2,169 matches
-
foaie de cort, țineau socoteala animalelor Îmbarcate. - Mii de tunete! exclamă cel mai În vîrstă dintre ei, un omuleț cu mustăți lungi și părul vîlvoi și cărunt, cînd negrul se postă În fața lui și i-l arătă ca pe o ofrandă pe prizioner, obligîndu-l să-și ridice capul, În pofida eforturilor Înverșunate ale acestuia de a-l Împiedica. De unde l-ai mai scos și pe ăsta, Miguelón? Celălalt făcu un gest vag, arătînd spre cealaltă parte a insulei: - L-am găsit dormind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lănțișor subțire de aur și am fost sigur că va arăta bine la gâtul zvelt al lui Rachel. Mințisem în legătură cu ziua ei - până la care mai erau trei luni -, dar m-am gândit că nu poate strica dacă trimit și o ofrandă de pace pe urmele scrisorii expediate marți. Când nu mai ai alte resurse, bombardează femeile cu simboluri ale iubirii. Atelierul lui Nancy se găsea într-o încăpere din spate, de la parterul casei, iar ferestrele dădeau spre grădină, care nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
până la mântuitor de cuvinte. Arta ar putea deveni cea mai tulburătoare religie a lumii. Artistul rămâne același desconsiderat salahor al inefabilului. Rezistă creațiile artistice care sunt ceva mai profunde decât tăcerea. Fără artă, libertatea interioară se circumscrie banalului. Arta - o ofrandă tot mai năzuroasă. Poezia actuală își cam ține fanii în genunchi, pe coji de nucă. Arta poate metamorfoza veninul în leac. Marii creatori topesc particularul în etern omenesc. Arta bruiază marele cântec de sirenă al indiferenței și al monotoniei umane
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
hrană din belșug, iar oamenii trebuiau numai să o culeagă și să o bage în gură. Ei nu se îmbrăcau cu blană și nu aveau nevoie de igluuri. Având de toate, cu burțile pline, au uitat că trebuie să aducă ofrandă spiritelor ocrotitoare. Acestea s-au mâniat și, într-o bună zi, un ger năprasnic au abătut peste mulțimea nerecunoscătoare. Au înghețat cu toții, i-au transformat pe toți în sloiuri așa cum i-au surprins în momentul acela, iar deasupra lor, ca să
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
alunecoși, păr pomădat, totdeauna la costum gri cu cravată, campionul anecdotelor, aducătorul de ploaie În marile pustietăți diurne, el șeful sectorului suflete, șeful BOB-ului, milostivul Mecena al celor lipsiți de har pe care Îi lansa pe piață În schimbul unor ofrande convenabile și Înger exterminator cînd dania nu corespundea convenției - privirea lui Încurcată cînd i-am spus că am impresia că Îl cunosc mai de mult, de prin anii cincizeci, și frica lui de mine că aș fi putut fi martora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
indeniabil, femeia, mai ales că În golul dintre brațele femeii ce ni-i dată / Tresare un hiat de inefabil viu...), zădărnicia zbaterilor existențiale dintotdeauna (Același altul e omul dintotdeauna...), viața, moartea, arta ca manifestare a aspirațiilor spre cunoaștere sau ca ofrandă dragostei, cunoașterea prin permanenta construcție și reconstrucție a sinelui, toate acestea sunt doar câteva dintre temele care alcătuiesc paradigma neliniștilor creatoare ale poetului, a cărui atitudine, mai degrabă contemplativă decât gravă, față de ceea ce constituie de facto lumea, se exprimă uneori
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
spre Pitești, tărâm apocaliptic unde mă așteptau corbii reeducării. Aici, la Jilava, am încropit și câteva versuri anticipând fenomenul Pitești: „Pitești, Pitești infern ce tulbură orice minte Ca un șuvoi de ape, un timp ce l-am trăit Mustrare, ispășire, ofrandă de pe munte Mi-aduc în piept toți morții, cu care-am pătimit” (Autorul) Sunt împovărat când scriu: și de crucea bătrâneții, 91 de ani fără două luni, și de greul amintirilor de atunci, nepăsători bolovani de beton, de nimeni cercetați
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
lavița veche, aflată în tindă, și, mai târziu, la sfârșitul vacanțelor, o vedeam cum pândea să iasă tata, cu treburi, prin curte. Atunci, mă lua de mână, mă trăgea spre laviță și îmi punea repede în palmă mărunțișul economisit din ofrandele ce se cuveneau bisericii. Totul fără o vorbă. Avea grijă numai să nu afle tata care, la rândul lui, îmi dădea o sumă, aceea oficială. În orice caz, Thomas d'Aquino se înșela zicînd: "Mă tem de omul unei singure
