2,919 matches
-
rezultatul a fost negativ, Nu vor mai cumpăra nici măcar cele trei sute de păpuși din cuptor, Nu. Marta se ridică, se duse la ușa bucătăriei, privi ploaia care curgea fără oprire, și de acolo, întorcându-și puțin capul, întrebă, Nu ai nimic să-mi spui, Ba da, răspunse tatăl, Atunci, vorbește, sunt numai urechi. Cipriano Algor se rezemă de ușă, respiră adânc, apoi începu, Aveam o bănuială, știam că s-ar putea întâmpla, unul dintre subșefii departamentului mi-a spus că vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cu multă discreție sub un înveliș de bunăcuviință. Puțin îmi păsa că privirile lor erau încărcate de reproșuri. Important era că se îndreptau spre mine, că mă observau. Nerușinarea îmi dădea prilejul să mă simt cineva, nu mai eram un nimic pe stradă. M-am grăbit atunci să văd în Dumnezeu un prieten al tatei, un sfetnic al lui, pe care trebuia să-l înfrunt ca pe tata, și aveam destul de puțină minte ca să găsesc în asta o ocazie pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vedere, or la mine vorbea păcatul meu originar. Închipuindu-și că mă înfundă, Dinu mi-a zis odată: „În fond, ești un naiv. Chiar prin faptul că-l învinuiești pe Dumnezeu, îi accepți existența. Nu discuți cu vidul. Nu acuzi nimicul. Punându-l în cauză, crezi în el.” Făcea greșeala de a lua în serios diversele enormități pe care le debitam numai din dorința de a-i dovedi că nu aveam nimic sfânt. În realitate, după moartea mamei mă dusesem mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acea aerostatică demnitate să se dizolve, așa Încât, invitând subiectul să-și scoată susmenționatul dop, Îl condamni să-și urmeze propria-i fleșcăire ireversibilă, nu rareori Însoțită de un fluierat foarte ascuțit și de reducerea involucrului supraviețuitor extern la un biet nimic, o imagine descărnată și o exanguă fantasmă a vetustei maiestăți.“ „Nu te credeam așa de vulgar.“ „Acum o știi.“ Lorenza ieșise, simulând iritare. Știam că Belbo suferea și mai mult În felul ăsta: o mânie adevărată l-ar fi Îmblânzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
recite o poezie de Lawrence Ferlinghetti. E o poezie tristă despre un tip care rătăcește la volanul mașinii sale, cu cîte un rînd de haine pentru fiecare viață a sa. Ultimul vers este despre copiii lui: „s-au prăbușit În nimicul Jungian/ cu părinți de vîrsta lor“. Emoția Îi cuprinde pe amîndoi și Margot sfîrșește prin a-și trage nasul. Wakefield o cuprinde cu brațul pe după umeri și Îi netezește părul șaten cu o mîngîiere. Poate că doar avem nevoie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
bani, eu știu... nu puteam să spunem că n-avem casă, dar era o garsonieră, nu era o casă. Să stai cinci inși într-o garsonieră! E cam greu. Încă doi frați. Și mai erau și certuri în familie. De la nimicuri. Deci nu pot să spun că erau niște motive întemeiate pentru ei, ca să facă ceea ce făceau. Dar, oricum, majoritatea cazurilor din familie pleacă. Știu asta de mic copil. Nu ei mi-a dat o educație, mi-au dat educație școlile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
nebun chiar mă strigau 14, dar ce contează, ei nu văd lucrurile importante, decât cele mici, materiale care sunt atât de neînsemnate. Sau mulțumit mereu cu puțin și puțin vor trăi sunt lacomi în a-și strânge cât mai multe nimicuri, care nu le folosesc la nimic și nimic nu vor avea, toate aceste lucruri eu am încercat să le arăt prin fapte dar nu au înțeles niciodată, nimic și unde sunt au dispărut, iar eu tot exist și voi exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
de altfel primiți veșnic cu ostilitate. De cîte ori e vorba de un gînd adevărat închis într-o formă originală, critica se sperie ca de roșu și, ațîțată că s-a trecut peste puterea ei de pricepere, caută, oftînd după nimicurile ușor digestibile, să insinueze că literatura ar fi în decadență. (...) Există totuși o literatură decadentă la noi. Ea se îndeletnicește, sub pretext de tradiție, cu exhibarea cotidiană a muzelor dospite de vreme. În locul poeziei lui Eminescu, ni se dă limonadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
