31,455 matches
-
rambleu de linie ferată, ne pomenim prinși de o lanternă-proiector. Eram toți trei văzuți ca ziua. Asta-i aventura! Trebuie să-ți spun că Bodolea era puțin mai îndrăzneț decît trebuie. El venea cu niște documente din țară. Pot să povestesc, pentru că au trecut mai mult de cincizeci de ani și aceste lucruri nu mai sunt secrete. Dar nu spun tot. Eu îl sfătuisem: "Dragă Liviu, leagă pachetul cu o sfoară, îl tîrîi pe pămînt și dacă ne opresc grănicerii lași
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
Ne-a lăsat să ne culcăm în grajd, în paie, și ne-a dat cartofi. A fost gentil pînă la capăt. Ne-a dus de la el de acasă la prima gară cu trăsura. Stătea departe de gară. Am uitat să povestesc o aventură. Nu știu dacă pot să revin acum... Reveniți, reveniți, povestiți tot și cu cît mai multe amănunte. La intrare în Austria e un rîu care se cheamă Laita. Mergeam în noapte, după meandrele acestui rîu. La un moment
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
și "un violon d'Ingres", astrologia. Și am învățat și eu ceva. E o știință inexactă, dar tulburătoare, mai ales în ce privește caracteriologia. Am văzut un text absolut uluitor, unde s-a prevăzut revoluția din mai '68, sau floréal '68. A povestit-o în numărul precedent al revistei astrologice, zi de zi, cum avea să se întîmple totul. Este un fapt uluitor. Monica este Scorpion. Ierunca este Leu. Am comparat tema astrală a Monicăi Lovinescu și tema astrală a lui Ceaușescu. Și
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
poate că era Balanță sau avea pe Marte prost aspectat. Am zis deci că Monica Lovinescu îl pulverizează pe Ceaușescu. Și așa a fost. Pe domnul Virgil Ierunca îl știați deja... Pe Virgil Ierunca îl cunoșteam din țară. Trebuie să povestesc aici o întîmplare de la începutul lui '48. Cu Virgil Ierunca am fost coleg de facultate și de an. L-am cunoscut la Facultatea de Litere. Era din același grup cu Dinu Pillat și Geo Dumitrescu. Îl consideram un periculos anarhist
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
înțelege nimic din solara Spanie, nu poate și nici nu vrea să se adapteze. Ea, Florence, pare că își regăsește în noua țară o viață pe care a ignorat-o ani de zile, viața de scriitoare. Ea e cea care povestește. Despre toată tristețea vieții de soție a cărei vocație e sistematic ironizată de un soț cinic și plictisit. Poate prea cinic și prea plictisit, dar schematismul e rațiunea de a fi a acestui roman. Personajele sînt univoce, finalul e forțat
Din liniștita Elveție by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16591_a_17916]
-
bani, dar care te bucură o clipă cu pastelul delicat al culorilor. Există un singur artificiu de compoziție, unul aproape naiv, dar care are calitatea de a nici nu se pretinde mai mult decît este: persoana I din capitolele care povestesc prezentul alternează cu persoana a III-a acolo unde povestea se mută în trecut. Tînăra Florence a trăit într-o familie în care cei doi părinți s-au iubit atît de total, de egoist și de tinerește întreaga viață, încît
Din liniștita Elveție by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16591_a_17916]
-
să dea profituri la schimb, din energia rămasă fiecăruia. Toți "eroii", deodată îmbătrîniți și blazați, își fac numărul în partea de scenă avantajată de un soi de penumbră. Cînd nu-i vede nimeni, se "răcoresc" citind cărți luate din anticariat, povestind foste călătorii și consumîndu-și năduful în ironii minore. Niște oameni de prisos, mutați de pe divan în dulcea lîncezeală din fotoliul de apartament. Printre ei, conștiințe mai "ascuțite" încearcă, în toropeala generală, să compare, știind prea bine că tot nu schimbă
Oameni de prisos by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11837_a_13162]
-
marcată de frustrările trecutului, de confuzia și mizeria tranziției, de prostia și alienarea oamenilor trăitori supt vremi nemernice. Evident, Blazare se vrea și o parabolă. Depozitar al memoriei colective, Complexul înseamnă și privilegiul inițiativei individuale de desprindere de trecut. Tache, povestind realismul absurd al funcționării Alimentarei în comunism, câștigă banii necesari răscumpărării ochilor tatălui său și plecării în lume alături de Maria, sora unui dintre tinerii omorâți de securiști, cea care îi va face fostului impotent o fetiță. Complexul (numele își găsește
Un roman cu loseri ratat by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11853_a_13178]
-
Petre Barbu nu excelează în nici o direcție, situându-se la un nivel mediocru al tendințelor narative exprimate de ceilalți, rătăcind undeva între, indecis și fără contur ca o copie. Și și mai grav: îi lipsește umorul. Petre Barbu îți poate povesti orice, dar nu te poate face să râzi. O încrâncenare surdă în a insista grav și serios, pe derizoriu și pe absurd, în lipsa oricărei semnificații dincolo de evenimențial. Epicul are un circuit închis redundant. În centrul romanului se află Complexul, în jurul
