161,116 matches
-
acum însă un autocar în care se îmbarcau scriitorii festivaliști ca să-și clameze vocația undeva, în teritoriu, în fața "maselor largi populare de oameni ai muncii". Am dat să urc și eu în autocar dar dramaturgul local, de meserie activist de partid, George Genoiu, mi-a pus aprig mâna în piept: "Tu ce cauți aici?! Ia dă-te jos imediat! Aici sânt numai scriitori!". Am coborât rușinat că am atentat la imaculatul nume de scriitor, dar nu imediat și nici atât de jos
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
cei aleși, conștiința de sine înseamnă neliniște), a fost cel care a avut firescul sentiment de solidaritate, nu de etnie, ci de omenie și curajul să coboare din autocar, după mine, tremurând de indignare și să declare, împotriva "sentinței de partid", cu o voce guturală, neobișnuit de puternică pentru el: "Dacă nu merge poetul Horia Gane, nu merg nici eu!" În sfârșit, a urmat puțintică tevatură, s-a încercat convingerea lui Florin că eu nu merit un loc în autocarul cu
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
fi existat niciodată. Revoluția îi scosese pe toți din case și, mai ales, îi scosese din minți. Ne aflam deja în februarie, dar tumultul iscat în decembrie nu amenința deloc să se mîntuie. Frontul Salvării Naționale anunțase transformarea sa în partid și hotărîrea de a participa la alegeri. Dar Consiliul FSN rămînea, pînă una-alta, organul suprem al puterii de stat. Distincția între CFSN ca organ de stat și FSN ca partid politic nu era pe înțelesul tuturor, iar confuzia stîrnea
Cine era? by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13010_a_14335]
-
se mîntuie. Frontul Salvării Naționale anunțase transformarea sa în partid și hotărîrea de a participa la alegeri. Dar Consiliul FSN rămînea, pînă una-alta, organul suprem al puterii de stat. Distincția între CFSN ca organ de stat și FSN ca partid politic nu era pe înțelesul tuturor, iar confuzia stîrnea suspiciuni și animozități. Pentru a li se pune capăt a luat ființă, la 9 februarie, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională. Alcătuit pe baze paritare, jumătate din reprezentanți ai FSN, jumătate ai
Cine era? by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13010_a_14335]
-
nu era pe înțelesul tuturor, iar confuzia stîrnea suspiciuni și animozități. Pentru a li se pune capăt a luat ființă, la 9 februarie, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională. Alcătuit pe baze paritare, jumătate din reprezentanți ai FSN, jumătate ai altor partide, noul organism avea ca sarcină pregătirea alegerilor parlamentare și prezidențiale și adoptarea legii electorale. Era, cum s-a spus, un miniparlament. Funcționînd în aula din Dealul Mitropoliei, unde încă nu se stinsese ecoul discursurilor lui Ceaușescu și al aplauzelor aferente
Cine era? by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13010_a_14335]
-
în Budai-Deleanu!” Dezbaterile, seară de seară, erau retransmise integral la televizor și urmărite cu mai multă aviditate decît dacă ar fi fost o emisiune de divertisment. De la un timp, membrilor “plini” ai CPUN li s-au adăugat membri observatori, reprezentînd partidele înscrise la tribunal după data de 9 februarie. Observatorii stăteau la balcon și n-aveau dreptul să participe la discuții. Și totuși, în seara de 13 martie, telespectatorii au putut vedea, în obișnuita retransmitere a ședinței, o scenă neobișnuită: un
Cine era? by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13010_a_14335]
-
adresa adunării fără microfon, bazîndu-se exclusiv pe resursele vocii sale! “Domnule președinte, Onorat Consiliu, Îngăduiți-mi înainte de toate să vă cer scuze pentru faptul că vă vorbesc de sus. (Rîsete) Mă numesc Ștefan Cazimir și sînt președintele Comitetului Provizoriu al Partidului Liber-Schimbist, cea mai tînără formațiune politică a țării.” (Rîsete, aplauze.) Cine era Ștefan Cazimir?
