1,823 matches
-
stânga, în Angers. Mama ei era sufocant de grijulie, îi era teamă ca fata ei să nu se drogheze și să nu-i urmeze bunicii dinspre mamă care a fost o prostituată. Tatăl ei, un charismatic cuceritor, era un bun orator, iar Béné îl vedea ca un Che Guevara. Avea o atracție specială pentru tatăl ei, era un model pentru ea. A dezamăgit-o când a aflat că are alte iubite și, mai cu seamă, după ce și-a părăsit familia. Din cauza
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
genul dramatic, declamația caracterizează teatrul din momentul în care literatura este fixată prin scris, iar romanul este destinat să fie citit, și nu recitat precum epopeea la origini. De aceea, arta actorului a fost mult timp comparată cu cea a oratorului, căci amândouă cer o performanță orală, așa cum a fost asimilată retorica oratorului cu cea folosită de autorul dramatic în cuvintele pe care le încredințează personajelor sale. Într-adevăr, chiar din Antichitate, i se atribuie actorului o poziție și un discurs
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prin scris, iar romanul este destinat să fie citit, și nu recitat precum epopeea la origini. De aceea, arta actorului a fost mult timp comparată cu cea a oratorului, căci amândouă cer o performanță orală, așa cum a fost asimilată retorica oratorului cu cea folosită de autorul dramatic în cuvintele pe care le încredințează personajelor sale. Într-adevăr, chiar din Antichitate, i se atribuie actorului o poziție și un discurs analoge celor ale oratorului. Tratatele de artă oratorică cuprind adesea scurte analize
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o performanță orală, așa cum a fost asimilată retorica oratorului cu cea folosită de autorul dramatic în cuvintele pe care le încredințează personajelor sale. Într-adevăr, chiar din Antichitate, i se atribuie actorului o poziție și un discurs analoge celor ale oratorului. Tratatele de artă oratorică cuprind adesea scurte analize ale dialogului din teatru și din jocul actorului. Quintilian, în Instituția oratoriei, lucrare latină scrisă în jurul anului 93 d.H., destinată formării talentului oratoric, își împrumută exemplele în mai multe rânduri din arta
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sentimente fictive, ce nu vom face noi, care trebuie să gândim ce gândește acuzatul, pentru a putea fi emoționați ca și clientul nostru?" (Institution oratoire, Livre 6, Les Belles Lettres, 1977). Această asimilare a statutului de comediant cu cel de orator, încă foarte vie în epoca clasică 6, va dura în Europa până în secolul al XIX-lea. Marmontel, în Elemente de literatură (Eléments de littérature), în articolul "Elocință poetică" ("Eloquence poétique"), va scrie: "Poezia nu este decât elocință în întreaga ei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spună prin ce diferă elocința lui Burrhus care îi vorbește lui Nero, în tragedia lui Racine, și cea a lui Cicero care îi vorbește lui Cezar, în perorația în apărarea lui Ligarius (...). Elocința poetului nu este decât neasemuita elocință a oratorului, aplicată unor subiecte interesante, fecunde, sublime; și diversele genuri de elocință pe care retorii le-au evidențiat, deliberativul, demonstrativul, judiciarul, sunt de resortul artei poetice, ca și arta oratorică; dar poeții au grijă să aleagă pentru discuție mari cauze, pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Este, spune Aristotel, facultatea de a zice ceea ce implică situația și ceea ce convine; acesta și este, în discursuri, obiectul artei politice sau retorice; căci vechii poeți își puneau personajele să vorbească în calitate de cetățeni, cei moderni îi fac să vorbească în calitate de oratori" (cap. 6). Gândirea este deci actul de limbaj, în sensul cel mai puternic al termenului, pentru că în teatru limbajul este act. Ea caracterizează personajul în aceeași măsură ca și "caracterul". Dacă Aristotel, în Poetica, se mulțumește să o definească pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
regulile retoricii, atât la nivelul părților de vorbire, cât și la nivelul figurilor de stil, se înțeleg de la sine. Orice "honnête homme 11" le stăpânește. Totuși, el este cel dintâi care subliniază specificul teoriei teatrale ce diferă de cea a oratorului din punct de vedere al enunțului: "dar există această diferență în privința asta între poetul dramatic și orator, scrie el, și anume că acesta își poate etala arta și să o facă remarcabilă în deplină libertate, iar celălalt trebuie să o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de la sine. Orice "honnête homme 11" le stăpânește. Totuși, el este cel dintâi care subliniază specificul teoriei teatrale ce diferă de cea a oratorului din punct de vedere al enunțului: "dar există această diferență în privința asta între poetul dramatic și orator, scrie el, și anume că acesta își poate etala arta și să o facă remarcabilă în deplină libertate, iar celălalt trebuie să o ascundă cu grijă pentru că nu vorbește niciodată el însuși, iar cei pe care-i face să vorbească
