2,380 matches
-
să prindă pasărea, picioarele îi alunecară pe trunchiul umed, corpul rămânându-i atârnat de mâna prinsă în scorbură. Se înfioră, amintindu-și pocnetul pe care-l auzise atunci dinspre cot. Cu greu își trăsese mâna rămasă strâmbă, într-o poziție nefirească. Nu-și amintea cum suportase atunci durerea, știa doar că, paradoxal, teama de a nu fi pedepsit de părinți pentru poznă, fusese mai mare decît durerea. “Ce mă fac, cum să-i zic tatii ce-am pățit?“ se-ntreba, strângându
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
plutonul de mitraliere la una dintre cele trei companii de pușcași din Batalionul III, ca întărire. Comandantul batalionului era un locotenent, tot învățător în civilie, cu care se împrietenise. Amiciția îi ajutase pe amândoi. După fiecare luptă urma o liniște nefirească, pe timpul căreia se descărcau nervos, glumind pe seama primejdiilor trecute. Erau de acord amândoi că războiul văzut dinăuntru, era cu totul altceva altceva fața de ce știau în civilie. Groaza moderată cu o gură de alcool, bubuiturile infernale, fumul și praful, gemetele
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
mai ușor misiunea de susținere, cu două mitraliere, a patrulei care cerceta podul. O bubuitură infernală se auzi nu departe, în dreapta. Când suflul exploziei scăzu, privi în jur. Slavă Domnului, pare-se că oamenii lui erau teferi, numai că nefiresc, ceva plutea deasupra capului. Era o foaie de cort, legată sul în condiții normale, pentru a putea fi purtată la bandulieră. După ce încetă bătaia artileriei, verifică starea armamentului. Surpriză: proiectilul explodase chiar în groapa din care plecase nemulțumitul sergent
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
încercat să văd dacă putem vorbi de obiect, metodă și legi în cazul divinației. Bazându-mă pe un material faptic am descoperit că, cel puțin în cazul divinației experimentale, cele trei condiții ale științificității se verifică. Cu toate acestea, este nefiresc să numim divinația știință (așa cum era socotită astrologia în Renaștere). De ce? Pentru că, deși se bazează pe o anumită logică, pe experimente și observații, divinația include și tot arsenalul de credințe și trăiri emoționale. În plus, spațiul în care se derulează
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
totul și ea l-a făcut bine. A spus că în noaptea aceea era necuratul și caii au simțit acest lucru" (Vasile, 66 ani, Suceava). Animalele pot prevesti în general stări negative. Ceea ce interesează în mod deosebit sunt comportamentele lor nefirești. Nu au fost ocolite de invocarea în practicile divinatorii viețuitoare precum reptilele, peștii sau insectele. Utilizarea lor este de înțeles, câtă vreme acestea trăiesc în contact cu medii necunoscute omului tradițional. Cel mai adesea, toate acestea provocau imaginația, curiozitatea și
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
mai puțin satisfă cătoare; În caz contrar, se recunoaște că nu s a găsit pentru pasajul respectiv nicio reparație prin conjectură, iar indiciul grafic al acestui impas este crux. Conjectura cel mai des Întîlnită constă În Îndepărtarea a ceea ce este nefiresc, din vreun punct de vedere. Există cîteva anomalii despre care se poate admite că Îi aparțin autorului, În vreme ce altele se datorează În mod evi dent coruperii textului prin copiere. Presupunerea pe care o implică o conjectură (și anume că recunoaștem
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
Nu știu! Au doară eu sînt păzitorul fratelui meu?"" [Facerea, 4:9]. Și, începînd de aici, s-a însăilat o întreagă istorie a minciunii lumești, a cărei desfășurare nici astăzi nu s-a încheiat încă. * Deși ar putea să pară nefirească, afirmația că minciuna caracterizează esența însăși a ființei umane poate fi argumentată și în alți termeni decît aceia ai mitului biblic. Dacă am fi farisei (și probabil că sîntem de vreme ce fățărnicia, ipocrizia, prefăcătoria planează ca latență în preajma noastră, ca să nu
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Ideea, sîmburele sugestiv erau pregătite. Trebuia să le dau doar o formă. Am revizuit deci primul vers În forma iar artificii pentru a sublinia repetiția agasantă și sterilă a unui mijloc, efemer dar spectacular, prin care oamenii țin să fardeze nefiresc realitatea. Artificiile, cît ar fi ele de seducătoare pe moment, nu fac decît să deconspire afectarea și teatralitatea de scurtă respirație a unui eveniment inexistent al vremii. Și, În modul cel mai firesc, focul de artificii nu durează prea mult
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
pe zero în calendarele lor. La urma urmei, copiii numără „unu, doi, trei“, nu „zero, unu, doi“. Cu excepția mayașilor, nimeni altcineva nu a mai avut un an zero și nici nu a mai început vreo lună cu ziua zero. Pare nefiresc. Pe de altă parte, când numărăm înapoi, ajungem automat la zero. Zece. Nouă. Opt. Șapte. Șase. Cinci. Patru. Trei. Doi. Unu. Decolare. Nava spațială așteaptă întotdeauna ca numărătoarea să ajungă la zero înainte de a țâșni în aer. Un eveniment important
