2,283 matches
-
cuvintele rostite de lupoaică înainte de a muri... Nu-ți vroiam răul, Antoane!“. Regretele îl mușcau de inimă... odată, s-a pomenit strigând; „Doar, știi că n-am avut de-ales!“. - Ai spus ceva, Antoane?! îl întreba bătrânul Toma. - Nu, nu! ..mormăi el ceva în barbă. De atunci, prin jurământ, legat, n-a mai ucis lup, decât fiind forțat de împrejurări. Dar, acele imagini, l-au mai încercat. Adevărul era că sosise vremea să-l elibereze, să-l redea mamei lui, pădurea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
că nu știa să cânte, că sânii îi rămăseseră la măsura modestă de 34B și că, probabil, nu-l întâlnise pe Făt-Frumos, dar ar fi vrut ca măcar una dintre dorințele din copilărie să se împlinească. Afurisitele astea de aniversări, mormăi, după ce ieșise de sub duș, se îmbrăcase și își petrecuse secole întregi chinuindu-se să îmblânzească onduleurile care încă îi bântuiau prin păr (luptându-se cu uscătorul, placa și cantități industriale de soluție pentru îndreptarea părului); nu erau decât o ocazie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
care spunea că îi luase pe Guy și pe Selina în vizită la un prieten pentru tot restul zilei și că aveau să doarmă acolo, așa că Nieve putea să considere această seară liberă, în locul celei din ziua următoare. —Vacă proastă, mormăi Nieve mototolind bucățica de hârtie și azvârlind-o în coșul de gunoi. Nu știe că am și eu viața mea? Nu poate să-mi tot schimbe zilele. Și-apoi, continuă turnându-și un pahar cu apă, nu-mi vine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
enorm prin informațiile pe care le pregătea ea. Așa că, dacă nu cumva acel cineva era de-a dreptul tâmpit, avea posibilitatea să se descurce cel puțin tot atât de bine ca și ea, dacă nu și mai bine. Ce să-i faci, mormăi pentru sine, cred că va trebui să fac lucrurile după ureche și să sper să iasă cât mai bine. Cei de-aici au încredere în mine, nu-i așa? Trebuie doar să am și eu încredere în mine la fel de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
ar fi făcut talia fustei, deja strâmtă, să pară și mai strâmtă. Intră și își cumpără un sendviș, care era proaspăt și crocant și care o înveseli imediat. Și apoi observă că localul făcea angajări. Nu pot să lucrez aici, mormăi ea pentru sine. La naiba, e un restaurant! Am venit în Londra ca să-mi fac rost de o slujbă ca lumea, nu ca să fac sendvișuri. Cu toate acestea, era un sendviș foarte bun. Carne de pui cu maioneză fără grăsimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Și dacă o ia razna? întrebase el. Nieve îl asigurase că dacă femeia era încă în faza nevrotică, n-avea de ce să vină doar ca să se facă singură de râs. Aidan bombănise că nu înțelegea de ce o invitase, iar Nieve mormăise ceva despre cum trebuia să îi arate că nu existau resentimente. Nu spuse nimic despre intenția ei de a-i demonstra lui Darcey că era pe bune, pentru că nu credea că Aidan ar înțelege. Oare avea să-l piardă dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
ei să facă ce voia, dar sincer, toată treaba cu Martin nu mirosea a bine. —Vezi-ți tu de ale tale, i-o întoarse Minette tăioasă, iar Darcey renunță la subiectul ăsta de discuție. Dă Doamne să nu o scrântesc, mormăi Darcey băgându-și laptopul în geanta lui și activându-și mesageria. Dă Doamne să închei o groază de afaceri și să răplătesc încrederea tuturor. Străbătu etajul gol și așteptă liftul. Nu o deranja să rămână singură în clădire, deși știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
și avea un gust minunat. Evident, Nieve servea șampanie excelentă. Însă era încruntată când puse paharul pe fața de masă albă de damasc. — Ce s-a întâmplat? întrebă Carol. Nu... nu știu sigur, spuse ea încet. —Ai intrat în transă, mormăi Rosa. Așa cum făceai și la școală. Da, dar asta se întâmpla când încercai să-ți dai seama de ceva, adăugă Carol, care o privea neliniștită. E vreo problemă? Pe chipul lui Darcey era întipărită o expresie și mai ciudată, uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Dar nu în felul ăsta. Nu în ipostaza unui om care luase parte la un eșec. Ci în aceea a cuiva care avea succes. Dar probabil că făceau mutrele alea bine cunoscute în tradiția irlandeză, comentând cu înțelepciune nenorocul ei, mormăind că