3,151 matches
-
decis să implice Biserica direct în viața armatei, după cum se străduia el însuși pentru bunul mers al Bisericii. În timpul războiului cu perșii (336-337), s-a gândit la asistența religioasă a soldaților creștini, după cum se îngrijiseră anterior predecesorii săi de soldații păgâni, poruncind să se construiască un fel de capele ambulante. În acord cu episcopii, a încredințat câte una dintre aceste capele preoților și diaconilor pentru desfășurarea riturilor sacre, pentru a obține ajutorul divin și dobândirea victoriei și spre îmbărbătarea soldaților creștini
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
soldaților creștini. Aceste demersuri urmăreau înlăturarea obiecțiilor contrare prestării serviciului militar, îndepărtând ideile obiectorilor de conștiință. Voind să dea armatei sale o înfățișare cu totul creștină, a poruncit ca pe labarum-urile și armele armatei sale să fie șterse simbolurile păgâne, substituindu-le cu semnul crucii. În dorința sa de a fi cât mai convingător, împăratul a încercat să aducă armata imperială în raza Evangheliei depășind așteptările creștinilor, prin obligarea soldaților păgâni - a căror religie era determinată în general de cea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
-urile și armele armatei sale să fie șterse simbolurile păgâne, substituindu-le cu semnul crucii. În dorința sa de a fi cât mai convingător, împăratul a încercat să aducă armata imperială în raza Evangheliei depășind așteptările creștinilor, prin obligarea soldaților păgâni - a căror religie era determinată în general de cea a împăratului - să participe în zilele de duminică, la rugăciunea comună a creștinilor (sfânta liturghie) unde, pe durata omiliilor, puteau fi instruiți religios. Prin această atitudine se punea pe același plan
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în general de cea a împăratului - să participe în zilele de duminică, la rugăciunea comună a creștinilor (sfânta liturghie) unde, pe durata omiliilor, puteau fi instruiți religios. Prin această atitudine se punea pe același plan, în rațiune inversă, cu împărații păgâni, arătând că toate puterile absolute sunt de aceiași nuanță. Extinderea lăcașelor de cult în castrele romane și prezența clerului aferent a depins de prezența soldaților creștini din cadrul acestora. În toate castrele existau bazilici pentru judecarea soldaților; datorită prezenței solidare a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștini în general și de soldații lor în special. Iulian este unul dintre împărații romani cei mai enigmatici, cei mai ciudați și cei mai discutați întrucât natura, de parcă voind să glumească, l-a umplut de valori și de defecte. Tradiția păgână l-a prezentat ca pe un geniu rar de gânditor și de conducător fără a face economie de laude, iar cea creștină l-a ilustrat lipsit de personalitate, superficial și fără scrupule, înconjurându-l de ură și dispreț, după cum am
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a face economie de laude, iar cea creștină l-a ilustrat lipsit de personalitate, superficial și fără scrupule, înconjurându-l de ură și dispreț, după cum am văzut mai sus. Prin disprețuirea creștinismului, Iulian își propusese restaurarea imperiului pe baza tradițiilor păgâne, prin renașterea păgânismului lipsit de putere și în agonie, cu templele sale în bună parte închise, devastate și cu sacerdoții în plină decadență. Acțiunea sa era foarte dificilă. Păgânii, după implicarea directă a lui Constantin și a fiilor săi în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru că Iulian se temea să izbească simultan împotriva credinței religioase a acestora și se ferea să provoace o reacție necontrolată; își manifesta hotărârea unei reîntoarceri progresive spre păgânism, după cum ne mărturisește Ammianus spunând că: Deși era înclinat spre cultul divinităților păgâne din primii ani ai copilăriei, iar în tinerețe dragostea pentru acest cult i-a devenit arzătoare, anumite motive îl făceau la început să se ocupe cât mai pe ascuns cu putință, de cele referitoare la religie. Dar, când motivele de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
eretici, pentru că nu plâng mortul (Isus Cristos) în aceiași manieră ca și voi. Prin discursuri de acest gen și altele asemănătoare își propunea să slăbească creștinismul, alimentând dezbinările interne; își imagina că va putea schimba imaginea armatei prin reluarea riturilor păgâne tradiționale și prin apostazie, la care își îndemna soldații personal sau prin reprezentanții săi. Excesul de sacrificii făcute și mulțimea de victime au transformat templele păgâne într-o grămadă de cadavre, iar banchetele care urmau au devenit adevărate orgii, dezgustând
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