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pumn! exclamă Vitellius. Băiatul nu se mișcă, dar lăsă capul în jos. Vitellius nu se mai uita la el. Se duse șchiopătând spre bustul lui Nero. Puse cu grijă peștișorul pe marginea piedestalului, cu gesturile celui care pune pe altar ofrandele destinate zeilor. — Pentru tine, Nero, prietenul meu din adolescență, mare luptător, sublim muzician. Pentru tine, fiu al zeilor, ucigașul mamei tale, iubitor al adulterului - luă peștișorul și i-l vârî în gură. Cu Poppaea ta am avut și eu ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe soldații legiunilor din întregul Imperiu. E vorba despre solda a de o sută cincizeci de ori câte o mie de oameni! O liniște consternată se lăsă după aceste cuvinte. Trebuia oare să li se mulțumească zeilor cu sacrificii și ofrande acum, că era împărat Galba? — Dar Galba e bătrân - Lucilius zdrobea energic piperul negru în mojar. Bătrân și bolnav. Cel puțin Nero era tânăr și frumos. Galba trebuie să se grăbească să-și aleagă un urmaș... — Pe Otho, poate - bucătarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gură. Lurr, marș afară! Câinele se ridică și se îndreptă spre ușa întredeschisă, dispărând în noapte. — Deci? - Vitellius se întoarse nerăbdător spre Ausper. Galba va fi ucis? Voi ajunge imperator? Eu? — Tu... Tu ai pus să fie luate din temple ofrandele și podoabele de aur și argint ale statuilor zeilor, iar apoi le-ai înlocuit cu altele, din cositor și alamă. — E adevărat, recunoscu Vitellius, iritat. Dar aveam nevoie de bani... Le voi pune pe toate înapoi la locul lor. — Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bucată de pânză: — Șterge-ți sudoarea. Vitellius își trecu bucata de pânză peste față. — Dă-mi să mănânc ceva. Ce-ai luat cu tine? — Nimic. — Nimic? — Când mergi la Velunda trebuie să ai stomacul gol. — Dar în traistă ce ai? — Ofrande - Listarius îi arătă lui Vitellius două prăjituri cu miere și susan. I le voi oferi Velundei. Sunt pentru Zeiță. Dă-mi-le mie. Ești nebun, ăsta-i un sacrilegiu! Băiatul se dădu înapoi; Vitellius nu reuși să ia prăjiturile. — O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din mâna lui Vitellius, apoi își ridică privirea: — Ai înfăptuit un sacrilegiu! — Ce vrei să spui? Vitellius păli. Oare Listarius îl văzuse? — Șterge-ți firimiturile alea de la gură, strigă băiatul. Ai mâncat prăjiturile mele cu miere și susan... Ai mâncat ofranda pentru Zeiță. Ți-am spus că ăsta-i un sacrilegiu! Vitellius ascunse pumnalul și își șterse gura cu dosul mâinii. Îi făcu semn băiatului să pornească înaintea lui pe cărare și începu să meargă aplecat, înfruntând furtuna. Se întreba ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Astfel, în arenă, în public și în jurul împăratului curgea energia supranaturală a zeilor în cinstea cărora se desfășurau jocurile. Ce putea Vitellius să ofere poporului pentru a-și dovedi măreția? Amfiteatrul trebuia să fie destinat exclusiv luptelor de gladiatori - o ofrandă obligatorie pentru a-și atrage bunăvoința zeului Marte oferindu-i sângele celor învinși -, dar cel construit de Augustus, care se numea Taurus, după arhitectul care-l concepuse, fusese incendiat de Nero. Vitellius își adună în grabă arhitecții și construi, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din porunca lui Vitellius. — Orpheus a salvat Roma! strigă deodată cineva. A salvat Imperiul! Oamenii izbucniră în ovații. Valerius se simți invadat de o senzație amețitoare de libertate și, o clipă, ridică sabia spre cer. O îndreptă, ca într-o ofrandă, spre stelele strălucitoare și spre zei, conștient că își îndeplinise misiunea. Se retrase repede, nebăgat în seamă de mulțimea ce se îngrămădea în jurul lui Vitellius, peste care zeița Dreptății își întindea lințoliul. Înfipse sabia în pământul înierbat, ca s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe gladiator. Mulsum: vin (alb sau roșu) aromatizat. Cel mai obișnuit mulsum este preparat cu miere, cuișoare și piper. Unele variante conțin trandafiri sau alți îndulcitori și substanțe aromatice. Munera: jocuri de gladiatori destinate unui ritual colectiv; din etruscul munus, „ofrandă adusă zeilor“. Murus: linie de apărare formată din soldați aliniați unul lângă celălalt. Mutatio Ordinis: schimbarea ordinii (a primei linii) unei centurii în timpul luptei. Prin această schimbare, soldații pot să lupte câteva zeci de secunde și să treacă apoi în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu o iubire fără consecințe; C. Hamangiu a înțeles să facă jertfe cultului pe care îl avea. Premiile permanente destinate unei traduceri a operei lui Eminescu într o limbă europeană. Și unui studiu critic asupra operei, înseamnă cea mai curată ofrandă cultului pe care îl practica. Ce mai inte resează trecerea pe la Ministerul de Justiție, strădania ministrului cu toate scăderile inerente unor vremuri tulbure potrivnice , ce mai înseamnă nimicurile unei existențe, față de această nobilă închinare, față de acest cult închinat celei mai
