2,828 matches
-
învățare (lecții, cursuri, discipline sau materii de studiuă; • un efort voluntar superior de concentrare a atenției și gândirii pentru acomodarea cât mai rapidă la specificul conținuturilor de învățare. ¾ Etapa asimilării rapide și în cantități mari a cunoștințelor După toate dificultățile pricinuite de etapa de acomodare (agitație, neliniște, nervozitate, insomnii, sentimente de insatisfacție și incapacitate de înțelegere și învățare etc.Ă simțiȚi că învățaȚi, că vă dezvoltați și îmbogățiȚi intelectul. Folosiți din plin această etapă de maxim randament în învățare și înaintați
Învăţarea eficientă - condiţie a reuşitei şcolare by Nicoleta Prepeliţă, Virginia Arghiropol () [Corola-publishinghouse/Science/1241_a_2217]
-
e condițională moral de imitația sau de asemănarea cu libertatea divină de mișcare, în sensul în care timpul e condiționat de veșnicie, iar spațiul de infinit. Accidentul păcatului e o desfigurare a frumuseții și armoniei cosmice și totdeodată, o mâhnire pricinuită Creatorului. Omul a fost capabil de păcat, dar e incapabil să-l suprime. Din punct de vedere antropologic, păcatul e iremediabil; așa se explică de ce pentru atâtea religii și sisteme filosofice păcatul,adică răul în ordinea morală, eroarea în ordinea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în ordinea estetică, a fost considerat ca un principiu constitutiv al vieții. Dualismul persan și monismul pesimist nu sunt numai erori de interpretare a lumii, dar și recunoașterea indirectă a incapacității omului de a lecui răul, pe care l-a pricinuit. Singur Dumnezeu, autorul lumii, putea să aducă restabilirea mântuitoare, din dragoste nemărginită pentru propria-i operă. Când zicem: creștinismul e a doua creație a lumii nu înțelegem suprimarea radicală a păcatului din lume, operată de Dumnezeu fără considerarea omului. Omul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sensibilă estetică și contemplația sensibilă religioasă. Dar poezia lui Coșbuc mi se pare elocventă în ce privește această deosebire. Un poet tot așa de puternic, dar fără sentiment religios, ar fi rămas poate la emoția organizată în imagini, pe care i-a pricinuit-o întunericul, ar fi rămas adică în marginile contemplației sensibile. La George Coșbuc însă sentimentul religios înalță contemplația sensibilă cu un grad în plus, la contemplație imaginativă: senzația întunericului îi stimulează fantezia la un act de participare la crearea lumii
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
între religie și artă, legătură pe care istoria creștinismului o proclamă prin cea mai bogată înflorire, pe care artele au trăit-o pe tulpina credinței. Și dacă Biserica s-a întemeiat în afara raiului sau în locul lui, pentru a umple deficiența pricinuită de păcat și dacă arta s-a născut în Biserică, de bună seamă tot într-o lipsă a vieții pământești trebuie să-i căutăm îndreptățirea. Ea nu s-a putut naște în rai, fiindcă prezența perfecțiunii și a frumuseții primordiale
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
degajează. Magia pe care ne-o împărtășește nu e mai puțin paradoxală, dar ea corespunde adânc naturii noastre psiho-fizice. O intuim prin simțuri, dar o gustăm cu spiritul. Estetica întrebuințează cel mai urât cuvânt când vrea să rostească mișcarea sufletească pricinuită de artă, mișcare pe care o numește „plăcere estetică”. Plăcere e bunăoară senzația bucală pe care ne-o dau alimentele. Și când spunem „plăcere estetică” e ca și cum ai spune că mâncăm artă. În realitate, arta nu provoacă plăcere, ci o
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
obligațiile celui care l-a primit. Și dacă arta nu s-a născut în rai, ci a fost dată omului după cădere, înțelegem ce dumnezeiască mângâiere i s-a pus la dispoziție în durerea terestră, pe care singur și-a pricinuit-o. O funcție religioasă și morală i s-a destinat de la început artei de a preînchipui în strălucitoare forme sensibile realitățile transcendente ale credinței. Poate purtătorul acestei nobile misiuni să-i uite obiectivul adevărat? Autonomia înțeleasă în sens modern e
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
creer en soi une âme antique qu’on substitue peu â peu â Ia sienne, â se faire ancien par contemplation de l’ Antiquite”. Altă cauză e „disprețul față de creștinism” al acestor scriitori. Toată redeșteptarea inspirației antice, zice Clerc, e pricinuită de un declin al credinței creștine. Imaginara „seninătate greacă” e opusă ca un miraj ideii de sacrificiu creștin. Într-adevăr, cu foarte puține excepții, scriitori citați mai sus exaltă sub diferite forme antichitatea cu sentimente răspicat ostile față de creștinism. Severitatea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în sine nu poate deveni satisfăcătoare prin el. Don Juan al cunoașterii, el multiplică pseudonimele și contradicțiile, scrie Predicile în același timp cu acel manual îl spiritualismului cinic, Jurnalul seducătorului. Refuză consolările, morala, principiile confortabile. Nu vrea să astâmpere durerea pricinuită de ghimpele pe care și-l simte înfipt în inimă. Dimpotrivă, o ațâță și, cuprins de bucuria deznădăjduită a răstignitului fericit că e răstignit, construiește din luciditate, refuz, comedie, o categorie a demoniacului. Acest chip blând și totodată schimonosit, aceste
