2,406 matches
-
de la Cozmești, mergem spre Nișcov-Buzău și așteptăm cu îngrijorare desfășurarea evenimentelor. Falnica armată hitleristă, ce cucerise aproape toată Europa și ajunsese la porțile Moscovei, nu mai era aceeași de altădată. Apar trupele rusești cu ținta finală - Berlin. Ne ascundem prin râpi și hârtoape prăpăstioase din vecinătatea satului. Cu tot adăpostul nostru suntem surprinși de un infernal bombardament al katiușelor rusești. S-au aprins râpile din jur! La nici doi ani fetița noastră iese pe buza râpii, încrucișează brațele, apoi se roagă
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Moscovei, nu mai era aceeași de altădată. Apar trupele rusești cu ținta finală - Berlin. Ne ascundem prin râpi și hârtoape prăpăstioase din vecinătatea satului. Cu tot adăpostul nostru suntem surprinși de un infernal bombardament al katiușelor rusești. S-au aprins râpile din jur! La nici doi ani fetița noastră iese pe buza râpii, încrucișează brațele, apoi se roagă cu ochii spre cer și a rămas cu o teribilă spaimă ce a marcat-o pentru viitor. Războiul continuă, iar sovieticii, acum aliații
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
finală - Berlin. Ne ascundem prin râpi și hârtoape prăpăstioase din vecinătatea satului. Cu tot adăpostul nostru suntem surprinși de un infernal bombardament al katiușelor rusești. S-au aprins râpile din jur! La nici doi ani fetița noastră iese pe buza râpii, încrucișează brațele, apoi se roagă cu ochii spre cer și a rămas cu o teribilă spaimă ce a marcat-o pentru viitor. Războiul continuă, iar sovieticii, acum aliații noștri, se poartă cu noi sub orice critică și nu ne consideră
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
orice critică și nu ne consideră aliați, deși noi românii am angajat peste 20 de divizii și am contribuit efectiv la scurtarea cu 6 luni a duratei războiului. Hitleriștii au avut un al doilea Stalingrad în România! Ieșim din adăpostul râpilor și revenim la casa închiriată din satul respectiv. Gazda noastră ne-a furat și din puținul ce-l mai aveam. Vremuri extrem de grele, lume rea, hapsână! Abia prin octombrie ne stabilim la Buzău în casa primitoare a socrului meu. Continuam
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
apoi ajung la ai mei. După o zi plină de zbucium, cu aceeași căruță a tatei, cu un minim de bagaje pornim spre noul loc de muncă. Tata cunoștea bine locurile, dar la Căuești nu fusese niciodată. Când a văzut râpile și pripoarele de care era agățat satul, mi-a spus hotărât să fac orice e posibil și să plec cât mai repede din aceste locuri! Ajunsesem exact în acel loc uitat de lume și de Dumnezeu în care să nu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
ciorapi de lână, însă la intrarea în clasă îi așteptam cu apă călduță, se spălau pe mâini și pe picioare, apoi în clasă se simțeau că-s protejați contra frigului. De unde altădată copiii satului fugeau de la școală ascunzându-se prin râpile din vecinătate, acum aceiași copii fugeau de acasă și veneau la școala unde învățau cu plăcere și se jucau fericiți în recreație. Amândoi munceam suplimentar cu cei returnați cu una sau două clase. Până la Crăciun, o parte din cei dați
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
acelei școli, pentru a se stinge un viespar cu certuri scandaloase între cadrele didactice. Ne uităm unul la altul. Primim ori nu primim oferta, care era extrem de tentantă? Să pleci la București din umilul Căuești, să scapi de izolare, de râpile și ponoarele existente și să mai fii și director la o școală mare din capitală!!! O asemenea ocazie putea tenta pe oricine, dar nu și pe noi! Era iarnă, abia ne gospodărisem în acel loc, bucurându-ne de o casă
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
mine jucam un joc de cărți numit duraciki, pe o masă rabatabilă. Deși era ziua-n amiaza mare, cărțile noastre de joc, un pahar și, pe un alt plan, Încuietoarea unui geamantan se reflectau În fereastră. Printre păduri, câmpuri și râpe abrupte, printre căsuțe Îngropate, acei jucători de cărți imateriali continuau să joace constant pentru mize constant sclipitoare. Era un joc lung, foarte lung: În această dimineață cenușie de iarnă văd cum strălucesc În oglinda luminoasei mele camere de hotel aceeași
