2,501 matches
-
Paume, într-o dimineață de primăvară a anului 1921. Vederea din Delft, în oglinda lui Vermeer, face să defileze în câteva secunde, sub pleoapele blândului cantor cu părul cărunt, întreaga-i viață, zădărnicia muncii lui personale și, dincolo de asta, poate, patetica incapacitate a cuvintelor de a reda un cer, apa, liniștea unui oraș dimineața. "Așa ar fi trebuit să scriu..." În fața acestui camaieu aerian, roz-somon și albastru-ardezie, care-l străfulgeră ca o Judecată de Apoi, are această revelație: literatura lui n-
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Două și numai două direcții sunt posibile în interiorul acestei concepții: vectorul vesel și vectorul trist. Renașterea a cântat Înălțarea; Luminile, părăsirea. Romantismul german urmează mișcarea de temporalizare în maniera sa, punând timpul entropiei în centrul centrului. De aceea Hegel relaționează pateticul formelor cu însăși rațiunea lor de a fi. Nu doar că nu se mai poate reveni la arta simbolică atunci când s-a atins stadiul clasic, la cea clasică atunci când s-a ajuns la romantic, dar nimeni nu mai poate fi
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
plastice) PUBLICITATE (audiovizual) CONTINENT DE ORIGINE ȘI ORAȘ-PUNTE ASIA BIZANȚ (între Antichitate și creștinătate) EUROPA FLORENȚA (între creștinătate și modernitate) AMERICA NEW YORK (între modern și postmodern) MOD DE ACUMULARE PUBLICĂ: tezaur PARTICULARĂ: colecție PRIVATĂ/PUBLICĂ: reproducere AURĂ CARISMATICĂ (anima) PATETICĂ (animus) LUDICĂ (animație) TENDINȚĂ PATOLOGICĂ PARANOIA OBSESIE SCHIZOFRENIE DIRECȚIA PRIVIRII PRIN IMAGINE Viziunea tranzitează MAI MULT DECÂT IMAGINEA Vederea contemplă DOAR IMAGINEA Vizionarea controlează RELAȚII RECIPROCE INTOLERANȚĂ (religioasă) RIVALITATE (personală) CONCURENȚĂ (economică) În era 1, idolul nu este o problemă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
generativ și ierarhic, astfel încât arta nu mai este în artă. Câmpul frumuseților posibile se organizează după linii de forță trasate în laboratoare, departe de ateliere, printr-o dinamică a cărei cheie n-o mai dețin artiștii, ci inginerii. Este ceva patetic în această poetică. Pateticul luptei pentru supraviețuire. Căci, dacă toate artele au dreptul să trăiască (împreună), nu se deduce de aici că toate sunt la fel de vii. Fiecare artă trebuie să facă ceea ce celelalte nu pot face, în această originalitate rezidă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
arta nu mai este în artă. Câmpul frumuseților posibile se organizează după linii de forță trasate în laboratoare, departe de ateliere, printr-o dinamică a cărei cheie n-o mai dețin artiștii, ci inginerii. Este ceva patetic în această poetică. Pateticul luptei pentru supraviețuire. Căci, dacă toate artele au dreptul să trăiască (împreună), nu se deduce de aici că toate sunt la fel de vii. Fiecare artă trebuie să facă ceea ce celelalte nu pot face, în această originalitate rezidă rațiunea ei de a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mai puțin de un minut..." De ce și cui trebuie să i se "predea emisia" într-un minut, misterul acesta nu va fi nicicând dezlegat și cu atât mai bine. Această enigmă dă regulii întreruperii, exclamației sau borborigmelor o aură deopotrivă patetică și fatalistă care transformă gâtuirea vorbitorilor într-un fel de sacrificiu ritual adus unei divinități a tenebrelor cu opriri implacabile: Ora. Există o istorie a cinematografiei, cinematografia este istorie. Ca romanul. Nu există o istorie a televiziunii, fiindcă ea este
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Gazda și toți cei de acolo îl privesc uluiți. Așa va fi sosit în Ftia, cu mulți ani în urmă, Foinix și, mai târziu, Patrocles, însoțit de tatăl său. Doar că aici Homer, poate în chip deliberat, sugerează o inversiune patetică: ucigașul este tocmai gazda, cel care vine să-l implore este tocmai victima. Celelalte comparații țin de luptă. Ahile se năpustește asupra dușmanului ca un leu hăituit de săteni, 104 ațâțat, gata să sară, cu gura înspumată, bătându-și coastele
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Gazda și toți cei de acolo îl privesc uluiți. Așa va fi sosit în Ftia, cu mulți ani în urmă, Foinix și, mai târziu, Patrocles, însoțit de tatăl său. Doar că aici Homer, poate în chip deliberat, sugerează o inversiune patetică: ucigașul este tocmai gazda, cel care vine să-l implore este tocmai victima. Celelalte comparații țin de luptă. Ahile se năpustește asupra dușmanului ca un leu hăituit de săteni, ațâțat, gata să sară, cu gura înspumată, bătându-și coastele cu
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
