3,226 matches
-
tot timpul înnobilate de amprenta tainică a vertebrei de delfin. Capitolul IX NU OBIECTE COLECȚIONASE BĂTRÂNUL, ci oameni, personaje stranii care se divulgau prin intermediul obiectelor lor. Obiectele sunt făcute de om după chipul și asemănarea sa. Ele înmagazinează, memorează și oglindesc energii și tensiuni preluate de la cei ce le creează și le folosesc, așa cum oglinda devorează și dă în vileag pe cel oglindit. Oglinda, acest obiect artificial, copie a unor modele din natură, nu-l fascinează doar pe om. Animalul se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
același timp în aceeași oglindă." în această scufundare în adâncurile oglinzii, ca și, în general, în această căutare a obiectelor stranii e ceva din căutarea în apele propriului subconștient și ale străfundurilor ancestrale ale omului. Căci obiectele "înmagazinează, memorează și oglindesc energii și tensiuni preluate de la cei ce le creează și le folosesc, așa cum luna reflectă lumina soarelui...". Două idei se profilează ca un fundal filozofic: misterul dublului și primordialitatea imperfecțiunii, a asimetriei. Bătrânul Arhivar se regăsește în sihastrul Pimen: "Ca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
la Oglinzi, în Tg. Neamț, unde liniștea spațiilor largi și adierea răcoritoare de la poalele pădurii ar fi putut să ne facă să uităm pentru câteva zile de tumultul vieții cotidiene. într-una din zile, dis de dimineață, când soarele se oglindește în picăturile de rouă, am pornit cu prietenul Ion Balan, cu șevaletele sub braț și nesațul de spațiu în suflet, în căutarea unui loc de unde să surprindem frumusețea și trăinicia peisajului din partea locului. După câteva momente de nehotărâre, am cotit
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
lângă fata care mă primea cu tot sufletul... E foarte frumoasă Ioana, dar numai când este fericită. Ochii îi scânteie, fața se luminează, emoția îi inundă toată ființa. Oamenii au chipul frumos sau urât, indiferent de proporția perfectă, numai când oglindesc mistere venite din afund. Numai cei care au suferit sunt frumoși... Tovărășia noastră fu iute întreruptă: gazdele, doamna și domnul Axente. Amândoi spre 50 de ani. Doamna Zoe Axente, rotundă, galbenă, cu gropițe în obraz, cu gesturi mărunte, cu vocea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
deci "cosmicizată" de către oamenii care au actualizat prin mijloace rituale actul exemplar al Creației. Altfel spus, omul religios nu poate trăi decât într-o lume sacră, pentru că doar o asemenea lume participă la ființă, există cu adevărat. Această necesitate religioasă oglindește o sete ontologică nepotolită. Omul religios este însetat de ființă. Spaima dinaintea "Haosului" care înconjoară lumea sa locuită corespunde spaimei în fața neantului. Spațiul necunoscut care se întinde dincolo de "lumea" sa, spațiul necosmicizat, adică neconsacrat, care nu este decât o întindere
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
făcîndu-l să semene cu lumea zeilor. Omul religios dorește din tot sufletul să locuiască într-o "lume divină", să aibă o casă asemănătoare cu "casa zeilor", așa cum a fost ea mai târziu închipuită prin temple și sanctuare. Această nostalgie religioasă oglindește de fapt dorința de a trăi într-un Cosmos pur și sfânt, așa cum era el la începutul începuturilor, când ieșea din mâinile Creatorului. Experiența Timpului sacru îi va permite omului religios să regăsească periodic Cosmosul așa cum era el in principio
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
să arătăm în acest capitol cum anume se înfățișează Lumea pentru omul religios, sau mai exact cum se înfățișează sacralitatea prin înseși structurile Lumii. Nu trebuie să uităm că, pentru omul religios, "supranaturalul" este strâns legat de "natural", că Natura oglindește întotdeauna ceva care există dincolo de ea, ceva transcendent. Așa cum am mai arătat, o piatră sacră este venerată nu pentru că este piatră, ci pentru că este sacră: adevărata sa esență se dezvăluie prin sacralitatea manifestată prin modul de a fi al pietrei
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sacrul (cf. skr. div., "a străluci", "zi"; dyaus, "cer", "zi" - Dyaus, zeu al Cerului la indieni). Zeus, Jupiter mai păstrează, în numele lor, amintirea sacralității cerești. Celticul Taranis (de la taran, "tunet"), balticul Perkunas ("fulger"), protoslavul Perun (cf. piorun, "fulger" în poloneză) oglindesc mai ales transformările de mai târziu ale zeilor Cerului în zei ai Furtunii.2 Nu este vorba nicidecum de "naturism". Zeul ceresc nu este identificat cu Cerul, deoarece Zeul însuși, creator al întregului Cosmos, a făcut și Cerul, și de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nu ne-ai mai rămas decât Tu să ne poți ajuta!" I se aduce drept jertfă un cocoș alb, și oamenii strigă: "O, Zeule! Tu ne-ai creat! Fie-ți milă de noi!"11 Experiența religioasă a Vieții " Îndepărtarea divină" oglindește de fapt interesul crescând al omului față de propriile sale descoperiri religioase, culturale sau economice. Pe măsură ce se apleacă asupra hierofaniilor Vieții, descoperă sacrul și fecunditatea pământească și se simte atras de experiențe religioase mai "concrete" (mai carnale, chiar orgiastice), omul "primitiv
