47,342 matches
-
mângâietoarele tale șoapte! Nu vreau să te mai văd niciodată! Nu în viața asta! O ura. O oră, două, trei. O zi. Apoi, ca un făcut, se întorcea iar la sentimentele cele bune, iubind-o cu patimă. Uite acolo, lângă perete, era locul ei preferat, la masă. Iată și vaza pe care el n-o folosea la nimic, dar căreia îi găsise ea o întrebuințare, ascunzând în interior un pachet de țigări, pentru momentele când rămânea în pană... Clipe dulci, ale
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
din inimă. Cete de colindători își croiesc, timid, pârtii pe ulițele satului. Din fereastra aproape înghețată a casei pierdute printre copaci, Mia privește afară. Și-a lipit nasul pistruiat de geam și ascultă cu atenție ecourile ce răzbat de dincolo de pereți. Mama n-a lăsat-o anul ăsta să meargă și ea cu colinda, căci e zăpadă mare și ger, iar Lucia, surioara ei, e prea mică să țină pasul. Mai întâi s-a bosumflat: a crescut, este destul de mare, are
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
al ierbii. A fost odată ...cum nu va mai fi... FLASH 28 (Different is beautiful) Se vede? Din afară? Sunt convinsă. În fața lumii mă simt, de cele mai multe ori, mai transparentă decât o fereastră proaspăt spălată. E verde. Nu aleargă pe pereți. Ci în gândurile mele. Pare puțin zălud. Împiedicat. Dar e frumos. Și blând. Pentru că de multe ori îmi aleargă și prin inimă. Nu e nebun. Eu știu că dacă doar întind mâna și îi mângâi coama mă ascultă. Mă privește
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
inundă gândurile. În fața mea ...un străin. L-am oprit. Cu un zâmbet. Astăzi cui i-ai zâmbit, l-am întrebat. M-a privit. Mirat și confuz. Și a plecat mai departe, bombănind. „Asta visează, cu ochii deschiși, cai verzi pe pereți.” Da... E un cal verde. Frumos. Și blând. Nu aleargă pe pereți. Ci în gândurile mele. Nu vreau să-l ucid! Nu pot. P.S. Daca n-ați înțeles Calul Verde e doar un gând ce nu-mi dă pace. Și
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Astăzi cui i-ai zâmbit, l-am întrebat. M-a privit. Mirat și confuz. Și a plecat mai departe, bombănind. „Asta visează, cu ochii deschiși, cai verzi pe pereți.” Da... E un cal verde. Frumos. Și blând. Nu aleargă pe pereți. Ci în gândurile mele. Nu vreau să-l ucid! Nu pot. P.S. Daca n-ați înțeles Calul Verde e doar un gând ce nu-mi dă pace. Și o speranță: că lumea ar putea fi... Altfel. FLASH 29 (Mărțișorul) Nu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
în luptă. Este lupta pentru interiorizare a unui poet care înclină spre excentricități. Și, în egală măsură, este obstinația de a rămâne excentric, adică vizibil, viu, când nevoia de interiorizare devine confundabilă cu instinctul de conservare. Gesturile se amplifică între "pereți de oglinzi" și nu rareori poetul acordă o mai mare importanță imaginii (studiate și ajustate) din oglindă decât trăirilor interioare: Am o casă Numai oglinzi. În ea mă închid Ca un fermecat Și mor mereu, repetat În glaciale oglinzi Reflectat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
caută un alt făgaș. Dramatică este mișcarea de interiorizare pe care se străduiește să o realizeze "actorul". Prea mult fast, prea multă strălucire în afară îl sperie. Spectacolul suprem al vieții lui este un spectacol interior, care se desfășoară între pereți de oglinzi interioare. Mișcarea de interiorizare ajunge să însemne o mișcare de închidere în sine, care îl costă scump pe "Comedianț". Această interioritate nu este o dimensiune preexistentă, relevabilă prin de-terminări ontologice, ci ea devine posibilă numai ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
sau ursuz sau gânditor. Se pierde în spațiu: Rogu-te politicos, nu sta în picioare, Suntem în lunca Trântorilor, a Marilor Leneși. (Un domn bine) În acest moment poezia încearcă să-și cucerească o dimensiune proprie: Și am spart sticlosul perete, Acea dimensiune care mă fascina. (Muzeul) Numai astfel dispare posibilitatea de a vedea prea mult ori de a se vedea într-o multiplicitate devastatoare. Nevoia de a crea un spațiu autonom este la fel de acută și în proză: Singur, blocat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Râsul tăcut) Arătam că în prozele lui Emil Botta se pot decupa aceleași "scheme poetice ale vieții lăuntrice" pe care le descoperim și în versuri. Principiul de recuperare este cel al bumerangului. Spațiile închizându-se, liniile ricoșează la întâlnirea cu pereții duri și aspri, transformându-se în sinuozități disperante. Poetul este un însetat de simetrie: În singurătate oricine organizează excursii spre zonele și ficțiunile care-l solicită. Unii ajung acolo unde și-au propus. Cum îi invidiez pe semenii aceștia, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
