1,840 matches
-
prima salvă. Dat fiind faptul că raza maximă de vizibilitate era de 5 mile (8 km), observatorii de artilerie nu au putut să ajute la reglarea tirului, dar britanicii au sperat că radarul putea să detecteze locul de impact al proiectilelor și să permită astfel corectarea focului, în ciuda faptului că o asemenea metodă nu fusese folosită până atunci. Spoturile de pe ecranele radarelor K au detectat deplasarea în zigzag a vaselor germane, dar locurile de impact al proiectilelor nu au putut fi
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
locul de impact al proiectilelor și să permită astfel corectarea focului, în ciuda faptului că o asemenea metodă nu fusese folosită până atunci. Spoturile de pe ecranele radarelor K au detectat deplasarea în zigzag a vaselor germane, dar locurile de impact al proiectilelor nu au putut fi determinate și întreaga baterie a început să tragă fără nicio corecție a tirului. Cele patru tunuri Mk IX-X de 9.2”au lansat 33 de proiectile asupra vaselor germane care se deplasau cu peste 50 km
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
în zigzag a vaselor germane, dar locurile de impact al proiectilelor nu au putut fi determinate și întreaga baterie a început să tragă fără nicio corecție a tirului. Cele patru tunuri Mk IX-X de 9.2”au lansat 33 de proiectile asupra vaselor germane care se deplasau cu peste 50 km/h, dar nicio lovitură nu și-a atins ținta. Germanii au afirmat chiar că gruparea lor navală depășise deja Doverul când artileria britanică de coastă a deschis focul, iar proiectilele
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
proiectile asupra vaselor germane care se deplasau cu peste 50 km/h, dar nicio lovitură nu și-a atins ținta. Germanii au afirmat chiar că gruparea lor navală depășise deja Doverul când artileria britanică de coastă a deschis focul, iar proiectilele au plonjat în apă mult în spatele vaselor. Între timp, cele cinci vedete torpiloare Fairmile D din baza din Dover au plecat din port la ora 11:55 și au fost primele forțe britanice care au confirmat la 12:23 identitatea
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
practicate în Atlanticul de Nord, de vreme ce viața jucătorului scade rapid din cauza apelor înghețate. Pentru lupta pe uscat, jocul introduce o armă cu aer comprimat, care îi permite jucătorului să execute silențios inamicii de la distanță. Arma poate fi îmbunătățită cu diferite proiectile, precum explozibili. Jucătorul poate folosi și aruncătorul de grenade, care poate trage cu grenade-șrapnel. Luptele corp-la-corp au fost puțin schimbate, iar acum atacurile inamicilor pot fi parate cu precizie, similar cu seria "". Inamicii Asasini se pot ascunde în tufișuri, se
Assassin's Creed Rogue () [Corola-website/Science/335654_a_336983]
-
condusă în mod strălucit de Amiralul Nelson, a învins flota unită franco-spaniolă. Secolul al XIX-lea a adus noi și importante inovații în evoluția navelor de război. Noile metode de construcții navale, propulsia navelor cu ajutorul motoarelor și noile tipuri de proiectile de artilerie au făcut ca începând cu al doilea sfert al secolului XIX să se poată vorbi despre o predominanță a oțelului, aburului și obuzului în marina militară.
Navă militară () [Corola-website/Science/335764_a_337093]
-
capabile de a detecta și distruge crucișătoarele grele construite după adoptarea Tratatul Naval de la Londra, navelor din această clasă le-au fost destinate tunuri mai mari și mai grele construite după un proiect nou și costisitor, protecție balistică limitată împotriva proiectilelor de 304 mm, precum și motoare capabile să dezvolte viteze de 31-33 noduri (58-61 km/h). Dezvoltarea crucișătoarelor grele a stagnat între Primul și al Doilea Război Mondial grație condițiilor impuse de Tratatul Naval de la Washington și tratatele și conferințele ulterioare
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
o încercare de a menține deplasamentul noilor nave sub 25.000 tone, a permis ca proiectele să prevadă o protecție balistică subacvatică limitată. Rezultatul a fost că vasele din clasa "Alaska", când au fost construite, erau vulnerabile la torpile și proiectile care cădeau în imediata apropiere a navei. Proiectul final a fost reprezentat de o navă din clasa "Baltimore" la scală mărită, înzestrată cu motoare similare clasei de portavioane "Essex". Aceste nave combinau un armament principal constând în 9 tunuri de
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
final a fost reprezentat de o navă din clasa "Baltimore" la scală mărită, înzestrată cu motoare similare clasei de portavioane "Essex". Aceste nave combinau un armament principal constând în 9 tunuri de 304 mm, cu o protecție balistică până la nivelul proiectilelor de 254 mm, montate pe o cocă ce putea dezvolta viteze de 33 noduri (61 km/h). Construcția navelor din clasa "Alaska", împreună cu o pletoră de alte tipuri de nave a fost decisă oficial în septembrie 1940, prin documentul "Two-Ocean