Cine era? by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13010_a_14335]
-
ești, îi răspund cu aceeași, simetrică, lipsă de umor. Vernisaj, 1995, cu ale mele Uși ieșene celebre. Din asistență se desprinde necunoscutul care e nelipsit din mai toate pozele vernisajelor. Ar fi, cică, unul din foștii lectori de la Școala de partid de pe fosta Karl Marx, azi Lascăr Catargi. Mi se-apropie de ureche și-mi susură prin galbena-i placă dentară: Cea de colo e ușa lui Ilie Pintilie, nu? Aferim! zic mie. Clandestinitatea (doctrinară) a portretului ca gen e notorie
Însemnări by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Imaginative/13422_a_14747]
-
îmbolnăvise copilul de pojar și multe altele, îl învoiam pe loc, din nou spinări încovoiate, nici nu intrasem bine în pielea de director și mi se făcuse un irepresibil dor de ducă. Între profesori se nimerise și un membru de partid (în vremea aceea rara avis) cu care am intuit de la început că o să am probleme, ipochimenul, abia ieșit din fabrica de ingineri agricoli, localnic, căsătorit cu directoarea școlii generale din comună, avea în fibră râvna parvenirii și cum aici, în
Viața la țară by Constantin Mateescu () [Corola-journal/Imaginative/13194_a_14519]
-
ieșit din fabrica de ingineri agricoli, localnic, căsătorit cu directoarea școlii generale din comună, avea în fibră râvna parvenirii și cum aici, în școală, mai sus decât director nu putea ajunge, își propusese să-și atingă țelul săpându-l la partid pe Drăghiceanu, lucru pe care îl făcea metodic cu o perversă știință a delațiunii și astfel mai în fiecare săptămână sosea de la Târgoviște tovarășul Ioviță, „instructor” ce oblăduia între alte comune și Nucetul, se instala în biroul nostru ca un
Viața la țară by Constantin Mateescu () [Corola-journal/Imaginative/13194_a_14519]
-
de aur!”, avansă Arthur.” “E puțin...” “ Două lăzi de aur!” plusă el. “E un nimic, stimabile...” “Ce vrei atunci, bijuteriile coroanei bunicii, Doamne iartă-mă!?” “Nu. Nici pe departe. Ascultă, ai un prieten bun, unul Andrew. Sunteți colegi acolo, la partid, vreau să spun... cavaleri ai mesei rotunde sau ce sunteți... mă rog. Ei bine, îl vreau! făcu baba.” Arthur rămase fără grai. “Cum adică - îl vrei?” bâigui el. “Uite așa bine, vreau ca Andrew să mă ia de nevastă, ăsta
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
cabana, cum vrei s-o iei, avea multe dormitoare, oferite oaspeților care veniseră, unii tocmai de la Londra, să mai scape de ședințe, ministere, neveste și-alte stresuri caracteristice vieții de curte, fie cu partenerele aduse chiar de ei din pepiniera partidului, fie puse la dispoziție de organizatori pe plan local, dar toate numai una și una. Așa că Andrew dădu să iasă, dar o voce dogită, binecunoscută, îl opri. “He-he, n-ai greșit nici o adresă! Vino-ncoace!” Andrew se întoarse ca ars
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
latrina din fundul curții și întârziase mai mult. „Trebuie să ți se întâmple ceva urât în viață”, se mulțumea el să găsească o explicație, „altminteri începi să crezi că trăiești viața altuia”. Câțiva ani mai târziu a devenit activist de partid, cu mașină și șofer în fața porții, se îmbrăca în costum negru, purta cămăși albe, cravată și șapcă proletară, nu se despărțea decât în somn de o servietă mare, plină de broșuri, de ziare și de dosare și, spre disperarea mamei
O proză de Constantin Stoiciu by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/13439_a_14764]
-
vreo fotografie de epocă, cu un imobil familiar, dar pus parcă într-un context straniu, să-ți umple sufletul cu o emoție greu de exprimat în cuvinte. Diabolizat, din rațiuni politice, în perioada comunistă, devenit principalul reper de civilizație al partidelor istorice, resuscitate după decembrie 1989, Bucureștiul interbelic este pentru mulți din cei de azi o realitate difuză, ca o adiere discretă de parfum purtată de ritmurile melodiilor (și ele redescoperite) lui Jean Moscopol. În decursul timpului autori români și străini
O carte în imagini critice reale by Tudorel Urian () [Corola-journal/Imaginative/13821_a_15146]
