13,698 matches
-
un program de lucru mult mai sever. În scurt timp grija lui deveni sâcâitoare, între ei nu mai existau conversații, ci un șir de reproșuri în lanț, rostite sacadat, cu scrijelări ale gâtlejului, cu ochii tulburi, cu tentă vineție în obraji. Carmina îi asculta tirada cu pumnii strânși, cu ochii pierduți printre faldurile perdelei. Bine, bine, hai, lasă-mă, răspundea ea în silă. Nu faci decât să-mi distragi atenția. După plecarea lui dura câteva zeci de minute sau ore până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
injecteze găinile, tu l-ai condus la cotineață și i-ai arătat ce avea de făcut, așa, așa, i-ai poruncit cu siguranță. Mă uitam la tine și-mi ziceam, asta ajunge cineva în viață, de mică știe să comande. Obrazul i se făcea rozaliu, dintre dinții tociți săreau boabe de salivă. Pleca oftând visător, se împiedica de prag sau de preșul din hol, dificultățile de vedere erau tot mai evidente, fir-ar să fie, zicea distrat, bâjbâind după clanța ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de zi la aceeași cotă deși observa bine că fata i se împotrivea, îi scăpa din mână, se închidea în ea, devenea alunecoasă imposibil de controlat. Din acea perioadă Carmina reținea doar sentimentul presant al meselor de seară, stacojiul din obrajii tatălui, vorbele mamei: Da,mai taci odată, moară hodorogită, ho! Ei trei în jurul mesei, aburul ieșind din mămăligă, bolul alimentar care înainta cu greu de-a lungul esofagului. N-ar mai ști să rememoreze cum erau zilele, cum erau nopțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a inerției. Mintea și trupul se călesc prin muncă, susținea și saliva îi sărea din gură, educație prin muncă. Așa o să înveți, domnișoară, să prețuiești orele pe care le pierzi aiurea, așa, numai lovindu-te de greutăți. Era violaceu în obraji, vocea îi gâjâia, ochii nici verzi, nici căprui, rămăseseră o dungă numai, printre pliurile rozii, bolnave ale pleoapelor. Își gândise îndelung răzbunarea. Poate atunci chiar credea că o să poată intra cu bocancii în sufletul fetei. Am vorbit cu Iordan, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
interior își cânta câte o melodie cadențată. Toartele sacoșei îi săltau pe umăr. Din când în când o învăluia câte un miros de chiftele. Se gândea cu plăcere la masa de prânz când soarele în plină putere îi va dogori obrajii iar ea va mesteca alene parcă dorind să-și prelungească starea. De peste tot se aud chicote, vorbe, realitatea Carminei devine confuză, abia rezistă dorinței de a se încovrigi ca un câine în iarba prăfuită de sub un butuc, să doarmă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ori era rugată să le prepare un ceai, o cafea și ea se executa vioaie și veselă, parcă mulțumită că poate fi de folos. Știa și câteva rețete de prăjituri și când începea să bată albușul, amețită de complimentele Ninei, obrajii plini, sânii, carnea de pe ea, toate tremurau din pricina efortului. Nina scotea exclamații de-a dreptul incitante: Vai, Marga, ce frumos a ieșit bezeaua, splendid, juri că-i zăpadă, zăpadă, albă, strălucitoare așa cum este iarnă când cerul nu este înnorat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dubioase pretexte pe cineva. Îi place la culme să-ți șubrezească încrederea. Cine știe dacă, în taină, nu jinduiește și el după faimă, dacă nu se crede, cumva, cel mai bun? Așa cum ședea, prăbușit pe bancă, moale, masiv, dărâmat, cu obrajii puhavi, cu ochii roșii de nesomn, părea o întruchipare a decrepitudinii umane. Stai, ia loc, te rog, domnișoară. O apucă de încheietura mâinii și o trase spre el. Era umed, lasciv, privirea cu care o învălui, voit provocatoare era atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
părăsit salonul, inginerul se simțea incomod, îl încerca un sentiment de neputință. Și-o imagină pe Nina, înconjurată de comisia de medici, împărțind complimente în dreapta și-n stânga, cu viteză, ca o mitralieră, cu privirea înecată de admirație, roșie în obraz de emoție, cu ochii jucăuși, risipind fraze măgulitoare, inspirate, adevărate performanțe diplomatice, așa, fără nici o dificultate, ca și cum ai spune bună ziua sau ce mai faci? Acei oameni în halate albe, deveniți foarte atenți la pacientă, întrecându-se unul pe altul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
