5,828 matches
-
o (ntreprinză ei; vor avea a pune pe scenă toate duhorile infernalii, răscul(ndu-se asupra geniurilor ș( virtuților cerești, ș( vor face o comedie (n adevăr divină flagel(nd vițiurile ș( regener(nd pe rom(n" (Heliade Rădulescu, 1975, 217). Profetul din Santa cetate era (nzestrat cu capacitatea de a sesiza adevărul. Prin urmare, el era cel mai (n măsură să stabilească un program de urmat. De altfel, la Heliade, "a profetiza" are ș( (nțelesul figurat de "a trage o programă
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
el era cel mai (n măsură să stabilească un program de urmat. De altfel, la Heliade, "a profetiza" are ș( (nțelesul figurat de "a trage o programă", cum arată D. Popovici. (n perioada anului 1856, c(nd Heliade contura imaginea profetului, căut(nd corespondentul contemporan al lui Moise, el era preocupat de opera lui Fourier. (n 1856, Russo Locusteanu, un bun prieten al lui Heliade, propunea (ntr-un ziar (nființarea unei asociații agricole de structură fourieristă, ideile fourieriste fiindu-i cunoscute ș
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
fiind extrasocială și supraumană (fiind atribuită divinității sau soartei), explicarea factorilor ce determină schimbarea a trecut apoi prin determinarea naturală (fizică, biologică, geografică, climatică, etc), a ajuns să fie în sfârșit apanajul ființelor umane, dar numai al celor deosebite eroi, profeți, lideri, persoane charismatice etc. -, apoi o dată cu apariția sociologiei ca știință, sursa principală a schimbării sociale a devenit societatea însăși (din nou rolul oamenilor de rând fiind trecut cu vederea), și în final, a început să fie recunoscut rolul tuturor oamenilor
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
cineva devine musulman, celebra Šah"da, îl conține și este prezent la începutul și la sfarsitul Coranului. - al-Hayy al-Qayyóm, „Cel Viu, Subzistent”. Cei care susțin această formulă că Nume suprem se întemeiază pe autoritatea lui Ubayy b. Qa‘b, secretarul Profetului. - 9u al-mal"l wa-al-’ikr"m: ar include toate atributele divine - negative, arătând transcendență (mal"l) și cele ce îi arăta relaționalitatea (’ikr"m). - Literele misterioase de la începutul unor sure: ’LM, ’LMS, ’LR, ’LMR, “H, TS, YS etc., de neînțeles
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
să se supună lui! Allah este Călăuzitorul acelora care cred pe calea cea dreapta.” (ASM) Wa-ka:"lika mă‘aln" li-kulli nabiyyin ‘aduwan min al-mumrimn wa-kaf" bi-Rabbika h"d wa-naœr (25, 31/33): „Astfel i-am dat Noi fiecărui profet un dușman dintre nelegiuiți. Însă Domnul tău îți este de ajuns că ocârmuitor și ca ajutor.” (ASM) În lista lui Sufy"n, acest nume este luat de la v. 25, 31, pe când Bayhaq citează 22, 54137. Însă cel mai adesea se
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
not applied to any but Allah, but Ra≤m is a general term.” Într-adevăr, o diferență importantă între cele două nume ar mai fi că primul este referit numai la divinitate, în vreme ce al doilea este aplicat în Coran și profetului (în 9, 128). De asemenea, exegeza coranica este aproape unanimă în a-i atribui lui ra≤m"n o „extindere” mai largă: All"h este ra≤m"n pentru toți oamenii (îi creează, se face cunoscut tuturor, le dă hrană
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Äš este un adjectiv, dar când este nume divin este substantivizat. El se întâlnește mai ales in Isaia și își are originea în textul care proclama solemn sfințenia lui YHWH - relatarea celebrei teofanii din capitolul 6 al Cărții lui Isaia. Profetul îl vede pe YHWH pe tron, în templul ceresc, slăvit de serafimi cu neîncetata cantare: Q":Äš, q":Äš, q":Äš YHWH Te>"’ÄÖ... (Is 6,3a). Pentru a putea fi trimisul lui la oameni, lui Isaia i se purifica
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
des întâlnită în texte care vorbesc despre intervenția lui YHWH pentru a-și izbăvi poporul (Dt 4,34; 5,15; 7,19; 11,2; 26,8; Ier 32,21; Ps 136,12). Alteori această putere este simțită că o apăsare, profetul fiind aproape silit să-și îndeplinească misiunea: ya: YHWH ‘"lay ƒ"z"q"h (Ez 3,14c): „mâna Domnului apasă din greu peste mine” (G-R). Semnificație de bază: viguros. 3.1.7.4. ’Abr (Ya‘aqob/Yiœer"’Ql): „putearnic
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
meu și Dumnezeul meu!” (t.n.) Alături de metaforă regelui, este și aceea a judecătorului (ŠopeÖ) și a legiuitorului (Maƒoqq), care va face dreptate și va aduce izbăvire. Pentru a sublinia ideea de siguranță pe care regalitatea lui YHWH o inspiră, profetul Isaia pune laolaltă toate aceste trei nume, într-un oracol privind liniștea și stabilitatea de care se va bucura cândva Ierusalimul: YHWH ŠopetQnó YHWH MeƒoqqQnó / YHWH MalekQnó hó’ yÄš‘enó (Is 33,22): „Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