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și anume că acesta își poate etala arta și să o facă remarcabilă în deplină libertate, iar celălalt trebuie să o ascundă cu grijă pentru că nu vorbește niciodată el însuși, iar cei pe care-i face să vorbească nu sunt oratori." De aceea autorul dramatic, ce recurge la retorică pentru a zugrăvi pasiunile, pentru a arăta unele personaje pradă deliberării, pe altele pline de grija de a-și convinge interlocutorul, trebuie să le folosească plin de precauție. Trebuie ca tirada să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
roaba încărcată cu aur22. Autor angajat, Louis-Sébastien Mercier este și mai ambițios în proiectul său decât Diderot. El vrea să zugrăvească, sub toate formele ei, mizeria socială, încă niciodată adusă pe scenă. "Îmi voi spune că poetul este interpretul nenorocirilor, oratorul public al celor oprimați; că menirea lui este de a aduce jelaniile la urechile cele mândre care, oricât de lipsite de milă ar fi, vor auzi tunetul adevărului, vor fi uluite și mișcate de acest lucru; căci chiar și cel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
singulară, este deodată obiectul unei vii curiozități. Anterior, în tratatele de elocință care se prezintă ca niște culegeri în care sunt repertoriate un număr oarecare de tehnici oratorice eficace asupra publicului, arta sa nu poate fi deosebită de cea a oratorului. Iată că de acum înainte ea începe să exercite o adevărată fascinație. 2.4.1. Un joc plin de naturalețe Cu drama burgheză, jocul actorului se modifică pentru a satisface exigența realismului iluzionist. Până la începutul secolului al XVIII-lea, actorul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât foarte puține lucruri despre cheironomia anticilor, adică ansamblul de reguli pe care anticii le trasaseră pentru mișcările mâinii. Însă știm că au dus limbajul mâinilor până la o perfecțiune despre care este imposibil să ne facem vreo idee în funcție de ceea ce oratorii noștri știu să facă în acest domeniu. Se pare că nu am păstrat din întregul limbaj de acest gen decât un strigăt nearticulat, vreau să spun capacitatea de a gesticula, fără să știm să dăm acestei gesticulări o semnificație exactă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de altă origine - urâtul. Ca modele de stil, oferea scriitorilor români pe clasicii antici și pe Dante. În istoria culturii române, B. a rămas cunoscut și prin însușirile sale oratorice, datorită cărora poate fi considerat unul dintre cei mai mari oratori români din Transilvania secolului al XIX-lea. Discursurile și apelurile sale din 1848, precum și cele ulterioare dezvăluie noblețe de gândire și înălțime de concepție, demonstrând, totodată, o bună stăpânire a frazării, supusă unei argumentări patetice și unor cadențe pasionate. În pofida
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
român. Scrie pentru revista „La Enseñanza” (1867) câteva articole în care dezbate, cu argumentația sumară avută la îndemână, chestiunea originii latine a românilor. Ulterior colaborează cu articole politice la „Românul” și la alte ziare liberale, ilustrându-se mai curând ca orator ocazional. Câteva broșuri, dintre care una dedicată în 1881 personalității mitropolitului Veniamin Costache, precum și discursul rostit la înmormântarea lui Teodor Codrescu (1894) interesează prin unele informații biografice necunoscute până atunci. Abecedariul lui George Lazar (1883), studiu apărut în „Revista pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290593_a_291922]
-
mai, conform unui fragment, din păcate nu foarte transparent, al lui Macrobius (Saturnalia, I, 12, 17 sqq.); Tecexe "Tece" sau Tecumxe "Tecum", o zeitate binevoitoare la al cărei cult, localizat În regiunea lacului Trasimene, se referă statuia de bronz a Oratorului; Cvalalp, o zeitate de natură htoniană care trebuie poate interpretată drept Cul(su) Alp(an) sau Alpanxe "Alpan" În sfera lui Culsu/Culsansxe "Culsans"-Ianusxe "Ianus"; Lvsv, un teonim cu care se află În legătură gentilicul Luvisuxe "Luvisu"; Velcxe "Vel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