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
de protecție subacvatică, aflate pe cuirasate și chiar pe navele principale intermediare, ca cele franceze din clasa "Dunkerque" și cele germane din clasa "Scharnhorst". Acest fapt lăsa navele din clasa "Alaska" practic fără apărare împotriva torpilelor, și de asemena împotriva proiectilelor care cădeau în apropierea navei iar apoi își continuau traiectoria pe sub apă, lovind coca navei. În timp ce navele din clasa "Alaska" aveau un blindaj lateral mai gros decât celelalte crucișătoare contemporane ale SUA , blindajul lor oferea doar o protecție limitată împotriva
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
care cădeau în apropierea navei iar apoi își continuau traiectoria pe sub apă, lovind coca navei. În timp ce navele din clasa "Alaska" aveau un blindaj lateral mai gros decât celelalte crucișătoare contemporane ale SUA , blindajul lor oferea doar o protecție limitată împotriva proiectilelor de de 304 mm; făcându-le vulnerabile la focul de la orice distanță al cuirasatelor (cu proiectile de 355-406 mm). În plus, în ciuda faptului că era mai mare decât clasa "Baltimore", numărul bateriilor secundare și anti-aeriene ale clasei "Alaska" era similar
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
navele din clasa "Alaska" aveau un blindaj lateral mai gros decât celelalte crucișătoare contemporane ale SUA , blindajul lor oferea doar o protecție limitată împotriva proiectilelor de de 304 mm; făcându-le vulnerabile la focul de la orice distanță al cuirasatelor (cu proiectile de 355-406 mm). În plus, în ciuda faptului că era mai mare decât clasa "Baltimore", numărul bateriilor secundare și anti-aeriene ale clasei "Alaska" era similar. În timp ce clasa "Alaska" avea doisprezece tunuri de calibru 5 inch (127 mm) dispuse în șase turele
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
moduri; spre exemplu, elevarea prafului de pușcă pe clasa "Alaska" se făcea în 2 etape, pe când pe clasa "Iowa", doar în una. Aceste diferențe au făcut operarea tunurilor mai sigură și au crescut rata focului. În plus, un „berbec de proiectile” a fost montat pe "Alaska" și "Guam". Această mașinărie transfera obuzele din magazia navei pe un inel rotitor ce alimenta tunurile. Totuși, această trăsătură s-a dovedit nesatisfăcătoare, și nu a fost planificată pentru "Hawaii" sau alte nave ulterioare. Deoarece
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
bombardiere doborâte, în vreme ce nicio baterie antiaeriană nu a pretins să fi doborât un aparat inamic. Mai multe bombardiere care au fost avariate și au reușit să se reîntoarcă la bază prezentau urme ale gloanțelor de mitralieră, dar nu și ale proiectilelor de artilerie, ceea ce face ca niciuna dintre concluziile responsabililor RAF să fie realistă. Organizarea apărării aeriane a "Luftwaffe" a suferit mai multe schimbări în primele cinci luni ale războiului. Apărarea porturilor din Germania de nord și a obiectivelor strategice vitale
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
lungul coastei, bombardierele au fost supuse tirului artileriei antiaeriene din port și de pe vasele militare. Odată ajunși în zona desemnată pentru atac, bombardierele au fost supuse tirului artileriei antiaeriene din Bremerhaven și Wilhelmshaven. Bombardierele au răspuns cu rafale de mitraliere. Proiectilele germane au explodat la înălțimea corectă, dar în spatele bombardierelor, neprovocându-le astfel pierderi. Când bombardierele au survolat portul Wilhelmshaven, "Gneisenau" și "Scharnhorst", două dintre țintele britanicilor, erau ancorate prea aproape de țărm, iar Kellett a hotărât să nu le atace pentru ca să
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
vara anului 1943, 2.132 tunuri antiaeriene protejau obiectivele industriale germane. Cu trei ani mai înainte, existau doar 791 de tunuri AA. Aceste tunuri ar fi fost mai folositoare pe front. Statisticile arată că erau trase aproximativ 16.000 de proiectile pentru tunurile de 88 mm pentru doborârea unui singur avion german . Producția de avioane de vânătoare ar fi trebuit să fie considerată o prioritate, dar Hitler și Göring au interzis orice modificare a priorităților industriei aviatice. Pierderile au avut un
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
în anul 1866 și a încoronării sale ca rege în anul 1881. În cadrul aniversării independenței, Arion a organizat „Sărbătoarea Întâiului Tun” în amintirea memorabilei zile de 15 mai 1877, când un tun al bateriei „Carol” de la Calafat a tras primul proiectil, în prezența principelui, marcând declanșarea acțiunilor de consfințire pe câmpul de luptă a independenței proclamată în parlament. Eracle Arion a fost un ofițer mult decorat, între altele cu: Marele general a fost înmormântat cu mult fast la Cimitirul Șerban Vodă