and brings to life” (RSV). YHWH mQmiÖ ó-meƒayyeh / mÄr: Še’Äl wayya‘al (1Sam 2,6): „Domnul nimicește și dă viață, aruncă în tărâmul morților și aduce înapoi.” (t.n.) Acest verset face parte din celebra cantare a Anei, mama profetului Samuel. Versetele următoare accentuează aceeași idee a stăpânirii universale și totale a lui Dumnezeu asupra vieții omului: „Domnul face sărac și îmbogățește, El smerește și înaltă; ridică din pulbere pe cel lipsit și din gunoi îl scoate pe cel sârman
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
fiabilitate. Fermitate și fidelitate sunt sensurile substantivului ’emón"h, iar traducătorii sunt unanimi în soluția lor pentru ’Pl ’emón"h, „Dumnezeu credincios”. EmeÖ este unul dintre cuvintele-cheie ale Bibliei, care se întâlnește la tot pasul, mai cu seamă în oracolele profeților și în rugăciunea psalmilor. Este sinonim cu ’emón"h216. Septuaginta și Vulgata l-au tradus cam peste tot cu aletheia, respectiv „veritas” și acest lucru se reflectă și în traducerile în limbi moderne care au pornit de la ele. „Adevărul” este
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
respectiv cu ’Pl șmeholelek"ț și cu YHWH. Dar metaforă stâncii pentru Dumnezeu ca sprijin și ocrotitor abundă în psalmi și în alte texte poetice similare, Țór fiind adesea însoțit de pronumele sufix de persoana I singular, sau, în mustrările profeților, de pronumele de persoana a II-a: ‚ay YHWH ó->"rók Țór... (Ps 18/17,47a = 2Sam 22,47a; cf. Ps 28/27,1): „Să trăiască Domnul, binecuvântata fie Stâncă mea...” (t.n.) YHWH Țór we Go’al (Ps 19
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
G-R, BS); „Cel Neprihănit” (C); „Iustus” (Vg); „le Juste” (BJ); „the Righteous One” (RSV). - În Fp 3,14, Petru vorbește despre Isus numindu-l ho hágios kaì ho díkaios: „Cel Sfânt și Drept.” - Ștefan, în Fp 7,52, spune că profeții au vestit perì tQÎs eleúseÄs to¤ dikaíou, „sosirea Celui-Drept” (BVA) - Isus e numit astfel și în Fp 22,14 când Anania îi spune lui Pavel, după cele petrecute pe drumul Damascului: „Dumnezeul părinților noștri te-a ales de mai înainte
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
2.3. Nume pneumatice 3.2.3.1. tò pne¤mă: „Duhul”. Pne¤mă Kyríou, care traduce ebraicul ruaƒ YHWH, nu este perceput, în Vechiul Testament, ca persoană dumnezeiasca, ci doar ca o forță divină care, coborând asupra anumitor oameni (judecători, profeți, regi), îi face capabili de fapte extraordinare sau le inspiră cuvintele pe care ei le rostesc din partea lui Dumnezeu. În vedenia din Ezechiel 36,25, el însuflețește și trezește la viață oasele uscate. Revărsarea lui asupra întregului popor al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
că pe un sinonim al lui al-Mutakabbir. De aceea l-am așezat aici. Alții, printre care majoritatea traducătorilor occidentali, l-au transferat că semnificând „Cel care își impune voința”, aspect al divinității rareori subliniat de Biblie. Am putea relevă cazul profetului care se vede constrâns să-și îndeplinească misiunea neplăcută de a vești nenorocire, dar și aici pare a fi vorba mai degrabă de conștiință lui decât de constrângere divină: „M-ai ademenit, Doamne, și m-am lăsat ademenit; ai fost
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
ascuns în oasele mele, si eu mă străduiam să-l potolesc, dar nu am putut.” (Ier 20, 7-9) În Biblie prevalează ideea că voința lui Dumnezeu nu strivește libertatea omului, nu i se impune cu forța. În teofania de pe Carmel, profetul Ilie înțelege că YHWH nu este nici în vijelie, nici în cutremur, nici în foc, ci în „glasul unei adieri line” (cf. 1Rg 19,11-12). Iar în Apocalips 3,20, Domnul spune: „Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Mitoimaginea este, în acest context, expresia revoltei spiritului contra neputințelor logos-ului. Imaginea este suportul și premisa oricărei hermeneutici „instaurative” și astfel, a recuperării arhetipalului pe care o operează. Puterea politică se abilitează sacral în orizontul unei simbolistici rituale. Între profetul care dă binecuvântarea și iartă păcatele și necunoscutul care dă onorul la drapel stă o venerație comună pentru ceea ce fiecare în parte consideră a fi autoritatea absolută. Imago-ul politic este o „icoană” (instaurativă de sens) și se deosebește radical
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