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
un "Centru", iar această comunicare este imaginea exemplară a transcendenței. S-ar putea spune că însăși structura Cosmosului păstrează vie amintirea Ființei supreme cerești, ca și cum zeii ar fi creat Lumea în așa fel încît să nu poată să nu le oglindească existența; pentru că nici o lume nu este posibilă fără verticalitate, iar această dimensiune trimite la transcendență. Eliminat din viața religioasă propriu-zisă, sacrul ceresc se menține activ prin simbolism. Un simbol religios își transmite mesajul chiar dacă nu este perceput în întregime în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
artificiali", în sino- anamită. Chiar aceste nume trimit la o semnificație cosmologică: Muntele, după cum am văzut, este un simbol al Universului. Grădinile în miniatură, devenite obiecte de predilecție pentru esteți, aveau o istorie foarte veche și chiar o preistorie care oglindește un profund sentiment religios al lumii. Existaseră mai înainte bazine cu apă parfumată, care întruchipau Marea, iar capacul înălțat sugera Muntele. Structura cosmică a acestor lucruri este evidentă. Elementul mistic era și el prezent, pentru că Muntele înălțat în mijlocul Mării simboliza
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
obiceiurile, comportamentele acestor popoare în fața Vieții și a Morții mai păstrează urme ale "stărilor religioase" arhaice. Studierea societăților rurale europene ne poate ajuta să înțelegem lumea religioasă a agricultorilor în epoca neolitică. În numeroase cazuri, obiceiurile și credințele țăranilor europeni oglindesc un nivel de cultură mai vechi decât cel atestat de mitologia Greciei clasice.1 Este adevărat că aceste populații rurale din Europa au fost în cea mai mare parte creștinate acum mai bine de o mie de ani. Ele au
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
al devenirii cosmice, despre vegetație ca simbol al reînnoirii universale și mai ales despre numeroasele feluri de repetare rituală a cosmogoniei, adică trecerea exemplară de la virtual la formal. Se cuvine să precizăm că toate aceste ritualuri și simbolisme ale "trecerii" oglindesc o concepție specifică a existenței umane: la naștere, omul nu este încă desăvârșit; el trebuie să se nască pentru a doua oară și ajunge să se împlinească trecând de la o stare imperfectă, embrionară, la starea desăvârșită de adult. Cu alte
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în fața unui copac oarecare, simbol al Arborelui Lumii și imagine a Vieții cosmice, un om al societăților premoderne poate ajunge la cea mai înaltă spiritualitate: înțelegînd simbolul, el reușește să trăiască universalul. Viziunea religioasă a Lumii și ideologia care o oglindește îi îngăduie să folosească această experiență individuală, să o "deschidă" spre universal. Imaginea Arborelui este încă destul de frecventă în universul imaginar al omului modern areligios, reprezentând un cifru al vieții sale profunde, al dramei care se petrece în inconștientul său
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Audbert contemplă preț de câteva clipe priveliștea ce i se oferea privirilor: marele lac - atât de întins, încât ochiul nu reușea să-l cuprindă în întregime - înconjurat de munți împăduriți, care, în dimineața aceea cu cerul curățit de ploaie, se oglindeau cu extraordinară claritate în apele sale cristaline, străbătute ici și colo de felurite ambarcațiuni. La poalele lor, ceva mai la dreapta, se distingea limpede pământul Genavei, cu vechiul castrum roman, devenit acum un punct militar întărit a burgunzilor; acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și corăbiile ancorate în micul port; ori să se ridice pentru a cuprinde depărtările, parcurgând, într-o splendidă panoramă, oglinda azurie a lacului, pe care navigau mici și mari ambarcațiuni cu vele, și munții care îl înconjurau ca o coroană, oglindindu-se în apele lui. Vitalius, ce se găsea alături de comandantul lui, scruta și el peisajul, cu gândul poate la Benaco, lacul său: era într-adevăr, pe jumătate barbar, descendent - din partea tatălui - din coloniști alamani așezați, cu optzeci de ani înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ale poporului său; în penumbra yurta-ei, jarul focului îi arunca reflexe mișcătoare pe chipul cu trăsături delicate, încadrat de cozile groase și negre, răsucite în