-
internatul Școlii Normale fără să plătească sau așa cum tatăl său amâna la nesfârșit plata impozitelor. Înțelege să beneficieze de avantajele oferite scriitorilor regimului comunist, dar să scrie așa cum vrea el, "să descopere lumea singur". Nicolae Moraru îl aduce la "linia partidului": "artistul burghez se consideră supraom, în sensul că se crede liber și nu vrea să servească nici o cauză. În realitate servește burghezia care tocmai asta dorește, ca el să nu servească nici o cauză". Preda vede cum trăiau scriitorii care nu
Portretul artistului la tinerețe by George Geacăr () [Corola-journal/Imaginative/13798_a_15123]
-
vorbește în lozinci; criticul nu-și deconspiră opiniile în prezența unui scriitor considerat al vremurilor noi, din prudență probabil. Ce-i rămâne unui scriitor încă neafirmat de făcut? De altfel Preda nu avea simpatii politice. "Carol al II-lea desființase partidele, foarte bine făcuse, prea mare tămbălău cu tot felul de alegeri și, pe urmă, nici nu se făcea bine guvernul, că și cădea..." spune el în Viața ca o pradă. Ceea ce-l interesează cu adevărat este să-și facă un
Portretul artistului la tinerețe by George Geacăr () [Corola-journal/Imaginative/13798_a_15123]
-
cu o anumită bunăvoință, i se permiteau mici tumbe de prestidigitație care să-i mai potolească setea de spectacol. După o scurtă escapadă, se așeza și el în bancă, alături de alți savanți ascultând atent lecțiile insipide ale unor activiști de partid, din care era constrâns să extragă în-vățăminte pentru propria activitate. Din această conviețuire cu stereotipia propagandei s-a nutrit și Scrinul negru. Și în articole de ziar marele cărturar îndeplinea ce i se dicta, repeta sloganele la modă, difuza senzația
Cazul G. Călinescu by S. Damian () [Corola-journal/Imaginative/13846_a_15171]
-
s-ar fi putut vorbi de specificul reflectării realității prin artă. Când șurubul n-a mai fost atât de strâns în ultimii ani de viață a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, breasla scriitorilor a luptat să obțină o relativă autonomie, restrângând amestecul partidului în creație. O libertate reală de inspirație, n-a existat vreodată în epoca dictaturii comuniste în România. De un relativ interval de relaxare a beneficiat parțial și G. Călinescu, căruia i s-au atribuit din nou onoruri, fiind ferit acum
Cazul G. Călinescu by S. Damian () [Corola-journal/Imaginative/13846_a_15171]
-
Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă (din 15 iulie 1971, subordonat CC al PCR), Rebarborul lui Monciu-Sudinski devine una din primele victime ale revoluției culturale ceaușiste. Prin mijlocirea cenzurii politice exercitate de Dumitru Popescu, șeful noului organism cultural de partid și de stat, Rebarbor se instalează în fruntea unei liste de cărți indezirabile regimului de la București, alături, printre altele, de Absenții lui Augustin Buzura, 1970 (Anneli Ute Gabanyi -Literatura și politica în România după 1945, București, FCR, 2001, p. 197
Pe urmele lui Monciu-Sudinski by Ion Manolescu () [Corola-journal/Imaginative/13772_a_15097]
-
de credință și sensibilitate și aflate într-o perpetuă tranziție dinspre dezastrul socialist spre cel comunist. Anti-eroii lui Monciu-Sudinski sînt niște bestii suave, pornite în căutarea armoniei universale. Într-o lume în care Dumnezeu a fost înlocuit cu disciplina de Partid, iar valorile individuale (începînd cu sufletul și terminînd cu felia de pîine) au fost naționalizate, colectivizate și raționalizate, ele își găsesc liniștea în alcool, bătaie, tortură și, din cînd în cînd, în contemplarea Bărăganului înghețat. Brutele lui Monciu-Sudinski nu provin
Pe urmele lui Monciu-Sudinski by Ion Manolescu () [Corola-journal/Imaginative/13772_a_15097]
-
și Băieșu, cu Balanța, 1985), cineva se ocupă și de ei! Cum, în realitate, sistemul produce la scară națională rebuturi sociale, "Omul Nou" devine un ratat generalizat, la limita supraviețuirii, făurit de acțiunea și "conștiința" securiștilor, activiștilor și metodiștilor de Partid: o epavă a unei societăți comuniste oricum defecte de sus pînă jos.
