44,556 matches
-
așa ei bine, această uimire este, încă, a mea. Uimirea în fața coafezei care îți spune că japonezele nu se pot tunde ca tine, pentru că ele au capul țuiguiat în spate, astfel că nu le-ar sta bine. Uimirea în fața nenumăratelor operații estetice pentru modificarea formei pleoapelor: nu eram conștientă de acest lucru până a veni în Japonia, dar pleoapele noastre fac un pliu, deasupra ochiului, pliu care lipsește din pleoapa asiatică, întinsă perfect de sub sprânceană până la gene, și condamnată, astfel, la
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
la ochi, apoi învelit cu un cearșaf și, după ce s-a așezat vasul cu lapte fierbinte în direcția gurii la o distanță de două zeci de centimetri, s-a așezat repede o pătură ca să nu iasă aburi. Doctorul a observat operația printr-o gaură făcută în cearșaf. După zece minute de la începerea observării, șarpele a ieșit afară din stomacul soldatului, căzând în vasul cu lapte fierbinte și astfel soldatul a scăpat cu viață. După această întâmplare directorul spitalului de la Făgăraș s-
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
bucuria de a trăi având un sens: totuși o viață nu fără suferință. De-a lungul vieții mele nu am fost aproape niciodată bolnav foarte serios. Totuși, în timp ce scriu aceste pagini sunt internat la clinica universitară din Tübingen: o mică operație de rutină, nimic de care să-mi fie teamă. Este o ocazie pentru a reflecta asupra suferinței, temă fundamentală și obscură a existenței noastre. O reflecție ce nu privește contextul medical, ci aspectul teologic, unde cu greu găsesc răspuns, din
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
inevitabil idealizările științifice, ar trebui să reluăm maxima smintită a lui Husserl și să spunem odată cu el: "Arca originară Pământ nu se mișcă". Pe de altă parte, în calitate de idealități, determinările geometrice și matematice de care se folosesc științele naturii presupun operația subiectivă care le produce și fără de care nu ar fi: nu există în natură nici număr, nici calcul, nici adunare, nici scădere, nici dreaptă, nici curbă: aici există înțelesuri ideale care își află originea absolută în conștiința care le creează
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sau a unei fațade a casei face trimitere la percepțiile potențiale ale celorlalte fețe încă nepercepute potrivit unui joc de reporturi nedefinite. Așa stau lucrurile pentru orice obiect în general, pentru orice formație transcendentă, care implică de fiecare dată o operație sintetică specifică a subiectivității transcendentale fără de care nu ar exista. Desigur, în viața noastră de zi cu zi nu acordăm atenție acestei conștiințe care constituie lumea mediului nostru obișnuit. Percepem casa și suntem neatenți la percepția noastră asupra casei. Avem
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acum în mod considerabil? Căci știința nu doar face abstracție de lumea-vieții și, prin urmare, de viața însăși; această abstracție, scoaterea din circuit a calităților sensibile și, astfel, operațiunea constitutivă a științei moderne în demersul său liniar și fondator, această operație, spunem noi, este o operație a subiectivității absolute și, în acest fel, un mod al vieții. Știința n-are decât să îndepărteze viața din tematica sa, să o nesocotească cât poftește, asta nu înseamnă că ea nu rămâne, în actul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
știința nu doar face abstracție de lumea-vieții și, prin urmare, de viața însăși; această abstracție, scoaterea din circuit a calităților sensibile și, astfel, operațiunea constitutivă a științei moderne în demersul său liniar și fondator, această operație, spunem noi, este o operație a subiectivității absolute și, în acest fel, un mod al vieții. Știința n-are decât să îndepărteze viața din tematica sa, să o nesocotească cât poftește, asta nu înseamnă că ea nu rămâne, în actul său inaugural precum și în fiecare
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
am văzut; faptul că ea nu se oferă niciodată obiectivelor științei și că aceasta din urmă nu face niciodată din ea tema cercetării sale nu o împiedică să se înfăptuiască, iar această înfăptuire arată deja în ea însăși, în efectivitatea operației sale, că știința nu domină nicidecum totalitatea realului și nici nu o exhibă în integralitatea sa în câmpul obiectelor sale și teoriilor sale: ea a lăsat să-i scape ceva esențial, nimic altceva decât propriul său fundament. Dacă luăm în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fac sau, mai degrabă, care sunt știința să se lase recunoscute ca modalități ale vieții absolute, având același statut ca și creațiile artei, de pildă, și astfel ca fenomene de cultură, având același statut ca și fenomenele artei. Faptul că operațiile subiectivității științifice aparțin vieții ca unele dintre modalitățile sale înseamnă că, cu toate că sunt scoase din joc de reducția galileană odată cu tot ceea ce este subiectiv și cu subiectivitatea însăși în general, ele nu încetează să subziste acolo unde sunt, cu proprietățile