buzele de geamul mat: "Vrei să știi motivul, adevărata cauză pentru care s-a sinucis Lore?" "Nu vreau", se salvează bufonul. (Liniștiți și neliniștiți) Iată, deci, rolul fundamental al bufonului, al paiaței: acela de a salva iluzia. "Geamul mat" este peretele despărțitor care se află cu necesitate între lume și spațiul de joc, între adevăr și iluzie. Faptul că frontiera este, evident, casantă, ilustrează insecuritatea umanului în prezența inumanului, insecuritatea realului față de convenția lui devoratoare. O cheie a teatralității lui Emil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
este o prezență absolută. Se știe, doar, poezia este "fiica memoriei"39 și mama vitregă a viitorului. Cum să ne împăcăm cu puterea deformatoare a oglinzii, a amintirii? Iată ce povestește Ileana Mălăncioiu, dintr-o vizită făcută poetului: Pe un perete exista o oglindă ciobită, deasupra căreia era atârnat un petic dintr-o maramă veche. Aveam sentimentul că oglin-da aceea nu este ca toate oglinzile și ne-am apropiat să ne privim în ea. Într-adevăr, chipurile noastre nu s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
neliniștiți) Aici, deschiderea, translația este realizată de "acel nefericit cap" care uzurpează geometria. O explozie gălăgioasă, lăudăroasă, care a intimidat cu pălăvrăgeala ei copacii. (Hop-la!) Oglinda este, am văzut, o lume a tăcerii. Fereastra presupune gălăgie, sărbătoare, carnaval. Și, în peretele alb, vedeam fereastra, spărgătoarea geometriei. (Terra incognita) Fereastra este o ieșire din oglindă, o deschidere spre lumea cu adevărat sensibilă, o recuperare, regăsire, o trecere spre uman și suprauman (în timp ce oglinda coboară în infra-uman). Fereastra este un drum spre singular
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
aspațialității: Noapte, unde sunt punctele cardinale? (Pe fluviul haos) Ala, bala, portocala, Doamne, unde ți-s tunetele, unde chimvalele, Unde cele patru puncte, cardinalele? (Pact) Disperarea cucerește noi spații, prin violență: Claruri de lună, cu târnăcop, cu berbec, am spart pereții și mult s-au muncit spărgătorii. Muream de tristețe, pieream în cenușă... (Monos) Aceste spații sunt ale exhibiției, ale lamentării: Zi și noapte mă lamentez, singur, singur ca un huhurez. Clipele trec pe lângă mine ca furtuna printre ruine. (Gravitațiuni) Vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
presupune, aici, o eminesciană pierdere "pe malul apei", o că-dere în singurătatea dragostei, abisală. Mișcarea retractilă, de cucerire a interiorității, înseamnă devenire. Mișcarea în afară înseamnă pierdere. Devenirea semnifică mythos-ul, pierderea duce la mimesis. În afară poetul se rătăcește printre "pereți de oglinzi", ajungând să imite propriile gesturi, propriile grimase și posturi. Înăuntru se petrece o deznădăjduită căutare de sine și, specific scrierilor lui Botta, o pervertire a ideii de interioritate. Universul liric, abstractizat până la autodistrugere, își găsește în limbaj singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
mergea la biserică, dar s-a văzut că era cu gândul la Maica Domnului și cu mâna în buzunarul omului. Nici Gheorghe al lui nu e mai breaz în privința pământului, că a bătut-o pe soră-sa cu capul de pereți de l-a înroșit, pentru a-i lua pământul, forțat, din Rotonda. Dacă nu răcnea nevastă sa pe afară, o omora, bătând-o de pereți. Beraru Era un bărbat scurt și gras, dar nu avea burtă, era de culoare măslinie
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
e mai breaz în privința pământului, că a bătut-o pe soră-sa cu capul de pereți de l-a înroșit, pentru a-i lua pământul, forțat, din Rotonda. Dacă nu răcnea nevastă sa pe afară, o omora, bătând-o de pereți. Beraru Era un bărbat scurt și gras, dar nu avea burtă, era de culoare măslinie și fuma de scotea un fum negru și gros, ca o locomotivă cu cărbuni. Purta pantaloni largi și un sacou cu doi nasturi. Cămașă albă
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
După câteva săptămâni Zavastia a amuțit și făcea doar semne și arăta cu mâna către sobă încercând să explice că cineva sau ceva a ieșit din spatele sobei și a bătut-o cu capul de tocul ușii, mai apoi de toți pereții. Oamenii, cuprinși de groază, au mers la biserică și l-au rugat pe preot să facă slujbă de dezlegare și să meargă la casa ei să citească „Moliftele Sfântului Vasile”. Au plătit oamenii slujbele făcute de preotul din sat, dar
