52,877 matches
-
a mamei), de violențe (a neștiuților, amenințători, "vecini" xenofobi), de tandrețe bolovănoasă, inexprimabilă (a tatălui), copilul se construiește în funcție de propoziția negatoare: nenăscut, el asociază vorbirea cu nașterea și cu moartea și cu ieșirea în lumină, din mină, a tatălui. Reintegrarea pietrei (pîinii) de tăcere este ținta visată de copil; numai cînd este vorba despre ea discursul își permite viitorul indicativ al proiecțiilor sau condiționalul eliberator; "a se întrupa" devine, astfel, "a se împietri". Așa se încheie primul capitol ("trebuie continuat, cu
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
de cuvinte, niciodată o frază, fără punct final, fără puncte de suspensie, nici exclamare, nici întrebare, nici paranteză deschisă, închisă, nici ghilimele, deschise, închise, ce mai știu eu?... veni-va desigur ziua cînd, grație aluatului cuvintelor, mă voi instala în piatra aceea și voi fi cu adevărat născut"), așa și al doilea ("țin la tăcerea asta în pofida tuturor, grație tuturor, această tăcere care e singurul lucru ce l-am avut în comun, cu riscurile ei, atunci de ce să o dilapidez etimologic
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
are trup nici în oglinzi (scena coșmarescă a oglinzii goale dinaintea ochilor lui revine în narațiune spre a semnala efortul eșuat al eului de a prinde contur), iar absența oricărei mîngîieri materne se adaugă procesului negării trupului: mîinile mamei ating piatra, praful, obiectele inanimate ale casei, ele numără pastilele unei boli de neînvins, dar nu se roagă, nu ating, nu brodează (caietul vechi al mamei - ca ucenică într-un atelier de brodat - devine obiectul jocului, visului, evadării copilului), nu creează nimic
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
uită cu ochii pe dos la mine, ca și cum le-am luat bucățica de la gură, ca și cum le-am pus pistolul în piept, mânându-i spre siberii. Cred că tot ei au pus la cale pe odraslele lor mici să arunce cu piatra în mine chiar în preajma blocului în care locuiesc de aproape douăzeci de ani fără să ating pe cineva cu un cuvânt.” (Lart, 4). Pe aceeași pagină cu interviul, Grigore Vieru mai publică poemul Ascultă „dedicat” «unora care într-un mod
Simbolul mesianic al Mamei. In: Editura Destine Literare () [Corola-journal/Journalistic/82_a_239]
-
nu apese trupu-mi / Suflarea de izvor. / De moarte nu mă tem, / Dar cântă pasărea pe ram / și lunca nu mă știe. («Doină” VRF, 22). Patria-Mamă este pentru eroul liric al lui Grigore Vieru aroma, aurul desfășurării vieții în dienoc (diurnnocturn): Piatra asta e o pâine caldă. Vântul ăsta e un vin domnesc. / și pelinul busuioc sălbatic. // Vine ziua aurindu-mi pâinea. / Vine seara aromindu-mi vinul. Vine mama îndulcindu-mi gândul. («Patria» VRF, 30). Desigur, dacă ești bună sămânță: Dar mai întâi
Simbolul mesianic al Mamei. In: Editura Destine Literare () [Corola-journal/Journalistic/82_a_239]
-
forță lirică: Tăcută / Ești, draga mea mamă, / Tăcută. // Ca mierla / Ce-nhamă, deshamă, / Ca mierla. Ca frunza / Când merge la coasă, / Ca frunza. Ca iarba / Când șade la masă, / Ca iarba. Ca steaua / La moară când duce, / Ca steaua. // Ca piatra / Ce-aminte-și aduce, / Ca piatra. («Tăcerea mamei” VRF, 52). Profunde reverberări de suflet românesc întâlnim și în alte poezii în care apare simbolul mamei: Pe izvor cu val de verde / Suflet sună, gând se vede. Tot ce-i veșnic și frumos
Simbolul mesianic al Mamei. In: Editura Destine Literare () [Corola-journal/Journalistic/82_a_239]
-
