2,311 matches
-
tot dragoni s-au dovedit. Nu voiau să-i sară în ajutor și dădeau vina pe el. Nici nu prea avea ce face acolo. S-a tot uitat la scoarța copacilor, la soarele ce se bătea cu norii, la insectele nedumerite că o mînă de sus le barează trecerea, la o șopîrlă care l-a cercetat din ochi, gîndindu-se dacă să se transforme într-o creatură gigantică și să-și atace adversarul, la joaca băieților, pînă ce i-au părăsit ecranul
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
Seară tristă), cu parcuri în descompunere (Decor), singurătate și copii bolnavi (Moină); 8. Iubirea este un sentiment profund și plăcut: a. Iubita este o fecioară palidă, despletită, care cântă la clavir muzică funerară: "Iubita cânta un marș funebru/ Iar eu nedumerit mă mir,/ De ce să cânte un marș funebru..." (Nevroză); b. Iubita este descrisă cu accente pamfletare: "Femeie, masă de culori,/ Cocotă plină de rafinării" (Contrast); 9. Masca Poetul își pune o mască, joacă un rol, chiar și acela de bufon
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
moarte, un depozit de bani și o casă în Iași. Venit la București să studieze medicina, Felix merge acasă la moș Costache și este surprins de bâlbâiala acestuia, care îi răspunde: Nu-nu-nu știu... nu, nu stă nimeni aici, nu cunosc..." Nedumerit, Sima Felix voia să părăsească repede clădirea și ar fi făcut-o, dacă nu venea Otilia, față de care bătrânul avea o anume slăbiciune. "Papa e un om bun, însă are ciudățeniile lui" încercă ea să lămurească situația. Prin "ciudățenii", noul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
-i dovedi femeii că el poate. Cu magnetul în sân Ce părere aveți despre femeile sau fetele care, prin faptul că sunt bune la pat, țin lângă ele un băiat dorit de multe altele? Iar acestea din urmă se întreabă nedumerite: „Cum poate el să stea cu aia? Cred că e bună la pat!“ Ce credeți că face în pat de-l ține lângă ea ani de zile? Unii se gândesc că ea face tot felul de lucruri pe care o
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
de o știință profană și ne regăsim abandonați pe un tărîm încețoșat, cuprinși de o miopie spirituală cu consecințe greu de evaluat. Am preluat comportamentul animalelor care, închise multă vreme într-o cușcă, atunci cînd li se deschide ușa, refuză nedumerite lumi-na libertății. E bine de revenit și de accentuat: mîntuirea seculară, așa-numita "mîntuire prin știință", o falsă știință de fapt, plină de aroganță cognitivă, dominată de "Zeița Rațiune", nu e posibilă. Atunci cînd timpul este discreditat, eternitatea își arată
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
indistinct. Surprinzător, în dreptul fiecărei "secțiuni" a portretului apare cîte o biografie succintă a scriitorului. Dacă, la început, bănuiești o inexplicabilă redundanță informatică o reflectare "în oglindă", așa-zicînd, a cv-ului lui Ellis -, la o privire mai atentă, ajungi să fii profund nedumerit. Acolo sînt, de fapt, doi autori Bret Easton Ellis, cu date de identitate comune, însă cu vieți ... diferite. Amîndoi sînt născuți în 1964, la Los Angeles, și au ca părinți pe Robert Martin Ellis și Dale Ellis (divorțați în 1982
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Peru, Uruguay, Paraguay, Bolivia, Brazilia) de la sfîrșitul secolului trecut și convalescența asiatică, finanța mondială a fost lovită de un crah material și moral din care se pare că nu s-au tras învățămintele de rigoare. Clasa politică tace, intelectualii par nedumeriți, iar economiștii incapabili să depășească cercul strîmt al ideologiilor îmbrățișate și să ofere soluții viabile pentru ieșirea din marasmul economic. Cred că trăim începutul sfîrșitului unui ciclu istoric: cel al patologiei speculative a capitalismului deglobalizat. Sfîrșitul unei ficțiuni numită economie
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
împăcare cu natura și semenii, fără să-și folosească lăncile și cerîndu-și iertare de la fiecare animal ucis pentru subzistența cotidiană. Apoi, într-o noapte, teribila "noapte a marelui foc", dispar doisprezece bărbați dintr-un sat, zece tineri și doi adulți. Nedumerite și îngrozite, mame și soții trăiesc durerea acestui eveniment, redată de autoare cu o precizie extremă a tonalității unei emoții reținute și aproape mute. Suferința le e potențată de exilul la care le obligă necru țătoarele cutume, dispariția fiilor fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și cînd l-aș fi scris pentru prima dată, ca și cînd nu l-aș fi recunoscut. Ziua, anul nașterii mele, totul mi se părea nou și inexplicabil, fără nici o legătură cu mine. Psihiatrii numesc asta sentiment de înstrăinare. (...) Prostrat, nedumerit, scîrbit în fața revelației de a fi sine însuși. (pp.16,51) Eul devine toposul negativității universale și un hiatus se adîncește în sînul subiectivității. Acest Eu care dorea cu disperare să șteargă orice distanță dintre Eul suprem și sine, se