apare sub specia absolutului — mitul romantic al geniului cunoaște astfel o metamorfoză avangardistă, sub semnul „infinitului mic”. De fapt, avem de-a face cu un „negativ” al Romantismului Înalt, o variantă răsturnată a acestuia. Urmuz devine astfel un profet al Nimicului, al arbitrariului metafizic și al vidului, al antiumanului, al apocalipsei derizorii și al subversiunii generalizate într-o lume pe dos, „fără rost și necesitate”. O chintesență a spiritului modern și a artei moderne: originalitatea „absolută” se asociază imaginii mitice a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fără slavă mare pasăre bolnavă. Naltă stă sub cerul mic și n-o vindecă nimic, numai rouă dac-ar bea cu cenușă, scrum de stea. Se tot uită-n sus bolnavă la cea stea peste dumbravă. [1930] * DIN ADÎNC Mamă, - nimicul - marele! Spaima de marele îmi cutremură noapte de noapte grădina. Mamă, tu ai fost odat' mormântul meu. De ce îmi e așa de teamă - mamă să părăsesc iar lumina? [1933] * COLINDĂ pentru Dorli Doarme colo în poiată pruncușor fără de tată. Și
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
de vecerne Pan e trist. Pe-o cărăruie trece umbra de culoarea lunii a lui Crist. IV - Pan cântă Sunt singur și sunt plin de scai. Am stăpânit cândva un cer de stele și lumilor eu le cântam la nai. Nimicul își încoardă struna. Azi nu străbate-n grota mea nici un străin, doar salamandrele pestrițe vin și cîteodată: Luna. V - Păianjenul Gonit de crucile sădite pe cărări Pan s-ascunse într-o peșteră. Razele fără de-astîmpăr se-mbulzeau și se-mpingeau
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
adevărat, și ne-am instalat confortabil, cu cîte un Mojito pentru ei și cu un suc de merișor cu apă minerală și un pic de lămîie, pentru mine. Pe măsură ce Încordarea afacerilor se estompa, Începurăm să discutăm despre tot felul de nimicuri, cînd ceva mă făcu să-mi Întorc capul. Aveam sentimentul că se uita cineva fix la mine, deși mi-am dat seama de asta de-abia după aceea. În spatele meu, pe o altă canapea, ședea un bărbat care se Încrunta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
te-ai purtat ca un medic. Am căutat să fac pe inocentul și i-am răspuns: - Mici trucuri pe care le-am învățat de la Garibaldo. Și-a tras pe el o tunică și-i tot frământa mânecile. - Așadar, n-ai nimic să-i spui prietenului tău? Am negat din cap. - Prietenul tău nu poate, desigur, să-ți spună ceea ce chiar soția ta nu ți-a spus. Nu mai avea mult până să-l apuce toate pandaliile, i se vedea asta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
acolo de ei, de familia Tempesta, Încă Îmi mai trimit salutări, dar În ziua de astăzi totul se degradează, nimeni nu mai caută portari, oamenii de bine dispar. Însă ce infamă, mincinoasa, avea un nou curtezan și nu-i spusese nimic mamei sale, care o Întreține de doi ani de zile. Pentru a evita ochii răutăcioși, șmecheri și malițioși ai bătrânei și cei albaștri și Îndepărtați ai lui Dario, Sasha Își mută privirea asupra unui candelabru - o caracatiță cu brațe din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
patul înalt al prispei ori în foișorul de la poartă, pipăindu-și beladona cusută în corsajul rochiei, și aștepta un moment în care el să fie pe aproape ca să-i poată spune ceva. Până atunci îl chema pentru tot felul de nimicuri, îl punea să-i aducă flori sau fructe ori cine știe ce lucrușor uitat de ea prin gradină, iar acum îi era frică, îi era jenă, îi era de-a dreptul imposibil să-l mai cheme, ca și când n-ar mai fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de lumină, Poate e planeta Marte Sau imaginația mea suspină. E mândru Soare sau mândra Lună. Și departe văd sclipind: E un glas ce nu mai sună, E mintea mea înflorind. Întunericul mă prinde, La închisoare eu mă simt, Și nimicul mă vinde, Și făr’ să vreau eu mă mint. Dar stelele mă salvează Și de ele am povestit Ce pe foaie mi se dictează Din Universul Nesfârșit. Timpul Timpul trece cu mânie, Nicăieri nu se oprește, A trecut peste o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Infinitul Aș vrea să stau în umbra unui nor de staniol Întinsă pe o floare cu zâmbetul gol Să-ți desenez pe cerul înstelat chipul, Să se oprească în loc timpul. Să alerg cu umbra ta printre nisipuri Pictând stele prin nimicuri Cu zâmbete de sticlă să ne alintăm, Printre ierburi infinitul să îl căutăm! Joc din plumb Mă desprind ușor - El nu mai e. Aceeași întrebare: De ce? Se agită încet, Șoptește dependent, Simte cenușa, Plumb în aer trist Și greu. Se
