5,719 matches
-
cardinală, Bloom este mai apropiat de Tocqueville și Montesquieu decât de Federalist; astfel, Bloom, deși născut și format în Statele Unite, e la fel de european - și de puțin american - ca Leo Strauss, născut și format în Europa. Fără îndoială, receptarea mai curând ostilă a lui Bloom în multe cercuri americane are ceva de-a face cu senzația că autorul nu e un american veritabil. Eu cred însă că tocmai aici găsim una din cheile formidabilei pătrunderi a criticii lui Bloom: o disonanță cognitivă
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
nemiloase, de luat în seamă în ciuda faptului că Bloom este, în multe privințe, un excentric. Așa îl văd eu: un erudit într-o lume pentru care erudiția nu contează; un dandy provincial, prizonier pe un campus asediat de lumea americană ostilă, filistină, arhaică, antimodernă, premodernă, postmodernă (dar niciodată modernă!), tânjind bovaric după viața socială și culturală a Parisului; un savant respectat într-un cerc restrâns, dar visând la arena publică, așa cum (idealizat) o văzuse el în Europa; un critic cultural pesimist
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
problema nu este greșită. Greșeala noastră a Început În momentul În care am rupt această problemă de Întregul complex de probleme din care face parte, din momentul În care am analizat această problemă Într-un mod neprincipial, de pe o poziție ostilă intereselor clasei muncitoare. Ovid S. Crohmălniceanu și implicit cel ce scrie aceste rânduri au uitat că este vorba de un fenomen de massă, cu un conținut cu totul nou. Am uitat, de asemenea, că acest succes de massă al literaturii
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
măsură acești poeți au trecut prin școli azi mult depășite. Expresia lor se mai resimte Încă, și pare curios să regăsești procedeele lui Barbu, Arghezi sau Blaga În opere a căror orientare ideologică le este nu numai străină, dar și ostilă. Lucrul a fost de nenumărate ori băgat În seamă, poeții au luptat Împotriva rămășițelor formaliste și fenomenul este azi pe cale de dispariție. Dar un arsenal poetic nu se naște de la o zi la alta. Armele delicate pe care poeții noștri
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
caz rezolvat lasă amprente de neșters asupra personalității sale. Duritatea și sarcasmul, indiferența jucată și răceala ostentativă nu ascund eșecul în progresie care este viața detectivului. Singurătatea lui Marlowe e un aliat - poate singurul -, o pavăză contra universului decăzut și ostil în care e obligat să-și ducă existența. Deși mare parte a timpului și-l petrece în mașină, deplasându-se dintr-o zonă în alta a Los Angeles-ului, Marlowe rămâne, fundamental, un ins de interior. Într-o nesfârșită poză, el
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
a circumspecției și a controlului propriei identități. Ironia, folosirea jargonului și, în general, „atitudinea de dur al străzii” sunt încercări de a defini lumea într-un limbaj pe care-l stăpânește cu exactitate. Că trecerea lui Marlowe printr-un univers ostil, ca printr-o vale a cenușii, nu rămâne fără urmă o dovedește panta nevrozelor tot mai abrupte, de la roman la roman. E greu de spus că am avea de-a face cu o strategie conștientă a autorului sau că personajul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
tot atâtea încercări în drumul cavalerului-detectiv spre potirul de aur. Aflarea adevărului presupune și asemenea ordalii, al căror înțeles va fi revelat abia în final. Sau poate nici atunci. Tentația vidului, a dispariției, a dizolvării și absorbției într-un univers ostil arată în ce măsură energiile vitale s-au diminuat sub presiunea forțelor dizolvante ale existenței. Alterat psihologic, descentrat, uitând până și de ultimul său refugiu - casa -, Marlowe „se izbește de forma supremă a vidului” (O’Brien, 1981, p. 78). Logica devenirii personajului
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
se urmărește exterminarea și maltratarea deținuților în pușcăriile comuniste, pentru a compromite regimul și guvernul român. Concomitent, activitatea unității productive de pe lângă penitenciarul Gherla ar fi fost sabotată prin rapoarte false de producție, mărirea timpului de lucru și întreținerea unei atmosfere ostile producției. În final se arată că acțiunea începută la Suceava, continuată la Pitești și Gherla și extinsă la Târgșor, Târgu Ocna și în coloniile de muncă Peninsula și Poarta Albă, urma să fie extinsă și în alte penitenciare, dacă vigilența
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
ar fi primit o pedeapsă de 3 ani închisoare corecțională de la Curtea Marțială Chișinău. Student la Agronomie, ar fi recrutat mai multe persoane, până în iunie 1948, când a fost arestat și închis la Suceava, unde ar fi dus o activitate ostilă regimului. A condus „reeducarea”, a pregătit informatori și a fost implicat în „activitatea criminală” și la Pitești. Varianta comuniștilor asupra morții lui Bogdanovici spune că Popa l-ar fi „demascat” la Pitești pe acesta, pentru ca regimul să nu le oprească
