142,832 matches
-
stau în aceeași zi, exact cu optzeci și cinci de ani mai târziu, în același loc în care a stat tata-mare și simt în colțurile gurii mele zâmbetul lui sub mustața înfoiată și acel strâns ușor din buze. Și în ochii lui trebuie să fi apărut atunci un licăr, strălucirea aceea vie pe care am văzut-o când Onkel Mendel l-a vizitat cu puțin înainte de moarte. Perna trăsurii se înfierbântase de soare, o piele vopsită în roșu, prinsă în butoni
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
să estompeze prea puțin uruitul roților pe pavajul pietruit. Tata-mare se rezemă în colțul cupeului, ședea picior peste picior, cu bastonul sprijinit de stinghia banchetei de vizavi, privind dintr-o parte profilul sever al lui Herr Schachter și lăsându-și ochii să-i alunece de-a lungul fațadelor, ale căror coloane, cariatide, frontoane împodobite cu ghirlande străluceau la soare, de parcă ar fi fost făcute dintr-un material transparent. Magazinele erau închise, rulouri ocroteau intrările, pietoni puțini, cu pălăriile de pai trase
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
-i alunece de-a lungul fațadelor, ale căror coloane, cariatide, frontoane împodobite cu ghirlande străluceau la soare, de parcă ar fi fost făcute dintr-un material transparent. Magazinele erau închise, rulouri ocroteau intrările, pietoni puțini, cu pălăriile de pai trase pe ochi, treceau în timpul prânzului pe trotuarele încinse, folosind umbrele înguste și aspre ca resturile unui tipar printre tălpi și tocuri. Și totuși, în colțul trăsurii puteai sta ușor înălțat, sprijinit comod, când aceasta o coti în zona albă a bulevardului, un
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
gura mare. Nu știu dacă lucrurile s-au petrecut chiar așa, dar un fapt este cert: Parcul Ioanid a devenit Parcul Ion Voicu, astfel cum, din autobuzul 133, am văzut scris pe indicatorul stradal. Nu-mi venea să-mi cred ochilor. De ce însă atâta mirare, m-ar putea întreba cineva, de ce atâta mirare și frământare? Străzi, piețe, parcuri, toate trebuie să poarte un nume, vorba poetului, și de ce nu l-ar purta și pe acela al violonistului Ion Voicu? Nu a
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
veche, ticăloșiți cum sîntem cu toții, vicioși./ Ticăloșiți din lipsă de lucru, strînși/ buluc în fața unei cariere de nisip, «îndeplinind/ închinăciunea/ față de Învățător», ca la cîrciumă: evoluînd pe baza unui/ moștenit «program/ chimic». Aici, unde se exercită o presiune dinlăuntru asupra/ ochilor, ochii fiind împinși înainte. La// o ceremonie/ zadarnică. «Nelucrători ai/ păcatului»: comentînd că, în urma lor, în ruinele orașelor/ filistene, arheologii vor/ găsi un și mai mare număr de căni de bere, căni strînse/ buluc, avînd/ ciocuri cu filtre pentru/ reținerea
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
ticăloșiți cum sîntem cu toții, vicioși./ Ticăloșiți din lipsă de lucru, strînși/ buluc în fața unei cariere de nisip, «îndeplinind/ închinăciunea/ față de Învățător», ca la cîrciumă: evoluînd pe baza unui/ moștenit «program/ chimic». Aici, unde se exercită o presiune dinlăuntru asupra/ ochilor, ochii fiind împinși înainte. La// o ceremonie/ zadarnică. «Nelucrători ai/ păcatului»: comentînd că, în urma lor, în ruinele orașelor/ filistene, arheologii vor/ găsi un și mai mare număr de căni de bere, căni strînse/ buluc, avînd/ ciocuri cu filtre pentru/ reținerea/ rămășițelor
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
țării era sub omături; porturile maritime și dunărene fuseseră închise; trenurile întârziau normal, sau erau chiar suspendate; majoritatea șoselelor din zonă se aflau blocate de nămeți și de coloane de autovehicule; viscolul smulgea acoperișuri și copaci; troienele creșteau văzând cu ochiul camerei de filmat; oamenii aveau fețe și vorbe disperate... Era Urgia începutului de secol! Ei, și în asemenea condiții atmosferice de comă și de groază, marii și vitejii noștri oameni politici, sub impulsul unor înălțătoare sentimente și simțind sângele dacilor
Omătul, demnitarii și Hora Unirii... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13149_a_14474]
-
tocmai elabora constituția, drapelul și capitala provizorie la Budapesta a noului stat intracarpatic. Oricum, pe răzeși nici nu-i tenta “sorbitul” Milcovului, fiindcă nu mai prea aveau după ce bea apă... Așadar, Domnul, în urma informației primite de la un salariat al S.C. “Ochiul și Timpanul” S.R.L. (sau S.R.I. ?, că nu se vedea bine pe e-mail...), prin troienirea zăpezii și blocarea căilor de acces, a demonstrat că nu era de acord cu... maratonul spre Mecca Unirii, anulând din start frumoasa, îmbujoranta și emoționanta executare
Omătul, demnitarii și Hora Unirii... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13149_a_14474]
-
peste tot comicul devenit grotesc; și rîsul, încă foarte vesel uneori al lui Caragiale, ne îngheață pe buze. „Ce lume, ce lume!”, exclamăm împreună cu Tipătescu. Mai e nevoie să găsim argumente pentru actualitatea autorului Scrisorii pierdute? Ea ne sare în ochi și nu se poate să nu ne mirăm de orbirea lui Pompiliu Eliade, de la articolul căruia, de acum o sută de ani, am pornit. Avem noi oare nevoie de memorii sau de istorii ca să-l înțelegem pe Caragiale?
