2,880 matches
-
performanțe incontestabile la pat, ge nerând totuși două tipuri de interpretări: e bun sau e obsedat sexual. Eu însumi am auzit odată o bârfă prin spitalul în care lucram: o asistentă medicală îi spunea unei colege că soțul ei este obsedat sexual, vrea prea mult sex și are atâta imaginație, încât a extenuat-o. La câteva zile după aceea am auzit o altă bârfă emisă de o altă colegă, despre soțul aceleiași doamne, care - spunea bârfa - ar fi foarte bun la
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
el a jucat rolul celui mai mic dintre copii, având relații bune cu părinții, dar slabe legături cu sora lui și cu cei de aceeași vârstă. Cu toate că are senzații deosebite privind sexul altora și dă astfel impresia că ar fi obsedat sexual, voyeuristul sau scoptofilicul nu este periculos decât în două împrejurări: atunci când pătrunde în spațiul intim al persoanei pri vite; atunci când, în loc să privească de la distanță, încearcă să atragă atenția „victimei“ că este privită. Froteurul anonim Călătorind în autobuz, metrou sau
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
strânge puternic de braț, o privește fix în ochi și-i spu ne că, dacă suflă un cuvânt, ea sau cineva drag din anturaj (care poate fi chiar abuzatorul...) va avea de suferit. Abuzatorul nu are întotdeauna o figură de obsedat sexual. De cele mai multe ori este plin de solicitudine, agrea bil și poate avea o educație elevată; în schimb, în momentul în care agresiunea sexuală devine iminentă, își schimbă com portamentul, devenind imperativ. Dacă i se ivește oca zia, va repeta
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
decât asumate în programe, însușite de acea "sare a pământului" care a fost întotdeauna corpul pedagogic în istoria oricărei comunități. Convorbiri literare, 34 octombrie 1990, p. 6 NU SABIA, CI PANA... Regăsesc în preocupările presei noastre o temă care a obsedat și generația Criterion-ului. Era oarecum la modă, în deceniul atâtor convulsii legate de marea criză economică, interogația cu privire la lipsa de eficiență programatică a intelectualului. Mircea Eliade i-a dat o expresie mai brutală, întrebându-se (și provocându-ne de atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
păstrarea memoriei lui, un călugăr ce nu știa zugrăvia au făcut copia ce există și astăzi. Aprinde-se-vor candelele pe mormânt? Lumina-se-va vechiul portret?" Interogația poetului exprimă o neliniște pe care o aflăm și la alte generații obsedate de ideea recuperării. La un secol de la cealaltă amputare teritorială a Moldovei, a fost rândul noilor generații să se rostească ferm pentru unitatea deplină a statului român. Istoricii de seamă, în frunte cu A.D. Xenopol și N. Iorga, au scris
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
această cultură plină de forță sau să o respecte. Cu toate acestea, există alte personaje, cum ar fi cel al lui John Hurt Harold, care, în schimb, îmbrățișează această cultură până la punctul în care pot fi absorbiți de aceasta, devenind obsedați de ea. Flagrant inexact! Întregul mod de punere a problemei este complet rupt de realitatea românului, de contextul în care acesta a fost scris și de motivația care l-a determinat pe autorul român să scrie. Filmul face din Allan
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
gustul public, d. Cezar Petrescu a încercat o adaptare la o literatura mai subtilă, aplicată pe cazuri de psihologie excepțională, de evadare în fantastic... D. Cezar Petrescu face un nou efort de adaptare, în zona marilor creatori de mituri poetice, obsedat de febră rece a închipuirii lui Edgar Allan Poe, de atmosfera metafizica a povestirilor lui Villiers de L'Isle Adam și de românul de aventură al lui Jack London. Lumea fantomelor halucinante, visul absurd și jocul subconștientului își fac loc
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Mărturisiri romancierul mărturisește că a fost impresionat de o scenă pe care a surprins-o la hotarul satului Prislop. Un țăran s-a aplecat și a sărutat cu patimă pământul, ca pe o ibovnica. Scenă l-a impresionat, l-a obsedat și a fost fixată în epica românului. O întâmplare petrecută în sat a reținut atenția scriitorului. Un țăran înstărit și-a bătut unică fiica, Rodovica, pentru că a greșit cu cel mai bicisnic flăcău din sat. Dacă față ar fi greșit
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
ceea ce subliniază încă o dată caracterul dual al autorului; cele două laturi ale personalității sale sunt exprimate în fiecare din cele două categorii literare abordate: teoriile din eseuri sunt opera omului de știință, în timp ce ficțiunile sunt scrise de o ființă neliniștita, obsedată de fantasme care emană din regiunile cele mai profunde ale inconștientului uman. Unul din motivele ce se repetă în gândirea lui Sábato este conceptul de criză; viața lui Sábato înseamnă un șir de crize personale, care l-au conștientizat asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
