9,942 matches
-
de diverse formații au avut tendința să utilizeze terminologii diferite și să se centreze pe aspecte diferite ce par să delimiteze același fenomen clasic. De exemplu, în tratatele de economie, termenul inovație este folosit pentru a descrie fenomenul la nivel organizațional, în timp ce tratatele de psihologie utilizau termenul creativitate prin raportare la nivel individual. Wehner, Csikszentmihalyi și Magyari-Beck (1991) fac analogie între cercetarea creativității și fabula cu orbii și elefantul: „Atingem părți diferite ale aceluiași animal și ne imaginăm întregul în mod
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
mediu specifice productivității creative, în speranța că evaluarea factorilor contextuali va permite crearea și implementarea unor climate capabile să promoveze performanțele creative în moduri mai eficiente decât cele ale școlilor și instituțiilor noastre. Pornind de la studii de management și creativitate organizațională desfășurate pe o perioadă de câțiva ani (vezi Amabile et al., publicații în presă; Witt și Beorkrem, 1989), Amabile și colaboratorii săi (Amabile et al., în publicații; Amabile și Gryskiewicz, 1989) au elaborat un inventar al climatului de lucru ce
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
ce furnizează diverse criterii asociate percepției lucrătorilor asupra condițiilor de mediu ce stimulează sau inhibă creativitatea (de exemplu, încurajări din partea conducerii, libertatea de selecție și execuție a sarcinilor, un nivel satisfăcător de resurse, stresul cauzat de volumul de muncă, obstacole organizaționale). Amabile și colaboratorii săi introduc (în publicații periodice) primele confirmări ale fidelității și validității și organizează proiecte ulterioare de cercetare a validității. Siegel și Kaemmerer (1978) și Hill (1991) au întreprins cercetări similare ale climatelor școlare, care nu au ajuns
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
să urmeze calea deschisă de Holman și colaboratorii săi (1977) și să investigheze sistematic generalizarea și stabilitatea manipulării experimentale. Validitatea externă a cercetărilor devine vizibilă atunci când rezultatele se pot aplica direct în mediul școlar, în mediul familial sau în cel organizațional. Următorul subcapitol va conține mai multe dezbateri despre influența acestor medii, tot aici fiind analizate și limitele cercetării operaționale și, după cum am stabilit, vom recapitula problematica de acoperire și semnificația variabilelor dependente utilizate în studiile experimentale de creativitate. Discuție Deși
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
și originalitatea deține același merit. Replica furnizează, de fapt, o metodă consistentă de validare și ar trebui abordată cu mai multă rigurozitate de cercetătorii creativității, în special atunci când rezultatele cercetărilor vor fi incluse în procesele decizionale din structuri educaționale sau organizaționale. Studiile replicate ar putea fi inserate ca subsecțiuni în studiile experimentale multipartite care se bucură de multă popularitate (și publicare). Ele pot fi, de asemenea, publicate și introduse sub forma unor analize științifice succinte (de exemplu, Heinzen, 1989; James, 1995
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
și în celălalt, caracteristicile cerute de la elite sunt subordonate unor exigențe relaționale și generate de acestea. O altă orientare pune accentul pe modurile de organizare ce favorizează emergența unei elite. Orice elită dispune de forme de organizare sau de talente organizaționale care-i permit să se impună în fața majorității neorganizate. Încă o dată, exigențele organizaționale pot fi foarte diferite de la o societate la alta. Modalitatea de organizare ce permite impunerea prin forță diferă de cea care permite dominarea prin abilitate manipulatorie sau
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
generate de acestea. O altă orientare pune accentul pe modurile de organizare ce favorizează emergența unei elite. Orice elită dispune de forme de organizare sau de talente organizaționale care-i permit să se impună în fața majorității neorganizate. Încă o dată, exigențele organizaționale pot fi foarte diferite de la o societate la alta. Modalitatea de organizare ce permite impunerea prin forță diferă de cea care permite dominarea prin abilitate manipulatorie sau care asigură succesul în tranzacții comerciale. Dar, în această optică, suntem atenți mai
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
evoluția numărului de membri. Măsurile vizând prevenirea oligarhizării „nu sunt aplicabile decât la scară foarte mică” (ibidem, p. 30). În perspectiva unei expansiuni, creșterea este mai întâi pur cantitativă: numărul membrilor sporește. Masificarea organizației suscită atunci o creștere a complexității organizaționale: asistăm la diversificarea relațiilor dintre membri. Specializarea tehnică, această consecință inevitabilă a oricărei organizații mai mult sau mai puțin întinse, impune necesitatea a ceea ce se cheamă conducerea afacerilor. Rezultă că puterea de decizie, care e considerată ca fiind unul dintre
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