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
transformă-n cuvânt, Apoi înțelegi că nu are sens, Dar continuu și continui să reacționezi Știind că ești și vei fi un soi de...nimic Ofilit în mărăcinele sufletului Ce mai târziu o să te-nvețe C-ai fost nimic în nimicurile vieții! Ar trebui să taci! Și când te vezi că ești doar o lumină Ce-abia mai poate să privească-n jur, Ar trebui să taci. Să taci din gură Și să asculți ce vreau să spun! Când te gândești
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
am renunțat... Priveam cum visul meu ceda și nu-mi păsa de multitudinea acelor idei pe care le refuzam, Dar am acceptat gândul De a nu fi pierdut absolut nimic. Dar visul meu era distrus. Mai aveam măcar... nimic? Din nimicul acela nu puteam să pierd, puteam să reușesc Să construiesc o punte de curcubeu peste disperarea Care-și făcuse loc în scoarțele visului meu din care lipsesc... Doar eu pot lipsi cu desăvârșire din propriul meu vis. Un răspuns la
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
coș nu se potrivește unei doamne, a zis Benia, întorcându-se să se târguiască cu Meryt. Hai să văd ce ai adus de târguit, Mamă, că am stat toată ziua aici fără noroc. Meryt a desfăcut atunci colecția noastră de nimicuri: o plăcuță incrustată pe care se pisează malachitul și se transformă în pudră verde pentru ochi, un scarabeu de carneol mult prea roșu pentru stomacul meu și un văl de cap foarte frumos brodat, un dar de la o concubină tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mărunte care o făceau să-și uite mîhnirea. Milic cunoștea bine chipul Mariei, căci Îl avea În suflet. De aceea, de cum veni spre el, o puse să strîngă vechiul năvod pe care tocmai Îl reparase. Vorbi despre tot soiul de nimicuri și răspunse fără urmă de neîncredere la Întrebările pe care i le punea fiica lui În legătură cu copilăria fraților ei. - Trebuie că era o bandă tare afurisită de ștengari, nu e așa? Cine era șeful? - Micuța Le Bihan. - Gwen? O fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
liniștit ultimele fumuri ale țigării de foi. Somat să dea explicații, atît de către polițiști, cît și de soția sa, fiul lui Arthus se mulțumi să spună că se dusese să dea ocol insulei. Pe jos, da. Nu era În asta nimic ce ar fi putut justifica desfășurarea trupelor de jandarmi. Armelle nu gustă deloc ironia vorbelor lui. Nu-i venea nicidecum să glumească. Mai ales după povestea cu cimitirul. PM făcu ochii mari cînd află că trupul lui Erwan nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
inconfortabil. Oare ar trebui să încerc o conversație de politețe ? Ceva așa lejer, ca între vecini ? — Sunt cam pe la jumătatea dosarului pe care mi l-ați dat, spun într-un final. — Bine, spune scurt și încuviințează. Cred că ajunge cu nimicurile. Ar trebui să trec direct la chestia care mă roade. O să fiu numită partener mâine ? — Păi... noapte bună, spun stângace în timp ce ies din lift. — Noapte bună, Samantha. Ușile liftului se închid și nu-mi pot reprima un țipăt mut. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
noaptea nu trecuse niciodată fără să nu vedem luna și stelele. Cu toate astea, alte culmi, și mai cumplite, se ridicau de jur-Împrejur, și nu puteam decât să sperăm că nu va trebui să ne cățărăm și pe ele, căci nimicul despre care Îmi spusese Moru nu era altceva decât tărâmul În care dintotdeauna aștepta Umbra. Dar, nu era În puterea noastră să ne alegem drumul. Deja Îi puteam zări pe oamenii lui Scept, avântați pe urmele noastre. Era câteodată o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
țărm? Te-ai plimbat pe nisip? Ai văzut cum s-a încâlcit? Ai văzut ce aruncă marea pe țărm? Ai văzut burți crude aruncate pe țărmurile care nu mai sunt? Ai văzut ce culoare are apa? Ai văzut cum trece nimicul prin ea ca printr-un fund de pahar? Te-ai dus să-ți pui degetele pe fundul paharului și să vezi cum îți dispar degetele? Te-ai uitat la nori? Te-ai uitat la pasărea oarbă din parcul orașului? Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]