4,695 matches
-
pe piept, cu Yojo între ele, ceru să i se pună capacul î „bocaportul“, cum îi zicea el). Capacul prins într-o balama de piele, coborî peste Queequeg, nelăsînd la vedere decît fața lui liniștită. Ă Rarmai îmerge, e ușor), murmură el într-un tîrziu, cerînd prin semne să fie dus înapoi în hamac. Dar înainte de asta, Pip, care se tot învîrtise pe-acolo, veni lîngă Queequeg, cu tamburina într-o mînă și-i spuse, apucîndu-l de braț cu cealaltă mînă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
căror mame necununate mor, aducîndu-i pe lume; secretul paternității noastre rămîne îngropat în mormintele lor, unde cată să ne ducem dacă vrem să-l aflăm. în aceeași zi, privind și el - de lîngă ambarcațiunea lui - spre marea de aur, Starbuck murmură: Ă Frumusețe de nepătruns și fără seamăn, cum nu i-a fost dat nicicînd vreunui mire să vadă în ochii tinerei sale mirese! Nu-mi vorbi despre rechinii tăi colțoși și despre apucăturile tale hoțești și canibalice. Credința să alunge
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Uitați-l pe Pip, încearcă să se suie iar la bord! Ă Ține-ți gura, nebunule! strigă omul de pe insula Man, apucîndu-l de braț. Cară-te de pe puntea de comandă! Ă Prostul cel mare îl ceartă întotdeauna pe cel mic, murmură Ahab, apropiindu-se. Jos mîinile de pe ființa asta sfîntă! Unde ziceai că e Pip, băiete? Ă Acolo, la pupa, domnule căpitan! Acolo, acolo! Ă Dar tu cine ești, băiete? Nu-mi văd chipul în oglinda ștearsă a ochilor tăi rătăciți
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
știe ce face, e încă bogat în simțăminte alese, de iubire și de recunoștință! Vino, băiete! Mă simt mai mîndru că-ți strîng mîna neagră, decît dacă-aș strînge-o pe; aceea a unui împărat! Ă Acum se-duc doi nebuni! murmură bătrînul de pe insula Man. Unul, înnebunit de putere, iar celălalt înnebunit de slăbiciune. Dar uite și capătul saulei putrezite - mai e și udă leoarcă, după toate alea! S-o matisesc, zici? Mai bine iau una nouă. Mă duc la domnul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Ă Feciorul lui! exclamă Stubb. Așadar, despre fiu-său e vorba! Retrag ce am spus în legătură cu hainele și cu ceasul... Ce zice Ahab? A, trebuie să-l salvăm pe băiatul acela! Ă S-a înecat împreună cu toți ceilalți, ieri noapte, murmură bătrînul de pe insula Man, care stătea în spatele celor doi secunzi. Am auzit - ați auzit cu toții gemetele duhurilor lor. Ă Ceea ce făcea și mai tristă această întîmplare era faptul - despre care aveam să aflăm în curînd - că, pe lîngă feciorul din
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
suprafață, iar mîine e a treia zi. Da, băieți, se va ridica încă o dată la suprafață, însă numai pentru a-și da duhul! Vă simțiți plini de curaj, băieți? Ă Ca focul de îndrăzneți! strigă Stubb. Ă Și la fel de necugetați, murmură Ahab. Iar după ce oamenii se depărtară spre prova, urmă să vorbească în șoaptă: Ă Semne... Semne... Deunăzi i-am spus același lucru lui Starbuck, în legătură cu ambarcațiunea ea sfărîmată. O, cu cîtă rîvnă încerc să alung din mințile celorlalți ceea ce e
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
obișnuiți! Brațați! Pequod, care pînă atunci navigase cu vîntul în travers, se întoarse în direcția contrară, astfel încît acum înainta cu greu, înfruntînd briza și răscolind spuma propriului său silaj. „Acum aleargă contra vîntului, drept spre fălcile căscate ale monstrului, murmură Starbuck în sinea lui, înfășurînd peste parapet brațul vergii mari, tras mai înainte. Dumnezeu să ne aibe în pază, simt că mi s-au și muiat oasele, jilăvindu-mi carnea. Ascultîndu-l pe Ahab, mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu“. Ă Pregătește
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
mult pe rechini îse știe că uneori poftele lor sînt ațîțate de această culoare), fie din alte pricini, fapt este că ei se țineau scai de ambarcațiunea lui Ahab, fără să se atingă de celelalte. Ă Inimă de oțel călit! murmură Starbuck, privind peste parapet spre ambarcațiunea ce se depărta. Mai poți oare să te bați vitejește la vederea unei astfel de priveliști? Cînd coca ți-e împresurată de rechini turbați, care te urmăresc cu boturile căscate - și asta, chiar în
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