Un roman cu loseri ratat by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11853_a_13178]
-
de vampir. Din contră, Marin Mincu dorește să deconstruiască această ipostază clișeizată de o întreagă literatură de gen, făcînd din principele valah un personaj modern, protagonistul, din perspectiva căruia e relatată narațiunea. Pe fondul ciocnirii dintre creștinism și islamism, Dracula povestește la persoana întîi intrigile dinastice cărora le-a fost victimă și meditează asupra raportului dintre abjecție și sublim în cîmpul acțiunii. Autorul construiește un Dracula conștient de propria-i legendă, care se află în posesia documentelor ce au alimentat gustul
Nominalizări - Premiul "Giuseppe Acerbi" pentru literatura română by Emilia David Drogoreanu () [Corola-journal/Journalistic/11871_a_13196]
-
în altă clasă, nu vor mai avea pe Domnul (învățător, n.n.): bucuria că au scăpat de rigla lui reglementară sau părerea de rău că i-au pierdut nasul (de care se amuzau atât, n.n.)... Totul se desfășoară normal... Dar iată - povestește Caragiale - că unul dintre copii, jucându-se prin curte, găsește o bucățică de cărbune moale. Ce-i dă diavolului prin cap? Ridică binișor cărbunele de jos, merge furiș la zidul din dos al institutului, trage o linie, încă una, alta
Caragiale publicist by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11886_a_13211]
-
de la început la ea acea comunicare fără umbre sau rețineri, un soi de căldură, de fair play pe care numai femeile care au iubit frumos și care au fost iubite frumos o au. Într-adevăr, mai târziu, când mi-a povestit mai multe, am văzut că nu mă înșelasem. Iar la Gellu Naum, exista o înțelegere a femininului care se apropia de mitic sau poate de mistic, fără idolatrie, desigur, ci doar cu ceea ce apropie misticul de mitic și de femeie
Amintiri cu Lyggia Naum by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/11910_a_13235]
-
fotografii, desene, obiecte, care fiecare avea o semnificație, amintea de cineva, aducea la lumină o întâmplare cu resorturi ascunse. Apoi a început o discuție care avea ceva straniu, într-atât aveam impresia că cei doi sunt unul singur. Gellu Naum povestea diferite secvențe ale vieții lui, cu scânteieri în ochi și în voce care-și schimbau mereu consistența, de la bucurie la supărare, de la umor la dispreț, de la taină la revelație, iar Lyggia era parcă undeva în interiorul poveștii și de acolo completa
Amintiri cu Lyggia Naum by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/11910_a_13235]
-
trecut, nu știu când, nu știu câte, iar la plecare am avut o senzație de ireal pe care Bucureștiul adormit de căldură nu mi-a putut-o risipi. Mă invitaseră la ei, la Comana, locul unde-și petreceau verile, despre care-mi povestise de atâtea ori Leo Șerban, unde aveau să plece curând. Poate vii la ziua lui Gellu, pe 1 august, a spus Lyggia. Dar nu m-am dus. La Comana La Comana am ajuns abia în 2003, când Gellu Naum nu
Amintiri cu Lyggia Naum by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/11910_a_13235]
-
femeie insinuată între ei, toți trei integrați, asimilați, deși inadaptabili, într-o lume de convulsii psihice, droguri, sexualitate, homosexualitate, descompunere spirituală de tip boema din Greenwich Village. Romanul este structurat după formula "versiunea fiecărui personaj", fiecare dintre participanții la acțiune povestind cîte un episod, adeseori unul și același, văzut prin optica proprie. Cei doi tineri, Jonathan și Bobby, sînt, cel dintîi, un intelectual sofisticat, homosexual măcinat de complexe, iar cel de-al doilea, un spirit simplist, liniar, tandru și loial dar
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
sper să i se întîmple ceva îngrozitor lui Carlton. Așa îmi spun. Pe la miezul nopții, Frank cel înapoiat la minte anunță că a văzut o farfurie zburătoare plutind peste curtea din spate. Vocea groasă, excitată, pătrunde pînă în camera mea. Povestește că e ca un nor luminos, clipitor. Aud cum jumătate din musafiri dau buzna afară, pe ușa de sticlă, glisantă. La ora aceasta spiritele sînt atît de delirante, încît o farfurie zburătoare e tot ce le mai lipsește. Asemenea larmă
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
am zice hölderliniană, fervorile unei umanități mîntuite în chip păgîn prin chiar intensitatea vitalității sale care-i scaldă în lumină trăsăturile, inclusiv afectele negative: "Acele sfărîmături din epocile vechi ajunse pînă la noi poartă pe ele o lumină care ne povestește cum erau chipurile oamenilor ce le străbăteau, luminoase chiar și în groază, chiar și în mînie". Această "transmutare" era cu putință datorită unei credințe în Dumnezeu "nu doar din vîrful buzelor", mecanizată, ineficientă, ci substanțială sub semnul unei osmoze, căci
