1,985 matches
-
mine.“ Dar mâinile lui Își făcură prea bine datoria. Omul se Înmuie ca o cârpă, prelingându-se din șa, fără să scoată un sunet. „Doamne, iartă-mă! Acum n-am timp de pocăință.“ Smulse din mâinile mortului sabia și se năpusti spre locul Încăierării. Ceilalți trei ucigași nu avură timp să vadă ce se petrecuse sub brad. Cu săbiile lucind, se năpus tiră asupra călărețului. Acesta se opri surprins și abia avu timp să scoată la rândul său din teacă sabia
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fiartă de care erau agățate multe pânzeturi albe. În clipa următoare intră ca o vijelie În odaie și moașa, bătrâna moașă care Îi adusese și pe ei pe lume, și ceru prosoape curate. și ea avea ochii roșii. Urs se năpusti asupra ei, apucând-o de mână, și Întrebă cu glas răgușit ce se Întâmplă. Femeia ridică din umeri și arătă spre doică. Negustorul se Întoarse spre aceasta, repe tând Întrebarea. Doica Începu să plângă și mai tare. Fără să mai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Conrad se așeză oftând ușor. — Spune-i măritului domn ce ai văzut, i se adresă Johannes gazdei. — Azi-dimineață a sosit o ceată de cavaleri Înarmați până-n dinți. Aveau săbii și sulițe, ca și cum s-ar fi pregătit de bătălie. S-au năpustit În casă și mi-au cerut vin fiert. După ce-au băut toată bărdaca de vin pe care mi-o adusese o rudă de-a mea de la Marckolsheim, s-au sfătuit Între ei ce să facă cu mine, dacă să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dinți răsăriră de peste tot. Tânărul prinț Împreună cu ai săi traseră săbiile și se aruncară În luptă. Erau luptători Încercați și armele lor do borau totul În jur. Dar dușmanii erau numeroși. Mereu răsă reau alții, ca din pământ, și se năpusteau cu furie. Nikolaus căzu cel dintâi. Dușmanii Îl Înconjurară pe uriașul Hildebrand, a cărui făptură războinică Îi făcu se să creadă că era ducele din Breisgau. — Păzește-te stăpâne, apucă el să strige și se prăbuși stră puns de trei
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pași mai Încolo, câteva trepte În piatră duceau afară. Rămâneți aici, nobile Bodo, să nu ne descopere cine va. Să ne Întoarcem și să aducem Întăriri. Nu, nu, stai să vedem unde dau scările. De Îndată ce crăpătura se mai lărgi, se năpusti afară. — Nobile Bodo, veniți Înapoi până nu-i prea târziu. Veniți iute... — Nu-i nimeni, nu-i nimeni, șopti Bodo. Sunt toți pe ziduri. Încerc s-o găsesc pe domniță. Voi Întoarceți-vă și spuneți-i ducelui ce-am descoperit
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Uite-i, uite-i, strigă unul dintre slujitori. Nobile Bodo, acolo e domnița Adelheid! Într adevăr, de după un stâlp apăruseră cei doi fugari care-o duceau pe brațe pe fata leși nată. — Adelheid, Adelheid, strigă Bodo uitând de prudență și năpustindu-se către ei. Dar nu făcu decât câțiva pași. Eglord, care auzise strigătul, se Întoarse brusc și aruncă cu furie sulița spre el. — și aici ai Îndrăznit să pătrunzi, negustor blestemat, pui de cățea? Ia-ți-o, necinstită de altul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
podul ridicat. Acesta se prăvăli cu un zgomot asurzitor și În câteva clipe drumul spre cetate fu deschis. — La poartă, la poartă, strigă Conrad. Înconjurat de ostașii săi, Își repezi calul pe cărarea abrup tă spre poartă. După el, se năpusti toată gloata pedestră care invadase drumul spre Stouff, fluturându-și coasele. Erau prea mulți pentru ca săgețile ce planau de sus să-i mai poată opri. La poartă, la poartă, strigă și Eglord, veniți de pe ziduri, trebuie să apărăm poarta! N-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
decât împroșcând cu noroi în vechile credințe. După un scurt discurs în care a condamnat crimele antilegionare și acțiunile lui Carol al II-lea, Țurcanu l-a acuzat de ipocrizie, afirmând că din cauza lui stau în închisoare; astfel, s-a năpustit asupra lui, l-a lovit cu o gamelă în cap, iar ceilalți suceveni l-au bătut până la leșin. Cei din grupul lui Pătrășcanu au reacționat declanșând o bătaie generală, astfel încât Țurcanu a chemat gardienii în ajutor. Probabil că mișcarea aceasta
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
o mișcare bruscă a mâinii, a căciulii ori a altui obiect, de obicei însoțită de un îndemn verbal de tipul: 'Pe ei!'. În acel moment, toți cei care îi trăseseră de limbă pe nou-veniți puneau mâna pe bâte și se năpusteau asupra acestora din urmă, lovind în neștire, de cele mai multe ori fără să țină cont de zona corpului în care îi atingeau. Sigur că cei mai duri erau acoliții lui Țurcanu, din lotul inițial de la Suceava, și cei care înnebuniseră în