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
permit delimitarea noțională între agresivitate/agresiune și violență. Agresiunea reprezintă acel comportament care implică vătămare, îndreptat spre alte persoane (heteroagresiune), sau întors spre sine (autoagresiune) (Howells și Hollin, 1989). O altă delimitare necesară este aceea între caracterul instrumental și cel ostil al agresivității. Această delimitare pătrunde în profunzime, până la stipularea constelației motivaționale a faptului agresiv. În cazul violenței instrumentale, este vorba despre un comportament violent, cu scopul de a obține un anumit rezultat, în timp ce violența ostilă are ca scop provocarea suferinței
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
între caracterul instrumental și cel ostil al agresivității. Această delimitare pătrunde în profunzime, până la stipularea constelației motivaționale a faptului agresiv. În cazul violenței instrumentale, este vorba despre un comportament violent, cu scopul de a obține un anumit rezultat, în timp ce violența ostilă are ca scop provocarea suferinței (Howells și Hollin, 1989, p. 184). De exemplu, violența exercitată de soț asupra soției, în scopul impunerii autorității masculine în familie, are un caracter instrumental. În schimb, atunci când soțul are o conduită violentă față de soție
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
soț asupra soției, în scopul impunerii autorității masculine în familie, are un caracter instrumental. În schimb, atunci când soțul are o conduită violentă față de soție, doar pentru a-i provoca suferință (violența, ca rău în sine), comportamentul său are un caracter ostil. Violența reprezintă deci exteriorizarea unor stări conflictuale dezvoltate latent și se manifestă pe diferite planuri de interacțiune, cu grade de intensitate diferite. Este utilă delimitarea noțională, în contextul uzitării interschimbabile a termenilor agresiune, violență și violență criminală, atunci când se procedează
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
agresiune, violență și violență criminală, atunci când se procedează la definirea unor comportamente violente (Browne, 1989). Pentru a distinge între acești trei termeni, putem defini agresivitatea ca fiind un comportament comis în vederea vătămării sau obținerii unor anumite avantaje (referire la caracterul ostil sau instrumental al actului agresiv); violența, motivată uneori de mânie sau intenționalitate, implică folosirea forței fizice, psihoemoționale sau sexuale împotriva altui individ; iar violența criminală se referă la acele comportamente violente sancționate în mod explicit de lege (Browne și Wiley
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
unifice și să integreze cei doi termeni ai clivajului identității aculturate. Gounongbé descrie mai multe mecanisme de control pe care le pune în legătură cu unele dintre mecanismele de apărare cunoscute în psihopatologie. Astfel, el stabilește corespondențe între: - scotomizarea și negarea atitudinii ostile față de negri / refuzul și anularea; - iertarea, fraternizarea și metisajul / formația de compromis și negarea realității; - denunțarea, denigrarea și demistificarea / proiecția; - idealizarea metropolei / identificarea cu agresorul; - procesul / reparația. Originalitatea acestui demers constă tocmai în punerea în relație a mecanismelor specifice situației
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
141). În cazul altruismului ca formație reacțională, Freud susține că s-ar produce „o transformare a egoismului în altruism”, sub influența societății. Este vorba de o transformare iluzorie a egoismului și a cruzimii în contrariul lor: altruism și compasiune. Pulsiunile ostile nu au dispărut, dar ele sunt refulate și menținute active de tendințele inverse. Împărtășind acest punct de vedere, A. Freud consideră că nu bunătatea, ci „răutatea inimii” se află la originea altruismului (Sandler, 1985/1989). Să mai amintim că o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
la refularea ostilității, care mai poate reapărea la un moment sau altul, ca o străfulgerare. Ca dovadă a existenței acestei ambivalențe putem aduce în discuție posibilitatea ca un subiect să aibă în aceeași noapte două vise succesive, unul tandru, altul ostil, despre aceeași persoană (Freud, 1923/1987). Tot aici putem aminti și visul despre moartea unei persoane iubite, care provoacă disperarea subiectului. În ambele cazuri, cenzura i-a permis ostilității, refulată în stare de veghe, să se exprime. Fiecare dintre noi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dată de A. Freud (1936/1993) a precedat-o de fapt cu puțin pe aceea a identificării proiective ilustrate de Klein (1946/1980). În ambele mecanisme există, prin alianța unei mișcări proiective cu una de introiecție, un tratament al tendințelor ostile. Să mai notăm, în sfârșit, că dacă identificarea proiectivă este masiv utilizată, ea intră în antinomie cu refularea. Cea din urmă presupune o primă reprezentare a conflictului și ambivalenței, reprezentare pur și simplu evacuată în fantasma de identificare proiectivă. În