draga mea mamă, / Tăcută. // Ca mierla / Ce-nhamă, deshamă, / Ca mierla. Ca frunza / Când merge la coasă, / Ca frunza. Ca iarba / Când șade la masă, / Ca iarba. Ca steaua / La moară când duce, / Ca steaua. // Ca piatra / Ce-aminte-și aduce, / Ca piatra. («Tăcerea mamei” VRF, 52). Profunde reverberări de suflet românesc întâlnim și în alte poezii în care apare simbolul mamei: Pe izvor cu val de verde / Suflet sună, gând se vede. Tot ce-i veșnic și frumos, / Ce-i frumos, e
Simbolul mesianic al Mamei. In: Editura Destine Literare () [Corola-journal/Journalistic/82_a_239]
-
ani, Rodion a vrut să trăiască. E un obicei pe care-l au oamenii și Rodion voia viața, cum o vrea firul de iarbă ori pasărea de cer. Fiul unui popor cu perciuni și cu halat, care trăiește asimilîndu-se rimei, pietrei, omului, moșiei - forță lui s-a lovit necheltuită și multă, ca o muscă, de zidul lumei... Rodion a sucombat. Era matur. Poate că maturitatea lui ar fi putut continua durată. El știa însă că de aci încolo începe decadenta. Insomnia
Iudaismul în eseistica lui Fundoianu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17448_a_18773]
-
de autopierdere. În plus, Steuerman avea să lupte cu personalitatea lui evreiască și cu scrisul lui dureros românesc". Altădată, în gazeta Lumea evreie din februarie 1919, evocă, cu penel de poet, cimitirul evreiesc din Iași. Să reproduc un fragment: "Printre pietre crește iarbă și locul pentru vis e bun. Urci pe cărărui în umedă liniște. Primăvară a spart bășicile cu mirosuri și-și vădește trupul gol, în umerii de crin, în pletele de toporași negri, în buzele de garoafe și în
Iudaismul în eseistica lui Fundoianu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17448_a_18773]
-
polen al romanțelor. Cînd vii din tîrg, si vii din tîrg, desigur (căci oamenii din viile de primprejur nu vizitează niciodată cimitirul), respiri proaspăt sănătatea bălăriilor și-ți cureți plămînul de praful de pe șosea. Te simți atît de bine printre pietre! Conștiința ta uită mecanică cea de fiecare zi și creierul capătă ceva din vagul vegetal al măduvei de copac. Și ai vrea atunci să rămîi alături, cu stîrvul paralel spre celelalte, cetățean obscur de liniște... Și plec pe cărare, ostenit
Iudaismul în eseistica lui Fundoianu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17448_a_18773]
-
aliații, cât și masa (de 46 la suta!) a nehotărâților. Eșuarea proiectului reformist, blocarea să încă înainte de a începe cu adevarat sunt contraperformanțe greu de motivat de către gestionării actuali ai treburilor publice. Lașitatea, incompetență și lăcomia sunt cele trei mari pietre de moară ce atârnă tragic de picioarele Puterii constantinesciene. Radiografia sumara a cedărilor vinovate, minciună perversa menită să ascundă niște caractere găunoase ne-au zvârlit în această fundătura. Ce să mai spui când liderul principalului partid de guvernământ, Ion Diaconescu
Trepãduscheala by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17440_a_18765]
-
ani, ăn condiții grafice deosebite, la Editură Minerva, ăn colecția "Cărți fundamentale ale culturii române"). Revenind la studiul an discuție, nu ne sfiim să afirmăm că acesta reprezintă - ținând cont de locul privilegiat care i se acordă "Istoriei civilizației(...)", socotita piatră de temelie a ăntregului edificiu lovinescian - un demers compensatoriu față de majoritatea lucrărilor de până acum, sărace, ăn genere, la acest capitol. Nouă lectură propusă de Valentina Curticeanu nu numai că umple un gol, dar ne readuce an atenție, prin mijlocirea
E. Lovinescu - un critic mereu actual by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17482_a_18807]
-
