KorAP: Find »[drukola/base=pofti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...71 72 73 ...148 >

3,697 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212

decât spiritului cu care-mi vorbea de o oră, scuza mea fiind că sunt bărbat, dar rostise această concluzie ca și cum ar fi spus că sunt bădăran. Deodată, peste câteva zile, veni cu adevărat, și înainte de a fi putut fi amabil poftind-o să stea în fotoliu, cum intenționam, ea se așeză neinvitată, cu dezinvoltură familiară, ca un vechi al casei, râzând, uitându-și prezența ireală de câteva zile înainte. Nu era o deosebire prea mare între cea de atunci și cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
să-i pot spune, la ea, la prezența ei aici cu câteva zile înainte, la conversațiile avute, apoi încâlcirile și deslușirile minții mele, ca un somn pe iarba grasă a primăverii ce urma să vină. Acum, chiar vrui s-o poftesc alături pe iarbă, ca-n serbările câmpenești, dar gândii c-ar fi refuzat, interpretând intenția mea ca pe o necuviință, și s-ar mai fi gândit și la faptul că avea să-și șifoneze rochia nouă, cu multe pliuri, anume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
casei, acum când primăvara se afla în toiul împlinirii ei, se opri în fața lui - a Timpului - cât să se oglindească în apele-i adânci și limpezi, căci el avea ochii de o deschidere nefirească în care te puteai răsfrânge cât pofteai; ea se privi doar câteva secunde, aranjându-și părul prins deasupra capului: se bucură că-și păstra tinerețea, neatinsă încă de adierea marii câmpii, uitând în clipa aceea că trecuse abia un an de când se măritase, că era firesc să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
urmă din iarnă. Avocatul bătu la ușă, o femeie de statură mijlocie, puțin grasă, ne deschise, intrarăm în antreul dreptunghiular, cu un scaun și un bufet, iar pe dușumea un covor oarecare, se vedea: „casă de oameni săraci”, apoi furăm poftiți - deschise ușa aceeași femeie - în odaia din stângă. Era o cameră luminoasă, soarele pătrundea prin două ferestre cu lemnul scrijelat, vopseaua - în parte căzută. În dreptul ușii un pat de alamă, obișnuit la vremea aceea. În pat, sub o cuvertură roșie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
deschis aceeași doamnă, purta acum un capot maro cu desene în locul rochiei cu care ne întâmpinase dimineața, probabil cea mai elegantă ce o avea. - Sărut mâna, vorbii. - Domnul judecător! făcu mirată. - Aș dori să stau de vorbă cu doamna Perussi. - Poftiți, dar doarme, nu s-a simțit bine. - Atunci... cu dumneavoastră, îndrăznii, salvând clipa. - Cu plăcere, poftiți înăuntru. Merserăm împreună, intrarăm în același antreu, apoi, prin ușa din fața dormitorului în care fusesem dimineața, în sufrageria cu o masă ovală maro-închis, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
ora aceea nu chiar matinală, contrar obiceiului lor, nu ar fi putut gândi nimic nefiresc. Nu-i văzusem până atunci niciodată. Păreau a-mi cunoaște - ceea ce m-a surprins - așezarea mobilierului celor două camere, poate mi se părea. M-au poftit să mă îmbrac în timp ce luară loc, nepoftiți, pe scaunele din hol, ca și cum îmi erau vechi prietenii - obișnuință a puterii, îmi spusei. Erau tineri, plăcuți la înfățișare, nimic n-ar fi trădat adevărata lor ocupație.” „V-am spus, domnule președinte, reluai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
deveni prezent - cum să spun? - printr-o improprietate a verbelor întrebuințate, născută din obsesia tinereții răpite, care-și cere dreptul la viață acum, abia acum, în spațiul tardiv al narațiunii” Îl văd ridicându-se: - „Când am ajuns acolo, am fost «poftit» (acesta e cuvântul), ca un musafir, într-o încăpere cu mobilă simplă dar cu o oarecare eleganță, o preocupare pentru estetică ai fi spus, ceea ce m-a mirat. Până acolo însă, am străbătut niște culoare, totul curat. Poftit în birou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