avu certitudinea că întrevede adevărul: nu, controversa ei nu avea nici un suport sigur, cuvintele ei înverșunate erau mici balonașe de săpun ce se puteau sparge la orice mică atingere și atunci siguranța îi pieri, sângele i se scurse încetișor din obraji și ea murmură pierită: Dar citesc, asta fac mereu. Aiurea, explodă Alexe și o privi cu aerul cel mai nevinovat de pe lume. Și țața Floarea citește câte un romanț din când în când dar vezi că ea are atâta bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mică pauză, marcând relațiile prietenești, ar schimba între ele câteva rețete pentru fabricarea cașcavalului. S-ar înțelege în câteva fraze asupra modalităților de amănunt, nu-i așa, nu-i așa, nu-i așa? Fabulez, își spuse Carmina și porii de pe obraz i se contractară. Oare de când am început să fabulez? Privi pe furiș, vinovată, către Sidonia Trofin. Tăcea era nemișcată și masca de șoricioaică dispăruse complet, fusese înlocuită cu una calmă. Senină, amintind mai mult ca oricând de armonia trăsăturilor, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-o în curte, citea o carte sub un umbrar de vie. A sărit din șezlong sprintenă, toată numai zâmbete. Ce surpriză, ce surpriză, tu aici, Carmina, exclamă! Avea o rochie albastră cu guleraș alb încheiată în capse. Soarele îi rumenise obrajii arăta foarte bine. Îi sărută pe amândoi. Nici tu, Ovidiu nu ai mai venit de mult pe la mine, mă bucur așa de mult să te văd! Ovidiu rămăsese pe loc. Privea în jur cu un fel de zâmbet ironic înțepenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
întrebă el și se lăsă să alunece într-o parte pe canapea până ce cotul i se sprijini de margine. Știi, mama e de părere că nu-i cazul s-o mai lungim așa. Și cum ea îl privi mirată, cu obrajii aprinși, ca de purpură, el continuă, să ne căsătorim adică. Cum sta așa, într-o parte, cu genele plecate, grele de-o lene interioară. Ovidiu părea a fi întruchiparea plictisului. Și tu ce zici? îl întrebă Carmina și-și privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
chemare și, înainte chiar de a ieși cu mașina din curte, Carmina se gândi, încurcată, la Sidonia, ce-o aștepta cu sufletul la gură să-i spulbere temerile. Cu ceafa sprijinită de suportul scaunului, cu ochii grei, parcă lăsați spre obraz, Ovidiu conducea în tăcere, lent, fără să forțeze comenzile, femeia avea impresia că dintr-o secundă în alta pleoapele i se vor lipi și mașina își va lua zborul lin, mai întâi razant, pe deasupra luncii, pe urmă tot mai sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lui Ovidiu: Măi, băiete, la urma urmei, asta e lupta ta, eu mai mult de atâta nu pot face. Și își strânse buzele a nemulțumire, trăgând către orificiul bucal, ca pe niște raze, mănunchiurile subțiri de riduri ce-i tăiau obrazul și bărbia. Fumează ca un nesimțit, își spuse mai apoi în gând și îl simți cum pășește ca un cotoi lângă ea, mai mult alunecând pe asfalt, purtând cu sine ca pe-o armură, blazarea. Vrei s-o iei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
scopul propus? Încet, încet ieși din amorțeală, începu să vorbească, era ca de obicei răgușit, își dregea adesea glasul forțându-și corzile vocale și flora nelipsită ce-i împrejmuia laringele, curând a revenit la veche placă arhicunoscută de Carmina. Cu obrajii pali, cu sângele scurs plumb în picioare Carmina asculta înmărmurită. Începea din nou să semene cu marioneta care fusese cândva. Intra din nou în mâinile atât de puțin dibace să mânuiască o păpușă. Își simțea revolta și împotrivirea surdă clocotindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de iută, îmbrăcată în cămașa de noapte din finet, lungă până în podele, pieptănându-și părul lung, roșcat, ridicându-l în palme, răsucindu-l într-un coc închipuit sau apropiindu-se de oglindă și întinzându-și pe nas și pe pomeții obrajilor crema de noapte contra pistruilor, privindu-se îndelung în adâncul ochilor și scoțând la urmă, către propria sa imagine, limba, după care se apropia de pat, făcea un salt peste trupul Carminei, poalele albe ale cămășii de noapte fâlfâiau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se arăta afară? Fierbințeală îi trebuia lui? Boscorodea: toți au condiție fizică și numai eu plec pe teren. În trecere spre ușă mai azvârlea o privire spre sânii debordanți ai Ninetei, care-și aranja perna sub popou cu sângele în obraji. Deja începuse melodia preferată la radio. Avea trăsături copilărești, femeia asta. Și unde mai pui, continuă înciudat pentru sine, că sunt și hipertensiv nervos, și ce-o să se aleagă de capul meu la o adică... Odată ajuns la ușa biroului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