alimentând dezbinările interne; își imagina că va putea schimba imaginea armatei prin reluarea riturilor păgâne tradiționale și prin apostazie, la care își îndemna soldații personal sau prin reprezentanții săi. Excesul de sacrificii făcute și mulțimea de victime au transformat templele păgâne într-o grămadă de cadavre, iar banchetele care urmau au devenit adevărate orgii, dezgustând din ce în ce mai mult lumea rafinată a Orientului Mijlociu. Fără să-și dea seama, tocmai aceste excese au determinat lumea orientală, inclusiv păgână, să urască tot mai mult
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de victime au transformat templele păgâne într-o grămadă de cadavre, iar banchetele care urmau au devenit adevărate orgii, dezgustând din ce în ce mai mult lumea rafinată a Orientului Mijlociu. Fără să-și dea seama, tocmai aceste excese au determinat lumea orientală, inclusiv păgână, să urască tot mai mult păgânismul și împăratul, adevăratul autor al acelei vulgarități care (...) vărsa prea des pe altare o mare cantitate de sânge, sacrificând uneori câte 100 de tauri și turme întregi de oi și capre, păsări albe de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
faptul că ei au prezentat personal împăratului aceste proteste; iritat de cutezanța lor, a poruncit să fie decapitați. După apariția crucii în bătălia de la Pons Milvium (28 octombrie 312), Constantin a hotărât imprimarea semnului creștinilor pe steagurile armatei în locul simbolurilor păgâne. Intolerant față de orice expresie creștină, Iulian a poruncit eliminarea crucii, pe care a substituit-o cu cea a lui Jupiter, care apărea din cer oferind coroana și purpura, semne ale imperiului, în timp ce Marte și Mercur îl priveau în act de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
însemnele creștine de pe steaguri. Cele mai elocvente împotriviri s-au petrecut chiar în palatul imperial unde destui militari și servitori contrari politicii iuliane, urându-l pentru mania sa de a voi să readucă în viață cu orice preț vechea înfățișare păgână a Imperiului. Aceștia erau conduși cu mult curaj de tribunii Valentinian și Valens, viitori împărați (364-375, respectiv 364-378), care nu doar creștini convinși ci chiar și cunoscători ai problemelor religioase. Deși au aruncat centironul, anterior constrângerii împăratului, nu au pătimit
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
martiriului, a poruncit ca, pentru a-și proteja drepturile imperiale în fața acelor expresii, să li se confiște bunurile celor doi soldați și să fie aruncați dezbrăcați, în închisoare. Fiind închiși, a trimis printre ei în aceiași carceră și niște soldați păgâni, pentru a-i prinde în vorbă și să-i sfătuiască să renunțe la credința creștină, zicându-le că: Ascultând de sfaturile noastre, nu doar că veți scăpa de pericolul iminent al morții, dar veți obține și o mai mare demnitate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sentimentul superior de lealitate față de împărat, care anima soldații secolului IV, intrase în conflict cu atitudinile sale confuze și complexe. Poziția ideologică prezentată de legiunea tebană era foarte clară: soldații erau dispuși să-și verse sângele pentru împărat creștin sau păgân, numai să nu lupte împotriva creștinilor. Modificarea situației politice generale (Milano, 313) prin Constantin, a obligat Biserica oficială la o schimbare radicală de perspective: împărații creștini erau o realitate diferită față de predecesorii lor. În a doua jumătate a secolului IV
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de izvoare; elementul barbar nu era totdeauna și creștin când începea să slujească în armata romană. Dacă momentul convertirii vizigoților s-a petrecut între 382-395 când s-au stabilit în Moesia, la înrolarea lor armata theodosiană erau cel puțin parțial păgâni. În secolul V soldații barbari se converteau pe durata serviciului și se întorceau acasă creștini. Această nouă situație schimbă complet datele problemei care apăreau în perioada dioclețiano-constantiniană (284-363). Pentru a doua jumătate a secolului IV nu mai putem vorbi de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
din interes politic sau personal. În aceste condiții periculozitatea sălbăticirii armatei prin prezența barbarilor devine tot mai pregnantă în scrierile Sfântului Ieronim (346-420). Polemica împotriva barbarilor lui Flavius Stilicho (359-408) e prezentă, cu motivații și evaluări diferite, atât în autorii păgâni cât și în cei creștini. În ciuda motivelor religioase și ideologice diferite care apar între Theodosius I (379-395) și Eugenius (392-394), în momentul războiului de la Frigidus (394), nu pare să existe nici o contrapoziție religioasă între cele două armate. Spre sfârșitul secolului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nu mai era considerată relevantă întrucât atât păgânii cât și creștinii Imperiului erau concentrați asupra periculozității numerice ascensionale a elementelor barbare în diferite structuri ale acestei instituții de apărare. Bătălia de la Frigidus, ultima confruntare militară în două armate creștină și păgână, urma să decidă cine avea să preia conducerea Imperiului de secol V: creștinismul care fusese destul de activ și solidar a biruit asupra dispersiunii păgâne, incapabile de a mai controla situația prezentă. După scurta revenire păgână din perioada domniei lui Iulian