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
să-l privim în ochi pe cel salutat. Nu salutăm o persoană stând cu spatele către ea sau privind în pământ ori spre cer. Nu salutăm ținând mâinile în buzunare și nici cu gura plină. Nu salutăm făcând gesturi ample, nefirești, cu mâinile. Nu salutăm grăbit și cu aerul că suntem prea ocupați de ceva. Băieții trebuie să salute scoțându-și căciula din cap. Formulele de salut cele mai des folosite sunt: „Bună dimineața”, „Bună ziua”, „Bună seara”. Între prieteni și colegi
Ghid metodic pentru activitățile de terapii în educația specială a copiilor cu cerințe educaționale speciale(CES) by Mihai Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/1189_a_2270]
-
încît, pe lîngă arborarea unei ținute de doliu negru prelungit in extremis (normală pînă la un punct), și-a impus o recluziune totală, retrăgîndu-se la Windsor, Balmoral și Osborne, unde își petrecea cea mai mare parte a timpului în compania (nefirească și detestată de anturajul familial și politic al reginei) unui oarecare John Brown, un Highlander gillie**, care fusese în serviciul prințului în aceeași funcție de grăjdar. Absența reginei, timp de peste un deceniu (1861-1865 și 1867-1876), din viața politică și publică (poate
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
De ce ar trebui să credem că democrația este dezirabilă, mai ales în conducerea unei asociații atît de importante ca un stat? Și dacă dezirabilitatea democrației presupune dezirabilitatea egalității politice, de ce să credem în ceva care la suprafață pare mai curînd nefiresc? Însă dacă nu credem în egalitatea politică, atunci cum putem susține democrația? Și dacă, totuși, credem în egalitatea politică printre cetățenii unui stat, nu ne cere acest fapt să adoptăm ceva asemănător celui de-al cincilea criteriu cetățenia cuprinzătoare? Ne
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
formele limbilor înrudite trebuie să le reduci pe acestea la stadiul inițial, ceea ce înseamnă reconstituirea a câte o limbă de bază pentru familiile de dialecte și de limbi, cum ar fi româna comună, slava comună, germana comună etc. Cerința este nefirească întrucât asemenea reconstituiri duc la imaginarea în stil hegelian a unor limbi de bază ireale, încărcate cu sisteme stufoase de sunete și forme care nu au existat nicicând. Însușire nativă a speței umane, producerea și imitarea orală a sunetelor este
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
etimologiei limbii române prin scrisul latin este însoțită de distingerea a două limbi latine. Una este „gramaticească sau a învățaților”, cealaltă este a poporului. Limba latină gramaticească, „care până azi este în cărțile latine, chiar se vede că este limbă nefirească, ci meșteșugită și care nu se poate învăța fără numai cu ajutorul gramaticii”. Această limbă era știută de foarte mulți dintre romani, „mai vârtos în Roma și pre la cetățile cele mai însemnate”: romanii făceau „școli pentru odraslele lor ca să învețe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
odraslele lor ca să învețe limba latină cea meșteșugită, gramaticească”, care însă este în așa fel țesută, încât „nu poate cineva să o învețe cu acea deplinire, cât să nu facă dese și grele greșeli asupra gramaticii”. Limbii culte, artificiale și nefirești, Maior îi opunea limba pe care o grăia poporul, „suptă de la mama lor, din auzite adică”: „Mulțimea nu știa fără numai limba poporului, de la mamele lor”; „Nimeni nu scria în limba poporului”. Aceste sublinieri dihotomice au menirea de a evidenția
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
toată e învăscută cu firea limbii eline”. Maior respinge ideea de „latină stricată”, promovată de unii, pentru starea actuală a limbii române. În concepția sa, cele două limbi latine, cea a poporului și cea gramaticească, se opun prin trăsăturile „firesc/nefiresc”. Limba latină gramaticească, „care până azi este în cărțile latine, chiar se vede că este nefirească, meșteșugită”, fapt pentru care ea nu poate fi învățată din auzite, ci numai cu ajutorul gramaticii, la școală, iar românii nu au împărtășit această limbă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pentru starea actuală a limbii române. În concepția sa, cele două limbi latine, cea a poporului și cea gramaticească, se opun prin trăsăturile „firesc/nefiresc”. Limba latină gramaticească, „care până azi este în cărțile latine, chiar se vede că este nefirească, meșteșugită”, fapt pentru care ea nu poate fi învățată din auzite, ci numai cu ajutorul gramaticii, la școală, iar românii nu au împărtășit această limbă latină, „nici nu au învățat limba latină și gramatica până mai în zilele noastre”. Nu limba