și Gruber ține o cuvântare. Primul vorbitor este Toma Săvescu, din partea corpului profesoral și al doilea este Eduard Gruber din partea tinerilor literați din "Cercul lierar", în cadrul căruia Creangă citise partea a IV-a din Amintiri (Parascan , 199, p. 194). Deosebit de patetic, Gruber spune la adunarea de doliu: "Jalnică adunare, o dureroasă datorie, cea de pe urmă, ne adună azi pe toți în fața mormântului unde în curînd se va odihni pentru vecie Ion Creangă, acest fruntaș al literaturii române. Nemîngîiatul fiu, prietenii și
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
în fața muțeniei și a neclintirii în care el zace, muțenie și neclintire care ne face să ne îngrozim și să ne podidească lacrămile pentru că nu mut și nu neclintit a fost Creangă în viața lui". Chiar dacă vorbitorul s-a dorit patetic, el putea genera, la începutul discursului său funerar, un efect tragi-comic. Nu uită niciun moment studiul cu Beldiceanu și realizează preparative metodologice în acest sens. Talentul scriitorilor Dimitrie Anghel și Ștefan Octavian Iosif ilustrează acest aspect: În casa lui, pe
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
terapeutice sunt sărace iar tehnicile preparării medicamentelor sunt rămase în urmă. Medicina își caută aliați în științele fundamentale și filosofie. Clasicismul traversează aforistic și echilibrat secolul, permanentizând valori apte să devină conținuturi didactice. Grandoarea barocului liniei curbe, al neastâmpărului și pateticului expresiv, vine din Renaștere și înaintând spre centrul Secolului Luminilor, unește trei secole și trei epoci, stimulându-le. EXPANSIUNE ÎN SPAȚIU ȘI CUNOAȘTERE Secolul XVII — e un secol al căutărilor. Ieșirea din inerție este condiția servirii viitorului. Descoperirile geografice continuă
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Unitatea de timp / 93 5.2. Unitatea de loc / 98 6. Estetica purității / 104 6.1. Definiția tradițională a genurilor dramatice / 105 6.2. Forme noi / 107 7. Tragedia ideală / 112 7.1. Scopul său: catharsisul / 112 7.2. Evenimentul patetic / 115 7.3. Un personaj îndepărtat de umanitatea medie / 118 7.4. Relațiile de alianță / 119 7.5. Greșeala tragică / 122 7.6. Refuzul recunoașterii / 125 7.7. Un nou resort tragic: admirația față de virtute / 126 7.8. Părinții Bisericii
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în ceea ce privește ridicolul? Și când asculți într-o reprezentație teatrală sau într-o conversație privată o bufonerie de care te-ai rușina, și când simți o plăcere vie în loc să-i condamni perversitatea, nu ți se întâmplă același lucru ca în emoțiile patetice? Dorinței aceasteia de a stârni râsul, pe care o reprimai, de asemenea, prin rațiune, de teama de a nu trece drept un bufon, îi dai atunci frâu liber și, după ce ai întărit-o astfel, te lași adesea antrenat fără să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Nu ar trebui să confundăm tragic și tragedie. Poate exista foarte bine tragic fără tragedie și tragedie fără tragic. Tragedia este un gen literar condus de legi stricte în care intervin în mod necesar două elemente, cel dramatic și cel patetic. Pateticul se naște din spectacolul suferinței, în timp ce dramatismul rezultă din spectacolul conflictului, din incertitudinea în privința rezolvării lui. Tragicul, manifestare a unor forțe obscure ce apasă asupra condiției umane, nu este legat de un gen literar. Unele romane, cele ale lui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar trebui să confundăm tragic și tragedie. Poate exista foarte bine tragic fără tragedie și tragedie fără tragic. Tragedia este un gen literar condus de legi stricte în care intervin în mod necesar două elemente, cel dramatic și cel patetic. Pateticul se naște din spectacolul suferinței, în timp ce dramatismul rezultă din spectacolul conflictului, din incertitudinea în privința rezolvării lui. Tragicul, manifestare a unor forțe obscure ce apasă asupra condiției umane, nu este legat de un gen literar. Unele romane, cele ale lui Kafka
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Kafka sau ale lui Dostoievski de exemplu, unele opere poetice ca acelea ale lui Rilke, cuprind elemente tragice. Exemplul citat de Aristotel, al omului omorât de statuia lui Mitys, permite lămurirea acestor trei concepte. Un astfel de spectacol este patetic, căci omul este zdrobit, suferă și moare. Dacă omul luptă un moment și dacă se întrevede o licărire de speranță, situația este dramatică. Dacă admitem că moartea sa nu este datorată hazardului, pentru că statuia este a omului pe care l-
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
realizează o epurare a acestui gen de emoții." (cap. 6) Două trăsături esențiale, după cum vedem, caracterizează tragedia noblețea acțiunii și efectele produse de ea asupra spectatorului prin introducerea a două emoții, mila și teama, provocate de spectacolul pathos-ului, sau evenimentului patetic 22. După părerea lui Aristotel, ea este "acțiunea ce cauzează distrugereea sau durerea, de exemplu omorurile înfăptuite pe scenă, marile dureri, rănile și toate lucrurile de acest gen". (cap.11) Mila (eleos) se naște direct din spectacolul evenimentului dureros. Cât
