4,267 matches
-
I. Gentilis), Leon Ghelerter (semna și Mihai Văleanu), N. Costescu și dr. Șt. Stâncă. Din când în când sunt prezenți și C. Mille, Panait Mușoiu, B. Brănișteanu, care nu se situau pe poziția stângistă a redactorilor, dar foloseau revista în polemica lor cu „Lumea nouă” și cu conducerea social-democrată. O. Carp, Artur Stavri, I. Gorun, I. Alexandrescu-Dafin și N. Iorga publică versuri, iar V.G. Morțun, proză. Câteva poezii inedite ale lui Traian Demetrescu au apărut în L. și tot aici se
LUMINA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287905_a_289234]
-
Adrian Marino, Ion Mihai Pacepa ș.a. Eseuri și comentarii critice dau Gelu Ionescu (Premiul Nobel și literatura română, Eminescu și o anume politică editorială), Virgil Ierunca (La moartea lui N. Steinhardt), Monica Lovinescu (D.R. Popescu și scriitorii), George Ciorănescu (O polemică în jurul lui Eminescu), I. Negoițescu, Octavian Paler, Mirela Roznoveanu, Vintilă Horia, Virgil Nemoianu, M. N. Rusu. Asiduă este colaborarea lui Ioan Petru Culianu, cu peste douăzeci de eseuri la rubrica „Scoptophilia” (1990) și cu serialul Cea mai proastă inteligență (1991
LUMEA LIBERA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287883_a_289212]
-
publică note, recenzii, cronici, însemnări etc. În numărul 4-5/1916 este inclusă poezia Faunul de Al. Macedonski. În numărul 6-7/1916, Râul Teodorescu analizează comedia tragică Patimă roșie de Mihail Sorbul. În același număr, la rubrică „Însemnări”, se lansează o polemică, pe marginea poeziei simboliste, cu revista „Versuri și proza”. Alți colaboratori: I. Ghibănescu, M.N. Romanescu, P. Papadopol-Galați, N.I. Apostolescu, Mia Frollo, Eugen Boureanul, Tudor Vianu, D. Iov, Andrei Braniște. Î.H.
LUMINA NOUA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287900_a_289229]
-
națională, izvorâtă din istoria, moravurile și tradițiile autohtone. S.D. se anunță de la început ca o publicație combativă, menită să impună în mișcarea culturală o concepție bine închegată despre căile pe care trebuie să le urmeze literatura și limba literară. În polemică directă sau aluzivă cu filologii ardeleni latinizanți și cu I. Heliade-Rădulescu, gazeta a respins, în articolul-program și în câteva intervenții ulterioare, „direcția falsă” a teoriilor lingvistice care ignorau evoluția firească a limbii române. Ca și în programul „Daciei literare”, se
STEAUA DUNARII. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289894_a_291223]
-
Ș. se dovedește mult mai eficientă atunci când nu se mai aplică pe texte ficționale. În Prezență și înțelegere (2000), bunăoară, lectura „pretextuală” transformă aparentele recenzii de carte filosofică și religioasă în eseuri autonome, un bun exemplu în acest sens fiind polemica cu Julia Kristeva, care îi prilejuiește autorului câteva observații pătrunzătoare cu privire la condiția ortodoxiei. Tot astfel, Creație și interpretare (2003; Premiul Asociației Scriitorilor din Târgu Mureș) cuprinde, alături de comentariile în marginea „ontopoeticilor” romantismului, câteva analize substanțiale consacrate unor filosofi ca H. G
STEFANESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289906_a_291235]
-
primejdioasă. În fapt, cum va arăta în răspunsul său D. Anghel, criticul îndeplinea prima condiție, având cetățenie română. Poziția lui Gherea va fi însușită de mai mulți scriitori și publiciști evrei neîmpământeniți, care vor crea o atmosferă nefavorabilă noii societăți. Polemicile se vor învenina, ajungându-se ca S.S.R. să ceară Parlamentului, în ianuarie 1910, respingerea legii de împământenire a criticului Eugen Porn. Apariția în noiembrie 1909 a revistei „Cumpăna”, sub redacția a patru membri ai comitetului - D. Anghel, Ilarie Chendi, St
SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289772_a_291101]
-
că Diversele întrebări ar fi fost scrise puțin mai tîrziu, în primii ani ai episcopatului lui Augustin (397); cea mai importantă este prima, care se referă la Rom. 7, 7-25 și la problema liberului arbitru. în această epocă, Augustin continuă polemica cu maniheii pe care o începuse la Roma în 388 și își îndreaptă atenția spre un domeniu nou pînă atunci pentru el, acela al exegezei biblice, compunînd un amplu tratat în două cărți, Explicarea Facerii, contra maniheilor (De Genesi contra
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Pollastri). Despre credință și intelect: A. Mandouze, L’aventure..., cit.; E. Gilson, Introduzione allo studio din Sant’Agostino, cit. 5. Operele din perioada sacerdoțiului Activitatea literară a lui Augustin, concentrată acum asupra funcției sale sacerdotale, se orientează din nou către polemica împotriva vechilor tovarăși de credință maniheistă, acum demascați: Cît este de folositor să crezi (De utilitate credendi); Cele două suflete, contra maniheilor (De dualitate animabus contra Manichaeos); împotriva maniheului Fortunatus (Contra Fortunatum Manichaeum), o operă, aceasta din urmă, ce relua
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
senine: o întîmplare neplăcută ce va fi în parte compensată de prietenia începută în acei ani cu Paulinus de Nola, chiar dacă limitată la un schimb de scrisori. Activitatea exegetică din această perioadă se face simțită și atunci cînd Augustin reia polemica împotriva maniheului Adimantus (Contra Adimantum): în acest tratat explică, printr-o confruntare de texte, aparentele contradicții dintre Vechiul și Noul Testament (Adimantus fusese unul dintre cei mai importanți discipoli ai lui Mani). Bibliografie. Ediții: CSEL 84, 1, 1971 (J. Divjak); Sulla
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Institut, Villanova, 1976. Despre utilizarea lui Tyconius de către Augustin, cf. P.C. Bori, La ricezione delle regole di Ticonio, da Agostino ad Erasmo, ASEs 5 (1988) 125-142; G. Gaeta, „Il liber regularum di Ticonio. Studio sull’ermeneutica scritturistica”, ibidem, 103-124. Continuă polemica împotriva maniheilor. Augustin a avut ocazia să consulte o lucrare vastă scrisă de Faustus din Mileve, episcop maniheu, pe care el îl cunoscuse cu douăzeci de ani în urmă la Cartagina și rămăsese cu o impresie foarte proastă în ceea ce privește capacitățile
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
partea narativă a operei, în timp ce în ultimele cărți, firește, autorul recurge la o redactare mai rece și lipsită de podoabe, proprie limbii filozofiei. Opera a avut un mare impact în Africa și în afara ei: în ea apar elemente ale viitoarei polemici contra pelagienilor, așa că nu e de mirare că Pelagius, care se găsea atunci la Roma și încă nu era cunoscut pentru erezia sa, ci pentru viața ascetică, a fost scandalizat de o frază emblematică din Confesiuni (X, 29, 40: „Dă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mai aibă timp să unifice părțile scrise mai tîrziu cu cele precedente. Foarte interesantă este interpretarea vieții primilor oameni în paradisul terestru, acest lucru permițîndu-i lui Augustin să exprime anticipat anumite convingeri asupra cărora avea să insiste ulterior, în perioada polemicii contra pelagienilor: semnificația concupiscenței, străină vieții angelice dinainte de păcat, grație căreia Adam și Eva, în paradis, ar fi dus o viață pur rațională, lipsită de dorințe sexuale; procreația ar avea drept scop producerea unui număr determinat de ființe umane în vederea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a revizuit la sfîrșit întreaga scriere au dăunat întru cîtva structurii, care apare discontinuă