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
Neimpresionat, Țurcanu a insistat: 'Îți dau ordin să-l pălmuiești' și l-a împins pe I. înspre fiul său. Cei doi s-au aruncat unul în brațele celuilalt și s-au îmbrățișat, în timp ce Țurcanu și agresorii din jurul lui s-au năpustit asupra celor doi, călcându-i în picioare, lovindu-i cu picioarele, mâinile și ciomegele, până când i-au transformat într-o masă de carne sângerândă. Octavian Voinea relatează lamentarea unui tânăr care înnebunise din cauza bătăilor: Ce, Dumnezeu?! Uite că totul este
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
am prezentat la Judecătoria Ocolului 2 Iași, ca avocat, alături de colegul Dumbravă, în procesul colegului Comârzan, schingiuit de Manciu. Prefectul s-a prezentat cu întreaga poliție și, în plină ședință, în fața avocaților și a judecătorului Spiridoneanu care prezida, s-a năpustit asupra noastră... Cu riscul de a mă prinde, strivit de cei douăzeci de polițiști înarmați, am scos revolverul și am tras. Am țintit în cine se apropia de mine. Primul a căzut Manciu...” A fost arestat și dus la închisoarea
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
și dezinteresată a intereselor românești di Bucovina.” Ziarul vorbea despre cei cinci ani de când democrații dlui Fl. Lupu „au pus mâna pe Centrală”; despre adunarea preoților români pentru o organizare mai sistematică a lor, despre gazeta Freielhareazeitung care „s-a năpustit asupra dlui inspector Simionovici pentru că a cutezat să fie în afacerea decretării noilor inspectori școlari districtuali de altă socoteală decât alții”, cu rubrici de informații diverse, revista politică, știri mărunte, invitare la abonamente dar și la colaborare pentru scoaterea ziarului
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
De altfel, cînd caraliii prindeau pe cineva spălîndu-se, în loc să muncească, nu se întîmpla mare lucru. Îl ciomăgeau puțin sau asmuțeau cîinii pe el. Nici în cazul din urmă nu era cine știe ce pericol. Animalele scheunau încurcate, aproape gudurîndu-se, și nu se năpusteau asupra vinovatului; dresajul lor nu avusese în vedere oameni în pielea goală. Acum, spectacolul era grandios: zeci de trupuri dezgolite, burți lipite de șira spinării, coaste ieșite în afară, fese descărnate, brațe și picioare ca bețele, obraji scofîlciți și capete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Încă o dată, ca autorul Odei În metru antic. Într-un trecut care, la drept-vorbind, nu a existat niciodată! Bucureștiul liber, Bucureștiul În dezordine, fericit, zăpăcit Încă de libertate, neștiind Încă foarte bine ce să facă cu dânsa, ziarele care se năpusteau asupra celor două lucruri interzise formal de dictatură: omul politic și faptul divers! („Soacra sugrumată cu firul de telefon!”, am citit pe prima pagină a unui ziar de tiraj și, vai, Încă și azi, după 16 ani, faptul divers sau
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
căiesc, dar ce să mai facă? Ei se gândiseră la originea lor romană, și nicidecum la asimilarea cu țiganii. Între români și țigani au avut loc și confruntări sângeroase. Într-un sat, un țigan ucide un român. Sătenii, indignați, se năpustesc asupra Întregii comunități țigănești. Pun foc la case, mor oameni arși de vii. Chiar dacă asemenea episoade sunt izolate, ele constituie un semnal de alarmă. Singura soluție este acceptarea și integrarea. țiganii vor trebui ridicați, puțin câte puțin, la nivelul material
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
ascuțit. Am înaintat și eram doar la doi pași, când am auzit ușa deschizându-se. - Hei! Cine-i acolo? Vocea mea n-avea nici un timbru. Am întins mâna după pistol. Țipătul încetă. Ușa se deschise în întuneric și ceva se năpusti spre mine, dar n-am văzut nimic. - Hei! am strigat, după care arătarea făcu un salt în aer și zbură pe lângă mine. M-am învârtit împrejur, lovind aerul cu brațele, apoi ușa de la camera lui Robby se trânti, închizându-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și primul lucru pe care l-am observat a fost că Sarah zăcea pe patul lui cu Terby în brațe, uitându-se la ceva. Robby stătea turcește pe mochetă în fața televizorului, cu spatele la mine, manevrând joystick-ul care îi permitea să se năpustească în interiorul altui coridor întunecat al altui castel medieval. În timp ce examinam încăperea, primul meu gând: mobila fusese aliniată asemeni aceleia din camera mea de copil din Sherman Oaks. Aranjamentul era identic - patul lângă peretele de lângă dulap, biroul sub fereastra care dădea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mașinăria vântului. Aerul înghețat a siderat campusul, pârlindu-l. Pături de frunze moarte acoperind împrejurimile au explodat în aer, formând mosoare maronii care goneau care încotro. Haina mea se zbătea sălbatic la spate, înaintând anevoie în parcare. Aerul rece se năpustea ca un pumnal. Ciorile se roteau acum deasupra mea, negre, blestemând, croncănitul lor ascuțit de rafalele de vântul care scutura atât de tare steagul încât din coada pe care era tras răzbăteau niște sunete aidoma unor trosnituri. Vântul se potoli