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Nădușeau sfinții monahi prin mănăstiri cu slujbele, tămâierile, aghezmuielile, doar-doar s-o îndura Cerul de vreun ajutor, de ceva, că de altunde nici o nădejde... Blăstămu' a bântuit sălbatic un pătrar de veac și mai bine. Țara risipită se ducea de râpă... O așa scârbă cuprinsese țara, de-i era omului silă să mai trăiască. Și... și, domnul țării cum îngăduia atâta fărădelege?! întreabă Alexandru gâtuit de revoltă. Era doar "Domn!" Ha! Ha! Ha! hohotește sarcastic Ștefan. "Domnul țării?!"... Otreapă sub călcâiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ar putea bănui pățitul cititor bucureștean, și evident, cel vrâncean, Năsăudul nefiind o zonă seismică. Ne întoarcem, Doina și cu mine, de la Cormaia, mica noastră excursie, atât de îndrăgită, trecusem de dealuri, coboram, ne apropiam de casă când, ajunși la râpele golașe de argilă, pe care de obicei le străbăteam în câteva minte, ne-am pomenit în situația disperat-comică de a nu mai putea înainta. Aversele de ploaie transformaseră solul într-o clisă perfidă, mai lunecoasă decât gheața. Cădeam la fiecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
confruntă. Nici un răspuns nu primește de la nimeni. Ce fel de creștini ne mai conduc? Este foarte dureros. Înaintașii noștri au făcut multe pentru noi cei de azi. Iar cei de azi nu se mai satura ei și ne duc în râpă pe noi și pe cei care vor urma după noi. Ce modești trăiau înainte conducătorii și ce donații mari și de valoare au dat ca ajutor la Sfintele Locuri. Ierihon - Nou așezământ Ortodox Român Acum nici români nu sunt prea
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
spre Constantinești mergea pe marginea păduri și că pe unele locuri malul Buzăului ajungea până în drum. Frica și imaginația s-au întovărășit și au pus în gândurile copilului tot felul de scenarii de groază: că se răstoară căruța într-o râpă; că se sperie caii și se răstoarnă căruța, că-i iese în drum un lup: că îl atacă niște hoți. Sub această teroare s-a perpelit băiatul o jumătate de noapte. La fiecare foșnet și la fiecare zdruncinătură a căruței
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
focuri de mitralieră. Răsfirare. Camuflare. O grupă a reușit să-i facă prizonieri pe atacanți. Se pare că erau evrei fiindcă nemții, echipa lor de pedepsire a strâns bătrânii, femeile și copiii evrei din sat, i-a dus sub o râpă și i-a împușcat drept represalii. Ce vină aveau aceștia? Ce vină aveau femeile, bieții copilași? La ieșirea din comuna Bujoru am fost încercuiți de sovietici. Am reușit și am ieșit din capcană. Peste tot, unde întâlneam sate eram bine
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
Nu aveam voie să ascultăm Europa Liberă sau Vocea Americii, dar toată lumea asculta. Erau singurele surse de unde se putea afla câte ceva despre rezistența anticomunistă. În curte, Miki lătra fără oprire. Ieși afară și vezi dacă nu a venit cineva pe râpă, să asculte la geam. Am dat aparatul mai încet, să ascult zgomotele serii. Când m-am așezat în fotoliu ostenită, să-mi adun gândurile, mi-am amintit de vecina care mi-a cerut să-i dau câinele când voi pleca
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
plecat de dimineață spre sat. Primisem o reclamație precum că un cetățean, frate cu 167 redactorul-șef de la ziarul județean, își construise grajdul animalelor în mijlocul drumului, pe care îl și îngrădise. Sătenii erau nevoiți să coboare pe o cărăruie în râpa care se căsca pe marginea drumului. Când ploua, nimeni nu mai putea trece dintr-o parte în alta a satului. Înainte de a pleca din satul Fundoaia, am trecut pe la postul de miliție pentru a cere șefului să meargă cu mine
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
îl puteam vedea. Măi, nea Iacob, mata văd că ai curte mare, foarte mare, de ce ți-ai făcut adăpostul tocmai în mijlocul drumului? La noi în sat terenul lunecă, se surpă puțin câte puțin. Acum câțiva ani drumul era unde este râpă, pe acolo pe unde s-a făcut cărare, iar aici era grădina mea. Adăpostul animalelor 168 se afla lângă gard. Acum drumul este lângă gardul meu și aici trebuie să fie adăpostul animalelor, în drum. Ce vină am eu că
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
se afla lângă gard. Acum drumul este lângă gardul meu și aici trebuie să fie adăpostul animalelor, în drum. Ce vină am eu că s-a surpat drumul? Țăranul avea dreptate, oamenii, animalele și utilajele treceau pe terenul lui. Dacă râpa se tot mărește, peste câtva timp o să ajungă până la casa matale. Să mute drumul în altă parte, că mi-oi muta și eu casa mai la deal, a răspuns țăranul și s-a întors la acoperișul la care lucra. Locul
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