și dezordonată; totodată, tocmai din cauza duratei prelungite a redactării, multe dintre doctrinele expuse aici sînt reluate și în alte opere din aceeași perioadă. începutul e consacrat polemicii împotriva arianismului care, deși fusese condamnat la conciliul de la Constantinopol și la cel din Aquileia din 381, era încă viu în Occident și chiar la Cartagina, așa cum vom vedea imediat. Primele patru cărți sînt consacrate combaterii ereziilor, în special a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cf. vol. II, t.1, p. 314). Zece ani mai tîrziu, la Hippona a avut loc o dispută publică între Augustin și episcopul arian Maximinus, care venise în Africa după ce arianismul fusese condamnat la Aquileia; cu această ocazie, Augustin reia polemica împotriva arienilor și scrie o Confutație a „Predicii arienilor” (Contra Sermonem Arrianorum), o Dezbatere cu Maximinus, episcop al arienilor (Collatio cum Maximino Arrianorum episcopo) și o operă împotriva lui Maximinus Arianul (Contra Maximinum Arrianum); de asemenea, cîteva predici și cîteva
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lume: sînt motivele prezente în omilia Despre distrugerea Romei (De excidio urbis Romae). Mai puțin înflăcărate și mai științifice sînt discuțiile purtate de Augustin în unele din epistolele-tratat: prima poartă numărul 102 și examinează șase chestiuni care fac obiectul unei polemici cu păgînii (mai ales cu Porfiriu), iar celelalte (nr. 132, 136, 137) sînt adresate unui păgîn nobil și cultivat, Volusian, care adusese mai multe critici creștinismului. Augustin reia toate aceste chestiuni, în acea manieră sistematică și enciclopedică ce-i este
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
deși toate cele douăzeci și două de cărți vorbesc atît despre o cetate, cît și despre cealaltă, titlul și l-au luat totuși de la cea mai bună dintre ele, așa că opera se numește Cetatea lui Dumnezeu”. Este evident, așadar, că polemica împotriva păgînilor stîrnită de impresia produsă de jefuirea Romei a fost doar punctul de pornire pentru o analiză mai profundă a realității umane și a celei divine, coborîte pe pămînt. Totuși, așa cum se întîmplă cu operele mai întinse ale lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
său început este reprezentat de mîntuirea pe care ne-a adus-o Cristos, care a constituit originea Bisericii. Prin botez, pătrundem în ea, dar nu rămînem neapărat: botezul șterge păcatul originar, dar nu și concupiscența, afirmă Augustin, în acord cu polemica antipelagiană contemporană; Biserica este formată din oameni, prin urmare, în mersul său, poartă cu sine și pe cei buni, și pe cei răi, pentru că Biserica de acum nu e identică cu cea eshatologică. Și ultimele două cărți ale operei, în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
bun sfîrșit cu aceeași energie și hotărîre cu care îi învinsese pe manihei și pe donatiști, obținînd în cele din urmă condamnarea oficială a pelagianismului. Această condamnare nu a marcat însă și dispariția ereziei, iar el a trebuit să continue polemica împotriva pelagienilor pînă la sfîrșitul vieții sale: moartea a întrerupt scrierea ultimei sale opere, îndreptată tocmai împotriva lor; înainte de 430, în fiecare an Augustin a publicat o scriere în care îi combătea pe acești eretici. A început să respingă ideile
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trimis de Augustin la Ieronim. Pelagius a reluat lupta și l-a informat pe Augustin despre succesul său făcînd să-i parvină, fără nici un cuvînt în plus, doar concluzia conciliului. De aceea, Augustin a trebuit să se angajeze într-o polemică de mai mare anvergură, nemaifiind vorba de o simplă controversă doctrinală. De comun acord cu prietenul său Aureliu, a convocat un conciliu în 416, unde, după condamnarea lui Pelagius, s-a hotărît să se obțină confirmarea condamnării chiar de către Roma
