1,945 matches
-
stradă. Am stins lumina și m-am apropiat de ea, întrebînd-o stupid: ― Ce e cu tine? De ce ai venit, Maitreyi? Ce ai, Maitreyi? Nu mi-a răspuns nimic, ci numai și-a deznodat marginea sari-ei și a rămas goală până la pântec, în câteva gesturi pe care le-a împlinit cu ochii închiși strîngîndu-și buzele și oprindu-și anevoie suspinul. Vedenia trupului ei gol, în acea foarte palidă boare luminoasă din odaie, m-a izbit ca un miracol pe care niciodată nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fu din nou întrerupt de aceeași femeie care vorbise și prima dată: - Domnule Maynard, cum poți să stai acolo atât de liniștit și să ne spui că ai părăsit-o pur și simplu pe acea biată fată cu pruncul în pântec?! Maynard își ridică mâinile spre tavan, cu un aer neajutorat: - Ce altceva puteam să fac? La urma urmei, era înconjurată de familia ei, care îi purta de grijă. Am mers până acolo încât mi-am spus că Marietta s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
maică-sa (femeile din vremea de dinainte, cum îmi place s-o numesc, aveau cele mai duioase nume). În vacanțele de la Mănăstirea Neamț, îi imita pe cei doi motani ai bucătăresei, sumbri și vărgați, Avacuc și Avacum; părea că are pîntecul cu greutate și barba părintelui stareț, chemîndu-l pe tata de peste gard. Haideți domnu' profesăr, la un rachiu de creștin". De izmă, adică. Brăduț putea imita orice. De la vechiul Buik al unchiului Iordan la nu'ș ce vietate. Pe crabul scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
aspru, nemilos răzbătea din unghiile boante, din mîinile murdare de pămînt și numai a brazdă proaspăt răsturnată nu miroseau. Trăsneau a redeveu (rachiu de vin) de cu noaptea-n cap. Se îmbătau de două ori, de la biserică la crîșma lui Pîntec și de la crîșmă la biserică, pînă le fugea pămîntul de sub tălpi. Căruțașul beat. Biciclistul beat. Milițianul beat. Femei cărînd saci. Ciorchinele de chipuri (curioase, rele, disprețuitoare, cînd l-au arestat pe bunuțu) nu-i de uitat. Nu i-a oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
-i motivul? Pe cine prostești? Nu cumva ți-e frică să nu aluneci cu gîndul la timpul dus, scurs, apus? Ce aripi întinse mai aveai și ce pas de domnișoară! Și cît o invidiezi pe nubila aia în devenire! Cu pîntec suav de Evă și cu șarpele-colan în jurul gîtului. Incercînd apa solzoasă cu vîrful piciorului, atrasă de oglinda în cercuri a lacului. Mai bine zis, de ochii în cercuri ai băiețandrului prelung ca un șarpe, c-o frunză retezată-n dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pe Madona Sinigaglia. Degas a fost și el caecus orbit de efecte de culoare, speriat de plein-air. Și Grigorescu? El n-a... Dar poate că nici n-o să se întîmple asta. Cuprins de Marea Lene a Sătulului, Tano doarme, cu pîntecul mulțumit. Carnea i-a înfundat urechile cu dopuri. Abia înaintez pe șoseaua în beznă. E atîta liniște încît, spus cu o imagine destul de obosită, ca și mine, aud "foșnetul" zăpezii. Mica melodie "Pe fiecare clipă bubuie un fir de nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare, și de o strălucire nemaipomenită. Stătea în picioare înaintea ta, și înfățișarea lui era înfricoșătoare. 32. Capul chipului acestuia era de aur curat; pieptul și brațele îi erau de argint; pîntecele și coapsele îi erau de aramă; 33. fluierele picioarelor, de fier; picioarele, parte de fier, și parte de lut. 34. Tu te uitai la el, și s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mîini; a izbit picioarele de fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
prezent, dar nu este vizibil decât pentru mine. (azi) În această duminică matinală de vară, A. a strigat sălbatic În act, scuturată de o durere atât de vie, că s-au zguduit geamurile casei; ceva nou s-a produs În pântecul ei steril, un eveniment misterios pe care nu-l Încercase niciodată până atunci; eu am simțit că ea participă brusc altfel la act; parcă undeva În adâncuri s-au rupt barierele cărnii. „È stato il primo mattino del mondo per
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
omenește omenesc? Toate În univers s-au rostogolit tot dintr-o matrice nefecundată de zei, Stelele se surpă-n foamea lor castă și vastă Buruienile cresc spre bucuria creșterii-n sine, Ideile se rup din pământ și cad tot În pântecul lui. Orice rupere cât de banală trebuie să treacă prin golul matern Ca să poată-exista-aștri-atârnați În ceruri Întoarse. Vezi, tu, omule rău, acum, când mă Îndrept către bucuria tristă a mamei. Nu-mi sângera sufletul cu ceea ce e artificial și nenăscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
