8,421 matches
-
oară, inscripția: Columbia. Made în England. Vita-tonal. Grafonola. Da, Invitație la vals de Weber, exact asta voiam. Mai încolo, o gavotă de Lulli. Și mai încolo, Sonata pentru clarinet și pian de Brahms. Poate și Concertul pentru două viori și pian de Bach. Sau Andante cu variațiuni în si bemol de Robert Schumann. Ascult mai bine muzică acuma. Pe "clasici", spune G. Călinescu, îi înțelegi la bătrînețe. E un adevăr cu multe carate. Se potrivește și muzicii. Avea de toate tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
la bătrînețe. E un adevăr cu multe carate. Se potrivește și muzicii. Avea de toate tata: rezistență fizică și sufletească pentru studiu continuu. Ambiție. Inteligență afectivă. Bref, talent. Mi-l imaginez cîntînd Invitația... Cu haină albă și cu lavalieră. Pe pian-un buchet de trandafiri albi: "puțin parfum de roze albe, în declin", zumzăie un vers uitat. "Să nu lași tehnica să te obsedeze. S-o stăpînești tu pe ea, nu ea pe tine", l-am auzit spunîndu-i unui elev. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
spunîndu-i unui elev. În '3l-32, organiza o formație de cameră. Făceau turnee la Soroca-Bălți-Orhei; la Chișinău-Tighina-Cetatea Albă. În săli improvizate, uneori la zero grade, dar cu guler tare, "Take Ionescu", și-n frac. Fusese, mai înainte, asistent la Catedra de pian a Conservatorului din Cernăuți. Director, conu' Alecu Zirra. Naveta cu un avion nesigur, de două locuri. Tremura de frig în spatele pilotului. Mi-am amintit de asta dînd peste Arii românești, înregistrarea lui Hristache Popescu. Tata îi acompania discret flautul. Discreția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Ciolan și instrumentiști. Tata a recunoscut că i-a luat mult timp să devină imun la neînțelegeri, la intrigi, la bîrfe. A urmat curba de sacrificiu a lui Iorga, din nefastul '31. Criza de concerte. Dar avea clasa lui de pian special. Conservatorul se numea, pe-atunci, Academia de Muzică și Artă dramatică "G. Enescu". Sofia Teodoreanu, fiica lui Gavril Muzicescu, preda teoria; la clasa de dramă Agatha Bârsescu; la dicție și declamație Mihai Codreanu, care era și (di)rector. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Jora, Antonin Ciolan, Alexandru Zirra, Mircea Bârsan. La Filarmonica din București (dirijor George Georgescu) a cîntat Concertul în do minor de Rahmaninov. Etta, care nu-i era soție încă, l-a ascultat transmis la radio. Concertul în mi minor pentru pian și orchestră de Chopin, interpretat în '40, chiar înainte de cutremur, a fost alt succes. Etta îi era soție. Stătea în primul rînd, îmbrăcată în rochie cu decolteu acoperit de guipure. Pînă să vin eu pe lume s-au mai scurs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
abil. Se confesa cu pauze, luînd din cînd în cînd cîte o boabă de strugure. Țin minte că m-am întrebat cine-o fi învățat-o să scoată sîmburii din gură. Politețea înnăscută nu-i o vorbă goală, deci. La pian învățase să cînte în cercul de muzică de la Casa pionierilor. Era impecabil îmbrăcată în pan-tailleur. Colierul, pe care l-am crezut moștenire de familie, se asorta cu gîtul prelung. "Sînt batjocorită de soartă să-mi placă bijuteriile de familie. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
care, eliberate de povară, țâșneau spre cer ca săgețile albe în beznă. Îngeri care se întorceau acasă până la următoarea naștere. * * * P ovestitorul, aflat în Pleistocen, tocmai fecunda viitoarea gândire a lui Enescu cu ideea izvorului folcloric, cristalizat în Sonata pentru pian în Fa diez Major, Opus 24, nr 1 de peste 13.500 de ani, când avu un simțământ ciudat: îl durea tăcerea. Scrise încet, infinit de încet, de parcă ar fi vrut să guste acea clipă, electrocutat de extaz, ritmul primei fraze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
acordurile finale se înecau în apele impasibile ale Dunării, se auzea monoton bocetul coral. Nu vreau să moară! spuse Mioara, care plutea transfigurată printre măsurile de 12/8 ale horei bătrânești din partea I, Moderato-melancolico a Sonatei a III-a pentru pian și vioară de George Enescu. Dedesubt, Hecuba plângea, corul îi împărtășea durerea în spațiul-oglindă al orașului în care Homer se plimba la braț cu Sofocle admirând viitorul trecut al lui Enescu, înconjurat în prezentul continuu de Andante Sistemo e Misterioso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nu și de dirijor. Violoncelul care închega prin sunetele arcușului lunecos clipele care s-au dus, numai clipele acelea! Șapte viori albastre, sălbatic de frumos înfățișând prin sunete sfârșirea tinereții, timpanul aprobând rar granița dintre vârste, iar la unison, două piane cu coadă la care cânta când dirijorul tânăr, când același dirijor, bătrân, păsările abia prididind să strângă în gâtlejurile lor divinele acorduri pe care urmau să le ofere puilor odată cu gândacii și musculițele. Seara, când trenurile vor fi trecut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