Pe urmele lui Monciu-Sudinski by Ion Manolescu () [Corola-journal/Imaginative/13772_a_15097]
-
calchiate după tiparul sovietic, prestigiul de care se bucură clasicul, ortografiat întotdeauna cu majusculă, maestrul către care se îndreaptă generații de tineri scriitori în căutarea îndrumării, cel în consistența căruia tradiția se întâlnește cu încrederea în inevitabilitatea progresului pe care partidul comunist/ bolșevic /muncitoresc îl ipostaziază, pe scena istoriei. Odată avangarda domesticită sau eliminată din scenă, misiunea de a exprima, oracular, geniul național îi este încredințată și, împreună cu ea, sarcina de a apăra și ilustra un regim care închide un ciclu
Despre cărturar ca soldat credincios by Ion Stanomir () [Corola-journal/Imaginative/13844_a_15169]
-
scena universală, în această secvență polemică direcționată de clasic împotriva șovăielnicilor omologi burghezi. Căci "în Uniunea Sovietică legile se fac de jos în sus, în sânul clasei muncitoare, decurgând din condițiile sale de existență și de activitate. Puterea sovietică și partidul nu formulează și nu consfințesc o lege decât atunci când ea se maturizează în procesele muncii desfășurate de muncitori și țărani. Partidul este un dictator în măsura în care el este centrul organizator, sistemul nervos central al clasei muncitoare; scopul partidului este să transforme
Despre cărturar ca soldat credincios by Ion Stanomir () [Corola-journal/Imaginative/13844_a_15169]
-
jos în sus, în sânul clasei muncitoare, decurgând din condițiile sale de existență și de activitate. Puterea sovietică și partidul nu formulează și nu consfințesc o lege decât atunci când ea se maturizează în procesele muncii desfășurate de muncitori și țărani. Partidul este un dictator în măsura în care el este centrul organizator, sistemul nervos central al clasei muncitoare; scopul partidului este să transforme în cel mai scurt timp o cât mai mare cantitate de energie fizică în energie intelectuală, pentru a lăsa să se
Despre cărturar ca soldat credincios by Ion Stanomir () [Corola-journal/Imaginative/13844_a_15169]
-
Puterea sovietică și partidul nu formulează și nu consfințesc o lege decât atunci când ea se maturizează în procesele muncii desfășurate de muncitori și țărani. Partidul este un dictator în măsura în care el este centrul organizator, sistemul nervos central al clasei muncitoare; scopul partidului este să transforme în cel mai scurt timp o cât mai mare cantitate de energie fizică în energie intelectuală, pentru a lăsa să se dezvolte în libertate talentele și aptitudinile fiecărui om în parte, precum și ale întregului popor."2 În
Despre cărturar ca soldat credincios by Ion Stanomir () [Corola-journal/Imaginative/13844_a_15169]