recunoscut glasul tatălui, acolo, jos. Nu mai vrea lumea asta în care totul e minat de cuvinte. Nu vrea să-nțeleagă. Prin gâfâiala agitației, aude deodată o melodie. O muzică abia perceptibilă. Un cântecel aproape mut, pe care femeia îl murmură la urechea lui. Încearcă să prindă cuvintele. Dar vorbele au o frumusețe ciudată, lipsită de sens. O limbă pe care n-a mai auzit-o niciodată. Cu totul altfel decât cea a părinților. O limbă care nu cere înțelegere, ci
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
trage de mânecă și-l va întreba: „Da’ tu de ce nu râzi cu noi?“. După fiecare dintre acele morți, mă regăseam în noaptea mea caucaziană, vedeam chipul femeii cu păr alb, ochii ei care îmi priveau pleoapele, îi ascultam cântecul murmurat într-o limbă a cărei frumusețe părea să ocrotească acea clipă nocturnă. Mai târziu, când eram student la medicină, am încercat să pun capăt acelor întoarceri, văzând în ele un semn de slăbiciune sentimentală, jenantă pentru un viitor medic militar
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
apus cerul își păstrase nuanța de violet transparent, dar mai cu seamă, foarte aproape în fața lor, desișul pădurii începea să se rărească, anunțând spațiul liber al câmpiei și drumul ce ducea la Dolșanka. Nikolai își drese glasul și începu să murmure întrebări și răspunsuri pe care le pregătea la întâmplare, temându-se că va fi iscodit, în legătură cu apariția sa subită, de vreun tribunal revoluționar local sau pur și simplu de vecini curioși. Istorisirea pe care o alcătuise în timp ce călărea trecea sub
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
la suprafață, din străfundul tenebrelor. Și există cel dintâi țipăt al copilului. Am trecut din nou prin orășelul acela german, străbătându-l în sens invers: antrepozitele, braseria, viaductul, fereastra cu perdele din voal. Urmărind defilarea fațadelor spălăcite din cauza ploii, ai murmurat încetișor și fără emoție: „E foarte cu putință să am câțiva veri care locuiesc prin împrejurimi. Poate chiar și tatăl meu. Lumea e cu adevărat foarte mică...“ Pe acest drum de întoarcere, mi-ai vorbit despre casa din nordul Rusiei
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
antologie a acestei teme atât de fertile pentru meditația lirică de totdeauna. Din perspectiva ei, polaritatea viață-moarte, terestru-spiritual capătă un relief memorabil. Particularitatea acestei rostiri este că într-o formă echilibrat melodioasă, calm elegiacă, de felul unui blând și inofensiv murmur abia dacă muzical, spune lucruri deloc temperate, neliniștitoare, dureroase. Materialitatea percepțiilor directe se filtrează în sunete de o mare puritate. Înăbușirea conținutului dramatic într-o formulare dulce somnolentă este de un neașteptat efect. LUCIAN RAICU SCRIERI: Persoana întâia plural, pref.
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
ardei roșii grași uscați, numiți în zona Olteniei, raci. Mai puse pe masă trei linguri din lemn și trei ceșcuțe din lut. Aduse o litruță de țuică și o puse lângă piciorul lui Ilie, care dădu startul pentru începutul mesei, murmurând câteva cuvinte de mulțumire către bunul Dumnezeu. Ilie luă litruța de țuică și turnă în ceștile din lut. Apucă ceașca lui de toartă și ridicând-o zise: - Ei, dragii mei, dacă Dumnezeu v-a călăuzit pașii până aici, apăi bine
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
aplecat Într-o parte ca să vadă ce se petrece, dar Desdemona a Întins o mână și l-a ciupit zdravăn de obraz. Odată ce-i recaptase atenția, a trasat În aer conturul unui dreptunghi și a arătat spre tavan. Apoi a murmurat prin proteza șubredă: ― Du-te adu pentru yia yia, drăguțu’ mou. Capitolul Unsprezece știa ce are de făcut. A străbătut În fugă holul până În camera de zi. S-a cățărat În patru labe pe scara oficială, până la primul etaj. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
avusese nici un efect asupra lor. Dar iată că Jimmy Zizmo Își stingea veioza de pe noptieră. Și se băga În patul lui pentru o singură persoană - și Îl găsea ocupat! Sourmelina, visând la dansatoarele din teatru, traversase covorul, ca o somnambulă. Murmurând strofe grecești, se cățără pe soțul ei, ca locțiitor. (― Vezi? spuse Zizmo În Întuneric. Gata cu bila. E de la uleiul de ricin.) La etaj, Desdemona poate că ar fi auzit ceva prin podea dacă nu s-ar fi prefăcut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
