64,416 matches
-
unuia din cele două mari flagele care au zguduit secolul XX. De unde, polemicile adînc marcate de subiectivismele și experiența de viață a fiecăruia. Pentru unii (întruchipați în roman de un fost procuror emigrat în Franța) Holocaustul, pentru alții (în roman personajul Natalia) - Gulagul, au însemnat nu numai moarte, chinuri trupești și morale, uriașe suferințe și amintiri de nesuportat ale supraviețuitorilor, ci și deformări ale spiritului, remușcări, complexe de culpabilitate (de ce eu sînt în viață și cei dragi mie, nu?), replierea asupra
Coarda care vibrează by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/12132_a_13457]
-
dintre Gulag și Holocaust ca o blasfemie, și în alt fel Natalia, cîndva urmărită și ridicată de acasă de Securitate, victimă a unui viol chiar în sediul acesteia. Ei bine, însăși ideea de a fi pus în gura celor două personaje întrucîtva contradictorii, în ciuda raporturilor amoroase dintre ele, părerile care le defineau personalitatea și traseul existențial mi-a fost reproșată de unii colegi din Israel, care pur și simplu puseseră parțial între paranteze, mai bine zis, trecuseră, ca și cum nici n-ar
Coarda care vibrează by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/12132_a_13457]
-
rînd traumele trecutului, teama neostoită, devenită aproape viscerală, de antisemitism, pe care o bună parte dintre evreii israelieni originari din România nu încetează să-l deplore și să-l "demaște" de-a valma. într-unul din romanele Simonei de Beauvoir personajul principal, confruntat la nesfîrșit cu o imagine a sa monstruoasă în care nu se recunoaște, sfîrșește prin a sparge oglinda detestată, desființînd sursa vie a reflectării. La fel, după părerea mea, a arunca această acuză în fața unor interlocutori români, cînd
Coarda care vibrează by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/12132_a_13457]
-
literari din părți diametral opuse ale lumii. În țară, Sigma va avea o nouă ediție, la o altă editură. Miza romanului? Eu, Eu sînt Domnul și în afară de mine nu este nici un Mîntuitor. Isaia 43.11. De la acest dat biblic, un personaj, Mentorul, se ridică împotriva divizării lui Dumezeu în trei de către Biserică. Tată, Duh și Fiu. Mesajul: discursul evanghelic, după aproape două mii de ani, trebuie rediscutat. Publicul este astăzi cu totul altul. Sintagma literă de evanghelie nu este un argument pentru
Alexandru Ecovoiu "Fiecare personaj are ceva din mine" by Ciprian Macesaru () [Corola-journal/Journalistic/12113_a_13438]
-
Tată, Duh și Fiu. Mesajul: discursul evanghelic, după aproape două mii de ani, trebuie rediscutat. Publicul este astăzi cu totul altul. Sintagma literă de evanghelie nu este un argument pentru a evita o deschidere absolut necesară: nici o dogmă nu este infailibilă. Personajele cărții au atitudini pro și contra, așa cum, de altfel, au și cititorii. C.M.: Literatura dumneavoastră a fost tradusă în străinătate cu real succes. Care vi s-a părut a fi atitudinea editorilor occidentali față de literatura română? A.E. Așa cum scria
Alexandru Ecovoiu "Fiecare personaj are ceva din mine" by Ciprian Macesaru () [Corola-journal/Journalistic/12113_a_13438]
-
Joaquin Garrigos dorește să traducă Sigma... C.M.: Borges declara într-un interviu că suma operelor unui scriitor este imaginea pe care acel scriitor o lasă despre sine. Credeți că literatura pe care o scrieți vă poate defini? A.E.: Fiecare personaj - pozitiv, negativ, are ceva din mine. Sey Mondy spune în Saludos: "Am ajuns la concluzia că este mult mai avantajos să fii cinstit". Un raționament nu o virtute. Cred că mi se potrivește. Unele personaje sînt dezagreabile, poartă ceva din
Alexandru Ecovoiu "Fiecare personaj are ceva din mine" by Ciprian Macesaru () [Corola-journal/Journalistic/12113_a_13438]
-