disperat al lui Nietzsche de a depăși nihilismul (doctrina eternei și, deci, a inutilei repetiții). Diferența cea mai vizibilă între cei doi gânditori rezidă în modul în care văd platonismul. În timp ce Nietzsche, care disprețuiește istoria, dar, în același timp, trăiește obsedat de timp și moarte, respinge retorica lui Platon, considerând-o "capcană cea mai mare și de cea mai rea-credință în transcendență intelectuală platonica", la Cioran apar toate dualitățile platoniene, uneori, abordate cu ușoară ironie: antagonismele timp-veșnicie, minte-corp, spirit-materie, ființa umană-existența
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
primul care a rupt coerentă cu sine însuși a sistemului. Nietzsche a găsit în aforism o nouă cale de exprimare a unei filosofii a lumii interioare, el a încercat să golească conceptele filosofice de vechile conținuturi, să creeze noi mituri, obsedat de excepție, de cazul particular, așa cum spune J.P. Stern în Nietzsche, Fontana Modern Masters, creând o filosofie "ce nu a mai semănat niciodată cu cea de odinioară". Cioran se revoltă contra întregului univers, el declară că, dacă ar fi Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și teama de suferință. "Seneca reprezintă uscăciunea arzătoare, depresiva, chinuita a limbajului și a puterii. Este cel dintâi care s-a botezat "pedagogul neamului omenesc". Moartea te da la o parte de lângă un pântece dezgustător și rău-mirositor."6 Românii erau obsedați de ajunul morții, de acel taedium, care, desi îmbracă alte forme lingvistice în secolele următoare acedia creștinilor, melancolie, spleen, cafard, depresie conține un secret dureros: "există inefabil, iar inefabilul este realul, realul nefiind decât numele de taină al vlăguirii în
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
absolut, ca pe un act total, definitiv: "să mori pentru ideile sau iluziile care îți pot da o rațiune de a exista"80, în maniera lui Che Guevarra, pentru care a avut deosebită admirație. Sábato a fost, în anii tinereții, obsedat de ideea morții, a sinuciderii, reluată la personajele sale. Tânărul din Despre eroi și morminte spune la un moment dat, după ce "a suferit toate necazurile de pe pământ", stând acolo, închis într-o cămăruța dintr-un "hotel amărât": "Dacă Dumnezeu nu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
teamă? Obsesia lui Sábato pentru mama face trimitere la Sartre și Freud. Interesul lui Castel pentru María că figură a mamei este, fără îndoială, oedipal, iar o parte a acestui interes este transmis cititorului prin visele lui Castel, și el obsedat de figură mamei, posibil profil de psihanaliza freudiana: Când eram mic și eram disperat la gândul că mama într-o zi ar putea muri (...), nu-mi imaginăm că mama mea ar putea să aibă defecte. Acum, că nu mai este
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
pe cel al femeii mature. Sábato îl citește cu interes și face comentarii asupra filosofiei existențialiste a lui Sartre de care se lasă influențat 79, mai ales de românul L'Être et le néant, operă de ficțiune, unde personajul este obsedat de "privirea celorlalți" (conceptul de privire) care, fixându-se în noi, ne domină, ne observa, ne scrutează. Sábato are convingerea că gândirea și literatura lui Sartre înseamnă filosofia unui om cu un profund sentiment de inferioritate, "îmi este rușine, deci
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
scrutează. Sábato are convingerea că gândirea și literatura lui Sartre înseamnă filosofia unui om cu un profund sentiment de inferioritate, "îmi este rușine, deci exist" -, că totul se datora percepției urâțeniei sale de către ceilalți. "Nu este asta concepția unui om obsedat de corpul său, înfricoșat în fața sentimentului de inferioritate pe care îl are față de ceilalți?" se întreabă, retoric, Sábato80. Sartre, spune Sábato, a fost un copil teribil de urât, până la punctul de a se descrie pe el însuși că "fiind urât
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Nu știu unde s-a dus. E primăvară, probabil s-a dus să caute companie..." * * * Ideea că pe meleagurile acelea ar putea hoinări un mistreț care să fie atât de prieten cu omul încât să se lase mângâiat de el te poate obseda, te poate face să visezi. Îți vine să faci o plimbare prin pădure, în speranța de a-l întâlni. Dorința de a avea o astfel de experiență este atât de puternică încât te prostește: mă și vedeam întorcându-mă la
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