De asemenea, Lipset observă că eforturile pentru reducerea controlului oligarhic al organizațiilor prin proceduri formale au eșuat în general (Lipset, et. al., 1956, p. 6). Totuși, contrar majorității cercetătorilor care s-au străduit să repereze tendințele spre oligarhie în contextele organizaționale cele mai diverse, Lipset s-a hotărât să analizeze un caz ce părea să scape tendinței generale. Este ceea ce el însuși califică drept deviant case method („metoda cazului deviant; vezi ibidem, p. 469). Lipset consideră că a găsit acest caz
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
să prezinte într-o formă generalizabilă factorii ce pot neutraliza tendințele spre oligarhie. Aceștia sunt în număr de patru. Mai întâi, trebuie ca secțiunile locale să beneficieze de o largă autonomie, astfel încât să neutralizeze efectele datorate pur și simplu creșterii organizaționale. Apoi, trebuie să existe niște rețele de relații informale în sânul organizației, astfel încât să fie prezervate relațiile primare dintre membri. În al treilea rând, trebuie să fie întrunite condițiile ce permit confruntarea deschisă a punctelor de vedere. Opoziția internă trebuie
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
elitelor” (Putnam, 1976, p. 119). Așadar, în general, la nivelurile superioare ale elitei conducătoare poate fi observată cea mai mare tendință spre compromisul politic. Giuseppe Di Palma o prezintă ca fiind chiar „o lege sociologică generală” și sugerează căă Ărolul organizațional al acestor persoane este că tinde să le confrunte cu interesele diferitelor grupuri din sânul societății. Fundamentul lor politic este mai eterogen decât cel al membrilor eșaloanelor inferioare ale clasei politice. În consecință, ele tind să acorde mai multă atenție
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
politică. Consecința acestui fapt este o creștere a volumului elitelor în raport cu restul populației. Mai târziu, Kaare Svalastoga (1939, p. 14) va redescoperi această tendință pe căi pur deductive. Diversificarea corpului social antrenează o multiplicare a elitelor cu vocație specifică: politice, organizaționale, intelectuale, artistice, morale și religioase (Mannheim, 1940, pp. 82-83). Diversitatea crescândă a elitelor provoacă o slăbire a puterii fiecăreia în particular. În primă instanță, „varietatea este rodnică”, dar, dincolo de un anumit punct, ea generează o situație difuză, prin care diferitele
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
Însă, în opinia sa, trebuie să ne ferim de supraestimarea stabilității elitelor în societățile pluraliste moderne, precum și a capacității lor de a se sustrage judecății opiniei publice, cu atât mai mult cu cât ele se slăbesc reciproc. Elitele politice și organizaționale au ca funcție principală integrarea diverselor programe într-un consens acceptabil. Elitele intelectuale, artistice și religioase aduc un element de reflexivitate indispensabil oricărei ordini sociale; ele sunt producătoare de sens. Un anumit echilibru al sistemului social este asigurat atunci când există
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
notează Merton, „localiștii sunt cantitativiști” în vreme ce cosmopoliții sunt calitativiști, (ibidem, p. 451). Cele două categorii de lideri (localiștii și cosmopoliții) sunt mai angajați în viața asociativă decât media concetățenilor lor. Spre deosebire de localiști, cosmopoliții pun un mai mare preț pe canalele organizaționale decât pe contactele personale în exercitarea influenței lor. Localiștii și cosmopoliții nu aderă la aceleași tipuri de asocieri. Localiștii aderă mai degrabă la asocieri a căror rațiune este facilitarea de contacte (Rotary Club, Lions’Club, Kiwanis), pe când cosmopoliții tind să
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
abordare este fondată pe ipoteza că pozițiile atinse în structurile formale ale diverselor organizații și instituții furnizează o bună aproximare a puterii deținute de persoanele care le ocupă. O astfel de ipoteză se poate întemeia pe două raționamente diferite: baza organizațională sau instituțională este considerată sursa puterii deținute de individ sau rezultanta acestei puteri, sursa fiind situată în exterior. În afara criticii de ordin epistemologic prezentată în secțiunea menționată, s-a mai amintit că acest tip de analiză se limitează la aspectul
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
oameni de afaceri, comercianți, precum și lideri ai sectorului asociativ. După cum era de așteptat, cei chestionați au adoptat criterii de apreciere disparate; ei și-au întemeiat alegerile pe reputație, pe o experiență sau alta sau, mai banal, pe poziția instituțională sau organizațională a persoanelor selectate. S-a extras un eșantion de persoane din această listă, ele fiind rugate să reducă prima listă la aproximativ un sfert din totalul inițial. Așadar, a fost constituit un nou clasament, la care s-a ajuns după
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
dat fiind că acestea din urmă au o formație mult mai diversificată. În plus, efectul de socializare este mult mai evident, când ascensiunea socială s-a efectuat în sânul aceluiași sistem politico-administrativ, decât atunci când ea a avut loc în contexte organizaționale diferite. Elitele politice și administrative europene sunt mult mai stabile și mult mai bine pregătite pentru funcțiile lor decât cele similare americane (Putnam, 1976, pp. 69-70). Cea mai importantă sau mai puțin importantă aptitudine de a se supune procedurilor de