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
va fi nemulțumit de absența lui. Îi cresc labe și antene, șira spinării i se încovoaie, pe pântece îi apar puncte albe - nu voi spune că toate acestea nu-l uimesc, altminteri efectul ar fi ratat -, dar întâmplarea nu-i pricinuiește decât "o ușoară plictiseală". Întreaga artă a lui Kafka stă în această nuanță. În opera sa centrală, Castelul, predomină detaliile vieții cotidiene și totuși acest roman straniu, în care nu se ajunge nicăieri și în care totul e mereu luat
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
întrucât el se prezintă ca având legătură cu alte probleme de comportament ale elevilor, consider oportună Abordarea sa în acest context. Unii autori definesc suicidul ca pe o conduită evazionistă prin care individul scapă de o situație critică ce-i pricinuiește o suferință de neîndurat. Alti autori pun suicidul în relație cu agresivitatea, explicându-l ca pe o formă de agresivitate canalizată spre propria persoană. Principalele situații de risc suicidar la copii și adolescenți sunt: a) decesul unui părinte sau al
ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
doar prin vinovăție, teoriile lui Kant și Hegel cu privire la pedeapsă constituind un important punct de reper în cadrul doctrinelor referitoare la justificarea pedepsei. Conform abordării utilitariste pedeapsa poate fi justificată doar dacă răul care este prevenit este mai mare decât răul pricinuit de infractor prin fapta sa. Deși conceptele de vinovăție și pedeapsă au fost intens studiate atât de către eticieni, cât și de către juriști, considerăm că abordarea lor din perspectivă interdisciplinară poate adăuga o nouă perspectivă analizei lor. Considerăm cercetarea raportului dintre
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
progresează și se rafinează 41. Oamenii nu sunt de la natură nici egoiști, nici altruiști. Această poziție a lor între cele două extreme face posibil și necesar sistemul de abțineri mutuale. Între persoane altruiste, care n-ar fi nicicând tentate să pricinuiască cuiva un rău, normele care revendică abținerea n-ar fi necesare. Între persoane egoiste, gata oricând să distrugă totul și cu orice preț, aceste norme ar fi imposibile. La naștere omul este amoral, coeficientul de amoralitate scăzând pe măsura creșterii
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
act ostil 73. Vom expune, pe scurt, ce presupune fiecare dintre aceste elemente constitutive, arătând și criticile care s-au adus acestei definiții. Majoritatea autorilor sunt de acord că pedeapsa este prin excelență un rău, o durere sau o suferință pricinuită deliberat unei persoane. Criticii au considerat că utilizarea termenului "rău" în această definiție este prea echivocă și că ar trebui precizat conținutul lui. Ca răspuns la această obiecție, Flew a replicat că preferă acest termen, celui de "durere" utilizat de
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
esențială și intenționată a pedepsei 85. Importanța definiției dată de Flew constă în faptul că prezintă pedeapsa în contextul unui sistem de norme, ca rezultat al unui proceduri organizate, iar această aspect distinge pedeapsa de alte cazuri în care este pricinuită o suferință. Pedeapsa este denumirea doar a unei părți dintr-o procedură complexă care cuprinde mai multe etape. Darea de ordine sau emiterea de legi, fixarea unei pedepse, asigurarea dacă cineva încalcă ordinele sau legile, condamnarea persoanelor găsite vinovate, nu
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
a fi în rezonanță cu ceea ce curentele filosofice consideră a fi sancționarea cu asprime"131. 3.5.2. Justificarea utilitaristă a pedepsei Conform abordării utilitariste pedeapsa poate fi justificată doar dacă răul care este prevenit este mai mare decât răul pricinuit de infractor prin fapta sa. Din acest punct de vedere, dacă pedeapsa nu împiedică săvârșirea infracțiunilor în viitor, atunci nu face altceva decât să se adauge la suferințele umane. Cu alte cuvinte, utilitarismul justifică pedeapsa prin referire la efectele sale
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
fapt al necesității, adică nu e bun decât pentru că e necesar"144. Dar, dincolo de această latură utilitaristă, Aristotel îi recunoaște pedepsei și un rol de regenerare morală: "pedepsele, care constau în faptul că se sustrage ceea ce produce plăcere și se pricinuiește durere, (...) sunt un procedeu de vindecare; vindecarea unui rău însă obișnuiește a porni de la contrariul lui"145. Toma d'Aquino considera că nu orice aplicare a unei pedepse este legală. Dacă intenția celui ce pedepsește este îndreptată mai ales spre