ziua cea mare. Deoarece am admirat puțin prea mult prințesa din borcan, așteptându-și ghemuită hrana, stând pe pietricică, la rece, mi-e teamă că, după primele îmbrățișări în patul nostru cu baldachin, odată stinse candelabrele, aș putea fi distras, obsedat de această viziune (asta dacă nu cumva, sensibilizat deja de frumusețea secretă, de frumusețea atât de deosebită a broaștei, și considerând-o pe cea de lângă mine prea umană, voi începe să regret vremurile de altădată). 9. Taïaut De-s clopote
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
în ultimă instanță pentru indivizi. Capabilitățile și nu resursele sunt cele care asigură cu adevărat bunăstarea acestora. Așa cum a evidențiat Martha Nussbaum, "averea, veniturile sau posesiunile materiale nu sunt, pur și simplu, bunuri în sine. Oricât de mult pot fi obsedați oamenii pentru adunarea lor ... ceea ce au cu adevărat atunci când le au este doar un morman de lucruri, un morman util, e adevărat, însă, totuși, doar un morman, unul care nu reprezintă nimic decât dacă este utilizat în activitățile și modurile
Dreptate distributivă şi sănătate în filosofia contemporană by Loredana Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/1416_a_2658]
-
suavă și plină de soare, ca o adiere de briză răcoroasă în atmosfera înăbușitoare a cabinetului medical. Anul trecut la Tekirghiol, unde stătuse o lună să-și îngrijească presupusul reumatism (așa diagnosticaseră toți doctorii durerile de spate), tot timpul fusese obsedat de ideea că foarte curând va trăi într-un sanatoriu. Își aducea acum perfect aminte de o dimineață însorită, pe plajă, la umbra unui parasol unde prietenii lui jucau cărți întinși cu burta pe nisip, cum îi trecuse așa brusc
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
mitul personal al autorului. Care este rolul acestor proiecții nesfârșite în irealitatea imediată ? Majoritatea criticilor care au analizat textele blecheriene au oferit un răspuns constrâns de statut invariabil al personajului blecherian, acela de bolnav iremediabil, captiv într-un trup indezirabil, obsedat în permanență de dorința kierkegaardiană a eului de a fi alt eu, altul decât ceea ce i-a fost dat să fie. În spatele acestei dorințe de a ieși din sine, dorință generatoare de lumi fantastice, se poate decoda și un alt
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Personajul blecherian este gândit pornind de la timp și, am adăuga, de la timpul pe care îl mai are. Imaginea timpului care se scurge, și implicit a omului gândit în asemenea context o avem încă din primele pagini ale romanului: ,,Emanuel fu obsedat mai ales de coloana aceea cu zece vertebre atacate la rând, și în minte îi veni imaginea unei țigări care, uitată în scrumieră, se preface lent în tot lungul ei. ,, Ce amarnică putreziciune...", gândi el"269. Incluzând posibilitatea sa de
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
și stabilitatea naturii ce ne înconjoară. Dar omul primitiv nu nutrește această încredere liniștitoare, această siguranță subînțeleasă. El nu cunoaște cauzele reale ale nici unui fenomen și nu poate prevedea consecințele posibile ale nici unui eveniment. Este înconjurat de inexplicabil, imprevizibilul îl obsedează și orice eveniment neobișnuit este susceptibil să-l umple de groază. Este această spaimă groaznică, mortală permanent subiacentă la omul primitiv, sentimentul neputinei ființei umane în fața naturii și a vieții, care este sursa oricărui sentiment religios, el însuși sursa apariției
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
pluriperspectivist. Și aceasta dintr-un deziderat al autenticului, pe care l-a expus în Noua structură..., ca și în alte locuri. De ce să nu acceptăm însă că autenticul constă, în unele cazuri, în multiplicarea, prin varii personaje, a aceluiași autoportret, obsedat de propriile "felii de viață"? Să mai mire pe cineva pasiunea delirantă a lui Ladima pentru triviala Emilia, când viața intimă a lui Camil Petrescu se consuma în compania unor actrițe dintre cele mai obscure? Ipoteza noastră verifică printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
face să descoperim o nouă reprezentare cu valoare arhetipală: faptul insignifiant, aparent inofensiv, poate deveni în realitate fatal. Ființele, cu cât sunt mai mărunte și anodine, cu atât sunt mai devastatoare. Să ne reamintim că Ladima este de-a dreptul obsedat de un vers al lui Rimbaud: "Des serpents géants dévorés par des punaises." Prin conduita probă, eroii celor două romane nuanțează o tragică axiomă: eroismul e credul. Ultima reprezentare arhetipală comună este ceea ce același Unamuno numește "desfătarea în înfrângere". De câte ori
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]