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
unui râu, sau erau valurile care se zdrobeau de țărm? Terby se pomeni imediat învăluit de un nor de muște. În depărtare păștea un cal - poate la treizeci de metri de unde stăteam - iar în momentul în care muștele s-au năpustit asupra păpușii calul și-a scuturat capul și a luat-o la galop mai departe pe câmp, de parcă ar fi fost ofensat de prezența acelui obiect. Omoar-o, mi-a șoptit scriitorul. Omoar-o acum. Nu mai e nevoie să mă convingi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Boyle le spune că ești nebun, iar ei nu-l contrazic. Ofițerul Boyle le relatează scenariul ridicol privind un animal sălbatic. Uită-te la vecini - nu încuviințează ceea ce le spune Boyle. Le spune că o chestie mare, păroasă, s-a năpustit asupra casei. Și, bineînțeles, cei doi Alleni nu cred asta, mai ales după spectacolul ciudat la care au asistat duminica trecută - îți mai amintești, Bret? Și îl mai întreabă pe Boyle: „Pare beat?“ Mi-am întors privirea de la Mitchell și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
el își ținuse ochii închiși majoritatea timpului pe parcursul celor „întâmplate“. Am realizat că în acest moment rămăsesem singurul martor. Ofițerul Boyle mă întrebă: - Ați băut ceva în seara asta, domnule? Deschide chepengul trapei. Pescărușii se ceartă. Rafalele de vânt se năpustesc asupra ta. Tatăl tău stă în tunelul unui viaduct care traversează autostrada. - Poftim? L-ai auzit, cârâi scriitorul. Boyle veni mai aproape, coborând vocea, întrebând: - Ați băut ceva în seara asta, domnule? - Nu sunt obligat să răspund. N-am condus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
față. A lui Clayton. Înghețasem locului. Respirația mea febrilă nu se auzea din cauza camerelor video și a detectoarelor. Arătarea-schelet se oprise acum în fața scărilor. Producea un fel de clic cu dinții. În craniu se vedeau globii oculari. Brusc, s-a năpustit asupra noastră. Eu și Miller ne-am dat rapid înapoi și atunci arătarea s-a oprit. Începu să-și ridice brațele, extinzându-le în sus. Avea niște mâini atât de lungi încât falangele degetelor zgâriau tavanul. Gemea. Ce așteptam? Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nu mă pot abține să urmăresc îndelung cu privirea cum coboară toți acești haredim de toate vârstele, acești elevi ai yeshiva, cu caftanele lor, cu pantalonii lor de mătase, cu cămășile lor albe, cu tresele lor. Apar pe neașteptate, se năpustesc, despică mulțimea de arabi fără a atinge niciodată pe nimeni, cu o îndemânare, o siguranță în zigzagurile lor cu atât mai siderantă cu cât, mergând cu capul plecat, cu privirile întoarse spre interiorul ființei lor, ei par totalmente etanși, orbi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
la umbra hambarului unde ospătăm cât avem și cum putem. Dar din asfințit nori negri urcă, cuceresc în scurtă vreme albastrul șters al cerului, vântul ușor crește, crește, începe a bate cu aripi de vijelie, și o ploae viforoasă se năpustește. La adăpostul nostru, sub hambare, ne învelim în pelerine, cu glume, cu râsete pe când flăcăii regimentului, în goană își caută pretutindeni adăpost, pe când ploaea se învălue în lungi șuvițe resfirate, pe când vântul umflă girezile de grâu din apropiere, și le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
relatarea, un buluc dintre ei (dintre turci), format din ostași bravi și pentru al căror suflet bătălia era o plăcere, potrivindu-se lui Mihaloglu Ali-bei și punându-și capul în primejdie, s-au ajutat unii pe alții și s-au năpustit asupra oștii ghiaurilor...”. Dlugosz scria că pierderile moldovenilor și secuilor au fost mari „căci toate șirurile dinainte, în care se aflau și secuii, fură zdrobite de turci și amenința o mare primejdie...”. În acest moment s-a produs atacul călăreților
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]