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mi-o va Împrumuta. Aș vrea să o revăd - Îmi este dor de ea. În prezent, o casă nouă Între dealuri, casa pe care am visat-o În timpul pribegiei mele prin lume se materializează, dar prietenii mei mă tot Întreabă nedumeriți: De ce mă Întorc În România? Casa mea de pe malul mărețului fluviu St. Laurent nu mai este bună? Mulți romani visează să emigreze În Canada și eu mă Întorc În România?, În țara unde este... așa și pe dincolo - știți ce
De ce mă întorc la Amărăşti. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Alexandru Cetaţeanu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1442]
-
Ordonanța noastră nr.15/1941, toți măcelarii sunt obligați a desface carnea numai în interiorul Halei comunale (...)”. z. Cine îngroapă morții fără familii? locale în competența cărora intră terito pe adresa primăriei adresa nr.1858/18 februarie 1941, în care punea, nedumerit, câteva întrebări: „...am onoarea a vă înainta în original adresa Parchetului Tribunalului Fălciu nr.(...) rugându-vă să binevoiți a dispune să ni se comunice cui incumbă sarcina pentru înmormântarea celor părăsiți sau necunoscuți cari mor în spital și dacă se
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
stînga se arată neîncrezători față de ideea de Europă, contaminată încă în ochii lor de utilizarea pe care o dăduseră naziștii termenului. Ei văd în prima cristalizare vest-europeană mai curînd un obstacol decît o tranziție către o Omenire reconciliată. Unii rămîn nedumeriți în fața ambiguității dublei identități europene, ce persistă încă, umanistă și colonialistă, civilizatoare și asupritoare, neștiind care dintre acestea va fi favorizată de construcția europeană. Cei din zona de influență comunistă văd în această dublă identitate nu doar ipocrizia unui joc
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
Valeria Guțu Romalo notează substantive și pronume nu numai „fără prepoziție (în nominativ)” ca în s-a întors doctorița, ci și cu prepozițiile ca, drept, în, fără, printre etc. ca în vă credeam în vacanță; adjective fără prepoziție (se privesc nedumerite) sau - în vorbirea populară - cu prepozițiile (îl știe de viclean); verb la gerunziu (îl vede venind), la supin (Sahara se consideră de nestrăbătut) sau la infinitiv (vedea ideea de unitate a se arăta); adverb (îl consideră altfel); propoziții (îl vede
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
de Rusalii. Bună ziua! li se adresă sfios străinul. Glasul lui parcă venea de pe altă lume. Îi privi cu blândețe și zâmbi. Badea Ionuț și lelea Ioana se uitau unul la celălalt, după ce străinul le răspunse la binețe. Deși erau parcă nedumeriți, dădură să plece. Ionuț, nu cumva străinul acesta ...? și glasul i se stinse parcă de ce vedea cu ochii. Nu cumva ce? adăugă bărbatul și se opri după ce făcu un pas vrând parcă să-și continue drumul. Nu cumva acesta e
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
pe Sorin Pantiș. Tot în acei ani, fusesem invitat la masă de către Călin Popescu Tăriceanu, împreună cu șeful baroului avocaților ieșeni, Adrian Mogoș, care era președintele PNL Iași. După o ciorbă de burtă, nu a mai urmat nimic, fiind și astăzi nedumerit de acel moment. Tăriceanu își lansa atunci la Iași un post de radio, al cărui nume nu-l mai țin minte. De câte ori îl văd la TV, îmi amintesc, involuntar, că a servit o masă cu un singur fel ciorbă de
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
expresii faciale pe care ne-am lua îngăduința de a le numi generic complet degajate, netensionate. "Divulgam" aici faptul că în această familie, adolescentul a fost cel care a propus a treia variantă de răspuns, iar la întrebarea părinților oarecum nedumeriți vizavi de opțiunea tânărului referitoare la motivul alegerii varianței în discuție, el a indicat tema de dialog menționată la punctul (e), respectiv: "cât de des va adresați, în familie, cuvinte de laudă, vorbe încurajatoare, care vă fac plăcere?" Așa cum aveam
Semiotica limbajului nonverbal în relația părinte adolescent by Livia Durac () [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