dirijor, bătrân, păsările abia prididind să strângă în gâtlejurile lor divinele acorduri pe care urmau să le ofere puilor odată cu gândacii și musculițele. Seara, când trenurile vor fi trecut și orchestra se va fi destrămat, singurul rămas la unul dintre piane, dirijorul tânăr pe scaunul celuilalt, scheletul lui, iar peisajul era alcătuit dintr-o pânză de șină lucitoare sub lumina proiectoarelor de cale ferată, cu albastrul lor extraterestru luminând chipurile acarilor cu o paloare pe care ți-o dă subteranul, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
aceluiași scop mesianic, în aceeași octavă, pe partitura simfoniei universale, orga de vânt, tuba furtunii, timpanele tunetului, harfa ploilor, violoncelul Pământului, pe coarda cea mai groasă, viola da gamba a greierilor, pe coarda cea mai subțire, zumzetul razelor de Lună, pianul care le măsura legănarea prin alunecare a valului după val, țipătul fotonilor solari aruncați drept confeti din infinit se înșirau unduios, încet, ca un susur de izvor, electrizant de rece, înviorător prin șocul înțelesului din adâncimile limpezi, a tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
bulevardul Karl Marx nr. 99. Doamna Milan, grasă ca o balenă în voaluri albastre și eșarfe bleu, își făcea vânt cu evantaiul răsfoind o partitură. După ce bău ultima gură de ceai, așeză paharul cu picior pe măsuță și deschise clapeta pianului. Câteva acorduri, degete trosnite în aer și Simfonia a V-a în Si Bemol Major de Franz Schubert, prinse viață. Știu despre doamna ceva vag! șopti Mioara. Dar nu-i amintirea mea. Bunicul meu m-a dus în vizită. Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de teamă să nu-i spun surorii mele mai mari. M-am dezlănțuit într-o furie oarbă. „Spuneți-mi, o să vedeți că-mi pot ține gura.” Sătulă de război, mama mi-a șoptit la ureche: „Sora ta va primi un pian de ziua ei.” Am rămas năuc preț de zece secunde și-apoi am strigat: „Julie, o să primești un pian de ziua ta.” Nu știam de ce o făcusem. Secretul țâșnise din gura mea ca un gheizer. Nici nu-ți poți imagina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
o să vedeți că-mi pot ține gura.” Sătulă de război, mama mi-a șoptit la ureche: „Sora ta va primi un pian de ziua ei.” Am rămas năuc preț de zece secunde și-apoi am strigat: „Julie, o să primești un pian de ziua ta.” Nu știam de ce o făcusem. Secretul țâșnise din gura mea ca un gheizer. Nici nu-ți poți imagina cum și-au bătut joc de mine. Părinții și sora mea povesteau întâmplarea asta la toată lumea, murind de râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
bine definit. S-a oprit la Viorița, fata Ochenoaiei, proaspăt Întoarsă din București, ca profesoară de franceză, după ce absolvise cursurile În capitală, locuind toți acei ani, În casa colonelului Argintescu. Casă mare și deschisă, cu majordom, menajere și slugi, cu pian la care concertau artiștii În vogă ai Bucureștiului, lume din marea societate, automobil la scară, falsă noblețe, mofturi, principii, erudiții, filosofie, istorie și bani, abonamente la operă, la teatre și cinematografe selecte, plimbări cu trăsuri luxoase pe bulevard și deseori
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
în fața icoanelor cu martiri de căcat.“ Asemenea fantazări sordide reprezintă o blasfemie nu numai religioasă, ci și estetică. Să tratezi subtila mitologie creștină (care a inspirat mari artiști), cu atâta grosolănie și suficiență este ca și cum ai cânta cu picioarele la pian. Versurile citate nu sunt un accident. În volumul Îngerul vidanjor (ce titlu deocheat, simplist provocator!), apărut în 2006 la Editura Călăuza din Hunedoara, abundă exprimările scabroase, care la început șochează și în cele din urmă plictisesc: „ca în fiecare dimineață
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
frumusețe ca o baclava în sirop. După fiecare pagină citită îți vine să bei câte un pahar de apă. Personajul principal al romanului este o pianistă celebră, cu un nume romanțios, Azaria. Ea arată, bineînțeles, ca o zeiță: „Cântând la pian, Azaria se transfigura. Inspirată, ochii-i străluceau magic, când de sub degetele ei, din clapele atinse de soli cerești picurau cele mai fascinante sunete. Azaria era o frumusețe neverosimilă, era strălucirea artei, subjugarea muzicii, chiar sufletul oferit sub nelumeasca stare de