serii mai erau doar câteva ore. Am întors șareta și am plecat după ce am pus înapoi în mapă procesul verbal de amendă necompletat. Omul avea dreptate. Drumul trebuia mutat în altă parte a satului unde pământul nu se surpa în râpă. Asta era treaba primăriei. DESCURCĂREAȚA Satul Ghiduleasa era împrăștiat de-a lungul șoselei care străbătea comuna. Asfaltul se termina la intrarea în sat, lângă secția de mecanizare. Casele romilor erau mici, fără garduri, vopsite în culori țipătoare. Laolaltă porci, păsări
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
întregul câmp, trecând în fuga lor pe lângă o haltă unde sunt salutate de un ceferist cu un fanion în mână. Cantonul, de cărămidă roșie, este luminat, toată noaptea, de o lumină slabă. Ziua, două capre ronțăie arbuștii și tufele din râpele de-a lungul căii ferate care, în fața cantonului, se dublează. Am trecut astăzi prin acele locuri căutându-mi nu știu ce prilej. M-am gândit la viața cantonierului, singur, nopți întregi; sau poate cu o nevastă, poate cu copii... oricum, tare singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
reluată recent de avocățașul Ion Lugojianu în „Universul” socrului-pește, nu are nici măcar meritul de a fi spirituală și nu văd întrucât toți avocații (cu [275] sau fără doctoratul în „jure”), medicii fără clientelă sau inginerii care au condus țara de râpă atâtea decenii (ca să nu mai vorbim despre militari!) ar fi avut o pregătire intelectuală superioară unui tânăr profesor de liceu, fără posibilitate de transferare în București - admițând că ar fi dorit aceasta - tocmai din pricină că era recent numit în învățământ. Au
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
ajunseseră în pragul ușii, silindu-se să ne scoată în brațe. Abia atunci m-a cuprins spaima. Cutremurul trecuse, dar groaza de pe chipuri mia trezit alta, asemenea celei stârnite de scorpia din basme. Colț cu Palatul telefoanelor, străduța care lega Râpa Galbenă cu Lăpușneanu dispăruse. În drumul nostru către bunicii care ședeau pe strada Fătu, treceam pe ulicioara asta, pe lângă o sinagogă. A doua zi după cutremur Soltana nea dus să vedem ce era cu bunicii. Chiar dacă pare curios, pe vremea
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
nu aveam așa ceva. Acoperișul sinagogii zburase, la fel peretele dinspre stradă: sinagoga apărea despicată, cu toate mațele afară. Alături, din hotelul Binder, rămăsese doar un morman de moloz. Cum echipele de salvare țineau strada închisă, am ocolit pe scările de la Râpa Galbenă. Asta s-a întâmplat în noiembrie. Vara, după ce Basarabia și Ardealul fuseseră cedate, pe străzi, populația manifesta strigând „Vrem Basarabia !”, „Vrem Ardealul înapoi !” Crezând că este rost de ciordeală, câțiva țigănuși se amestecau în mulțimea răcnind și ei din
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
plecau mă întristam, căci, rămași numai cu Soltana, resimțeam lipsa căldurii părintești. IAȘII ÎN 1940 III Cel mai des îi vizitam pe bunici. Pe faleza care delimita orașul de șesul Bahluiului, bătrânii aveau închiriată o locuință al cărei parter dinspre Râpa Galbenă, din pricina pantei, devenea, spre gară, etaj. Cu multe scări interioare, denivelările casei mă încântau prin neprevăzutul lor, mai ales că una dintre camere avea doi pereți străpunși de ferestre ce dădeau spre răsărit și către miazăzi. Din pricina asta era
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
lei. Casa era aproape de universitate, pe hudița care își luase numele de la biserica ctitorită de boierul Toma Cozma. Din bulevard până la locul nostru, scăpaseră doar câteva clădiri, dar până în Păcurari se înșirau doar ruine și gropi rămase de la bombe, cu râpi săpate de apa năboită prin canalizare. Din pricina asta, maidanul era poreclit „Coreea”. Strada purta acum numele luptătorului comunist Nicolae Mohănescu. Cum tot acolo se aflau mai multe școli și institute de învățământ, peste puțin avea să fie rebotezată strada Culturii
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
modeste construcții ale satului: joasă, albă și curată, cu acoperiș de șiță și cerdac vopsit, iar în ferestre cu „perdeluțe ieftine” cum își amintește poetul. Cu zumzet, dinspre stupină, pe deasupra răzoarelor se încrucișează flori de lumină. La stânga coboară într-o râpă livada bătrână. E dimineață. Din curți se aude behăit de oaie în timp ce, spre soarele nou, se înalță aburi. Încep să strige glasuri somnoroase de copii care și-au pus traista în gât și rânduiesc cârdișoarele pe care le vor păzi
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]