paradoxului liric adecvată "logicii ideilor vagi" intuitive, revelatoare prin ambiguitatea lor. Cartea fiind o adevarată "suma" a gândirii lirice a poetului aflat la zenitul creației sale, comparabilă ca importanță cu locul Luceafărului an cadrul poeziei eminesciene, interpretarea ei rămâne mereu "piatră de ăncercare" a oricărei hermeneutici a operei lui Nichita Stănescu. an epoca, 11 elegii postulează ruptură totală și ireversibilă a textului poetic de orice condiționare ideologico-marxistă. Ea proclama, totodată, cu consecințe estetice mult mai productive an devenirea interioară a literaturii
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
în povestire. Comparația este figură de stil cea mai frecventă, poate și pentru că, în chip evident, rămîne cea mai adecvată acestui tip de text unde autorul și cititorul caută reperul, fie geografic, fie pur și simplu de stil: povîrnișurile de piatră ale munților Moriah, Măslinilor și Scopus sînt aidoma "unor odăjdii preoțești", clădirea Knessetului se aseamănă "cu o aerogara", tonurile unui cîntăreț pe strada sînt "că o caterinca dintr-o plumbuita poezie bacoviană", fiordurile norvegiene sînt "împlîntate ca niște hangere în
Voluptatea povestitorului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17535_a_18860]
-
coastele stîncoase ale vestului scandinav", munții, tot acolo, "au o domolire de șaga nordică, povestita la focul unei sobe, într-o noapte polara" etc. Uneori, călătorul, în plină emoție (și asta, mai ales, în Țară Sfîntă), caută metaforă: "Poliedru din piatră, painjeniș de coloane căutînd lumină celesta, căpățina de Golgotă în care sînt înfipte cruci peste cruci, vestmînt de cruciați veniți să slobozească din stăpînirile păgîne împărățiile Domnului, așa se înfățișează Biserică Bunei Vestiri". Puțină subiectivitate în aceste note de călătorie
Voluptatea povestitorului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17535_a_18860]
-
de destinul și capriciul întîmplărilor de-a lungul vremii? Am sentimentul omului bătrîn care umblă pe picioarele și sufletul pe trecut. Mă simt scormonit în mine iar imaginile lui Victor, care m-a adus aici, mă urmărește mereu, ca o piatră grea ce-mi stă pe suflet."). Om cu desăvîrșire simpatic și cuceritor, făcea impresie excelentă în cercurile artistice înalte în care izbutise să pătrundă, fiind mereu invitat la recepții și festivaluri. O cunoaște pe vestită Peggy Guggenheim, factotum în lumea
Din viata lui Harry Brauner by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17537_a_18862]
-
regretă neapartenenta să la elementele cosmice, cosmosul fiind aici asumat nu doar prin simbolurile sale consacrate, ci și printr-o retorica ce vuiește în marile-i goluri, sugerînd neîmplinirea: "De ce m-ai născut din carne cînd aș fi putut/ repeta piatră/ cînd aș fi putut fi copac sau spumă de mare/ și suferința ar fi locuit departe de mine?/ Poate tu ai fi vrut sa ma naști stea/ și iată-mă doar un trist adevăr care umblă prin/ lume/ licurici al
Un supraromantism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17549_a_18874]
-
cîntec și moarte m-ai născut mama/ învesmîntat în viitorul meu de stele căzătoare/ n-am contenit să-mi hrănesc propriul gol/ și să mingii pămîntul de sub pleoape./ De ce m-ai născut de carne, mama/ cînd aș fi putut repeta piatră/ cînd aș fi putut fi copac sau spumă de mare" (Intrarea în miracol). Byron, Shelley, Lermontov își aduc pînă la noi "tînguirea" prin mijlocirea învățăcelului lor contemporan. Un adaos de exactitate în expresia deznădejdii apare în următoarele stihuri problematizant metaforice
Un supraromantism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17549_a_18874]
-
așa că m-am oprit. Locul unde dispăruse femeia era ca un tunel portocaliu. Și deodată s-a auzit o muzică fermecătoare și deasupra gurii tunelului au apărut niște lumini, iradiind în cercuri concentrice, ca undele unui lac după ce arunci o piatră. „Aurora boreală”, am auzit vocea femeii. Și m-am trezit.