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
pasul și expunându-i mesajul fără nici o reținere - totul e susceptibil de a fi concept, simbol, marcă -, ideologia concurează inutil carnația literară a textului. Romanul își conține propria hermeneutică, dar nu prin asimilare, ci prin parazitare. Nimic nu e de povestit, totul e deja de interpretat; lumea există nu pentru a ajunge într-o carte, dar pentru a valida constructul hermeneutic. Substratul ideologic al cărții nu mai e decelat abia de către comentatorul obiectiv pentru că autoarea supra-creează. Canalul critic de comunicare este
Disertație de gen romanțată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11924_a_13249]
-
burta mamei, și hop! uite-l în Coreea, ca să se joace de-a războiul. E în joc occidentul și libertatea! i s-a spus. Hop, uite-l că se întoarce. într-un sicriu. Cu picioarele înainte. Tâmpitul. Nu, n-o să povestesc întâmplarea asta. Ba da, poate. Nu, nu și gata. Ba nu, s-a enervat mormântul meu, nu înțelegi, nu tu, numele tău e îngropat în mine, el: Laure, nu tu, înțelegi? Numai că Laure sunt eu, i-am răspuns, și
Jean Portante - Mormântul by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/11917_a_13242]
-
alt fals postum, deliberat, a căpătat un gir etern. Și așa se (poate) scrie (și falsifica) istoria. Istoria e o istorisire, o poveste. Iar orice poveste poate fi adevărată, deci istorică. Pentru că, dacă n-ar fi, nici nu s-ar povesti. Sau nu s-ar mai scrie tragedii. Doar s-ar petrece. Dacă, în genere, scrisorile, înscrisurile acuză și ucid, există, în literatură, din cîte știu, două scăpări. Cea dintîi este traducerea. Subterfugiu echivoc, deci productiv semantic. Și la Dumas, scrisorile
Scrisorile primejdioase by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/11940_a_13265]
-
nu vedeam nimic în față, însă vedeam lateral și priveam curioasă să văd dacă mă observă copiii din vecini, că doar nu e lucru mic să mergi pe o motocicletă, dar parcă i-a înghițit pământul pe toți. O să le povestim mai târziu, o să fie martore și surorile mele, dar e altceva să te vadă cu ochii lor. Nu Țin minte tot drumul, dar Țin minte că mirosea puternic a ben zină, transpirație și mușama încinsă. Am trecut de case, de
Motocicleta Roșie. In: Destine literare by Hanna Bota () [Corola-journal/Journalistic/73_a_145]
-
1976-2003, de la Sălaș în inimi la Bastonul de orb dau probele unei evidente unități de viziune, la un poet singular, imun la mňdele care s-au perindat între timp, sigur pe instrumentele lui, într-un jurnal global în care se povestește necurmat. Cu suită deci, dar nu dintr-un impenitent narcisism - inevitabil, curios, la poeții lamentoși! - ci dintr-o permanentă ebuliție a eului căutător și iubitor de lumină. De certitudini, prin urmare, de acele puncte de sprijin existențiale în ceea ce el
Poet în veacul XXI by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11930_a_13255]
-
un postmodernism pe care nu-l mai înțelege nimeni sau ceva încă și mai misterios. Ei sunt ocupați, iar Cehov e liber. E liber să vorbească despre orice lucru banal. Cândva m-a uimit cu o scrisoare în care-i povestea cuiva că el poate scrie despre orice, chiar și despre o scrumieră. Și e mare păcat că n-a scris-o. Ar fi fost una dintre cele mai bune schițe cehoviene. Ar fi scris, desigur, că scrumiera folosește la scuturarea
Patru eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11960_a_13285]
-
amintesc îmi este: Vrăjita dragon moon care uimește Și a lui Quevedo lună-nsîngerată. De altă lună aprinsă, stacojie, Vorbit-a Ioan în cartea-i cu bizare Minuni și lucruri înfricoșătoare; Răsar și luni de aur în tărie. Pitagora cu sînge (povestește Tradiția) scria pe o oglindă, Și oamenii citeau în altă oglindă: Oglinda lunii scrisul oglindește. De fier pădurea-i unde-așteaptă ora Lup cu destin ciudat legat de lună: Din cer să o doboare, s-o răpună, Cînd marea înroși-va
Poezii de J.L. Borges by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/11961_a_13286]
-
urmă, Zigu Ornea răsfoia în felul său o carte în redacția României literare. S-a dus exact la paginile pe care eu nu le citesc. Trimiteri și bibliografie. Le-a luat la rînd, apoi a închis cartea. Apoi mi-a povestit-o în linii mari. Iau cartea acasă, o citesc. Așa era. Asta mi-a stîrnit o anumită sensibilitate. Primesc de la o doamnă din Bacău două volume : Ateneu 40, bibliografie1964-2004. Citesc revista Ateneu din anii '70. Unele lucruri le-am uitat
Scăpările de memorie cu antidoturi plicticoase by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12016_a_13341]