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cercetării în următoarele trei privințe: 1) Limba română nu are constituire și viață proprie, ea fiind imaginată izolat de fenomenul etnic românesc; 2) Ea este latina populară invadată, începând din secolul al IX-lea, parțial chiar mai devreme, de elemente nefirești de origine slavă, maghiară, turcică; 3) Teritoriul unde latina populară și a perpetuat existența pură timp de cinci, șase sau chiar mai multe secole a fost limitat și izolat, ferit de infiltrații heteroglote. Imaginea hasdeeană a limbii române rezultă din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pe o certitudine: „Se pare deci, că cele două provincii, Moesia și Thracia, erau astfel împărțite că tot muntele Haemus (adică Balcanii) aparținea la Thracia, iar părțile dinspre Dunăre cu garnizoanele sale se stăpâneau de legatul Moesiei. Această împărțire oarecum nefirească se explică prin faptul că limba și cultura grecească, proprie Thraciei, se întindea pe ambele poale ale Balcanilor. Și în adevăr, conchide el, inscripțiile arată aceasta” (I, 13). Astfel, pe o bază teoretică confecționată ad hoc, Philippide elimină romanitatea orientală
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ca un dezastru. Care este de fapt un efect și nu o cauză. Acel moment de vid pe care îl simțim în astfel de momente de pierderi și traume, dar și cu o proveniență din absurdul situației, al nenormalului, al nefirescului, al nedoritului și neașteptatului. Acest moment zero al trăirilor și sentimentului sfâșietor al desprinderii, al ruperii forțate de ceea ce ne-a plăcut, de ceea ce am iubit, de ceea cu care ne-am obișnuit, al ruperii de universul nostru cotidian, de
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
nu căutate, iar exprimările la îndemâna tuturor; și cu privire la aceasta, Părintele Rapin, atât de des numit de mine, observă: "Trebuie să ne intre bine în cap că trăsăturile firești cele mai îngroșate plac totdeauna mai mult decât cele mai delicate trăsături nefirești"63. Gustul acesta pentru firesc explică fascinația sa pentru teatrul francez și pentru jocul unor actori ca Domnișoara Clairon și Lekain care, abandonând declamația emfatică, gesturile grandilocvente și costumele artificiale, au transformat jocul în mod radical." Pentru a exprima firescul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
oameni cumsecade".102 Coroborând observațiile legate de schița lui Ion Băieșu, Broscuța, de piesa lui Teodor Mazilu, Mobilă și durere cu cele din acest ultim caz citat, putem remarca nota comună a scriitorilor postcaragialieni, de evidențiere cât mai pregnantă a nefirescului din cadrul conjugal, lăsat întotdeauna, în proza caragialiană, în cea mai difuză imponderabilitate aluzivă a ironiei. Dintre motivele subsumate temei caragialiene a familiei, regăsim o interesantă ilustrare a celei referitoare la problemele chiriașului bucureștean la Damian Stănoiu, în romanul Camere mobilate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
argații când își serbează nunta de argint cu sămânță de cânepă, iar despre Fuchs "se crede" că se hrănește cu propria "tânără și exuberantă frunză de viță"111 care îi apăru la pubertate în loc de organe genitale. Mai degrabă decât prin nefirescul, exoticul sau caracterul necomestibil și neapetisant al meniului ales de personajele lui Urmuz, textul caragialian se întrevede în cel urmuzian prin aceeași incongruență între reacțiile insider-ilor celor două universuri ficționale și cele ale outsider-ilor acestora. Astfel, ghidat de naratorul-reporter
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cititorului într-un joc cu multe capcane, Urmuz se folosește de un arsenal deopotrivă clasic și modern, chiar avangardist, astfel încât se poate observa că nu doar caricatura, ci și frecventele rupturi de nivel de la banal la insolit, de la firesc la nefiresc, de la logic la ilogic etc. și, mai ales, parodia vieții și a reprezentării ei literare, devin strategii de eclipsare a certitudinilor, de zguduire a imaginilor mentale paralizate în stereotipii. Chiar și atunci când sensul pare să se întrevadă, printr-o descifrare
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
număr și limitate ca timp de emisie". Ibidem, p. 143. 813 Ibid., p. 144. 814 Marin Nițescu, Sub zodia proletcultismului. Dialectica puterii, p. 18. Autorul se referă la prima perioadă a comunismului românesc ca la "cea mai dramatică și mai nefirească pagină din istoria literaturii noastre", perioadă "lipsită aproape în întregime de literatură". "Niciun alt regim nu s-a preocupat atât de mult de literatură și artă și poate că tocmai de aceea niciodată ca în perioada proletcultismului nu au fost
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]