3,357 matches
-
un cui. Otilia o luă și începu să deschidă ușile odăilor care dădeau în coridor. Erau cel puțin patru. - Doamne! zise ea, nu știu unde să te culc. Am uitat săspun să pregătească o cameră. Felix avu impulsiunea, ca și cu prilejul prăjiturii, să declare că nu avea nevoie de nimic, însă i se păru absurd, deoarece neapărat trebuia să doarmă undeva. De aceea tăcu și luă parte prin așteptare la preocuparea Otiliei. Aceasta deschise o ușă, intră singură înăuntru, deretică ceva în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Aurica întrebă odată pe Felix dacă îi place plăcinta cu cireșe. Nebănuind nimic sub această întrebare banală, tânărul răspunse afirmativ. A doua zi era tras cu mister în odaia Aurichii, unde pe o măsuță se afla o tipsie încărcată cu prăjituri. Aurica sili pe Felix să mănânce, fiind sigură că-i face plăcere. După plăcintă urmă în altă zi dulceață de coacăze. Felix începuse să audă cu groază glasul molatic al Aurichii, și odată fugi pe poartă repede în oraș, când
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sfârșitul ei. Când, într-o astfel de manevră, Felix făcu o încercare de rezistență, agățîndu-se cu privirile de Otilia, care era de față, Otilia, pufnind discret de râs, agravă situația. - Du-te, Felix, n-o refuza, Aurelia este tare în prăjituri. - Te rog foarte mult, insinuă tenacea Aurică lui Felix, să nu vii niciodată prin față, ci numai pe portiță. Știi, reputația, dumneata ești cavaler, poți să-mi faci rău. Cu alt prilej, insinuația fu adâncită într-un fel care înspăi-mîntă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mare prost; vezi că-miîncurci firele. Poate că Pascalopol ar vrea să mă adopte. N-ar fi chic? Otilia Pascalopol! Ah, ce mult mi-ar plăcea să am trăsură! Seara, Pascalopol veni iarăși. Aurica, schimbîndu-și obiectivul, vestea pe toți că aduce prăjituri făcute de mâna ei. Otilia fu de o veselie nebună și stătu tot timpul la spatele lui Pascalopol, șoptindu-i la ureche și așezîndu-se pe scaunul lui, spre ciuda cruntă a Aglaei și Aurichii. Lui Felix i se păru din
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se păru din nou că, pe când Otilia pleca puțin capul înspre obrazul lui Pascalopol, acesta și-l apropia de al său, într-un gest de voluptate tactilă. Felix plecă neobservat și se ascunse în odaia lui, fără a mai aștepta prăjiturile Aurichii. Suindu-se în pat, îmbrăcat și citind o carte, adormise cu lampa aprinsă. Îl treziră bătăi ușoare în ușă, după miezul nopții. - Te-ai culcat? Eu sunt, Otilia. Felix se repezi la ușă. - De ce-ai plecat, îl mustră
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îmbrăcat și citind o carte, adormise cu lampa aprinsă. Îl treziră bătăi ușoare în ușă, după miezul nopții. - Te-ai culcat? Eu sunt, Otilia. Felix se repezi la ușă. - De ce-ai plecat, îl mustră Otilia, de ce faci astfel degesturi? Prăjiturile Aurichii erau foarte bune. E singura ei calitate! G. Călinescu Otilia ținea în mână o farfurie cu prăjituri. - Uite, ți-am adus și ție! Și, întinzîndu-i farfuria prin întredeschizătura ușii, fugi repede spre camera ei. Aflîndu-se într-o dimineață pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Te-ai culcat? Eu sunt, Otilia. Felix se repezi la ușă. - De ce-ai plecat, îl mustră Otilia, de ce faci astfel degesturi? Prăjiturile Aurichii erau foarte bune. E singura ei calitate! G. Călinescu Otilia ținea în mână o farfurie cu prăjituri. - Uite, ți-am adus și ție! Și, întinzîndu-i farfuria prin întredeschizătura ușii, fugi repede spre camera ei. Aflîndu-se într-o dimineață pe Calea Victoriei, unde privea în vitrina unei librării, Felix zări pe partea opusă pe Otilia. Mergea grăbită în direcția
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cap că Felix nu se hrănește bine. - Se-nțelege, Marina gătește dezordonat, eu nu mă ocup,ești subalimentat. Muncești și prea mult. Supraalimentația impusă de Otilia se reducea, când își aducea aminte, la un baton de ciocolată sau la o prăjitură vârâtă cu sila în gura lui Felix, care se supunea cuminte, fiindcă putea mușca puțin și din degetul fetei. Toate maternitățile acestea durau atât cât Otilia era numai cu Felix, acasă. Pe dată ce apărea Pascalopol, sau o chema în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