Caragiale și noi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13152_a_14477]
-
Iulia Argint Cinci prieteni, printre care și autorul, înghesuiți într-un Topolino, o mașinuță roșie, ating împreună punctele turistice din Cità di Sân Marino. Citesc și văd acel orășel pitoresc prin ochii unuia dintre cei cinci călători, etnolog, antropolog dar și scriitor, prin ochii lui, dar și prin imaginile de la sfarsit care completează cuvintele. Totul este concret, dar tocmai prin această concretețe pot construi în mintea mea, cât de cât, un Sân
Monte Titano by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/13158_a_14483]
-
prieteni, printre care și autorul, înghesuiți într-un Topolino, o mașinuță roșie, ating împreună punctele turistice din Cità di Sân Marino. Citesc și văd acel orășel pitoresc prin ochii unuia dintre cei cinci călători, etnolog, antropolog dar și scriitor, prin ochii lui, dar și prin imaginile de la sfarsit care completează cuvintele. Totul este concret, dar tocmai prin această concretețe pot construi în mintea mea, cât de cât, un Sân Marino al meu, pe jumătate real (grație datelor informative din carte), pe
Monte Titano by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/13158_a_14483]
-
de la de la ICRAL, a securiștilor și activiștilor de partid care cîntau la beție cu gura larg deschisă „și noi sîntem români” (...) România sfîrșitului de mileniu în care bolboroseau naționalismul și brutalitatea, rîgîiau mîrlanii iar oamenii de bun simț își dădeau ochii peste cap, neștiind ce să facă, așa cum nici ea nu știa, dar pleca, se azvîrlea cu capul înainte pentru a sparge sticla de proastă calitate a destinului și a deschide breșa salutară în această cazemată a propriei ființe” (p. 105
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
mai ghemuit, s-a făcut broască țestoasă, focă. Apoi și-a dezdoit genunchii - pasăre măiastră, pînă s-a scurs prin vîrful stîlpului de pridvor...”. Pe Ion Țuculescu, oarecum în aceeași manieră, îl definește matematic în două propoziții memorabile: ,,Autoportretul cu ochiul scos al lui Țuculescu amintește de Van Gogh cu urechea tăiată, care-l fascinase pe vremuri, și de mîna imensă a lui Parmigianino, din oglinda sa blestemată - deci o înclinație spre obsesie și disperare”. Iar puțin mai încolo, demontînd stereotipul
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
artistice, sunt două atitudini spirituale și două modalități de a citi și de a înțelege lumea: ,,Căci bisericile gotice, scrie el, sunt ca niște prăpăstii inverse, suspendate, și tu stai pe fundul lor ca o aluviune adusă de curent. Iar ochii îmi fugeau întotdeauna la vitralii. Dar aici îmi dau seama că iubesc mai mult vitraliile sparte ale mozaicurilor bizantine. În catedralele gotice vitraliile sunt reci, cu toată luminozitatea lor. Aici, mozaicurile cîntă. Un cor de o armonie desăvîrșită.” Și pentru
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
că stăpînește a picturii fortăreață; o stăpînea pe cînd trăia; acum stăpînește doar stelele cerului. Stelele cerului erau, în seara aceea, mai numeroase decît oricînd. M-am uitat. Inscripăția nu mințea: Cimabue stăpînea peste ele.” Și nici Sorescu nu mințea: ochiul lui cultivat și ingenuu este o mărturie de neclintit.