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
întrun gest de supremă voință învârti de două ori trei sute șaizeci de grade, manivela. Furtunul în care era înfășurat Mișu Bobârnatu se descolăci, gheizerul lipindu-și triumfal sărutul de fundul gazetarului reabilitat pentru totdeauna , urcându-l sus, tot mai sus, ofrandă prețioasă a victoriei obținută cu sacrificii peste poate. Mișu plutea fericit deasupra clădirii cu un etaj, cu două și cu trei, înălțime la care, în sfârșit, fu văzut și de redactorul șef care nu prea avusese ochi să-l vadă
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
pe care nu scria nimic. Îngrămădindu-se În camioane, s-au Îndepărtat zbierînd În zgomot de motoare cîntecul Pieței Universității: „Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, pînă nu ne-om cîștiga, libertatea noastră”. Cer frumos. Ora douăsprezece. Sonor: Ofranda muzicală, de Bach. Tăiat la: Cadru interior: O sufragerie de bloc. Se disting cîteva mobile ieftine. În centrul imaginii, ecranul televizorului, pe care se vede președintele țării pîlpîind, zîmbind și mulțumindu-le minerilor, adunați pe un stadion, pentru Înalta conștiință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
gemetele pentru a nu pierde vreo notă din Canzonetta andante. Nemții nu ascultau nici un fel de andante, ei erau În marș funebru, tocmai Îl transformaseră pe Bach În tun și tropăiau În mocirlă printre ruine și partituri. Aveau tancuri frumoase, ofrande muzicale de 8 milimetri, gloanțe, suite, lagăre de exterminare și generali În noapte care ciopîrțeau În arpegii curve inocente. Primul general distins de care Îmi aduc aminte e Peter O’Toole. La vremea aceea (1967), filmul lui Anatole Litvak mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
îmbrățișare și-l trecu peste laba lui Khokha. Îmi venea să-mi mușc buzele, să fug, căci văzusem deodată cum piciorul acela negru și murdar al lui Khokha, scorojit de arșiță și de trotuare, primește apropierea caldă, ca pe o ofrandă, a trupului Maitreyiei. Khokha avea un zâmbet de câine mângâiat, și regretai că nu pot vedea ochii Maitreyiei, să ghicesc în ei voluptatea pe care o trăda pulpa în apropierea cărnii băiatului. Mă gândii atunci că râsul Maitreyiei ― pe care
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
parcă întreaga pasiune se concentrase sub pielea aceea brună, mată, și întreaga voință de victorie alături. Trăia prin sine; nu mai aparținea fetei care îl întinsese pe jăratec ca să-și încerce dragostea. Îl țineam în mâinile mele ca pe o ofrandă vie, zăpăcit eu însumi de intensitatea cu care palpita și de ciudățenia faptului care trebuia să urmeze. Începui să-l strâng, să-l mângâi, să-l sărut, sigur fiind că îmbrățișez întreaga făptură a Maitreyiei, că pe ea o mângâi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de fum, într-un pled pufos, pe care adierea vântului îl va așeza cu delicatețe sub tălpile înghețate ale norilor călători. În negura nopții îmi voi ascunde tristețea sufletului, departe de clocotul chinuitor de peste zi, iar mâinile mele vor aduce ofranda Iubirii Lui, printre diamante cioplite în fulgii de nea. E noaptea Nașterii Domnului.
Pa?i ?n noaptea alb? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83370_a_84695]
-
totul începea de la capăt, într-o riguroasă repetiție...Pe deasupra trecea o boare de vânt cu miros de iarbă crudă. In jur era atâta armonie și pace de-ți venea să strigi: „Oprește te, omule, pentru o clipă și primește această ofrandă dăruită ție cu divină generozitate!”... Cărăușii s-au tras la umbră, dondănind cu glasuri joase. Pentru majoritatea lor frumusețile din jur erau lucruri obișnuite. Nu și pentru Pâcu însă. El și-a aprins „hornoaica”, s-a așezat pe iarbă la
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
anumit fel în jur și, în timp ce își îndesa luleaua cu tutun a întrebat: Nu vi se pare că totuși lipsește ceva de pe masa asta? Costache crâșmarul parcă atâta aștepta. A pornit glonț către beci și, în timp ce el se întorcea cu ofranda, Pâcu a clipit de câteva ori, bodogănind de unul singur: Noroc că mai sunt și oameni cu ochi ageri în casa asta, că altfel ne uscam ca păpușoii toamna. Are vedere ageră numai când îi vorba de udătură, dar când
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]