politice internaționale, și cu precădere în SUA. În 1997, într-o discuție pregătitoare pentru vizita președintelui SUA la București, ambasadorul SUA Alfred Moses a afirmat că Piața Universității era un loc tradițional de adunare a legionarilor, și a fost foarte nedumerit cînd i-am replicat că a fost prost informat, și că locul tradițional al manifestărilor extremei drepte interbelice era în zona Facultății de Medicină și a Bisericilor Sf. Ilie Gorgani și Sf. Elefterie. 74 Dan Pavel și Iulia Huiu, " Nu
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
agravat. Nu dormea; era agitat. Acum o lună, în una din nopți [...] n-a dormit toată noptea. Îi auzeam pașii prin casă. Dimineața, un sgomot, o bubuitură... era pe patul nedesfăcut, mort, în mijlocul unui lac de sânge". Băiatul se arată nedumerit ("Nu ți se urăște de viață așa, pentru plăcerea de a ți se urî de viață") și izbucnește în plâns, iar mama vine la timp pentru a-i șterge lacrimile, încercând să-l împace. Și ar fi reușit, probabil, dacă
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
mi l-a făcut cadou prietenul meu. Dar de ce mă întrebați? - Ah, nimic, am întrebat și eu așa, ca să mă aflu în treabă. - V-ați văzut astăzi cu prietenul? am întrebat-o din nou. - Da, acum o oră, dar sunt nedumerită. Ce întrebare este aceasta? Chiar că nu înțeleg.S-ar putea să înțelegeți mai târziu, peste câteva săptămâni sau luni. Sărut mânuța! M-am ridicat de pe bancă, am făcut o mică plecăciune în fața ei și am plecat, lăsând-o cu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
treacăt, i-ar da ideea unei vagi sclipiri în neant - care ar apărea imediat în acea poezie. Și după ce ar scrie poezia, timpul ar șterge-o binișor și s-ar așterne o tăcere nesfârșită, cosmică, iar poetul s-ar întreba nedumerit: oare de ce nu sunt înțeles? Un romancier, care din fire e mai serios, ar încerca so adulmece ca un ogar la prepelițe. Cred că ani de zile n-ar mai scrie nimic altceva, pentrucă în acest timp ar trebui s-
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Trece mai departe și citește: "Sale", scris foarte mare, cu vopsea albă, pe uriașele geamuri ale vitrinelor. Apoi "Second hand", scris cu litere ceva mai mici. Înăuntru nu se vede nici o mișcare. Băbuța pune un deget la tâmplă și trece nedumerită mai departe. Ceva mai încolo, o altă firmă: "Nedam Kisam", "aha, aici trebuie să fie fitil de lampă", își zice băbuța și intră. Înăuntru totul e așa de lustruit și de modern încât, băbuța, intimidată, cu glasul tremurând, întreabă: Dar
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
lăsă în genunchi în fața patului. Ea îi cuprinse gâtul cu brațele și-l trase spre sine. El reuși cu greu să se desprindă și se culcă alături. Amândoi, întinși pe spate, stătură un timp cât o veșnicie, ascultându-și respirațiile. Nedumerită, ea ridică o mână și-i pipăi ochii; simți lacrimile și o retrase speriată. Înțelegea, dar în același timp refuza să înțeleagă. Mai încercă o dată cu mâna, îi mângâie fruntea, sprâncenele, simți zbaterea genelor, lacrimile, apoi alunecă în lungul nasului spre
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cu pomenirea răposatului și la curțile domnești de aci și de la Cotroceni. Spătarul Mihai se trezi făcându-și cruce, în timp ce în gând își spunea: „S-ar putea să scăpăm fără război și lupte. Doamne, ai milă de robii tăi”. Singurul nedumerit era Constantin stolnicul. Ținea documentul în mână. În timp ce vorbise mitropolitul îl citise pe furiș. Prin el era consfințită puterea testamentului doamnei Ilinca în primul rând în favoarea lui. Se uita la finul și nepotul său cu admirație. Iscusit om, vodă. Atunci
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și mucenici fac un fel de cerc, o horă ca să apere credincioșii pătrunși de armonia psaltichiei cântată pe românește. La un moment dat un spudeu se apropie de tronul voievodului, îngenunche și oferi domnului o carte deschisă. Vodă o luă nedumerit. Îl căută pe arhimandrit din priviri și acesta, de după marama ușilor împărătești, făcu un semn cu capul; vodă începu cu glas baritonal, pe un ton foarte înalt: — Cămara Ta, Mântuitorule... Valuri, valuri veneau glasurile învățăceilor ținând isonul din strana dreaptă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ienicerii lui Kuciuk Selin își ocupară locurile în curte. În fața ușii dormitorului, se instalară doi dorobanți care încă mai erau prăfuiți de drum. Pylarino intră grăbit la domn, cu un aer speriat. Îl învălui cu o privire cercetătoare și întrebă nedumerit: — Vă este rău, măria voastră? — Întotdeauna, doftore, când vin prin părțile acestea, la ceasul apusului soarelui mă apucă un fel de urât și mi se face frică... — Urât? De ce urât, măria ta? — Uite așa, îmi pare rău că moare ziua
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]