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
conștient la rubrica „Variante patologice” (1980/1984). Un alt exemplu, expus de Fraiberg et al. (1975/1983), într-un domeniu foarte diferit, ne permite să urmărim modul în care izolarea funcționează în ambele sale sensuri: Annie, o adolescentă rece și ostilă, ajunsă mamă la vârsta de numai 16 ani, care are relații foarte anormale cu copilul său (ea vorbește, în fața terapeutei sale, despre eventualitatea de a-și ucide copilul când acesta va fi mai mare), își povestește copilăria dramatică. Își amintește
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Explicația dată de Freud are un punct comun cu precedenta. Ceea ce Hesnard numește „etică personală sadică”, Freud (1924b/1974) descrisese deja, calificând conștiința morală a masochiștilor morali ca „deosebit de sensibilă” și precizând câteva dintre caracteristicile supraeului lor: dur, crud, implacabil, ostil, de o rigoare excesivă. Aceste caracteristici, menționează Freud, sunt legate atât de o educație severă, cât și de unele avataruri în rezolvarea complexului oedipian (1933/1984). De asemenea, Freud (1940/1967) admite ideea că, la anumiți nevrozați, accidentele vieții au
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aparține. Acesta este rolul defensiv și protector al proiecției puse în slujba unui eu încă fragil. În loc să fie subiectul care trăiește angoasa, copila devine obiectul urii proiectate asupra animalului și eliberate de angoasa culpabilizantă. Astfel, își poate asuma propriile sentimente ostile venite din afară, cel puțin pentru moment, pentru că povestea nu se oprește aici. Ea va avea insomnii legate de teama de lupi. Angoasa s-a deplasat fixându-se asupra fricii de aceste animale, a căror posibilă apariție o sperie pe
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Dacă examinăm mai îndeaproape motivele politice ale tânărului general, vom afla, fără îndoială, că nu erau altceva decât raționalizări violente ale unei idei fantasmatice”. Putem remarca, în acest exemplu, înlănțuirea mai multor mecanisme de apărare. Transformarea în contrariu a pulsiunii ostile împotriva lui Joseph devine o identificare cu fratele mai mare. Dar a face un război doar pentru că „ești Joseph/Iosif” este un lucru de nejustificat! Prin urmare, o serie de motive politice, sub forma raționalizării, vor da o aparență logică
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
este agresată, ci dublul său: mama vitregă cea rea. Găsim aici o altă justificare a agresivității împotriva propriilor părinți. În basme, copiii sunt aproape întotdeauna fiice și fii plini de respect și devotament, în timp ce mulți părinți apar ca neglijenți, timorați, ostili sau chiar ucigași. După această trecere în revistă, înțelegem bine afirmația lui Freud (1908c/1985) conform căreia basmele și miturile sunt „visele seculare ale tinerei umanități”. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Sublimarea și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de studii cât de cât obiective, întrucât cele puține la număr, publicate mai ales în deceniile șapte-nouă ale secolului XX, supraestimează rolul organizațiilor de femei socialiste, dar mai ales al celor comuniste, opunându-le ansamblului mișcării feministe românești, etichetată drept ostilă realelor interese democratice. Concluziile la care am ajuns sunt întotdeauna bazate pe documente, reproduse, cu mici excepții, în acest volum. Ele pot servi, desigur, doar ca introducere în istoria feminismului politic românesc. Se simte nevoia elaborării unor studii și monografii
Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
-
după război, o asociație de doamne, luase inițiativa de-a dezvolta la femei, simțul îndeletnicirilor în afară de căminul lor. Din nenorocire, atunci nu era destul entuziasm, deși presa ne-a ajutat mult. Femeile rămâneau indiferente și de multe ori ne erau ostile. D-na Baiulescu, animatoarea feminismului în Ardeal, a venit împreună cu alte doamne să ne sprijine. Mai în urmă, d-na Cantacuzino și d-na Botez, apoi personalități masculine marcante ne-au susținut. Ne-au susținut din convingere. Pe de altă
Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
-
responsabili pentru politica de recrutare a noilor membri În partid. După 1951, Stalin era convins că o enormă conspirație imperialist-sionistă amenința socialismul. De aceea, toate partidele comuniste trebuiau să se debaraseze de „trădători” și de toți cei percepuți ca „elemente ostile sau șovăielnice strecurate În rândurile partidului”. Deși a fost de acord cu crearea statului Israel, Stalin s-a Îndreptat În anii de după război spre o atitudine antisemită, căreia i-au căzut victime, mai Întâi, evreii din URSS (asasinarea, În ianuarie
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]