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sau să ne întoarcem privirea de la el. În ceea ce privește faptul de a concepe, de a idealiza, de a abstractiza, dar și de a contempla, de a analiza, de a tematiza etc., viața nu este susceptibilă a o face, a efectua aceste operații constitutive ale cunoașterii științifice doar pe motiv că se identifică cu aceste operații, că esențele a căror actualizare o reprezintă acestea constituie propria sa esență, acel ceva cu care ea se identifică, a cărei ființă-reală, auto-afectarea, ea o definește în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a idealiza, de a abstractiza, dar și de a contempla, de a analiza, de a tematiza etc., viața nu este susceptibilă a o face, a efectua aceste operații constitutive ale cunoașterii științifice doar pe motiv că se identifică cu aceste operații, că esențele a căror actualizare o reprezintă acestea constituie propria sa esență, acel ceva cu care ea se identifică, a cărei ființă-reală, auto-afectarea, ea o definește în așa fel încât să coincidă cu aceste capacități fundamentale ale inteligenței și să
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
reprezintă acestea constituie propria sa esență, acel ceva cu care ea se identifică, a cărei ființă-reală, auto-afectarea, ea o definește în așa fel încât să coincidă cu aceste capacități fundamentale ale inteligenței și să le poată pune în operă. În măsura în care operațiile constitutive ale științei sunt modalități ale vieții absolute în sensul despre care tocmai am vorbit, în sensul unui exercițiu al potențialităților acestei vieți, al punerii lor în operă și al punerii lor la încercare, în care ele sunt propria lor
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea însăși în calitate de cultură științifică, ni se dezvăluie astfel sub înfățișarea unui paradox. Pe de o parte, știința este un mod al vieții subiectivității absolute și îi aparține pe de-ntregul. Cu toate acestea, pe de altă parte, fiecare dintre operațiile subiectivității științifice se înfăptuiește ca scoatere din circuit a acestei subiectivități, în așa fel încât, concentrându-se asupra ființei care este acolo în față și considerând-o drept singura ființă "reală" și "adevărată", îndepărtând și respingând în neant tot ceea ce
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
contează, că ea nu are prin ea însăși nici valoare de ființă, nici valoare de adevăr, și aceasta deoarece ceea ce constituie natura ei proprie, faptul de a fi simțit și, astfel, subiectivitatea ca atare de asemenea nu contează. În fiece operație a științei, în fiecare dintre prestațiile sale această teză este prezentă și activă, ea este cea care o pune în mișcare și îi determină scientificitatea. Nu mai putem așadar afirma pur și simplu, cum o făceam până acum, că tematizând
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ceea ce ține de experiența concretă a asemenea fenomene și le definește, adică subiectivitatea lor originară și insurmontabilă? Ba mai mult, nu această respingere este oare cea care o motivează și, odată cu ea, motivează proiectul galilean însuși, privit, nu în efectivitatea operației sale și potrivit tematismului său explicit, ci în taina intentio sale, ca fiind el însuși o experiență subiectivă și o voire a vieții, cea de a se nega ea însăși? Din simplul punct de vedere metodologic, respectul pentru fenomen, adică
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
evidență a unor relații ele însele exterioare, în cazul în care alegerea parametrilor care vor să le exhibeze pe acestea este arbitrară. Deconstrucția acestor științe este prin urmare critica lor, ea arată cum în ele câștigul obiectivității este iluzoriu în măsura în care operația continuată a obiectivării, a reprezentării, a abstracțiunii, a ideației, a numerației nu permite o abordare a Esențialului, ci determină, dimpotrivă, îndepărtarea sa progresivă și în cele din urmă pierderea sa cum, în ciuda acestei acumulări de cunoștințe pozitive de care se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
încercându-se pe sine și care, în această încercare de sine în care ea pune stăpânire și se umflă pe sine, își survine sieși, în așa fel încât această venire în sine a ființei sau istorialul său este mișcarea vieții, operația de se păzi și a se conserva și, în această încercare și în măsura în care ea este afectivă, de a se spori pe sine și de a prisosi. Efortul desemnează o astfel de mișcare în ireductibilitatea sa la tautologia moartă a existentului