presându-mi-l echivoc, Într-un masaj cvasierotic. Bucuria, rețin perfect senzația, se lega numai de corpul meu; o mângâiere subtilă, Începând de pe ceafă și prelungindu-se difuz pe umeri, pe brațe, pe coapse, urmând apoi să se rotunjească pe pântec până a-mi crea o stare incipientă de senzualitate. Această stranie concupiscență În atingere cu apa am simțit-o și la mare; exista riscul să pierd controlul și să uit să mai ies la suprafață. Când țâșneam aproape sufocat, Înotam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
peste marginile normalului, dar revelația adevărată am trăit-o În acea comuniune perfectă cu piatra, cu aerul, cu cerul. Ajunși sus, A. s-a lăsat să cadă, cuprinsă de zbuciumul Întregului corp, pe stânca goală; se vedea cum Îi palpită pântecul, precum al Ledei, sub ploaia de aur; nu vorbea, nu auzea, ochii erau Închiși, strânși să păstreze În sine o imagine corporalizată; ținea mâna crispată pe piatră, mângâind-o spasmodic; era transfigurată, absentă față de orice, față de mine. O surprinsese faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nici un cuvânt, doar gesturile; acolo e fusta aruncată pe jos, bluza de mătase pe pernă, părul despletit În dezordine, ochii semideschiși; nu se mișcă, nu scoate nici un sunet, respiră precipitat, o venă i se umflă șarpe vânăt pe gât, respiră; pântecul bombat se lasă În jos, se ridică, coboară, urcă din nou, se oprește, continuă, respiră; Întind o mână, Îi ating conturul coapsei, foșnește mătăsos, sfârâie, frige buricul degetelor; destinsă, inertă, ai zice: e moartă, dacă n-ar fi pântecul respirând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
respiră; pântecul bombat se lasă În jos, se ridică, coboară, urcă din nou, se oprește, continuă, respiră; Întind o mână, Îi ating conturul coapsei, foșnește mătăsos, sfârâie, frige buricul degetelor; destinsă, inertă, ai zice: e moartă, dacă n-ar fi pântecul respirând; are o mână deasupra capului, arcuită, cu degetele lungi rășchirate ca niște gheare, cealaltă pe lângă corp, mi se pare neverosimil de lungă, Încerc s-o apuc să-mi Împletesc degetele cu ea, dar o rezistență de fier mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
atrăgător; mă ademenea, mă fluiera cu ochii ficși, dar plini de iubire. Am observat că avea un fel de capișon de fulgi pe cap, cum au păsările fantastice din basme, iar solzii de pe piept Îi străluceau În funcție de reflexele luminii; În pântecul lui, ceva se mișca spasmodic, după forma reconstituită din exterior părea să fie o broască. Dar În momentul când am ajuns aproape de locul respectiv, șarpele a dispărut, deși Îl simțeam cum mă pândește de undeva (bineînțeles, cu bunăvoință!) și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Vreau să dau colțul, când observ o altă apariție demnă de Goya. Aproape În spatele ei se apropie o altă femeie ce ține În brațe un câine de casă; prin gesturile ei, o copiază perfect pe țigancă. Câinele este sprijinit sub pântec cu o mână, iar cu cealaltă pe sub poponeț, În aceeași stare de abandon matern. Botul lui se află sub sânul femeii (al doamnei), aproape În aceeași poziție ca și aceea a copilului; adulmecă fin (se vede după furnicăturile nărilor) laptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
în beregată. Nadina, în primul moment de spaimă, a început gestul de a se scula în picioare. Genunchii însă n-au rezistat, încît la mijlocul mișcării a căzut înapoi pe marginea divanului. Aripile neglijeului atunci s-au desfăcut, dezvelindu-i sânii, pântecele, picioarele, fără ca ea să-și mai dea seama. Ochii ei îngroziți priveau pe țăranul care năvălise în camera ei. Într-o frântură de secundă i se păru cunoscut, își reaminti ca este vizitiul care a plimbat-o cu sania când
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
iar cu celălalt sprijinindu-se. Nadina își înfipse degetele în părul lui, zgâlțâind cu furie. Deodată simți mâna lui grea ca un mai între pulpele ei lipite, despărțindu-le și făcând loc genunchilor lui. Aceeași mână îi pipăi o clipă pântecele cu mișcări aspre. Nadina se zvârcolea neputincioasă sub greutatea bărbatului, legănîndu-și capul pe dunga canapelei: ― Nu vreau!... Ajutor!... Ajutor! Petre își ridică atunci capul dintre sânii ei și mormăi răgușit: ― Stai binișor... Stai, că doar nu te mă... Uite-așa