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
sa? Sau cum este pedepsit un falsificator, un terorist care deturnează un avion ori cineva care nu are copiii și răpește unul? Principiul de bază al legii talionului este că făptuitorul trebuie să îndure aceeași suferință pe care el a pricinuit-o victimei. Poate fi privită ca o formulă brută deoarece determină pedeapsa luând în considerare doar prejudiciul cauzat prin faptă și nu acordă nicio importanță stării mentale a făptuitorului ori circumstanțelor atenuante sau agravante ale faptei. Chiar și atunci când moartea
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
teorie de acest fel este lex talionis și, prin urmare, o teorie care folosește considerațiile retributiviste doar pentru a fixa limitele superioare ale pedepselor și ia în calcul alți factori atunci când decide câtă sau ce fel de suferință ar trebui pricinuită este perfect posibilă. Teoriile prevenției și reeducării, nefixând limite, prezintă riscul de a deveni cu mult mai inumane decât o teorie pură retributivistă 172. Este evident că atât teoriile retributiviste, cât și cele utilitariste conțin și aspecte pozitive și aspecte
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
pedeapsă și vinovăție sunt strâns legate, ele nu pot fi confundate. Vinovăția a fost considerată de adepții teoriilor retributiviste fundamentul pedepsei. Pentru filosofii utilitariști, însă, pedeapsa poate fi justificată doar dacă răul care este prevenit este mai mare decât răul pricinuit de infractor prin fapta sa. Prin urmare, dacă pedeapsa nu împiedică săvârșirea infracțiunilor în viitor, atunci nu face altceva decât să se adauge la suferințele umane. Retributivismul pretinde existența unei legături morale între pedeapsă și vinovăție și în mod esențial
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
viitor, atunci nu face altceva decât să se adauge la suferințele umane. Retributivismul pretinde existența unei legături morale între pedeapsă și vinovăție și în mod esențial, consideră că doar vinovații trebuie pedepsiți. Firește, suferința care însoțește aplicarea pedepsei poate fi pricinuită și unor persoane nevinovate, dar în acest caz nu este vorba de pedeapsă, ci de eroare judiciară sau de terorism. Provocarea unei suferințe este considerată în mod corect pedeapsă doar dacă persoana respectivă este vinovată. Teoriile utilitariste au încercat fundamentarea
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
căruia țara a fost bântuită de o „foamete cumplită”, sau Alexandru Cornea. Specia de „publicistică politică” practicată implică deslușit prezența portretelor. În fixarea, pentru viitorime, a trăsăturilor cutărui sau cutărui personaj pana cronicarului nu șovăie. Nu se simte nici o timorare pricinuită de responsabilitatea, imensă, a judecății formulate pentru istorie. M. îmbracă rar haina de sacerdot învestit cu puteri supreme, cum va face Miron Costin. Îi convine ipostaza de scriitor, de cărturar (inventator al unor sisteme complicate de datare și utilizator al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287940_a_289269]
-
că a părăsit definitiv teritoriul metafizicii. Că asemenea dificultate este de ordin sofistic, o spune indirect și un filosof pragmatic precum Richard Rorty. În genere, postmodernism este un termen sofistic. Rorty observă: "Termenul a fost atât de des folosit încât pricinuiește mai multe probleme decât soluționează"104. E mai sănătos, de aceea, să-i consideri pe Heidegger și pe Derrida "simpli filosofi post-nietzscheeni", cu rădăcini în Descartes, Kant, Hegel și Nietzsche, "decât să considerăm că inițiază sau exprimă o ruptură radicală
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
relativ destul de repede abandonată și să revină la sănătosul filon al pragmatismului sau să exploreze calea nouă a transmodernismului. Cazul, bunăoară, al lui Richard Rorty, care a simțit saturația conceptuală a postmodernismului: "Termenul a fost atât de des folosit încât pricinuiește mai multe probleme decât soluționează"165. Judecată tipic americană, fiindcă rostul filosofiei este să soluționeze probleme, nu să le încurce speculativ și inflaționar. Consecința, o delimitare limpede față de postmodernism, cu expresa renunțare de a găsi în acesta punctul comun al
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fi lăsat, practic, destul de anevoie înghițit, își continuă consecvent ideea: − A face pe prostul e singurul mod valabil al unei inteligențe superioare de a dobândi acceptare socială, căci în jur adevărul mai adânc văzut de ea supără. Ei, pentru supărarea pricinuită în felul ăsta, i se recomandă să plătească trecând cu vederea: dacă nu se poate împiedica să vadă mai mult decât s-ar cuveni pe moment, atunci măcar să meargă pe șest. Cel puțin până când suficient de multi alții vor descoperi
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]