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
obținuse semnarea decretului imperial din 419. în 419-420, Augustin i-a trimis lui Valeriu prima carte din tratatul despre Nuntă și concupiscență (De nuptiis et concupiscentia), al cărui titlu arată deja spre ce tip de subiect se deplasase de-acum polemica episcopului de Hippona: spre vinovăția, inerentă naturii umane ca atare, cauzată de păcatul originar; simptomul cel mai evident și mai concret al acestuia îl constituie dorințele carnale, deoarece nu pot fi eliminate și persistă și după botez și începerea vieții
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
vinovăția, inerentă naturii umane ca atare, cauzată de păcatul originar; simptomul cel mai evident și mai concret al acestuia îl constituie dorințele carnale, deoarece nu pot fi eliminate și persistă și după botez și începerea vieții creștine. în această ultimă polemică a sa, Augustin accentuează aspectele cele mai întunecate și triste ale gîndirii sale, subliniind continuu omniprezența concupiscenței, josnicia omului, incapabil să dorească binele, și, în consecință, răspîndirea răului în lume. Liberul arbitru e considerat absolut irelevant pentru facerea de bine
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la baza acestuia. După ce citește epistolele lui Iulian, Augustin scrie în 420 o a doua carte din tratatul despre Nuntă și concupiscență și alte patru Contra celor două epistole ale pelagienilor (Contra duas epistulas Pelagianorum). Iulian, la rîndul său, continuase polemica scriind un tratat în patru cărți dedicate Lui Turbantius, colegul său; acestora, Augustin le-a răspuns în 421 prin cele șase cărți din tratatul Contra lui Iulian Pelagianul (Contra Iulianum haeresis Pelagianae defensorem). Iulian, care cunoștea bine limba greacă și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în acei ani. După ce s-a stabilit în preajma lui Teodor, Iulian a ajuns să cunoască a doua carte din tratatul Despre Nuntă al lui Augustin, căruia îi răspunde prin opt cărți dedicate Lui Florus, pline de atacuri violente la adresa adversarului; polemica a continuat, pentru că episcopul din Hippona a replicat scriind Contra celui de-al doilea răspuns al lui Iulian (Contra secundam Iuliani responsionem), numită și Opera neterminată contra lui Iulian (Contra Iulianum opus imperfectum), întreruptă, în timpul examinării celei de-a șasea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Contra secundam Iuliani responsionem), numită și Opera neterminată contra lui Iulian (Contra Iulianum opus imperfectum), întreruptă, în timpul examinării celei de-a șasea din cele opt cărți, de moartea lui Augustin. Trebuie amintite aici, chiar dacă nu au o legătură directă cu polemica împotriva lui Augustin, și operele exegetice pe care le-a scris Iulian; în acestea, e lesne de înțeles, a respectat criteriile școlii din Antiohia. Iulian a scris Explicații privitoare la cei doisprezece profeți (Explanationes duodecim prophetarum), din care ne-au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
concupiscentia: C.F. Urba și I. Zycha); 85, 1, 1974 (Contra Iulianum, t. prior, libri I-III: M. Zelzer); BA 23, 1974 (De nuptiis et concupiscentia; Contra duas epistulas Pelagianorum: F.-J. Thonnard, E. Bleuzen, A.C. de Veer); NBA 18, 1985 (Polemica con Giuliano: Le nozze e la concupiscenza, Contro le due lettere dei Pelagiani, intr., trad. it. și note N. Cipriani); 19, 1-2, 1993-1994 (Polemica împotriva lui Iulian: Polemica con Giuliano. Opera incompiuta, intr. și note N. Cipriani, trad. it. I.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]