puține despre devoțiunea țăranului cinstit, ridicată chiar din antichitate la un model legendar. Licinius Crassus Mucianus Dives număra printre cele cinci lucruri mai Însemnate și mai bune pe care le avusese, mai Întâi bogăția și noblețea lui, apoi abilitatea ca orator și ca jurist și, În sfârșit, faptul că fusese pontifex maximus (Gellius, 1, 13, 10; Valerius Maximus, 8, 7, 6). Q. Cecilius Metellus Își slăvește tatăl (mort În 221 Î.Hr.) În discursul funebru fiindcă izbutise să realizeze cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Își slăvește tatăl (mort În 221 Î.Hr.) În discursul funebru fiindcă izbutise să realizeze cele mai mari și mai bune zece lucruri pe care Înțelepții doar le căutaseră Întreaga viață: „voise să fie un războinic deosebit, cel mai bun orator, conducătorul cel mai puternic, să ducă la bun sfârșit sub cârmuirea lui cele mai mari lucruri, să Îndeplinească oficiul cel mai Înalt, să aibă o Înțelepciune nemăsurată, să fie considerat cel dintâi dintre senatori, să câștige mulți bani În mod
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Jupiter este sculptată nu urmând un model omenesc, ci „conform ideii unei frumuseți extraordinare”, rod al imaginației artistului. Cicero formulează o concepție religioasă primordială În termenii unei teologii a imaginilor, vorbind despre imaginea care a coborât din cer (Cicero, Orator 2, 9; In Verrem 5, 187). Doar câteva imagini pot fi identificate cu certitudine: acrolitul Fortunei din templul rotund (B) din Largo Argentina (Roma; cca 100 Î.Hr.), capul Dianei de la Nemi (secolul al II-lea Î.Hr.). Unele triade
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
personal sacru care, În număr diferit și cu funcții diverse, prezidează viața sanctuarului. 2. Oracole, vise și zeități vindecătoare: cazul lui Aelius Aristidestc "2. Oracole, vise și zeități vindecătoare \: cazul lui Aelius Aristides" În vara lui 145 d.Hr., tânărul orator Aelius Aristides, la Întoarcerea dintr-o nefastă călătorie la Roma, se oprește În Pergam la sanctuarul lui Asclepiosxe "Asclepios", adăpost ultim În care spera să afle mângâiere pentru acea izbucnire de nenorociri care, zădărnicindu-i toate aspirațiile de succes În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ușoară povara minții (II, 32-33; Nicosia, 1984, p. 90). Izbăvirea garantată de zeu nu se limitează la sănătatea fizică, ci atinge Întreaga dimensiune existențială a credinciosului și, fără să se proiecteze În perspectivă escatologică, care rămâne cu totul străină intereselor oratorului nostru, Îi permite să Îl proclame pe Asclepiosxe "Asclepios" „stăpân al destinului său” (II, 36). Este vorba despre moira, mica „parte” a individului care se simte apărat de protecția personală a zeului; dar, În același timp, el, conform canoanelor henoteismului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
, cărturar și orator religios. Originar din Iviria (veche denumire a Georgiei), a avut o tinerețe zbuciumată. Luat rob de turci, este dus la Constantinopol, unde avea să-și dezvăluie înzestrarea pentru xilogravură, pictură și broderie. Învață acum limbile turcă, greacă (veche și modernă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
pulsând de sensuri. Prin această artă a cuvântului, exprimând o întreagă gamă de stări sufletești, mitropolitul se comunică și pe sine, cu spiritul său neliniștit, tumultuos, dar și contemplativ, pătimaș și duios, frământat și capricios. A.I., cel mai de seamă orator bisericesc la noi, a dat prin suita de didahii străluciri literare elocvenței sacre. Spontaneitatea exordiilor, trecerea firească de la planul material la cel alegoric, reintrările familiare în chestiune, indignările, întristările, mustrările, interogațiile retorice, curmate la timp înainte de a deveni bombastice, pasiunea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
străluciri literare elocvenței sacre. Spontaneitatea exordiilor, trecerea firească de la planul material la cel alegoric, reintrările familiare în chestiune, indignările, întristările, mustrările, interogațiile retorice, curmate la timp înainte de a deveni bombastice, pasiunea ce echilibrează toată exacta mașinărie a cazaniei destăinuie un orator excelent și un stilist desăvârșit. Didahiile rămân și azi vii. G. CĂLINESCU SCRIERI: Predice făcute pe la praznice mari, îngr. și pref. I. Bianu, București, 1886; Didahiile ținute în Mitropolia din București, I-II, îngr. și pref. Constantin Erbiceanu, București, 1888-1889
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
putea imagina fără prezența sa atît de acaparatoare. Volumul N. Iorga, prima biografie de anvergură a savantului, are în vedere nu numai latura sa de istoric, politician, ziarist, critic literar, dramaturg, prozator, poet sau filolog, ci și pe aceea de orator, profesor sau, pur și simplu, om. Ni se prezintă, în cele ce urmează, prima versiune în limba română, cu o remarcabilă promptitudine după aceea în limba engleză, publicată acum doi ani, în 1996, la Centrul de Studii Românești Iași. Autorul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]