dreptul urechilor. Balamber îi regăsise încă o dată privirea afectuoasă dar totodată melancolică și în care se oglindeau tainice depărtări, gestul totdeauna măsurat, umorul simplu, străin de orice malițiozitate, tipic pentru sufletele cele mai blânde. Deseori, acele viziuni se încheiau cu un avertisment sau cu o prezicere; continuând fără grijă să-și facă treaba, ea îi transmitea mesaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lumea lor. Răsucea între palmele asudate o superbă cupă cu picior. Făcută din corn de inorog, era bogat ornamentată, precum potirul Sfântului Graal, în care Iosif Arimateanul strânsese sângele scurs din trupul răstignit al lui Isus. Bătrânul își privi chipul oglindit de luciul catifelat al hidromelului din vas, pentru ca apoi să-și soarbă pe îndelete, în porții mici, urâțenia. Era unul dintre obiectele pe care le căpătase de la un graf neamț, Jordan Augenstein von Saxa, ultimul descendent al stirpei sale, ce
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
vene de berbec, care exploda după o vreme, desfăcându-se fulgerător, aducând tăișul morții în hulpavele măruntaie. Când prindea de viu un pui de tigru și voia să scape de hăituiala tigroaicei, lăsa în urmă o oglindă sferică. Tigroaica se oglindea în ea micșorată și, crezând că-și vede puiul închis înăuntru, rămânea pe loc, dând târcoale oglinzii. Locuise câțiva ani în Delta Dunării, pentru a prinde meșteșugul pescuitului. Scârbiți de atâta pește și neavând cu ce să crească un porc
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
alifii, pomezi și licori. Povestea cu răbdare și meșteșug despre rostul fiecărui leac. Părinte Pimen coborî vraciul vorba ține bucata asta de hârtie însemnată cu slove, pune-o la un sfârșit de lumină în fața oglinzii, spală locul unde s-au oglindit slovele și strânge apa scursă. Fierbe în cea apă vârfurile astea de cânepă, bea fiertura de cu seară și ai să ai un somn dulce ca de prunc. Taraba vraciului îmbălsămase aerul cu miros de luncă năpădită de buruieni după
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
tot timpul înnobilate de amprenta tainică a vertebrei de delfin. Capitolul IX NU OBIECTE COLECȚIONASE BĂTRÂNUL, ci oameni, personaje stranii care se divulgau prin intermediul obiectelor lor. Obiectele sunt făcute de om după chipul și asemănarea sa. Ele înmagazinează, memorează și oglindesc energii și tensiuni preluate de la cei ce le creează și le folosesc, așa cum oglinda devorează și dă în vileag pe cel oglindit. Oglinda, acest obiect artificial, copie a unor modele din natură, nu-l fascinează doar pe om. Animalul se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
același timp în aceeași oglindă." în această scufundare în adâncurile oglinzii, ca și, în general, în această căutare a obiectelor stranii e ceva din căutarea în apele propriului subconștient și ale străfundurilor ancestrale ale omului. Căci obiectele "înmagazinează, memorează și oglindesc energii și tensiuni preluate de la cei ce le creează și le folosesc, așa cum luna reflectă lumina soarelui...". Două idei se profilează ca un fundal filozofic: misterul dublului și primordialitatea imperfecțiunii, a asimetriei. Bătrânul Arhivar se regăsește în sihastrul Pimen: "Ca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
rușine de nebuniile pe care le făceai pentru ea, să știi că iubirea ta n-a murit cu totul. Ambiția de a străluci este goana după sufragiile proștilor. Ambiția de a nu fi desconsiderat este frica de a nu te oglindi defavorabil în mintea celor inteligenți. Unele femei își iubesc mai mult copiii, altele mai mult bărbatul ori amantul; cu alte cuvinte, unele mai mult copiii actuali, altele mai mult pe cel viitor. Așa toți creatorii: unii artiști își iubesc mai
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vedere noțional, ci și din punctul de vedere al sonorității. 20. Se poate spune că dintre doi scriitori cu un egal talentnativ, acela va fi mai mare, în opera căruia se va simți mai puternic sufletul poporului și se vor oglindi mai bogat și mai bine realitățile vieții naționale. 21. Un poet nou vine cu un fond nou și cu un stil nou. Darfondul și forma sunt numai două fețe ale aceluiași lucru, văzute din două puncte de vedere deosebite. Ceea ce
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Eva era lipsită de nume propriu, calitate ce-i revenea exclusiv lui Adam. Încă o dovadă a condiției ei de ecou, și nominal, nu numai vizual, al ființei prime. Femeia pare conștientă de această condiție, de faptul că bărbatul se oglindește în ea, se cunoaște prin ea. Și pregătește, în consecință, cu foarte multă grijă imaginea pe care i-o va oferi, caută să-i dea atât strălucire, cât și umbră, lăsîndu-i satisfacția descoperirii. Iată de ce "o femeie în față oglinzii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]