poate defini? A.E.: Fiecare personaj - pozitiv, negativ, are ceva din mine. Sey Mondy spune în Saludos: "Am ajuns la concluzia că este mult mai avantajos să fii cinstit". Un raționament nu o virtute. Cred că mi se potrivește. Unele personaje sînt dezagreabile, poartă ceva din tenebrele mele. Curajul altora este pornit, cred, din neliniștile pe care le temperez - nu totdeauna - pînă la insesizabil. Alte personaje ucid, poate pentru faptul că eu nu am fost capabil de așa ceva. Și personajele, la
Alexandru Ecovoiu "Fiecare personaj are ceva din mine" by Ciprian Macesaru () [Corola-journal/Journalistic/12113_a_13438]
-
avantajos să fii cinstit". Un raționament nu o virtute. Cred că mi se potrivește. Unele personaje sînt dezagreabile, poartă ceva din tenebrele mele. Curajul altora este pornit, cred, din neliniștile pe care le temperez - nu totdeauna - pînă la insesizabil. Alte personaje ucid, poate pentru faptul că eu nu am fost capabil de așa ceva. Și personajele, la rîndul lor, îmi întorc, rafinată, o parte din substanța pe care le-am dat-o. Un semn, inefabil, al relației speciale dintre noi. Care îmi
Alexandru Ecovoiu "Fiecare personaj are ceva din mine" by Ciprian Macesaru () [Corola-journal/Journalistic/12113_a_13438]
-
Unele personaje sînt dezagreabile, poartă ceva din tenebrele mele. Curajul altora este pornit, cred, din neliniștile pe care le temperez - nu totdeauna - pînă la insesizabil. Alte personaje ucid, poate pentru faptul că eu nu am fost capabil de așa ceva. Și personajele, la rîndul lor, îmi întorc, rafinată, o parte din substanța pe care le-am dat-o. Un semn, inefabil, al relației speciale dintre noi. Care îmi dă siguranță. C.M.: Este Saludos o pledoarie pentru libertatea individuală, pledoarie transpusă în fascinantele
Alexandru Ecovoiu "Fiecare personaj are ceva din mine" by Ciprian Macesaru () [Corola-journal/Journalistic/12113_a_13438]
-
Scumpă este păstrarea... C.M.: Vă recitiți vreodată cărțile? A.E.: Le deschid, uneori, la întîmplare. Pătrund, brusc, în spații pe care, cîndva, eu le-am configurat. Mă simt de-al casei, ceea ce e bine. Alteori, doresc să retrăiesc alături de un personaj o stare anume... Am impresia că eram așteptat... Avem intimitățile noastre... C.M.: Vă adresez acum o întrebare desprinsă parcă din Oracolele liceenilor. Care sînt scriitori dumneavoastră preferați? A.E.: Thomas Mann și Hermann Hesse. Rilke, Kavafis, citesc multă poezie. Quintilian
Alexandru Ecovoiu "Fiecare personaj are ceva din mine" by Ciprian Macesaru () [Corola-journal/Journalistic/12113_a_13438]
-
-i teorie care uneori trebuie pusă în practică. Numai în scris dobîndeam dreapta și egala măsură, relativitatea, luciditatea, ieșirea din tragic... Poate nimic nu este tragic dacă analizezi în perspectiva timpului. Romancierul trebuie să fie egal și drept cu toate personajele, fără simpatii și uri, numai așa poate să rivalizeze cu un demiurg terestru... Dar în viață uneori ne pierdem cumpătul și ori luăm lucrurile prea în serios...ori în glumă, deriziune, "haz de necaz" care toate împreună reprezintă superficialitate, lipsă
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
să vă vorbesc acum. într-o lume a concurenței, competiției și a luptei inegale din jungla socială, să nu știi cît prețuiești și să nu te afirmi "cu orice preț" este un mare defect. în mine sînt două...douăzeci de personaje. Cînd mă așez la masa de lucru, intru în concurență cu Balzac, Dostoievski și Flaubert. Cînd mă ridic de la masă, sînt un om oarecare. Nu este bine! Nu am certitudini, în afara unor coloane de rezistență interioară, totul se află sub
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
