107,135 matches
-
întîiul Locuitorii acestei mici Viene pe roți sînt figuri memorabile. îmi rămîn ochii la un Franz Joseph de secol 21: o mustață albă, legată de perciuni, ca-n tablourile de la muzeu. Deși ger, bătrînele doamne, călite pe traseele din Alpi, poartă pantofi de antilopă, ciorapi de mătase și... pană la pălărie. Studenții arată ca pretutindeni și se bucură că vagonul e încălzit. Costul unui abonament săptămînal 12.50 E. N-am văzut nici un controlor, niciodată. ORAȘUL Undeva, cîndva E greu de
JE EST UN AUTRE by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14384_a_15709]
-
este, probabil, unul dintre cei mai bogați oameni din Viena. Ani în șir a tot colecționat tablouri ale lui Egon Schiele (pe care, practic, el l-a impus), Gerstl, Kokoschka, Klimt și, recent, a deschis un muzeu ultramodern care-i poartă numele. Greu să mi-l imaginez într-un birt studențesc, cu palton tirolez și o banală sacoșă de plastic (!) în mînă. Și totuși, chiar el este. Mi-l arată cineva și-mi atrage atenția că-n sacoșa cam prăpădită se
JE EST UN AUTRE by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14384_a_15709]
-
roboți erotici polenizatori pe care mi-i culcă vântul în jurul gâtului în anotimpul albastru îmi place să simt globulele orange ale sunetului de tubă cum îmi diluează sângele din vârful falangelor, ducând mai departe muzica precum un râu ce-și poartă în amonte icrele de nisetru către inima fecundabilă a izvorului, eu sunt doar o particulă a estetosferei și port în mine forța gravitațională a artei ca pe un ovar ce așteaptă în fiecare clipă un alt principiu generator al foamei
Poezii by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/14428_a_15753]
-
orange ale sunetului de tubă cum îmi diluează sângele din vârful falangelor, ducând mai departe muzica precum un râu ce-și poartă în amonte icrele de nisetru către inima fecundabilă a izvorului, eu sunt doar o particulă a estetosferei și port în mine forța gravitațională a artei ca pe un ovar ce așteaptă în fiecare clipă un alt principiu generator al foamei de stimuli poemul perfectei claustrofobii lui Nicolae Manolescu vei căuta răcoarea lângă șemineul de malachit într-o seară ce
Poezii by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/14428_a_15753]
-
pisica albă își va lipi urechea de vocea lui Marcel Iureș pitită ca o bombă în cutia radioului, vei ști că așa începe poemul perfectei claustrofobii când madona florală strivește cu tălpile goale florile din covor culoarea pe care o poartă hoinarii după o vreme am știut că timpul ce mi s-a dat îmi transformă retina într-o dermă a arșiței trecutul a devenit ceva neverosimil care mă simplifică fragmente din mine se vând în talciocul de la marginea orașului le
Poezii by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/14428_a_15753]
-
că timpul ce mi s-a dat îmi transformă retina într-o dermă a arșiței trecutul a devenit ceva neverosimil care mă simplifică fragmente din mine se vând în talciocul de la marginea orașului le recunosc după culoarea pe care o poartă de obicei hoinarii le răscumpăr iar și iar pe cioburi de micașist mai târziu se va ști ce risipitoare am fost călătorind prin vreme fără circumscriere în arhiva eului nelumeasca lume înlumită m-a așezat ca pe un indicator la
Poezii by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/14428_a_15753]
-
cu totul altceva decât povestea vorbei. Că povestea aceasta e gravă și că ea "angajează" toată ființa celui care-o slujește într-o "tinerețe fără bătrânețe", într-un permanent risc și într-o permanentă alegere. Când un poet se lasă purtat de vorbe, când faimoasa inițiativă a cuvântului nu este cum ar trebui să fie - o inițiativă a ființei - ci doar expresia unei podobiri formale, sunt semne că poetul acela gospodărește îndoielnic propria lui vocație". "Vocație", "misiune", "angajare", "responsabilitate", "mărturie" - sunt
Virgil Ierunca sau sentimentul românesc al exilului by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/14401_a_15726]
-
și artistice antebelice - S. S. R.-ul, editurile și revistele independente, teatrele particulare, cenaclurile -, câte supraviețuiseră după război, au fost fie desființate, fie păstrate de formă și reciclate, anexate țelurilor politice oficiale. Aceste acțiuni erau precedate (pregătite) de zgomotoase campanii agitatorice purtate în numele "revoluției", al "culturii noi", al "artei ca expresie a vieții", al "angajării artistului-cetățean", în numele acestor deziderate și împotriva artistului "rupt de popor", izolat în "turnul de fildeș". Erau duse concertat în "Scânteia", în "România liberă", în "Victoria" (director: N.