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Un firicel de vânt muta frigul dintr-o parte în alta. Aurica se strânse mai tare între bărbat și ursulețul de pluș. Petrache simți din nou căldura care-i făcuse inima să se mute, zvâcnind, când înspre creștet, când înspre pântec. — Veneam aici când eram puști, spuse, cu vocea tremurând și respirația tot mai grăbită. Arătă spre cabina macaralei : De acolo se vede tot orașul, până la castel. E odaia mea secretă, acolo, sus. Hai, să-ți arăt... — Mi-e frică, șopti
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de deasupra orașului ? Locul acela, în care forța de atracție a pământului și aceea a cerului sunt egale, un univers cât o cabină de macara. „Ce frumos“, spune Aurica, îmbrăcată cu rochia roșie, ducând florile la buze și apoi către pântec, de parcă acolo începuse să rodească. „Am să le pun între coperți, să fie imortele... Dar tu n-ai să mă mai cauți, nu-i așa ? Dragostea din cer nu seamănă cu dragostea de pe pământ...“ „Ba da !“, strigă Petrache, încercând să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și tu, când îți trezești pacienții din anestezie, le agiți zurgălăi la ureche. Auzul moare ultimul, după ce inima a încetat să mai bată. La urma urmei, și când vii pe lume tot așa e. Din tot ce se întâmplă în afara pântecului care te poartă, poți doar să auzi... Chestiunea însă e că omul nostru aude, dar nu le potrivește. Cosmina muie prosopul în apă și îi șterse obrajii, parcă încercând să îndepărteze umbrele vineții care îi împresurau ochii. Apoi coborî spre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-l înghiți, văzu privirea Melaniei, ochii ei rotunzi, nedumeriți, de copil, și strigătul lui se stinse în întunericul uscat. Nu mai voia să se întoarcă acolo, între pereții strânși, la strigătul de durere al mamei lui, încercând să-și apere pântecul pe care piciorul vocii înfricoșătoare îl lovea. Apoi, dintr-odată, pereții se umeziră, se așternu liniștea, ochi numeroși pluteau în jur, privindu-l prietenoși. Putea să înoate, apa era caldă și păstoasă, ca un aluat subțiat cu lapte. Pereții se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
altfel, o înțelegea prea puțin : o piatră pe care Rada o așeză la mijlocul mesei. O scotea uneori și o privea, rezemată de perete sau culcată pe-o parte, cu genunchii îndoiți. Avea impresia că, dacă se ghemuiește, își va feri pântecul mai bine. Pozițiile în care stătuse până la amorțire, în hangarul de la Măgurele, aveau rostul lor. Ele făceau ca lumea ei să fie cât mai apărată. La început, Berti nu dădu atenție ritualului pietrei, dar, văzând că se repetă și se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o să poată merge la bar, să ceară singur de băut ! Când o găsise la spital, unde abia reușise să ajungă pe picioarele ei, împleticindu-se pe scări, Berti n-o mai întrebase nimic. Înțelesese, văzând-o ghemuită, cu mâinile pe pântec și fața la perete, că tot ce-și închipuiseră ei nu mai avea sens. Câți ani are fiică-ta ? întrebă Rada. — Păi, câți să aibă, douăzeci. S-a născut chiar în anul ăla. Nevastă-mea a născut greu, da’ fata
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
poale, limbile excavatoarelor îl împingeau și muntele se sumețea, vârful fiind de fiecare dată altul, dar mereu mai sus, spărgând altfel lumina, cu aceeași cruzime, de parcă cineva ar fi dănțuit în vârf pe sticlă pisată. Acolo unde măruntaiele se descompuneau, pântecele se umfla și duhorile, neavând cum să se răspândească altminteri, se aprindeau, arzând ascuțit, ca niște șișuri, ori fumegând lăptos. În jur, câmpul răscolit purta urma roților grele ori a șenilelor care împinseseră, ca o rindea, pământul la un loc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-se să ridice sacul în spate. Se depărtau cu fereală, tupilându-se. Dar poate că fereala le era zadarnică, monștrii nu aveau ochi, capetele lor nu păreau să-i bage în seamă. În spate, huruiala devenise asurzitoare, muntele se nărui, pântecul i se făcu țăndări și măruntaiele se risipiră. Nu trebuiră să dibuiască drumul, căci prin mărăcinișuri nu exista niciun drum. Chisăliță se opri să-și smulgă scaieții agățați de pulpanele prea largi și alergă după ceilalți. — O să se facă la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]