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
A fost cunoscut sub diferite denumiri, cum ar fi "French 75", "75", "Soixante-Quinze" sau "75 mm Puteaux" (România). Inițial, tunul francez de 75 mm a fost proiectat ca un sistem de armă anti-personal, destinat să lanseze o cantitate mare de proiectile cu șrapnele, cu focos de timp, asupra trupelor inamice, în câmp deschis. După 1915 și apariția „războiului tranșeelor”, au început să prevaleze alte tipuri de misiuni care cereau un nou tip de proiectil, exploziv și cu detonare la impact. Începând
Tun de 75 mm model 1897 () [Corola-website/Science/333691_a_335020]
-
destinat să lanseze o cantitate mare de proiectile cu șrapnele, cu focos de timp, asupra trupelor inamice, în câmp deschis. După 1915 și apariția „războiului tranșeelor”, au început să prevaleze alte tipuri de misiuni care cereau un nou tip de proiectil, exploziv și cu detonare la impact. Începând cu 1918 tunul de 75 a a devenit principalul mijloc de lansare a proiectilelor cu gaze de luptă. Totodată, tunul de 75 mm a fost utilizat pe scară largă în varianta de tun
Tun de 75 mm model 1897 () [Corola-website/Science/333691_a_335020]
-
1915 și apariția „războiului tranșeelor”, au început să prevaleze alte tipuri de misiuni care cereau un nou tip de proiectil, exploziv și cu detonare la impact. Începând cu 1918 tunul de 75 a a devenit principalul mijloc de lansare a proiectilelor cu gaze de luptă. Totodată, tunul de 75 mm a fost utilizat pe scară largă în varianta de tun antiaerian autopropulsat. A mai fost utilizat ca tun principal pentru tancul „Saint-Chamond” model 1918. Tunul francez de 75 mm este considerat
Tun de 75 mm model 1897 () [Corola-website/Science/333691_a_335020]
-
ca fiind prima piesă de artilerie modernă. Cu un design revolutionar pentru vremea sa, el reunea cele mai recente evoluții care avuseseră loc în artilerie în secolul al XIX-lea și anume: utilizarea pulberii fără fum, a muniției acuplate, a proiectilelor explozive și a încărcării pe la culată prin procedeul Nordenfelt. El a fost totodată, primul tun de câmp dotat un mecanism de recul hidropneumatic, care menținea afetul și trenul rulor perfect nemișcate pe timpul secvenței de tragere. Întrucât nu avea nevoie să
Tun de 75 mm model 1897 () [Corola-website/Science/333691_a_335020]
-
rulor perfect nemișcate pe timpul secvenței de tragere. Întrucât nu avea nevoie să fie refăcută ochirea după fiecare lovitură, echipajul putea executa o nouă lovitură de îndată ce țeava revenea în poziția inițială. În mod normal, tunul de 75 mm putea trage cincisprezece proiectile pe minut la țintă, fie proiectile cu șrapnele fie proiectile explozive, la o distanță de aproximativ 8.500 m (5 mile). Viteze de tragerea putea ajunge chiar la aproape de 30 de proiectile pe minut, deși doar pentru un timp foarte
Tun de 75 mm model 1897 () [Corola-website/Science/333691_a_335020]
-
tragere. Întrucât nu avea nevoie să fie refăcută ochirea după fiecare lovitură, echipajul putea executa o nouă lovitură de îndată ce țeava revenea în poziția inițială. În mod normal, tunul de 75 mm putea trage cincisprezece proiectile pe minut la țintă, fie proiectile cu șrapnele fie proiectile explozive, la o distanță de aproximativ 8.500 m (5 mile). Viteze de tragerea putea ajunge chiar la aproape de 30 de proiectile pe minut, deși doar pentru un timp foarte scurt și cu un echipaj foarte
Tun de 75 mm model 1897 () [Corola-website/Science/333691_a_335020]
-
nevoie să fie refăcută ochirea după fiecare lovitură, echipajul putea executa o nouă lovitură de îndată ce țeava revenea în poziția inițială. În mod normal, tunul de 75 mm putea trage cincisprezece proiectile pe minut la țintă, fie proiectile cu șrapnele fie proiectile explozive, la o distanță de aproximativ 8.500 m (5 mile). Viteze de tragerea putea ajunge chiar la aproape de 30 de proiectile pe minut, deși doar pentru un timp foarte scurt și cu un echipaj foarte experimentat. La izbucnirea Primului Război Mondial
Tun de 75 mm model 1897 () [Corola-website/Science/333691_a_335020]
-
normal, tunul de 75 mm putea trage cincisprezece proiectile pe minut la țintă, fie proiectile cu șrapnele fie proiectile explozive, la o distanță de aproximativ 8.500 m (5 mile). Viteze de tragerea putea ajunge chiar la aproape de 30 de proiectile pe minut, deși doar pentru un timp foarte scurt și cu un echipaj foarte experimentat. La izbucnirea Primului Război Mondial, în 1914, armata franceză avea în în serviciu aproximativ 4.000 tunuri de câmp de aceste tip. Până la sfârșitul războiului au fost
Tun de 75 mm model 1897 () [Corola-website/Science/333691_a_335020]