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
interesați. Așa se explică paradoxul „legii de bronz a oligarhiei”. Organizații menite unui proiect sociopolitic egalitar devin din ce în ce mai inegalitare în funcționarea lor internă, nu în virtutea unei pretinse „naturi umane” de care ar trebui să ne debarasăm, ci în virtutea unor imperative organizaționale și a unor efecte de structură imposibil de neutralizat: creștere, diferențiere și ierarhizare. Mesajul sociologiei pare, în această privință, foarte pesimist, sugerând în fond, concepția arhicunoscută conforma căreia „cu cât se schimbă mai mult, cu atât e mai la fel
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
1991) există trei forme ale instituționalizării: - organizațiile formale; - regimurile; - cultura. Regimurile și cultura sunt tipuri de instituționalizare informal organizată. Regimurile se referă la instituționalizare într-un sistem central de autoritate - în reguli și sancțiuni explicit codificate - în absența unui aparat organizațional formal. Un sistem legal sau constituțional poate funcționa ca regim în acest sens, dar la fel de bine poate funcționa o profesie sau un sindicat în lumea interlopă. În regimuri, așteptările se concentrează pe monitorizarea și pe sancționarea de către un „centru” diferențiat
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
multitudine de factori sunt relaționați cu dezvoltarea socială. Elaborat în domeniul științelor sociale, conceptul de instituționalizare (i.) are implicații atât la nivel teoretic, în studiile de specialitate, cât și la nivel practic, asupra dezvoltării sociale, dorind inițial să acopere sfera organizațională din mediul politic și administrativ, cu aplicabilitate în studiul partidelor, birocrațiilor, comportamentului și atitudinilor cetățenilor în procesele electorale sau în luarea unei decizii colective. Treptat, datorită dezvoltărilor din științele politice, științele administrative și sociologie, i. a căpătat valoare empirică prin
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
care este creat acest înțeles” (Scott, 2001, p. 57). Definiții ale instituționalizării și distincții analitice Simplificând și discutând la nivel general, viața unei organizații poate fi divizată în trei faze: geneza, i. și maturitatea (Panebianco, 1988, p. 19). Combinația factorilor organizaționali din perioada de geneză influențează atât gradul, cât și formele de i.. Înainte de a analiza aceste din urmă elemente, trebuie să vedem ce este i.. Huntington (1968, p. 12) diferențiază între instituții ca organizații și ca proceduri și definește i
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
o chestiune ce ține de gradul de intensitate. Nivelul instituționalizării diferă din punct de vedere intern și extern de-a lungul mai multor dimensiuni. În acest sens, referindu-se specific la partidele politice, Randall și Svasand se concentrează asupra capacității organizaționale și a legitimității externe a acestora (Randall și Svasand, 2002, pp. 12-13), în timp ce Panebianco formulează în termeni de sistemicitate și autonomie diferențele dintre cele două niveluri. Definiția operațională pe care o propun sumarizează și simplifică aceste concepte utilizate și niveluri
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
sau principială, luată de autorități. Exemple de măsuri care sporesc transparența procesului decizional sunt înregistrarea nominală a votului parlamentarilor pentru fiecare inițiativă legislativă sau accesul la informații de i.p. privind deciziile luate de autoritățile publice de la orice nivel. Distorsiuni organizaționale: efecte asupra performanțelor organizațiilor publice Acțiunile demnitarilor și ale funcționarilor publici au efecte și asupra organizațiilor din care aceștia fac parte. În măsura în care o decizie incorectă este cunoscută colegilor și rămîne nesancționată, efectele asupra organizației pot fi considerabile. Urmărirea i.p.
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
ignoră nepedepsiți misiunea organizației. Nils Brunsson (2002) observa că organizațiile care au ca scop principal reflectarea și reprezentarea mediului social - precum partidele politice, administrația publică sau organizațiile cu o misiune asumată de a urmări i.p. - suferă inevitabil de „ipocrizie organizațională”. Pentru a face față cerințelor contradictorii ale diferitelor grupuri de interese, organizația își disociază discursul de decizii și de acțiuni. Astfel, discursul va putea fi orientat către un grup social, deciziile luate vor putea mulțumi un alt grup social, iar
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
fi izolate și marginalizate de către cei mai puțin onești, iar rețelele necesare de sprijin și informații vor fi întrerupte. Izomorfism instituțional - Sergiu Gherghina Instituționalismul sociologic este definit ca o teorie care explică schimbările, continuitatea și adaptabilitatea instituțiilor. Dezvoltat în cadrul teoriei organizaționale, conceptul de izomorfism instituțional (i.i.) deschide noi perspective în studierea procesului de schimbare socială, punând accent pe adaptabilitate. În acest sens, el reprezintă baza de argumentare în direcția modificării scopurilor birocrației. Astfel, discursul weberian de eficiență și competiție birocratică
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]