își cam luase nasul la purtare și, desigur, nu-i așa că era inevitabil să se întâmple una ca asta? Se întreba ce făcea Aidan. Cum rezolva el problemele pe care le lăsase în urma ei? Se simțea foarte vinovată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Din ziua când ieșise la iveală scandalul Ennco și până acum, ea nu mai avusese parte de somn liniștit, și se întreba dacă va mai ajunge vreodată să doarmă normal. Ieși de sub plapumă, iar Aidan se foi puțin. —Ești bine? mormăi el. — Absolut, îl asigură ea. Nu pot să dorm. Dar nu te scula. Sunt în regulă. Merse în vârful picioarelor până în birou și deschise calculatorul. Nu mai avea acces la dosarele Ennco. Asta n-ar fi atât de grav, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
pe mâine treaba asta. Tânărul, un tip plăcut, cu chip proaspăt, Îmi blocă drumul: — Nu poate aștepta până mâine, zise el, zâmbind apoi cuceritor. Vă rog să vorbiți cu el, doar un minut, vă rog. — Cu cine să vorbesc? am mormăit eu, uitându-mă spre mașină. — Uitați cartea sa de vizită. Mi-o Întinse și m-am uitat lung, prostește, la ea, ca și cum ar fi fost un bilet câștigător la tombolă. Se aplecă și o citi În locul meu, de-a-ndoaselea. „Dr. Fritz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
ce anume vorbim, mai exact? Gânditor, Six Își puse mâinele una Într-alta, apoi le desfăcu, ca pe urmă să-și Încrucișeze brațele În jurul corpului, cum face o fată cu eșarfa la o petrecere. Mă privi Întrebător. — Confidențial, desigur, am mormăit. — Bijuterii, Îmi răspunse. Vedeți dumneavoastră, Herr Gunther, fiica mea a murit fără a lăsa un testament, iar În lipsa acestuia, toate bunurile Îi rămân soțului ei. Paul a făcut un testament, prin care lăsa totul Reich-ului. Clătină din cap. Vă vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
În fața lui, și mai era și arătos, deși poate ar fi avut nevoie de un bărbierit. Colegul lui era mai puțin direct În indiferența sa: trase zgomotos aer pe nas, Își ridică pe jumătate umerii de mărimea unui umeraș și mormăi lipsit de entuziasm. Numără În tăcere cinci bancnote de o sută de mărci dintr-un rulou din manșeta de la mâna-i osoasă, unde cu siguranță se afla o sumă de treizeci de ori mai mare. Bărbatul În vârstă de la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
dădu Salutul Hitler. Am bălmăjit și eu: — Heil Hitler. În celălalt birou, anemicul citea o revistă. Înainte de a termina să-i spun că șeful lui Îi solicitase prezența, privirea mi-a căzut pe cheile care stăteau pe birou, lângă telefon. Mormăi și se smulse de pe scaun. În dreptul ușii, am zăbovit: — A, ai cumva o foaie de hârtie? Îmi arătă cu degetul teancul pe care se aflau cheile: — Servește-te singur, Îmi zise și intră În biroul lui Jeschonnek. — Mersi, așa o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
scuturat din cap. — Mda, nici nu credeam c-o să faci asta, zise el. Începea filmul. Se numea „O ordine superioară“ și era unul dintre acele filmulețe patriotice pe care băieții de la Ministerul Propagandei le născociseră Într-o zi proastă. Stahlecker mormăi, cu un geamăt: — Hai de-aici. Hai să mergem să bem ceva. Nu cred că mă țin nervii să mă uit la rahatu’ ăsta. Ne-am dus În Wild West Bar, situat la etajul unu, unde o trupă de cowboy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
spuse: — Sunt la secția de pe Charlottenstrasse. La intersecția cu Französische Strasse. — Da, o știu. La parter e Lutter & Wegner’s Restaurant, nu-i așa? Rienacker aprobă din cap. Și da, dacă aud ceva, te anunț. — Ai grijă așa să faci, mormăi el și mă lăsă să ies. Când am ajuns Înapoi În Alexanderplatz, am descoperit că aveam un vizitator În anticameră. Era o femeie bine-făcută și foarte Înaltă, Îmbrăcată cu un costum din material negru care Împrumuta curbelor ei impresionante contururile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
poreclei lui. Gura lui Dieter Helfferich Roșcovanul era plasată Într-un unghi pe care ar fi trebuit să-l aibă dacă ar fi mestecat dintr-un trabuc mare. Când vorbea, glasul Îi semăna cu al unui urs de mărime medie, mormăind din interiorul unei peșteri puțin adânci, și Întotdeauna pe punctul de a izbucni de mânie. Când rânjea, gura era o Încrucișare Între stilul maiaș timpuriu și cel gotic din perioada de Înflorire. — Detectiv particular, hmm? N-am cunoscut niciodată unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