am fost «poftit» (acesta e cuvântul), ca un musafir, într-o încăpere cu mobilă simplă dar cu o oarecare eleganță, o preocupare pentru estetică ai fi spus, ceea ce m-a mirat. Până acolo însă, am străbătut niște culoare, totul curat. Poftit în birou, fui întâmpinat de șeful acelei instituții, așa mi se spuse, stătea în picioare, fie întâmplător, fie pentru a crea o ambiguitate de politețe, după care se așeză pe scaunul fotoliu, făcându-mi semn să iau loc pe cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Adu-ți aminte de Terturian... Ei spun că asta e revoluție și încă „permanentă”. Închipuie-ți o revoluție care nu se mai termină niciodată. Unde-ai văzut o societate întemeiată pe cutremure? Trecu în dreapta mea, lângă fereastra dinspre curte; îl poftii să se așeze pe scaunul de lângă el, dar refuză printr-un gest al mâinii drepte și rămase în picioare ca întotdeauna. Își reluă perorarea. Vorbea înfierbântat, gesticula. Uitase că era miezul nopții, eu de asemeni. - Uit, totdeauna, când vorbești, timpii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
acest mesaj, din uitare sau alte motive, nu-l invitase în apartamentul ei; era - în ce-o privea și pe ea - o zăpăceală de moment, altă explicație nu se afla, căci el rosti cu un zâmbet ce păru amabil: - Să poftească, o aștept cu plăcere! „Ce bine e să ai de a face cu oameni civilizați”, își spuse proprietăreasa și plecă încântată. După vreun sfert de oră, profesoara rosti, prefăcându-se a fi uitat: - Aaa! Trebuia să mă duc la domnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
râzând, că el nu putu desluși decât o amețeală din care tot ea îl dezmetici: - Ce vă uitați așa la mine? Am venit și eu în vizită... N-am voie? După aceea intră în camera de la față, deși el o poftise pe fotoliul din hol unde-și avea biroul, iar ea refuzase cu un gest familiar, ca de „om al casei” și se instala în primul fotoliu; de lângă fereastră, el, puțin stânjenit de infirmitatea profesională în care se simți surprins, debută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Pavel, care-și făcuse siesta, bătu la ușa apartamentului meu, era înveselit, - părea numai, în realitate era trist, o nostalgie stârnea țărmurile ființei lui. Spuse: - Ia ghiciți de la cine am scrisoare. Să v-o citesc, aveți complimente. Ghiciți! - și mă pofti la o cafea în bucătăria lui încălzită de soba cu plită de tuci. Coborârăm treptele de la intrare și ne duserăm la el. Luați loc, luați loc, continuă de cum deschise ușa. Ne așezarăm în fotoliile de răchită aduse special, - bucătăria era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
respect, pentru că e conștientă că nu i se poate cere să condamne în orice situație, adică să fabrice infractori. - Sunt abia la început, aveți răbdare, rosti cu o voce pândită de silă, mai târziu va fi altfel, veți vedea...Mă pofti apoi să mă așez în fotoliul de lângă fereastră. - Nu cred, spusei. - N-are importantă ce credeți, important e că așa va fi. Nu trebuie să fii ticălos pentru a executa un asemenea ordin, e suficient să fii temător. La timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
decât se voise, - și, înaintând câțiva pași pe cimentul curții, se aplecă ceremonios și le sărută mâinile, încântat de impresia bună pe care era sigur că o făcuse. - Doamnă, rosti, și dumneavoastră, domnișoară, fiți binevenite în casa noastră. Și fură poftite înăuntru. Doamna Pavel văzându-se în pericolul de a fi trecută pe planul doi, de prezența masivă și guturală a soțului care captase - era convinsă - atenția noilor venite, trecu înaintea lor, apoi luând-o de braț pe Ana, o conduse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
timp, domnule Davidsohn!” Parcă îl vedeam zâmbind. 8. Două luni mai târziu, moștenitoarea casei Perussi, pe care n-o mai văzusem de mult, veni la mine, de data asta acasă, nu la tribunal, ca altă dată. O primii și o poftii pe fotoliul de lângă fereastră. Se așeză, la început își ținu mâinile pe genunchi, amintind timidități, neîndemânări de elevă, nepotrivite anilor ei. Se vedea clar că vizita o stânjenea, dar după puțin timp intră în normal, recăpătându-și libertatea gesticulației și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
tinerii erau cei mai mulți la oraș, sau în comuna învecinată, angajați la stația de mașini și tractoare. Când soarele se urcă de-o palmă, ne întoarserăm; antreul era plin de oameni, iar soțul Anei, acum rămas singurul bărbat al casei, mă pofti înăuntru să mănânc ceva. Intrai împreună cu Lung și cea care ne servi fu Ana. Fiica ei, aflată la doi pași de noi, se apropie și mi se adresă cu voce înceată: - Ați văzut ce-i viața, domnule judecător? Întrebarea nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