din Iustin Martirul și Filosoful (Dialog cu iudeul Trifon, VII, 1), pasaj în care este relatat momentul convertirii autorului. Iată pasajul: „iar mie mi s-a aprins deodată un foc în suflet și m-a cuprins o mare dragoste de profeți, ca și de bărbații aceia care au fost prietenii lui Cristos. Și, gândind la cuvintele lui, găseam că aceasta este singura filosofie sigură și aducătoare de folos. În felul acesta și pentru aceasta sunt filosof”. Cât de mult seamănă fragmentul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a fost „în parte cunoscut și de către Socrate” și că el, Iustin, este creștin „nu din cauză că învățăturile lui Platon ar fi străine de cele ale lui Cristos, ci din cauză că ele nu sunt întru totul asemănatoare” (XIII). Iustin este aici un profet preerasmian: Sancte Socrates, ora pro nobis. Formula aceasta, pentru Iustin, Ambrozie, Toma și Erasmus înseamnă că orice adevăr, oriunde ar fi spus, dacă este adevăr, este al Duhului Sfânt (vezi Iustin Martirul și Filosoful, Apologia a doua în favoarea creștinilor, în
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
inițiale. Potrivit lui Robert Merton, „autorealizarea profețiilor este la început o definiție falsă a situației, ce produce un nou comportament, iar acesta, la rândul său, determină concepția inițial falsă să devină adevărată. Aparenta validitate a unei astfel de profeții perpetuează eroarea. «Profetul» va invoca fapte prezente pentru a dovedi că a avut dreptate de la început. Logica socială poate avea astfel de efecte perverse” (Merton, 1948, apud Cooper, 1983). Psihologia socială cognitivistă a arătat că așteptările pot conduce la distorsiuni perceptuale. Indivizii manifestă
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
bun augur. Nietzsche, Uman, prea uman, I, 589 PRIMUL TEMPO îMPĂRTĂȘANIA SFINȚILOR ERETICI I Talmeș-balmeș sectar. Climatul intelectual și ambianța ontologică în care se constituie creștinismul ține de cea mai absolută harababură... E greu de imaginat mulțimea comunităților extravagante, a profeților care se cred inspirați, a prorocilor iluminați, a gânditorilor ezoterici, a filosofilor deliranți care ocupă scena spirituală a primului secol al erei noastre. Desigur, filosofia demnă de acest nume subzistă și, la Roma sau în alte locuri, sunt urmate în
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Cirene să fie răstignit în locul său. Acestea sunt și apele în care se scaldă începuturile creștinismului. Cum Isus este imaginat de cei care cred în el pornind de la citate din Vechiul Testament destinate să arate că el este Mesia cel anunțat, profetul așteptat de evrei, gnosticii ciugulesc din anumite cărți vetero-testamentare pentru a-și elabora propria ideologie: Geneza, de exemplu, le dă ocazia unor lungi dezvoltări privitoare la apariția răului, la originea negativității în lume sau la decăderea umanității. Cartea lui Enoh
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
două curente se adaptă din aceleași izvoare, răspund acelorași nevoi dintr-o aceeași epocă. Climatul apasă asupra lor într-un mod asemănător: angoasă, teamă, frică, sentimentul unei lumi care se prăbușește și așteptarea înfrigurată a altceva; de unde numărul incalculabil de profeți, de milenariști, de figuri mesianice, de anunțări ale sfârșitului iminent al lumii. Gnoza croiește și însăilează folosindu-se de timpurile mai vechi, își face partea și se hrănește din influențe ale momentului. Creștinismul nu procedează altfel. Numai că gnosticii nu
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ură față de lume. Evul Mediu timpuriu al ultimilor gnostici corespunde momentului în care Mahomed părăsește Mecca și, în urma persecuțiilor la care era supus, se instalează la Medina. Noaptea de 16 iulie 622 marchează începutul erei musulmane: Hegira este Fuga. Deși profet îndrăgit de Allah, Mahomed moare ca toți oamenii, în 632. în Franța, sub domnia plină de violențe a lui Dagobert, răsar pretutindeni mănăstiri. Niciun semn de viață din tabăra filosofilor; aceeași remarcă este valabilă pentru arte și litere... Islamului îi
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
domnia plină de violențe a lui Dagobert, răsar pretutindeni mănăstiri. Niciun semn de viață din tabăra filosofilor; aceeași remarcă este valabilă pentru arte și litere... Islamului îi trebuie doar câțiva ani pentru cucerirea unui număr considerabil de țări: la moartea Profetului, partea cea mai importantă a lumii arabe e cucerită. Primul calif î632-651) își întinde supremația asupra Persiei îIranul), Irakului, Siriei, Armeniei, Egiptului, Cirenaicii îLibia). Omeyyazii î651-750) adaugă acestui vast teritoriu o parte din Asia Mică, Maghrebul îTunisia, Algeria și Marocul
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]