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
neliniștită ca sufletele lor sfioase, tescuite în cercuri uriașe, ostenite-n veșnicie. Când voi muri și eu cine-l mai caută, cine-l mai știe? 2. Amintiri închipuite Antiques shop scria pe o vitrină colorată și încărcată cu lumini. Între pereții ei, plini de scântei, era așezată lumea mea. Alunec printre obiectele grele de suveniruri, mă ispitesc desprinse din iubiri și suferințe ale unor ființe ce nu le-am cunoscut. Vin din schimbarea unghiurilor, ce râvnesc la trăirea vieții în aventura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
trec prin cristale de soare. Coboară tot mai aproape de podeaua pe care calc cuminte, umbrele cad în cuvinte spuse în taină; toți purtăm aceeași haină, cea a timpului verde, când ora e mare ca un ecou ce se sparge de peretele surd, găoace de ou. Doar eu privesc în adâncul timpului răsfrânt în oglinzi. Aș vrea să cuprinzi imaginile de mercur vinovat, ce se clatină în lumea aburită de platină. Străină și rece trece prin lumea de sus, peste fire, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
știa cum să mă apere de nostalgie, de durere și de frustrare! Știa să mă ducă în lumea ei veselă și fără griji; cât soare aducea viața ei de vis! Un întreg paradis cobora: stea lângă stea acopereau tavanul și peretele din dreapta mea. Am jelit plecarea ei în necunoscut. Cântecul mut se auzea într-un mare concert cu viori, cu flautul fermecat, cu pianul orgolios înălțând la cer spaimele noastre de azi și de ieri? 3. Viața ca reprezentare. Vecinii au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
stea, cu icoanele lacrimilor se îngemăna. În rest, ca la teatru: cu vulturi și râme-n iarbă, cu jocuri de săgeți și de cuvinte spuse de mire; cu salturi și voci amatoare de bătrâni erau cântece străine-n rostire. Încerc pereții camerei cu tapetul de mătase violet, afrodisiac înflăcărat, ca părul viu, șerpuind peste perna de puf. Eroare, pereții s-au măcinat; am ascultat cum vâjâie la colțuri dezordinea vântului, sau respirația mea cu obrazul ciupit de vărsat, destramă zbârcit, cenușiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
jocuri de săgeți și de cuvinte spuse de mire; cu salturi și voci amatoare de bătrâni erau cântece străine-n rostire. Încerc pereții camerei cu tapetul de mătase violet, afrodisiac înflăcărat, ca părul viu, șerpuind peste perna de puf. Eroare, pereții s-au măcinat; am ascultat cum vâjâie la colțuri dezordinea vântului, sau respirația mea cu obrazul ciupit de vărsat, destramă zbârcit, cenușiu brâul care a fost cândva colorat și viu. Spori microscopici dansează pe zid, un miros de alge îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
vântului, sau respirația mea cu obrazul ciupit de vărsat, destramă zbârcit, cenușiu brâul care a fost cândva colorat și viu. Spori microscopici dansează pe zid, un miros de alge îmi atinge fața când dorm; un vrăjitor lărgește vârstele tăiate-n pereți, se joacă cu-ndoiala în miros jilav și ascuțit de cloroform. * * * Lui Sabin Opreanu, poetul Nu putea dormi decât în lumina zilei, îngrozit de noaptea ce acoperă albiile firești ale morții. Bărbatul era înalt, masiv și puternic. Sufletul fiară minunată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
demn, rămas inutil lângă calculator prevestind că mușcata românească a urcat cu mult, peste creste! Celelalte au rămas mici, roase de furnici. Ca praful de zahăr uitat în credențul greu și grav, scârțâind din trupul bolnav. Totul e în declin: pereții au pocnit pe alocuri, ca niște ochii amenințați de deochi. Îmi amintesc că în biserica tatălui meu m-au deochiat, am căzut pe podea și vraja m-a lăsat, când mătușa m-a descântat. Cei optsprezece ani mă insultă. Peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
batem la ușă. 14,59 - doctorul prezent, aparatele pornite deja. Începe investigația... Durează două ore. După o oră S. pleacă. Rămân numai eu cu N. Stau pe un scaun în spatele medicului și privesc când la aparat, când la posterele de pe pereți, unde, involuntar, privirea mea este atrasă ca un magnet de malformația congenitală de cord. Mă forțez să nu mai privesc într-acolo, dar ceva mă obligă să privesc iar și iar. La ora 16 încep consultațiile programate. În fața ușii așteaptă
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]