Foca albastră. In: Editura Destine Literare by Doru Moțoc () [Corola-journal/Journalistic/82_a_236]
-
cu regizori importanți, de-ar fi să-i amintim doar Vlad Mugur, pe Silviu Purcărete și pe Cătălina Buzoianu. Cu Alexandru Tocilescu s-a întîlnit a teatral - în 1978 și au făcut Nevestele vesele din Winsdor la Teatrul Tineretului din Piatră Neamț. O scrisoare pierdută este o comedie a puterii, cum a definit-o Dan C. Mihăilescu, adusă din 1883 în 1999, la sfîrșit de secol XX. Cu tot ce înseamnă asta. Tocilescu nu a intenționat o deschidere spre universal și
Aria scrisorii pierdute by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17574_a_18899]
-
făcută de Brâncusi, înfățișînd un cap de copil, pe dosul căreia sculptorul a scris cu mîna lui, în franceză: "prima opera în marmora". A notat și data: 1907. De ce să fi mințit artistul, împingînd anul în care începea să lucreze piatră atît de departe de acele 17 ori 40 (dacă nu cumva ar trebui însumate) sculpturi abia astăzi aduse la cunoștința publică, din care majoritatea ar fi în piatră? Nu este nici un răspuns serios la această întrebare. În afară, poate, de
Cazul Brâncusi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17580_a_18905]
-
De ce să fi mințit artistul, împingînd anul în care începea să lucreze piatră atît de departe de acele 17 ori 40 (dacă nu cumva ar trebui însumate) sculpturi abia astăzi aduse la cunoștința publică, din care majoritatea ar fi în piatră? Nu este nici un răspuns serios la această întrebare. În afară, poate, de acela că sculptorul a considerat aceste opere de ucenicie stîngace și neaderente la spiritul creației sale mature. E drept că specialiștii care le-au contemplat în fotografiile tipărite
Cazul Brâncusi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17580_a_18905]
-
-l face colaborator, necedând nici sub tortură, când este arestat, în două rânduri, si cand refuză, adunându-si toate puterile sufletești, să semneze blestematul angajament de informator: "mi s-au încleștat mâinile pe stilou, eram un fel de bloc de piatră incapabil de cel mai mărunt gest. Am spus nu și m-am simțit deodată fericit, liber, plutind deasupra mizeriei în care mă aflam". Presiunilor psihice, șantajului, amenințărilor cu moartea ale aceleiași omniprezențe Securități reciclate, le rezista Matei și după revoluția
Nici învins, nici învingător by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/17583_a_18908]
-
tot trag nădejdea că oamenii se vor dezmetici și măcar de rușinea generațiilor viitoare a din epoca atomică a nu-și vor mai anihila reciproc bucuria de a trăi, numai că se lasă conduși de instinctele străbunilor din epoca de piatră, din caverne, din vremea securilor din silex cioplit. Și fiindcă am acest optimism, deși sînt cu părul alb că neaua, măi trag nădejde că relațiile normalizîndu-se, vom avea iarăși prilejul să ne revedem și să stăm la povești pînă la
Cezar Petrescu, îndrăgostit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17602_a_18927]
-
derîdere. Dintr-un ăHamlet rusă, ăomul ridicolă ajunge un creștin Don Quijote, el îi cere iertare fetei pe care a jignit-o, știind că alți trecători insensibili îl vor jigni pe el - copil nevinovat -, îl vor umili, batjocori și lovi cu pietre. În tristul sau apostolat va răsună însă strigatul dătător de speranță: aNu vreau și nu pot să cred că răul este condiția umană normală!a (...)"14). Nu se poate încheia acest preambul fără a menționa un nume de referință în
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]