corpul cu muzică. La Început doar o gâdila. Dar după o vreme notele i se răspândiră mai adânc În corp. Simțea cum vibrațiile Îi penetrează mușchii, cum pulsează În valuri, până când Îi făceau oasele să zornăie și organele interne să murmure. Milton cânta la instrumentul lui cu aceleași degete pe care le folosea pentru a da salutul Tinerilor Cercetași, dar gândurile lui erau departe de a fi nevinovate. Respirând greu, aplecat asupra lui Tessie și tremurând de concentrare, Își legăna clarinetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Inima mea e bolnavă. Acum ajunsesem la scaun. Am sprijinit-o din spate și am așezat-o jos. Venind din nou În fața ei, i-am ridicat picioarele umflate, cu venele umflate, și i le-am băgat În apa Înspumată. Desdemona murmură de plăcere. Închise ochii. În următoarele minute Desdemona tăcu, huzurind În baia fierbinte de picioare. Culoarea i se Întoarse În glezne și Îi urcă pe picioare. Roșeața Îi dispăru sub tivul cămășii de noapte, dar peste un minut apăru, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
să fiu ca să nu dau de bănuit... Nu e posibil! Ba e. Spune-mi, cât știi despre Împărat? Destul de multe, zisei rezervat. Mi-a părut interesant subiectul. Fiecare găsește ceva interesant în istorie, mai ales când e influențat de ea, murmură el. Ai auzit de Anturajul Împărătesc? Sigur. Din el făceau parte cei mai apropiați prieteni ai Împăratului. Fiecare era, într-un fel, rudă cu el. Și erau însemnați, toți, ca o dovadă a loialității, autoimpusă de ei înșiși, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Un băiat frumos, înalt, bine făcut, cu părul negru, lung, prins cu o fundă la spate, veni rapid înspre noi. Vreau să te ocupi de scările profesorilor. Faci ce-am făcut și aici, dar mai rapid. Dădu din cap și murmură ceva ce mi s-a părut a fi "Nici dracu' nu poate mai repede", pe măsură ce se îndepărta de noi. După câțiva pași, strigă pe nume câțiva dintre colegii săi și îi trimise în diverse locuri. Voi cinci de acolo, duceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ieșire. S-a adresat Anei, dar ea nu fusese prea afectată de știrea asta, ci mai degrabă ușurată și reuși să bâiguie: Mulțumesc, Corvium! La aceste cuvinte, Ministrul, care auzise ce mi-a șoptit Ana, se opri brusc din mers, murmură "Corvium!" și atmosfera se încordă din nou, degetele albiră iarăși pe trăgaciul armelor. Se întoarse plin de furie și mă săgetă cumplit, dar eu rămăsesem impasibil. S-a întâmplat ceva? îl întrebai senin, încercând inutil să intru din nou în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
anunț. — Mulțumesc, Pardon. — Nu te-am bruscat prea tare? — Ai lucrat cu blîndețe. Revenind În salon, Îi adresă soției sale un zîmbet liniștitor, dar nu vorbi de boală În casa familiei Pardon. Abia pe strada Popincourt, mergând la braț, Maigret murmură, ca și cum ar fi fost vorba de un lucru fără importanță: — Ne vom petrece vacanța la Vichy. — Faci cura? — Dacă tot mă duc! replică el ironic. Nu sînt bolnav. Ba chiar s-ar părea că sînt extraordinar de sănătos. De aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
o perioadă de tranziție sau se comporta ca o fată bătrînă, ca aici. Atenție... O să tragă la „purceluș”*! * Numele unei bile (n.t.). Trăgea jucătorul ciung. Omul se concentră, aruncă bila și trimise „purcelușul” de lemn pe peluză. — Îi invidiez, murmură el, fără să vrea. — De ce? I se părea Întinerită, cu jocul petelor de umbră și lumină de pe fața netedă. Ochii Îi luceau. Maigret se simțea iar În vacanță. — Nu le-ai observat atitudinea, aerul important, expresia de satisfacție intensă cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
sau cu nepoții, pretinzînd că le consacrau tot timpul. Mai tîrziu, pe cînd briza devenea mai răcoroasă, dădură colțul străzii Bourbonnais. În fața casei domnișoarei Lange se afla o camionetă. CÎnd se apropiară, auziră lovituri de ciocan. — Mă Întorc la hotel? murmură doamna Maigret. — Vin și eu Într-o clipă. Ușa salonului era deschisă și bărbați În bluze bej agățau draperii negre pe pereți. Își făcu apariția și Lecoeur. — Eram sigur că veniți. Pe-aici... Îl conduse În dormitor, unde era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
vină pe la zece. O femeie În șorț a deschis ușa și a băgat capul Înăuntru, apoi a făcut cîțiva pași și a dat peste camera mortuară. Atunci a scos un șirag de mătănii din buzunarul șorțului și a Început să murmure. Și-a făcut cruce cu apă sfințită și a plecat. Ea a deschis defilarea. Le-a spus vecinelor. Apoi vecinele au venit și ele, singure sau cîte două. — Bărbați nu? — CÎțiva, măcelarul, un dulgher care locuiește la capătul străzii, oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]