șapca pe care o avusese la liceu, imită șchiopenia unui profesor și fu un haz general. Fata râdea cu chicote exagerate, de o veselie ridicolă, ținîndu-și pieptul cu mâinile. Titi fu predat curând grupului de lângă sobă, care-l primi cu prăjituri, vin și întrebări. Fata cu râsul convulsiv avea nări largi, o ușoară mustață, pulpe groase, și, mai ales, o gesticulație liberă, familiară. Râse la cele mai mici nimicuri spuse de Titi, spre satisfacția acestuia, punîndu-i mâna când pe umăr, când
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dese inspecțiuni, scotocea prin bufet și în bucătărie, să vadă mâncarea, întreba pe Titi dacă e îngrijit bine. Acesta răspundea totdeauna afirmativ. Plină de atenții infinite pentru fiul ei, Aglae nu venea niciodată cu mâna goală, aducând foarte adesea măcar prăjituri. Ana, lacomă, se repezea și mușca din toate, până ce Aglae îi dădea peste nas: - Lasă și pe bărbat să mănânce, că muncește mai mult.Asta cu frișcă i-am adus-o lui, că lui îi place. Aglae merse cu interesul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
prin cap că are să moară vreodată. Și dacă s-ar întîmpla asta cândva, mă poți închipui pe mine stând aici, nas în nas cu tanti Aglae? Uuff! În cele din urmă, am să dezleg eu problema asta. Otilia luă o prăjitură de pe masă, mușcă din ea, și apoi își scutură genunchii, care îi ajungeau la bărbie, de fărâmituri. - Ce-ai zice tu, Otilia, spuse Felix, dacă aș renunța deocamdată la facultate și mi-aș găsi un post? - Și să vin și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se desfăcu din întuneric. Își aduse aminte de întîia noapte în care pășise în această casă, de glasul fetei din capul scării, de brațul subțire care i se agățase de al său, de întrebarea Otiliei: "Ți-e foame?" și de prăjitura întinsă la gura lui. Se văzu sărutând genunchii Otiliei, sărutat delicat la rîndu-i de fată. Nu! Nu se putea. Nu așa se poartă o fată indiferentă. Iar dacă Otilia ar fi fost o stricată, nu s-ar fi împotrivit cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
spre restaurantul lui Iorgu. Acesta îl primi cu mare ceremonie. frecîndu-și mâinile, îl vîrî într-un fel de birou, îl întrebă dacă dorea să consume ceva și, la negațiunea timidă a lui Felix, comandă G. Călinescu din proprie inițiativă siropuri, prăjituri, asigurîndu-l că sunt de cea mai bună calitate. Felix era curios să afle motivul chemării și nu izbutea să găsească o ipoteză oricât de puțin valabilă. Iorgu, cu multe gîfîituri și frecături de mâini și o dificultate ieșită din dorința
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
distrat. Generalul găsi că ar fi potrivit ca Felix să se retragă și, cu aprobarea recunoscătoare a acestuia, cei trei se ridicară. Moș Costache declară posac că vine și el. Familia Iorgu se arătă mîhnită: - Puteai să stai, măcar la prăjituri. Într-adevăr, chelnerii aduceau pe tăvi lungi de argint mormane de prăjituri și de fructe. Pe fața lui moș Costache se dădu o scurtă luptă de tonuri, apoi lăcomia învinse, și bătrânul rămase pironit pe scaun. Georgeta și generalul conduse
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și, cu aprobarea recunoscătoare a acestuia, cei trei se ridicară. Moș Costache declară posac că vine și el. Familia Iorgu se arătă mîhnită: - Puteai să stai, măcar la prăjituri. Într-adevăr, chelnerii aduceau pe tăvi lungi de argint mormane de prăjituri și de fructe. Pe fața lui moș Costache se dădu o scurtă luptă de tonuri, apoi lăcomia învinse, și bătrânul rămase pironit pe scaun. Georgeta și generalul conduse pe Felix pe strada pustie, ținîndu-l fiecare de un braț și silindu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cunoștința grasei neveste a lui Iorgu, care se simți foarte onorată de vizitele ei, fiindcă, deși foarte bogată, se socotea de o categorie socială inferioară. Madam Iorgu era afabilă, greoaie la mers, avea interior bogat, fără știința luxului, și oferea prăjituri nemțești, din care Aglae mânca bine, cu multe laude. Fetiței lui Iorgu, Lucica, fată care împerechea caracterele rasei germane și ale celei eline, având păr blond în cozi, ochi albaștri, sprâncenele negre, îmbinate, și nas drept, Aglae îi aduse fel