decât copitele cailor pe drumul larg de țară. 2. La scurt timp după întoarcerea mea de la țară, într-o dimineață, o doamnă în jur de patruzeci de ani, îmbrăcată în doliu, bătu la ușa biroului meu, la tribunal, deschise, o poftii înăuntru, vorbi: - Mă iertați domnule judecător, sunteți domnul... (îmi rosti numele). Eu confirmai, după care ea continuă: Sunt nepoata doamnei Iulia Valșar. V-am cunoscut de mult, dar nu mă rețineți - n-aveți cum, era multă lume - în casa fostei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Știu ce vrei să spui, dar asta e altceva: e relația formală, de suprafață a înecaților, oxigenul necesar supraviețuirii. Trecu în dreptul oglinzii, imaginea i se dublă, dar la câteva secunde făcu doi pași spre fereastră, întinse mâna dreaptă și mă pofti să privesc afară. - Vezi femeia aceea care trece cu copilul de mână? Nici nu știe cât de nenorocită este. Vine de la policlinica din colț, e bolnavă; târăște copilul cu ea pentru că nu are cu cine să îl lase acasă, i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

pe ceafă și trecu pragul rateșului. Înlăuntru, pătrunseseră umbrele înserării. Crâșmarul sta după tejghea așteptându-și mușteriul, cu gura întinsă până la urechi într-un zâmbet foarte prietinos. —Bună sara! zise călătorul. —Mulțămim dumilorvoastră! răspunse crâșmarul, zâmbind mai tare; ce-ți poftește inima? — Apoi... deocamdată, toarnă un pahar de vin... da’ bun... știi... — Se poate, cum nu: chiar azi am început un poloboc... Avem și pastramă bună... Poftim vinul. Dacă poftești pâne, brânză... Străinul era ostenit tare. Vorbi încet: —Să sorb întâi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
zise călătorul. —Mulțămim dumilorvoastră! răspunse crâșmarul, zâmbind mai tare; ce-ți poftește inima? — Apoi... deocamdată, toarnă un pahar de vin... da’ bun... știi... — Se poate, cum nu: chiar azi am început un poloboc... Avem și pastramă bună... Poftim vinul. Dacă poftești pâne, brânză... Străinul era ostenit tare. Vorbi încet: —Să sorb întâi paharul acesta... Luă paharul, îl privi în zare, scuipă într-o parte cu înfățișare foarte trudită, apoi duse băutura la gură. —Bielșug să deie Domnul și sănătate! — Dă, Doamne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
un colț și l-a auzit spunând: —Vă rog să nu vă supărați... am fost trimes aici în gazdă... Meer Avramovici s-a ridicat de la masa lui și a dat mâna ofițerului. Ernestina a zâmbit cu prietinie și l-a poftit în salon. Ș-acolo au aprins lampa cea mare și au început să stea de vorbă. Și a intrat și domnișoara Beti și a dat mâna cu ofițerul, și s-a pus și ea pe scaun și a început a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
prin lumea asta. Măi Niță, eu tot am să beau cu tine o ceașcă de rachiu... Măi, da’ tu tot ai s-asculți de mine, că tu ești mai tânăr și eu îs cărunt. — Bine, bădică, a fi cum îi pofti... răspunse Lepădatu luând ceașca pe care i-o întindea Faliboga. Sandu Faliboga se cinchi lângă foc și-și răsuci o țigară, apoi o aprinse și se sculă repede. Apoi eu mai trag o raită până în Valea Lupului și pe urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
o zi de vară în satul unde era el județ ș-am poposit în ograda lui împrejmuită cu gard de nuiele. A vârât caiila adăpost într-un grajd lipit cu vălătuci, văruit și stropitcu albastru, și pe mine m-a poftit la odihnă, pe prispa largă. Era un român voinic, cu plete lungi, cu mustața căruntă și cu ochii îngropați sub tufele sprâncenelor. Umbla numai puțintel într-o parte: avea un ușor beteșug la un picior. M-a cinstit foarte prietinos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
oară și cucoana Aglaie. Ș-a făcut un fel de sfat furtunos între cucoană și boier, după care s-a înfățișat Alexa Grecu ș-a cerut-o de nevastă pe Cristina. Bucuroși i-au dat-o boierii îndată, ba au poftit să fie și nuni... Alexa era un om mai de soi; era și mai în vârstă; de aceea fata lui Jipa niciodată nu îndrăznise a-i spune decât „dumneata“ și se purta cu el foarte supusă și la locul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Întorcând spatele cătră pădurar, intră nepăsătoare în casă. Vătaful Alexa o găsi cântând încetișor și privind pe geam la zarzării cei strâmbi și negri plini de horbotă albă de floare. Cum îl simți, se întoarse și-l întrebă dacă nu poftește cozonac ș-un pahar de vin. — Vei fi fiind obosit... îi zise ea cu blândeță. Și Alexa se simți foarte împăcat și mulțămit la sunetul glasului ei. Dar în noaptea aceea chiar, după ce vătaful cel bărbos adormi liniștit, Cristina se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]