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care vrea să-l lovească, renunță la actul său, după ce hotărâse să-l înfăptuiască. Este cazul lui Hemon, în Antigona lui Sofocle, care îl amenință pe Creon, pentru ca imediat să abandoneze ideea paricidului. Atunci, tragicul nu se poate produce, evenimentul patetic neavând loc. De aceea această configurație este rar exploatată. "Combinația în care, dispus fiind să acționezi în deplină cunoștință de cauză, nu se trece la fapte, este cea mai rea, căci ea trezește repulsia fără să producă tragicul din lipsa
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dar spectatorului i-a fost teamă de ceea ce va fi până la capăt. Tragedia ideală, pentru Aristotel, oferă spectacolul unei schimbări a sorții la sfârșitul unei înfruntări violente dintre personaje, nici complet bune nici complet rele, unite prin relații de alianță. Pateticul este maxim când eroul ignoră pentru un timp identitatea celui împotriva căruia acționează. Oedip Rege, pe care Aristotel o citează de zece ori în Poetica, realizează acest model ideal. O puternică emoție se naște aici din lovitura de teatru care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
corului statutul unui actor, refuzând ca din cântece să fie făcute niște pasaje interpolate. Acordându-i sarcina de a modera pasiunile eroului, el îl consideră drept garantul moralei. Îl mai concepe, de asemenea, ca pe un mod de a accentua pateticul, în măsura în care compătimește nefericirile eroului. "Corul trebuie să aibă rolul unui actor și funcția sa personală. Să nu cânte în antracte nimic care să nu-i fie util subiectului sau să nu-i fie adaptat pe măsură. Lui îi revine misiunea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
precis. Corneille insistă asupra faptului că pe parcursul "Narațiunilor", autorul dramatic nu trebuie niciodată să piardă din vedere starea sufletească a celui care vorbește și a celui care ascultă. "Mai ales, scrie el în Examen la Medeea, în Narațiunile împodobite și patetice, trebuie avută multă atenție în ce ape se scaldă sufletul celui care vorbește și al celui care ascultă și să ne lipsim de acest ornament care nu merge deloc cu o etalare ambițioasă, dacă există cea mai mică aparență că
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o estetică a receptării, ei o definesc prin efectele sale asupra publicului. Toate considerațiile lui Racine, mai apropiat de Aristotel decât Corneille în acest punct ce-l interesează în cel mai înalt grad, se referă la arta de a crea pateticul. El nu abordează niciodată problemele referitoare la regulile de compoziție a tragediei, căci consideră, fără îndoială, că nu mai are nimic de adăugat, Corneille tratând suficient, înaintea lui, despre dramaturgie. În exemplarul său personal al Poeticii, cele mai multe reflecții le notează
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai imaginez că-l văd pe Racine cu cartea în mână, iar noi toți consternați în jurul lui." Iată fără îndoială ce a făcut să se creadă că avea intenția să compună un Oedip." Racine subliniază, comentându-le, momentele cele mai patetice ale tragediilor grecești. Astfel, în exemplarul său din Electra, notează pe marginea episodului în care Oreste, sub o identitate de împrumut, o anunță pe Electra că fratele ei este mort, apoi se face recunoscut de ea: "Vine însuși Oreste, aducând
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui, care, fiind și el înduioșat, este obligat să-și descopere identitatea." Racine constată că în tragediile grecești se află un mare număr de scene inutile din punct de vedere strict al acțiunii, care au drept unic scop să întărească pateticul. "Astfel Sofocle îl folosește aproape pretutindeni, scrie el în Prima Prefață la Britannicus, în 1669. Astfel în Antigona el folosește tot atâtea versuri ca să reprezinte furia lui Hemon și pedeapsirea lui Creon după moartea acestei prințese câte am folosit eu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pedepsirea lui Narcis și la disperarea lui Nero după moartea lui Britannicus." Dacă Racine se arată partizan al simplității acțiunii, spre deosebire de Corneille care preferă tragedia cu acțiune complexă, o face pentru a se conforma modelului antic, deosebit de apt să genereze pateticul. Din acest punct de vedere, Racine se arată deplin satisfăcut de Bérénice, piesă care, de altfel, a primit din partea publicului o primire călduroasă, pentru că, după chiar spusele lui Racine, "a fost onorată cu atât de multe lacrimi". De multă vreme
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]