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ale acestei instituții de apărare. Bătălia de la Frigidus, ultima confruntare militară în două armate creștină și păgână, urma să decidă cine avea să preia conducerea Imperiului de secol V: creștinismul care fusese destul de activ și solidar a biruit asupra dispersiunii păgâne, incapabile de a mai controla situația prezentă. După scurta revenire păgână din perioada domniei lui Iulian, propagarea creștinismului în armată a revenit rapid prin împărații Valens și Valentinian. Barbarii, care de-acum reprezentau ca foederati cea mai mare parte a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în două armate creștină și păgână, urma să decidă cine avea să preia conducerea Imperiului de secol V: creștinismul care fusese destul de activ și solidar a biruit asupra dispersiunii păgâne, incapabile de a mai controla situația prezentă. După scurta revenire păgână din perioada domniei lui Iulian, propagarea creștinismului în armată a revenit rapid prin împărații Valens și Valentinian. Barbarii, care de-acum reprezentau ca foederati cea mai mare parte a trupelor, dacă nu erau creștini, deveneau curând (cazul vizigoților). În mormântul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
origine orientală. Creștinarea armatei este un aspect al creștinării Imperiului, acțiune aproape completă la sfârșitul secolului IV în timpul domniei lui Theodosius I (379-395), îndeosebi în urma victoriei sale asupra lui Eugenius la Frigidus (394), când soldații creștini au biruit asupra uzurpatorilor păgâni, simpatizanți ori susținuți de către aceștia împotriva împăratului legitim. La moartea sa, Theodosius împărțea pentru ultima oară Imperiul roman între cei doi fii ai săi, incapabili să mențină prestigiul abia dobândit. La sfârșitul secolului IV, Imperiul creștin moștenea toate problemele de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
împăratului legitim. La moartea sa, Theodosius împărțea pentru ultima oară Imperiul roman între cei doi fii ai săi, incapabili să mențină prestigiul abia dobândit. La sfârșitul secolului IV, Imperiul creștin moștenea toate problemele de apărare și de supraviețuire ale imperiului păgân. Atitudinea Bisericii occidentale este prevalent antimilitaristă, cauzată de o neîncredere care cuprinsese populațiile locale, și antibarbară determinate de anumite prejudecăți păgâne și intoleranțe de natură creștină. Atitudinea Bisericii orientale a fost mult mai vivace și chiar animată de spirite patriotice
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
prestigiul abia dobândit. La sfârșitul secolului IV, Imperiul creștin moștenea toate problemele de apărare și de supraviețuire ale imperiului păgân. Atitudinea Bisericii occidentale este prevalent antimilitaristă, cauzată de o neîncredere care cuprinsese populațiile locale, și antibarbară determinate de anumite prejudecăți păgâne și intoleranțe de natură creștină. Atitudinea Bisericii orientale a fost mult mai vivace și chiar animată de spirite patriotice, exprimate printr-o tot mai mare considerație pentru armată. În secolul V, religia creștină a fost incapabilă ori a renunțat să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
7 inscripții, dintre care 6 sunt din secolul III, iar 5 au fost descoperite la Roma. Aceste inscripții sunt insuficiente pentru a ne ajuta să ne facem o idee pertinentă asupra creștinismului soldaților din trupele legionare ori pretoriene. Izvoarele literare păgâne nu ne spun nimic sau poate prea puțin despre creștinismul soldaților, iar aluzia lui Celsus în Verbum Vero (178-180 p.Chr.) despre absenteismul lor de la îndatoririlor militare și civile este generică, făcând cel mult o evaluare negativă față de atitudinile de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de tip anarhic, mărturisite de Tatianus și mai apoi de Hipolit. Ulterior, Origene nici nu și-a mai pus problema serviciului militar pentru creștini, asumând o poziție imprecisă și indicând lipsa de relevanță a chestiunii pentru el și adversarul său păgân. Izvoarele literare creștine sunt de diferite tipuri și ar fi o mare greșeală să le situăm pe același plan. Atitudinea lui Tertulian s-a schimbat o dată cu cea a adeziunii sale la creștinism. Atât fragmentul din Apologeticum care afirmă și laudă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a maselor creștine direct interesate. În decursul secolelor III-IV asistăm la o indiferență masivă din partea creștinilor ori la o lipsă de sensibilitate față de problema concilierii serviciului militar cu apartenența creștină. Situația se explică prin trecerea la creștinism a unor elemente păgâne, neconvertite, mai curând refugiate la umbra acestuia, motivați de orientarea împăraților în acest sens și a dificultății acceptării serviciului militar de către o parte a creștinilor. Tot acum se poate vorbi și despre o serie de cazuri dramatice, episodice și nesemnificative
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]