insistă cu privirea, realiză formidabilul spectacolului, sârmele de telefon se curbaseră, să se rupă, nu alta, sub greutatea rândunelelor. Admiră peisajul până când se banaliză în mintea lui, care vedea deja, de departe, sârma de rufe de acasă, din copilărie și obrazul cenușiu al mamei sale. Spăla biata de ea rufe pentru opt copii veniți unul după altul... A, bună ziua domnule Viorel, te cinstești de dimineață, așa-i? Un coleg de serviciu, tinerel, slăbuț, ăsta, da, să tot facă teren, dacă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
te pui cu muierea? Se înțelese în cele din urmă cu oamenii, se puneau ei în regulă cu actele, cu statul, mai punea și el o vorbă, acolo la primărie și așa... O mână spală pe alta și amândouă spală obrazul. Dădu o singură amendă și aia ușoară, ca să aibă el inima împăcată că n-a zăbovit degeaba. Nu era el, Viorel Angelescu, om cumsecade? Nici gospodina, uite, nu are mâini de lepădat, observă el grav, o urmărea cum îi servea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din căutătura mamei ei, poate acel ascunziș al firii ce se trăda în privire, altfel nu prea semănau unul cu altul, erau chiar foarte diferiți. Se duse la fotoliul unchiului, îi înconjură gâtul cu brațul și îl sărută răsunător pe obraz. Hai, nu mai fi supărat pe mine, îi spuse, vezi ce ocupații am eu, când să-mi mai vizitez și ruda mea cea mai dragă? Picior peste picior, cu un pantalon crem impecabil, Ovidiu sorbea din ceșcuța de cafea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și-n stânga, avea impresia că se comporta ca un infractor înainte de a da lovitura. În stație a așteptat lipită de un stâlp de beton, cu mâinile în buzunarul pardesiului, cu gulerul pe jumătate ridicat, părul îi bătea într-una obrazul, aproape o ustura, mai târziu a urcat fără să răsufle scările, a sunat nerăbdătoare la ușă, putea foarte bine să nu-i găsească la ora aceea, nu se gândise nici o clipă că ei ar putea fi la ore. Dar câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
încordată. Alexe nu a văzut nimic din toate astea, a traversat ca întotdeauna sufrageria, ocolind biroul, lipăia din papucii din plastic, a venit în hol, s-a apropiat de Carmina și i-a lovit de două ori, cu degetul maroniu obrazul. A, gângania drăgălașă, a formulat el legile jocului deja știut, hai, intră, n-ai mai dat pe la noi, chiar mă întrebam într-o zi cu Nina ce vei fi făcând, dezbracă-ți trenciul, fă-te comodă. În cameră era aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să se reorganizeze celulele, să regăsească jocul uitat al ambiției, gustat cu atâta nesaț cândva, aici, în casa profesorilor. Lângă ea, la celălalt capăt al canapelei, Nina răsfoia un album de artă, parcă mai slăbise, avea o paloare accentuată pe obrajii supți, dar ceea ce-i atrase atenția erau degetele micuțe, agile, nespus de gălbui. Își aminti că îl auzise pe inginerul Marcu spunând că Nina fusese bolnavă, ar fi vrut să rostească câteva vorbe de încurajare, minunat de inutile. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
contemple în amănunt figura. Asta însemna că va face o bună impresie a doua zi. Ai adus mica fugară? A întrebat ea radiind de fericire și abandonând în farfurioară țigara, a venit către Carmina și a sărutat-o fugitiv pe obraz. Ți-am adus rochia de la croitoreasă e în camera Fanei, poți s-o probezi. Nu acum, a intervenit prompt Ovidiu. Diseară are destulă vreme. Ce știi tu ce înseamnă o femeie, a exclamat Sidonia, și arătând cu bărbia s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
estompată, dacă nu ar fi venit cu totul întâmplător acasă. Fana l-a auzit urcând treptele, a sărit din fotoliu vioaie, i s-a postat în cale ca un paznic, cerând vama ce-i făcea liberă trecerea: un sărut pe obraz. Mulțumită, a aplecat capul și s-a dat la o parte din ușă. L-a poftit să intre, l-a condus ceremonios către Carmina. Era un bărbat prezentabil, cu tâmplele cochet albite, cu sprâncene dese, cu colțurile ridicate în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]