este normal? Nebunia este cheia adevărului nostru pentru că prin ea accedem la "eul ascuns" și ne transformăm într-un subiect de conștiință și cunoaștere. în perioada cînd am scris romane îmi puneam deseori întrebarea: Cine vorbește în mine?" "De ce vrea personajul să iau creionul și să scriu ce-mi spune?" " Cînd auzi voici, era de părere Paul Valéry, este primul pas spre schizofrenie". "Schizo" împarți, "phren" spirit; împărțit între autor și personaj. Prin romanele pe care le-am scris, am încercat
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
puneam deseori întrebarea: Cine vorbește în mine?" "De ce vrea personajul să iau creionul și să scriu ce-mi spune?" " Cînd auzi voici, era de părere Paul Valéry, este primul pas spre schizofrenie". "Schizo" împarți, "phren" spirit; împărțit între autor și personaj. Prin romanele pe care le-am scris, am încercat să iau act de propria subiectivitate, dar în special să înțeleg în ce lume m-am născut, am crescut și m-am format: timpul și spațiul istoric. Era o conștiință tragico-istorică
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
de miliarde de lei în direcția amicilor de la RAFO. Cu toată armata de consilieri și strategi de la Cotroceni și din Palatul Victoria, nici Iliescu, nici Năstase n-au putut evita usturătorul eșec. În schimb, sosirea în jurul lui Băsescu a unor personaje precum Andrei Pleșu, Renate Weber și Stolojan s-a simțit instantaneu. Deși exuberanța președintelui a rămas intactă (mulți români au jubilat la imaginea acestuia în chip de Michael Schumacher proiectând jeturile din sticla de șampanie spre spectatori), se simte o
Președinția ca voință și reprezentare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12125_a_13450]
-
pe Traian Băsescu. Acum, i-aș transmite președintelui că e datoria lui morală de a nu-i dezamăgi pe români. Nu cred într-o recădere în scenariul Constantinescu. Să nu uităm că, în acel scenariu, actualul președinte a avut rolul personajului negativ. Un rol care, cu vremea, s-a dovedit a fi fost singurul pozitiv. Oricât s-a mers pe ideea "scandalagiului" Băsescu, și pe vremea lui Constantinescu, și pe aceea a lui Năstase, dezinformarea n-a ținut. În clipa de
Președinția ca voință și reprezentare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12125_a_13450]
-
nici o intersectare între cele două lumi și două stiluri, radical diferite. Tocmai în aceasta consta plăcerea alternanței de lectură: în scurtcircuitarea a două modalități narative și a două viziuni incongruente. M-am gândit că ar fi interesant să adresez experimental personajelor lui Mihail Sadoveanu întrebarea din titlul cărții lui Mircea Cărtărescu. Înainte de a răspunde, trebuie să spun câteva cuvinte despre antologia publicată de Editura Polirom, Ochi de urs și alte povestiri. Tânărul critic Marius Chivu, din cea mai recentă serie de
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
și cu altă atmosferă decât cele ale vremii noastre. Iar proza sadoveniană oferă ocazia de a ne instala într-o ficțiune compensatorie, într-o lume cu altfel de relații umane. Să luăm spre cercetare, așa cum am promis, modul cum iubesc personajele sadoveniene. Detaliile, la care nu mă pot opri aici decât puțin, au savoarea lor. Nu pot evita în comentariu alunecarea în frivolitate, de care Sadoveanu e aproape întotdeauna străin. În Hanul Boului, boierul Dumitrașcu povestește cum s-a rătăcit la
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
au dispărut. Alții n-au depășit pragul promisiunilor. Pe vremea cînd Laurențiu publica aceste comentarii în revistă, fotografiam rapid textul, pentru a ajunge la judecata de valoare. Acum le-am recitit fără grabă, ca pe niște povestiri cu un singur personaj pe tema misterioasă a eternului început. Din întregul lor se croiește o lume, cu oameni care au rămas tineri, într-o miraculoasă insulă a timpului al cărei proprietar și-a găsit, sînt sigur, locul într-un rai al jucătorilor sentimentali