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Și, fiindcă veni vorba de sufletul omenesc, atunci trebuie să recunoști că acest om are suflet!” ”I l-am simțit Încă de când Îi eram student. Mereu aveam impresia că mă tratează ca pe propriul său fiu”. „Atunci, cântăm la același pian, la două mâini, prietene!” - a apreciat situația gândul de veghe. „În sfârșit, aud și eu o vorbă deșteaptă de la tine, cumetre” - l-a luat la vale Gruia... La plecarea spre casă, profesorul l-a Întrebat pe Gruia: ― Care-i ora
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de priveghi, și așteptau întoarcerea lui Valentin. Stelian schimbă mai întâi câteva vorbe cu Mendelică, fiul mai mare al ceasornicarului, apoi Mișu Leibovici îl conduse către o tânără pereche. Faceți cunoștință, zise ceasornicarul. Fiica mea cea mică, Lia, profesoară de pian la liceul de muzică... și ginerele meu, Eugen... Poate ați auzit de el...Aici vocea ceasornicarului urcă puțin, cu o nedisimulată mândrie. Medic internist la Colțea și asistent la facultatea de medicină... De curând și-a trecut și doctoratul... Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o produse Nichi Stelescu însuși, care, în toiul petrecerii de nuntă, își demonstră multiplele-i talente, compunând ad-hoc lied-uri, canțonete și romanțe și interpretându-le tot el, ca un adevărat om-orchestră, la vioară, la clarinet, la muzicuță și la pian, de se cruciră de mirare rudele miresei. Apropae toți studenții din grupă și din an luară parte la această nuntă de pomină, ținută în orășelul natal al tinerilor casătoriți, care se cunoșteau de pe vremea când erau amândoi elevi de liceu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
amănunt are importanță pentru Dora. Copiii acestui domn Ovidiu, doi băieți de 9 și de 11 ani la data care apare pe scrisoare 1 iunie 1949 merg bine cu școala. Cel mare, Dragoș, are înclinații spre muzică și cântă la pian, pe cel mic, Ciprian, îl pasionează deja istoria. Ovidiu îl întreabă pe fostul lui tovarăș de lagăr dacă nu are ceva cărți de lectură pentru copii, poveștile fraților Grimm sau ale lui Ispirescu, pentru că la ei, acolo, în fund de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Dora își ridică pentru o clipă privirea spre el, poate ghici după expresia chipului său că asta este soluția cea mai bună. "Camera de muzică" este o încăpere spațioasă, spoită în alb. Aproape jumătate din încăpere este ocupată de un pian negru, mare, cu coadă. "Degete de pianist..." Gândul nechemat, sau poate niciodată ieșit din mintea ei, de când degetele lui o mângâiase, ca nici unele până atunci, o tulbură, o tulbură nespus. Patul în care se odihnește probabil câteodată pianistul pare ascetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pentru a proteja somnul unicului musafir din casă. Abia spre zorii târzii ai nopții lungi de iarnă o cuprinde un somn scurt și neodihnitor. În sala de muzică sunt așezate scaune dispuse în formă de potcoavă, cu capetele strânse spre pian. Nu poate să își privească vecinii ; scaunul ei are drept spătar un suport, ca cel de pe masa de operație, care îi fixează capul. O femeie înaltă, suplă, cu plete lungi, arămii, care îi acoperă fața, face o plecăciune și rostește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
suport, ca cel de pe masa de operație, care îi fixează capul. O femeie înaltă, suplă, cu plete lungi, arămii, care îi acoperă fața, face o plecăciune și rostește cu o voce mult prea groasă pentru o femeie : "Concert neterminat pentru pian, compus de un autor necunoscut într-un secol nedeterminat", după care se așează intempestiv pe scaunul rotativ din fața pianului. După câteva clipe de tăcere, pe care orice bun muzician le lasă pentru ca spiritul muzicii să se instaureze printre spectatori, femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
care îi acoperă fața, face o plecăciune și rostește cu o voce mult prea groasă pentru o femeie : "Concert neterminat pentru pian, compus de un autor necunoscut într-un secol nedeterminat", după care se așează intempestiv pe scaunul rotativ din fața pianului. După câteva clipe de tăcere, pe care orice bun muzician le lasă pentru ca spiritul muzicii să se instaureze printre spectatori, femeia cu părul ca flacăra lovește cu putere clapele pianului care scot niște note discordante. Din degetele ei se preling
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]