Considerații finale by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/14378_a_15703]
-
de singurătate în America, despre felul în care rezistase la toate ispitele - prietenii dăunătoare, droguri, distracții facile, viață de noapte - fără să se abată din drumul lui; despre mugurii carierei lui care abia acum începeau să se deschidă. Se lăsă purtat de plăcerea înduioșătoare de a se apleca asupra scurtului său trecut, cuvintele se succedau în flux neîntrerupt, vorbeau în același timp și ochii strălucitori, și gesturile mâinilor și mișcările feței lui mobile. Era ca și cum în interiorul lui s-ar fi rupt
Ispitirea lui Mirel by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Imaginative/14437_a_15762]
-
atât scrisorile, cât și articolele la care lucra. (Din 1926 avea să fie, de altfel, membru onorific al Academiei Române.) Dintre toți cei pe care i-a cunoscut în România (cu Ion Bianu avea să viziteze Argeșul, cu Iacob Negruzzi, să poarte discuții pe tema statutului evreilor și a, pe atunci, atât de actualei chestiuni a revizuirii Constituției), cea mai puternică impresie avea să i-o stârnească tot mentorul Junimii, care, cu obișnuita sa solicitudine față de tinerii studioși, i-a împrumutat cărți
Mozaicuri romanice by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Imaginative/14406_a_15731]
-
gară concepția vest-europeană că acolo se cuvine să aștepte mai multe birje. Mi-am amintit însă că tovarășul meu german de călătorie îmi spusese că în aceste țări, grosolănia este „ein sehr nothwendiges Ustensil", și m-am hotărât să mă port în consecință. M-am dus din nou la funcționar și am început să-l ocărăsc cum mă pricepeam mai bine. în privința limbii române, cunoștințele mele practice nu erau prea mari, iar injuriilor verbale nu le dedicasem cine știe ce studii, astfel încât mi-
Mozaicuri romanice by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Imaginative/14406_a_15731]
-
frumos cu putință. Din două în două case vedeai o cafenea elegantă, plină de domni și de doamne împodobite; în multe locuri, mesele și scaunele fuseseră mutate, din cauza căldurii, afară pe trotuar, iar la urechile mele ajungeau râsete și discuții purtate cu glas ridicat, când nu erau acoperite de zgomotul numeroaselor trăsuri care goneau încoace și încolo, cu o viteză nemaipomenită. Totul dădea o impresie plină de viață, iar strada îmi amintea atât de mult de un bulevard parizian en miniature
Mozaicuri romanice by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Imaginative/14406_a_15731]
-
la țările scandinave se mărgineau la cețoasa impresie că Norvegia va fi fiind, cu siguranță, capitala Suediei, iar Copenhaga o provincie germană! în urma acestui examen, toată lumea din sat a aflat de unde eram de fel, iar convorbirile pe care le-am purtat cu sătenii în următoarele zile începeau, cu predilecție, astfel: „Dumneata ești de la București?"3) „Nu, sunt străin." „Da, mă gândeam eu; atunci ești cu siguranță din Danemarca." Era, probabil, prima dată când mulți din acești oameni de treabă auziseră acest
Mozaicuri romanice by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Imaginative/14406_a_15731]
-
înăuntrul meu se desfăcuse, Ca poama de pe ram, o cale Care cânta sub aurul vechimii. Har În înserare, din icoană Ieși un înger fâlfâind Și fulgeră în zboru-i foaia Pe care nu puteam să scriu. Avea în ochii lui o poartă Spre un ținut de neatins, Și când mi-a străbătut privirea Am devenit ce nu vedeam. Corespondență Cald plicurile mi se-ntorc Nedesfăcute înapoi, Ca un răspuns la rugăciunea: " Nu mă citi, nu mă deschide". Ce vreau să-Ți spun
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/14595_a_15920]
-
cum remarcă Barbu Cioculescu) și anul cînd a realizat prima redactare a nuvelei. Să fi avut "șapte" ceva de a face cu acest decalaj de un an? Mai sunt apoi cele șapte inele cu safire de Ceylan pe care le poartă Aubrey și după care naratorul îl va recunoaște în deghizamentul său nocturn-feminin. Simbolismul pasajului, în care figurează proeminent culoarea albastră, ideea îngemănării și a identității (ne aflăm iarăși sub zodia lui doi, a gemenilor, a "Dioscurilor" care se aseamănă atît
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
zodia lui doi, a gemenilor, a "Dioscurilor" care se aseamănă atît de mult încît pot fi luați unul drept celălalt) și cifra șapte, nu e greu de ghicit: Această coloare șalbastrulț îi era îndeosebi dragă noului meu prieten, el o purta în însăși făptura lui, în ochi și sub pielița foarte străvezie a mîinilor, în cari cînd la una cînd la cealaltă sclipeau șapte inele, gemene toate - șapte safire de Ceylan" (pp. 39-40). Despre asociațiile magice sau religioase (inclusiv satanice: fiara
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