Povestirile lui Laurențiu Ulici by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12146_a_13471]
-
cântăreața Dorothy (Isabella Rossellini), i-a răpit copilul și i-a ucis soțul (posesorul urechii găsite de Jeffrey). Până la urmă, Frank e ucis, Dorothy își recapătă fiul, Jeffrey și Sandy rămân împreună, deși el avusese o aventură cu Dorothy. Toate personajele acestui film, cu excepția lui Jeffrey, se împart în două categorii: cele ireal de normale (Sandy, tatăl ei, familia protagonistului) și cele ireal de disfuncționale (Frank și acoliții săi, Dorothy). Prima categorie e de o artificialitate excesivă, de la casele stas în
Fetișul lui David Lynch by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12140_a_13465]
-
cu excepția lui Jeffrey, se împart în două categorii: cele ireal de normale (Sandy, tatăl ei, familia protagonistului) și cele ireal de disfuncționale (Frank și acoliții săi, Dorothy). Prima categorie e de o artificialitate excesivă, de la casele stas în care locuiesc personajele până la clișeele pe care le debitează. A doua e una extrem de vie și de mobilă, dar suprarealist de perversă. Nici una dintre aceste două lumi nu e realistă. Iar relațiile dintre personaje fac ca lungmetrajul să fie o deconstrucție a familiei
Fetișul lui David Lynch by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12140_a_13465]
-
o artificialitate excesivă, de la casele stas în care locuiesc personajele până la clișeele pe care le debitează. A doua e una extrem de vie și de mobilă, dar suprarealist de perversă. Nici una dintre aceste două lumi nu e realistă. Iar relațiile dintre personaje fac ca lungmetrajul să fie o deconstrucție a familiei tradiționale și a ierarhiei de putere pe care o presupune. Pentru a atinge acest scop, regizorul utilizează ingredientele melodramei, pentru că acesta e genul care se concentrează asupra familiei și valorilor morale
Fetișul lui David Lynch by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12140_a_13465]
-
familias în lipsa tatălui său, aflat în spital, și cea a lui Dorothy, separată prin forță de soțul și fiul ei. Sfârșitul redă bucuria celor două familii care s-au regăsit și potențiala formare a unei a treia familii - Jeffrey + Sandy. Personajul negativ e cel căruia îi lipsește o familie și cel care încearcă să obțină una prin uzurpare. Din acest miez melodramatic se dezvoltă relații patologice. Feministele afirmă că, într-un context patriarhal, femeile nu pot să combine dorința și datoriile
Fetișul lui David Lynch by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12140_a_13465]
-
când se culcă cu Jeffrey, îi cere s-o lovească. Dorothy nu e atât o femme fatale cât o femme auto- fatale, iar protagonistul observă propensitatea ei de a se distruge (" Cred că vrea să moară" spune Jeffrey despre ea). Personaje feminine masochiste s-au mai văzut, dar Dorothy face din ea însăși o mascaradă a feminității. Se oferă pe ea însăși ca un spectacol, și, în același timp, subliniază artificialitatea acestui spectacol. De aceea, masochismul ei e subversiv și nu
Fetișul lui David Lynch by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12140_a_13465]
-
spectacol, și, în același timp, subliniază artificialitatea acestui spectacol. De aceea, masochismul ei e subversiv și nu încurajează vreo identificare cu spectatoarele. Și jocul ei expresionist, inegal, cu gesturi bruște și schimbări dese ale timbrului vocii, sugerează labilitatea psihică a personajului. Dar finalul filmului confirmă ipoteza feministă: Dorothy renunță la statutul ei de obiect al dorinței (și, implicit, la toți bărbații care o doreau) pentru a redeveni doar mamă. Ceea ce e interesant este că abia la sfârșitul lungmetrajului mama și fiul
Fetișul lui David Lynch by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12140_a_13465]