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în ele, ci ca ceea ce rămâne în sine în Noaptea abisală a subiectivității sale, pe care nici o auroră nu o risipește vreodată. Și totuși aici, în această Noapte nepătrunsă și prin mijlocirea sa se înfăptuiește istorialul Ființei despre care vorbim, operația imobilă în care viața se cuprinde pe sine în cuprinderea conservării și a sporirii sale. Această cuprindere este fenomenologică, este fenomenalitatea în textura sa cea mai originară, este patosul în care consistă suferirea de sine primitivă care este viața și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
păzește și se conservă, se înfăptuiește în mod identic, în măsura în care această Suferire este ajungere în sine, sporirea de sine a ceea ce prisosește în sine, iar suferința conservării se transformă în beția prisosirii. În măsura în care aceasta este surprinsă în specificul său ca operație a Vieții și consecință a sa, atunci ceea ce operează ea se afirmă în mod irezistibil și nu se lasă nicidecum contestat: a se spori pe sine și a prisosi din sine înseamnă a fi încărcat de sine, astfel încât, odată cu prisosirea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cu ea, încărcarea se sporește de asemenea și nu încetează să se sporească. Există astfel o greutate a existenței, care îi aparține acesteia din principiu, nefiind un caracter empiric, produsul anumitor circumstanțe nefavorabile de pildă. Ea rezultă mai curând din operația vieții ca efect al său, un efect transcendental ca și această operație. Posibilitatea ca această greutate să devină prea grea, să fie trăită ca o povară și ca o povară de nebiruit ține de faptul că vieții îi este cu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sporească. Există astfel o greutate a existenței, care îi aparține acesteia din principiu, nefiind un caracter empiric, produsul anumitor circumstanțe nefavorabile de pildă. Ea rezultă mai curând din operația vieții ca efect al său, un efect transcendental ca și această operație. Posibilitatea ca această greutate să devină prea grea, să fie trăită ca o povară și ca o povară de nebiruit ține de faptul că vieții îi este cu neputință să se debaraseze de ceea ce o încarcă, adică de ea însăși
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sa, adică patosul oricare ar fi el al purei sale încercări de sine, insuportabilul de pildă, dacă ea, dimpotrivă, îl reține în sine ca ceea ce este ea și ca ceea ce o motivează, atunci ea se ridică până la înălțimea acestui patos, operația sa nu are altă finalitate sau, mai bine spus, altă realitate decât de a fi înfăptuirea și realitatea acestui patos însuși, istorialul său: în loc să expedieze raportarea noastră la ființă în afectivitate, ea o actualizează. Cu cât se intensifică această raportare
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și astfel să o sporească la rândul său. Aceste creații nu desemnează în nici un fel operele, marile opere ale artei sau culturii în general, ori obiecte, numite culturale. Ele sunt căile deschise unei subiectivități în măsura în care aceasta înfăptuiește în ea prin operația sa proprie unul dintre modurile esențiale ale raportării sala patetice la ființă. Cultura este ansamblul acestor căi deschise și oferite. Acum, dacă numim Energie ceea ce survine în raportarea patetică la ființă în calitate de efectuare fenomenologică a sa, în calitate de încercare de nestăvilit
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
când perceperea sa, constând în imaginare, constă în ultimă instanță în auto-sporirea subiectivității și o face posibilă, constă în Energie și îi este identică. Astfel, opera artistică, opera culturală în general, este creație în sensul despre care am vorbit, adică operație, operație a subiectivității conformă cu esența sa și identică cu înfăptuirea sa. Însă cultura nu se limitează la operele sale. Deoarece realitatea este praxis, fiecare determinare a acestuia este în sine, în subiectivitatea sa pură, un mod de cultură, cu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
perceperea sa, constând în imaginare, constă în ultimă instanță în auto-sporirea subiectivității și o face posibilă, constă în Energie și îi este identică. Astfel, opera artistică, opera culturală în general, este creație în sensul despre care am vorbit, adică operație, operație a subiectivității conformă cu esența sa și identică cu înfăptuirea sa. Însă cultura nu se limitează la operele sale. Deoarece realitatea este praxis, fiecare determinare a acestuia este în sine, în subiectivitatea sa pură, un mod de cultură, cu condiția
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]