întotdeauna că tot ceea ce primim în predica sa, dar mai ales în conferințele susținute curtenitor și afabil, e fructul unei ortopraxii nevăzute: asceză continuă, fără crispare, dar sinuoasă. Monahul care recită poezii nupțiale este înconjurat ocrotitor, pretutindeni, de tineri. Remarcabil este faptul că tocmai acest monah - părintele Teofil - le arată calea spre lumină. Nu este întâmplătoare această apropiere și nici neutră ca semnificație. Printre altele, părintele Teofil contrapune unei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în predica sa, dar mai ales în conferințele susținute curtenitor și afabil, e fructul unei ortopraxii nevăzute: asceză continuă, fără crispare, dar sinuoasă. Monahul care recită poezii nupțiale este înconjurat ocrotitor, pretutindeni, de tineri. Remarcabil este faptul că tocmai acest monah - părintele Teofil - le arată calea spre lumină. Nu este întâmplătoare această apropiere și nici neutră ca semnificație. Printre altele, părintele Teofil contrapune unei tradiționale filozofii sepulcrale reflecția asupra vieții. Aici, monahul transilvan se întâlnește cu optimismul lui Ioan Persanul din
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pretutindeni, de tineri. Remarcabil este faptul că tocmai acest monah - părintele Teofil - le arată calea spre lumină. Nu este întâmplătoare această apropiere și nici neutră ca semnificație. Printre altele, părintele Teofil contrapune unei tradiționale filozofii sepulcrale reflecția asupra vieții. Aici, monahul transilvan se întâlnește cu optimismul lui Ioan Persanul din Pateric, care a zis: „Eu cred că voi moșteni Ierusalimul cel de sus, care este scris în ceruri. Căci credincios este cel ce a făgăduit. Și pentru ce să nu cred
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
se întrupează chipul pacificat al unui bătrân care se încăpățânează să rămână veșnic tânăr. Taina firesculuitc "Taina firescului" Dacă ar fi să rezum într-o frază multele întâlniri - în grai sau tăcere - cu părintele Teofil Părăian, aș spune că acest monah întrupează, pur și simplu, taina firescului. Ca orice minune, acest firesc aduce printre oameni atât bucurie, cât și îndoială. Foarte mulți sunt cei care se bucură de prezența sfinției sale - tineri și bătrâni. Totuși, pe cei care au ambiția să vâneze
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
la o stație greșită, adolescentul de atunci se îndrepta în gol către râul Bega, până când, la un moment dat, „mi-a pus parcă cineva o mână în piept și-a zis: «Până aici»”; a treia cumpănă ni-l prezintă pe monahul Teofil pornit să urce muntele Făgăraș către Fereastra Mare; primind binecuvântarea starețului, s-a dus împreună cu părintele Vasile Cornilă mai întâi la înmormântarea cabanierului de la cota 1200, iar apoi sus, pe creastă, la lacul Urlea. A fost un drum aventuros
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
la lacul Urlea” (p. 165). La fel de vii și de emoționante sunt amintirile de la școala primară de nevăzători din Cluj-Napoca, alături de câteva amănunte din anii de liceu și facultate. Ele arată cât de curajoase au fost începuturile în viață ale viitorului monah. Prima întâlnire cu părintele Arsenie Boca și lucrarea constantă, la o vârstă fragedă, a rugăciunii lui Iisus - iar aceasta nu fără dificultăți - par să fi pregătit terenul pentru intrarea în mănăstire. Sunt deosebit de mișcătoare paginile de amintiri din copilărie, care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]