lămpi cu gaz, buzele tremurându-i ca și cum tocmai mestecase sticlă pisată. Pe fruntea-i pătrată se ridică și se Întinse o venă subțire, albastră, ca un cârcel de iederă pe un zid de cărămidă. Arătă spre Six: — Țineți-l aici, mormăi el. Roșcovanul Își făcu loc cu umerii printre oamenii de afară ca un luptător furios și mi se adresă mie: Dacă ăsta e vreunul dintre trucurile tale, Gunther, eu personal Îți voi sparge nasul ăla nenorocit. — Nu sunt chiar atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
afurisita de fată? țipă Roșcovanul. Unul dintre torționari arătă cu degetul peste umăr. — Alături, cu frate-miu. — Hei, șefu’, zise celălalt. Individu’ ăsta tot nu vorbește. Vrei să-l mai aranjăm un pic? — Lăsați-l pe săracu’ nenorocit În pace, mormăi el. Nu știe nimic. În adăpostul aflat perete În perete cu cel de dinainte, era aproape Întuneric și a fost nevoie de câteva secunde pentru ca ochii noștri să se obișnuiască. — Franz, unde dracu’ ești? Am auzit un geamăt și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
marginea cuibului, de unde doar ghearele din față ale păianjenului, cu căngi înspăimîntătoare, păroase, dar colorate floral, se puteau zări. Am rămas acolo, pe buza cuibului, adâncit într-un strat alb ca laptele de pânză proaspătă de păianjen. Animalul colosal fremăta, mormăia, își agita labele, făcând să se zgâlțâie întreaga plasă. Totul în cea mai năucitoare tăcere. Au trecut poate minute, poate ore până când, în josul tunelului, l-am zărit, am zărit-o pe Lulu. Privea în jur, dezorientat, apoi se uită-n
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
de a culege mure, făceam în fiecare an sirop de mure, îmi răsare în cale Visarion, nu i-am dat prea multă atenție, convins că va dispărea precum apăruse, pe neașteptate, el însă mi-a căzut în genunchi și a mormăit ceva, Iertare, părinte, iertare! Eu te-am omorât! i-am așezat fără teamă mâinile pe cap, binecuvântându-l și la atingerea mea vie a încetat să mai tremure, am îngenuncheat și eu lângă el încercând să-i surprind privirea rătăcită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
veselă, mă gândesc că se putea și mai rău. — Eram în pat cu prietena mea seara trecută... schimbă Ted rapid subiectul. I-am spus că Pământul e plat. —Care prietenă? Și care e faza cu Pământul? Nu, n-ai înțeles, mormăi Ted doar pentru el. Seara trecută stăteam întins în pat alături de prietena mea... I-am spus că Pământul e plat. Bum bum! Ha-ha, foarte tare, spuse Ashling stins. Cel mai chinuitor lucru pe care trebuie să-l înduri atunci când ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
a întins din nou după ea, dar Clodagh s-a strecurat astfel încât să nu o poată ajunge, cu o îndemânare născută din multe luni de antrenament. O rafală zgomotoasă de chicoteli s-a ridicat din camera de dedesubt. —Afurisiți mici, mormăi Dylan somnoros. Vor dărâma casa peste noi. — Mă duc să țip la ei. Era mai bine dacă se ridica. Până când Ashling a sosit, ceva mai târziu în aceeași dimineață, dezastrul cu omleta era o amintire îndepărtată ce fusese depășită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
de păsări. Comedianții cu mai multă experiență, care îl lăsaseră pe Ted să își facă numărul doar ca să nu îi mai bată întruna la cap, se uitau unii la alții agitați. Dă-l jos de pe scenă pe bolovanul ăsta mic, mormăi Bicycle Billy. —Trebuie să plec, spuse Ted grăbit în timp ce Mark Dignan îi făcea semne disperate să încheie. —Ooooooooofffffffffff, se plânse toată sala, cu o dezamăgire amară. Am dat naștere unui afurisit de monstru! șopti Bicycle către Archie Archer (pe numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
au apărut Molly și Craig, Dylan i-a expediat somnoros: — Mergeți jos și mai spargeți câte ceva și lăsați-ne pe mine și pe mami să mai dormim. Uimitor, au plecat, iar Dylan și Clodagh au ațipit la loc. — Miroși minunat, mormăi Dylan adulmecând părul lui Clodagh. Ca un biscuit. Dulce și... dulce... Peste câteva minute ea îi șopti lui: — Îți dau un milion de lire dacă-mi aduci micul dejun. —Ce ai dori? —Cafea și fructe. Dylan plecă și Clodagh s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]