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
față de Guvern și de aici mai sus față de partidul de guvernămînt, indiferent care este sau va fi acela. Eventual ar mai fi de reintrodus interdicția patriotică de a nu lăsa corigenți - vă mai amintiți de ea? - fiindcă Europa e cu ochii pe noi și nu se cade să ieșim rău în statistici, și atunci vom putea declara mulțumiți: din reformă mai rămîn doar cele cîteva rînduri care încheie Anexa 1 a recentelor planuri-cadru pentru clasa a IX-a și a X
Stagnează reforma? by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/13154_a_14479]
-
în mijlocul buzelor - tot așa farfuriile și vaza, în mijlocul ușii. Obiectelor le plăcea să fie atinse de niște mâini grijulii, iar, ca să le fie bine, trebuiau apreciate. De asta nu se plictisea niciodată. Ceasornicul, scaunul, masa, jacheta, perdeaua îi săreau în ochi, ca și cum ar fi chemat-o: Ai văzut cum m-am umplut de praf, îmi pierd lustrul, m-am boțit, mi-a căzut nasturele, s-a dus un fir. Era tot timpul ocupată, obiectele îi dădeau de lucru, ca și copiii
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
S-a dus să le aducă pâine și brânză și câte un pahar cu vin fiecăruia, și s-a așezat de cealaltă parte a mesei, privindu-i. Îngerii mâncau satisfăcuți, apucau pâinea cu mâinile lor bătătorite și-și dădeau din ochi părul rar, pe care sudoarea li-l lipea de frunte. - Sunteți g-gata? a întrebat în cele din urmă unul dintre ei fără să-și ridice ochii din farfurie. Ea a dat din cap în semn că da. Își va pune
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
-i. Îngerii mâncau satisfăcuți, apucau pâinea cu mâinile lor bătătorite și-și dădeau din ochi părul rar, pe care sudoarea li-l lipea de frunte. - Sunteți g-gata? a întrebat în cele din urmă unul dintre ei fără să-și ridice ochii din farfurie. Ea a dat din cap în semn că da. Își va pune hainele cele mai bune, și-a spus dintr-o străfulgerare, și-și va prinde părul la ceafă cu o agrafă. Îi vor lăsa timp pentru asta
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
nori, zburau peste o mare de nori, până în zare și asta era o priveliște care nu putea să existe pe lume și bătrâna s-a gândit, minunându-se, că vecinele n-au să creadă când le va povesti ce vedeau ochii ei. Dar n-a putut povesti, pentru că din visul ăsta nu s-a mai întors niciodată.
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
Matei Chihaia Natura moartă supradimensionată, în cadru aurit, nu-și găsește liniștea: fructele și legumele pe care le privim se scofâlcesc, iar din burta peștelui roșu, care contemplă publicul cu ochii săi stoici, apar nenumărați viermi. După mai puțin de o oră, procesul de decompoziție animă, în mod neașteptat, imaginea. Realizez că este vorba de o scenă filmată accelerat și nu de reproducerea unui tablou. Natura moartă, materie vie care se
Un spectacol ciudat by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13172_a_14497]
-
să urmezi altă tradiție elvețiană, aceea de a urca coșciugul pe un vârf de munte unde să-l așezi vertical, pentru ca defunctul să poată contempla încă o dată valea în care a trăit, pădurile și câmpiile: o lume reală privită cu ochi de mort.
Un spectacol ciudat by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13172_a_14497]
-
mai aproape, în stânga, cândva probabil în alb și negru, acum, în cafeniu și cenușiu. Persoanele: bunica mea la cinci sau șase ani, ținută în brațe de tatăl ei, mama ei în picioare, aplecată asupra lor. Bunica mea pare blondă, are ochii umezi, o rochiță albă, stă în brațele tatălui ei, care la rândul lui se sprijină, cu guler tare și mustață, de zidul de piatră. Se vede că începe să chelească, se văd câteva riduri. Mama bunicii poartă părul strâns într-
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
depărtându-se dincolo de amintire, unde nu le mai pot ajunge. Zidul de piatră pesemne că s-a risipit și el, casa din care făcea parte zidul s-a năruit, ba chiar și strada a dispărut. Dar fetița rămâne blondă, cu ochii umezi și rochița albă. Nici unul dintre ei nu zâmbește, nu se aud bile de biliard la catul de sus, nu mai sunt cadeți sub fereastră, nici tacul nu mai dă perdeaua la o parte. Îmi vine greu să mi-l
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
poetului prin lume”, cu astfel de adnotări: „Sub greutatea întunericului, focul/ se retrăgea în crengile ude./ Dinspre zidul neîntrerupt al porumbului/ venea frig și o neliniște/ pătrunsă de foșnete și alunecări,/ și zidul mereu mai înalt/ se apropia, împingîndu-ne/ spre ochii, și ei neliniștiți, ai focului.// Dar pe-aproape se auziră caii păscînd;/ cîmpia se înclina ca un leagăn. Cînd unul din cai sărea stîngaci/ pe împiedicatele picioare dinainte,// Prin sfîșierea zorilor, prin flăcările/ ce pierdeau treptat lumina/ pînă ce ajunseră
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]