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din buzunar și o privi. Era o bancnotă de o sută de lei. Stănică visase absurditatea de a primi o mie de lei. - Poftim, zise el cu pofidă, aruncă suta, cum aș arunca eu o băncuță. Bani nemunciți. Stănică cumpără prăjituri de la o cofetărie și porni spre casă. Învîrtindu-se cu mintea tot în jurul ideii de căsătorie, se înflăcăra de Olimpia. Mâna pe care o retrăsese cu sentimentul vinovăției de pe Lili voia s-o întindă legal spre nevastă-sa. Credea că o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe dindos în sufragerie, unde constată că masa era nepusă. Pe Olimpia o găsi în dormitor, îmbrăcată ca de oraș, uitîndu-se în oglindă. - Bau! făcu Stănică, cu voință optimist. Olimpia îl privi liniștită, aproape senină. Stănică îi întinse pachetul de prăjituri: - Uite, iubito, mi-am permis o mică atenție. Nu te uităStănică. - Ce-ai adus acolo? întrebă Olimpia. - Ce-ți place ție, prăjituri cu cremă. - Bine-ai făcut! aprobă Olimpia fără exagerare. Cuprins de un val de sentimentalitate, Stănică se așeză
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
oglindă. - Bau! făcu Stănică, cu voință optimist. Olimpia îl privi liniștită, aproape senină. Stănică îi întinse pachetul de prăjituri: - Uite, iubito, mi-am permis o mică atenție. Nu te uităStănică. - Ce-ai adus acolo? întrebă Olimpia. - Ce-ți place ție, prăjituri cu cremă. - Bine-ai făcut! aprobă Olimpia fără exagerare. Cuprins de un val de sentimentalitate, Stănică se așeză în spatele ei, cu fața spre oglindă, scoase capul mustăcios de după coafura ei și o strânse de mijloc. - Olimpia mea scumpă, tot ce
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
le disprețuiești, să rupi definitiv cu ele. Ce-ai avut și ce-ai pierdut? Amândoi, prin iubire, facem un bloc. Stănică strânse încă de un grad cercul brațelor și sărută pe Olimpia pe lobul unei urechi. - Și, barem sunt proaspete prăjiturile? Că de obicei le iei stătute! observă ea, fără schimbarea glasului. - Îmi pare rău. Le-am comandat special pentru tine. Numaipentru tine, comoară scumpă. Uite, ți-am cumpărat de la anticar patru cești de cafea antice, notează bine, de-ale strămoșilor
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe obraz, aceasta arătă puțină plictiseală: - Dragă, mă-nțepi cu mustățile. Lasă-mă puțin, că suntsupărată! - Dar ce ai? se alarmă Stănică, așa faci tu totdeauna, labucuriile și durerile tale eu nu particip niciodată. G. Călinescu Olimpia desfăcu pachetul de prăjituri, luă o bucată și începu s-o mănânce încet. Ce faci, scumpo, îți strici apetitul. Nu mergem la masă? - N-am gătit nimic, servitoarea e dusă la mama. Mănîncăși tu prăjituri. - Dar ce s-a întîmplat, dragă? observă Stănică, în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu particip niciodată. G. Călinescu Olimpia desfăcu pachetul de prăjituri, luă o bucată și începu s-o mănânce încet. Ce faci, scumpo, îți strici apetitul. Nu mergem la masă? - N-am gătit nimic, servitoarea e dusă la mama. Mănîncăși tu prăjituri. - Dar ce s-a întîmplat, dragă? observă Stănică, în sfîrșit,cam iritat, dând drumul Olimpiei. - S-a întîmplat că Titi iar a fugit de acasă. Unde, și cu cine, știe Dumnezeu! - Nu mă-nnebuni! exclamă Stănică, lăsîndu-se pe pat,plin
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sfîrșit,cam iritat, dând drumul Olimpiei. - S-a întîmplat că Titi iar a fugit de acasă. Unde, și cu cine, știe Dumnezeu! - Nu mă-nnebuni! exclamă Stănică, lăsîndu-se pe pat,plin de toate voluptățile senzaționalului. Și luând și el o prăjitură, începu s-o mănânce, clătinând mereu din cap. XVII Felix visă înspre ziuă diguri lungi, pe care se spărgeau mari valuri, debutând cu urlete și scurgîndu-se sfărâmat cu zornăitul unei grindini de sticlă. Apoi apele se retraseră cu totul, târâtoare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să facă scandal. Contul scris cu felurite cerneluri nu era terminat. Alături, Felix dădu de un pachețel de hârtii soioase, pe care erau însemnate cu creion chimic felurite cifre cu o dată și o justificare. De pildă: 10 mai, masă cu prăjituri 12 lei; 11 mai, bani de cinematograf 10 lei; 12 mai, cuie mari 20 lei. Erau note ce urmau să fie trecute mai târziu în cont. Era, dar, foarte adevărat ce spunea Stănică: bătrânul era un pezevenghi. Trânti contul la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu nevinovăție tot ceea ce li se spusese, nimeni nu înțelegea nimic și presarii pleoștiți se împrăștiau pe la casele lor. Acolo, mulți dintre detectivii cei grei nu-și ascundeau insatisfacția că soțiilor Domniilor lor nu li se întîmplase încă nimic. Apăruseră prăjiturile Jack, pijamalele Jack și jacketele. Pe zidurile clădirilor oficiale era scrijelit strigătul "Jack". Desfăcătorului de conserve nu mai era numit altcumva decât "Spintecătorul". Pe ăsta, cel puțin, putea să-l prindă oricine cu o singură mână, le era la îndemînă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]