Theologie...". Aș fi vrut să le străbat, să le cuprind pe toate. Și nu numai. Credeam, cu nevinovăția pofticioasă a adolescenței, că pășind peste pragul Universității, voi pătrunde sub bolți înalte, în săli imense, hale cu arcade ale căror pereți purtând rafturi nesfârșite de cărți te îmbie cu tezaurul cărturăresc al omenirii întregi. Prin galeriile Universității îmi plăcea să văd învățați în robe întunecate, nobile făpturi în straie extravagante, chipuri bărboase aplecate peste in-folii și pergamente. Când, mult mai târziu, aveam
Universitățile mele by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/14087_a_15412]
-
coborît în burgul german, care ne primi cu o căldură părintească. Sufletul meu căpătase din nou aripi înviorătoare. Lovinescu își temperase reflecțiile ironice, cuprins și el de frumusețea orașului copilăriei mele. Ne-am urcat într-o trăsură care ne-a purtat pe dinaintea fostului Institut al Călugărițelor Ursuline, în care am urmat primele clase primare, am dat un ocol Pieței Mari, sufocată de mulțimea orașului, care forfotea de colo, colo, am trecut și pe la Liceul "Domnița Ileana" unde urmasem primele clase de
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
discuția noastră părea că luase un drum neprevăzut, care schimbă înțelesul cuvintelor rostite pînă atunci. Lovinescu s-a oprit, uitîndu-se la mine, ca și cînd era zadarnic să explice ceea ce eu nu puteam pricepe. Am urcat în trăsura care ne purtă spre oraș. Ascultam trapul cailor și priveam cum se derula liziera verde a pădurii. Lovinescu părea cufundat în peisajul foșnitor al Dumbrăvii, fiind preocupat de o idee care se ivise deodată în mintea sa. Se întoarse spre mine, cu totul
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
astăzi, că îi putem aprecia amintirile dintr-o „pribegie" care ne-a fost, cel puțin în anii de după 1980, oarecum comună. în noaptea dintre 23-24 august 1944, dl Neagu Djuvara se afla „pe undeva, în zbor, între București și Berlin", purtînd cu sine - curier diplomatic strict secret - acceptarea - vai, prea tîrzie! - a condițiilor de armistițiu propuse de U.R.S.S. „Dibăcii machiavelice", fără îndoială, dar și inutile: Rușii nu mai aveau nevoie de „armistițiu" cu noi, pentru că, între timp, Aliații deschiseseră, în
Un destin în exilul românesc - Neagu Djuvara by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Imaginative/14381_a_15706]
-
cine știe cît timp "doamna director" și asta nu i se potrivea deloc. Era cu un an mai tînără decît el dar părea abia o fetișcană, nu-și tăiase codițele și nici nu și le împletise în jurul capului. Încă le purta pe umeri. O sărutase pe întuneric și o iubise de mai multe ori, cu sîrg. Ea însă era emoționată, prea emoționată. În loc de asta ar fi preferat să stea amîndoi de vorbă. A doua zi nu mai aveau timp. Oare ce
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
din sat nu privi înapoi nici măcar o dată. Știa ce se întîmplă în spatele lui. Femeile mergeau în laturile și în coada companiei, siluete disperate, spre jena celor pe care îi petreceau. Rămîneau treptat, în urmă, fie dînd buzna pe cîte o poartă, bufnind de plîns, fie lăsîndu-se, moi, să șadă pe marginea șanțului. Dreaptă, lipită de poartă, o văzu pe soția lui gătită cu ie și maramă. Dar parcă nu mai era ea ci imaginea ei, o poză, un tablou, ceva care
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
Și apropiații îl părăsesc, îi devin dușmani, se unesc împotriva lui pentru că toți sunt "umiliți și pătați". Bacantele și femeile Tebei, cuprinse de delir, îl ucid pe nefercitul basileu și propria-i mamă, atinsă și ea de nebunie, îi va purta capul pe străzi în vârful unei sulițe. Întinderea molimii psihice e urmărită gradual în memorabile secvențe, în această parabolă scrisă înainte de sfârșitul războiului, în care se poate vedea, cum spuneam, o trimitere la situații și procese de aceeași factură petrecute
Momentul literar 1945-1948 - Debutul lui Petru Dumitriui by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/14652_a_15977]
-
mine îmbrăcată, "ca Maria Rosetti", în tricolor. Nu glumesc. După defilarea de 23 august prin fața tribunelor, făcuse la dreapta pe Calea Floreasca - eu locuiam pe atunci lângă Spitalul de Urgență. Avea basc albastru, tricou galben, pantalon scurt roșu. în picioare purta teniși și șosete albe. "Nouă, foștilor, nu ne dă mâna să chiulim de la manifestație. De o săptămână ne-a înnebunit cu repetițiile pe căldura asta. Stângul pe tobă, fetelor. La urma urmei, nu este și ca o revanșă? Noi suntem
Loc deschis by Stelian Tabaras () [Corola-journal/Imaginative/14438_a_15763]
-
polemist Ștefan Cazimir se referă la câteva luări de poziție anterioare în problema mult-discutatelor norme ortografice privitoare la a și sunt - suntem - sunteți. Fiindcă d-sa și-a intitulat demersul Scrisoarea a treia, cer redacției permisiunea că intervenția mea să poarte titlul . Cititorii care au urmărit de-a lungul anilor (ba al deceniilor!) controversă cu pricina știu că eu am susținut revenirea la a încă din 1965 (Limba română, XIV, I, p. 131-137). Ulterior, cu argumente din ce in ce mai temeinice, am pledat și
Scrisoarea a patra by Victor Iancu () [Corola-journal/Imaginative/14722_a_16047]