2,886 matches
-
aveau? - dar vezi tu, fiule, că sfântul soare a scăpătat deja dincolo de pădure și ar cam trebui să o luăm spre casă, că... și mâine e o zi. Ne-am adunat lucrușoarele și am pornit către chilii, purtând pe umeri răcoarea înserării... O liniște ca de catedrală se lăsase asupra poienii... Cred că veverițele s-au cuibărit deja în scorburile lor, obosite de atâta zbenguială... Moș Martin neastâmpăratul nu și-a mai arătat botul în vânt adulmecând om străin intrat în
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
o vietate ca asta! Parcă îți vine să mai trăiești...Cum văd, ai făcut ochi, așa că așază-te colea pe iarbă și așteaptă-mă... Am stat o vreme și m-am delectat cu acea priveliște. Apoi cu chipul înviorat de răcoarea apei și cu gânduri limpezi, mă îndreptam spre colțul cu iarbă al grădinii, dar... minune! Ori mi s-a părut la prima vedere ori ceea ce vedeam era realitatea pură! Nu! Nu era nici o vedenie, ci pe lăicerul de pe iarbă ședea
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
nu mă mai dea la telefon nimănui, cu excepția lui Vivian, și am reușit să muncesc destul de mult. Pe la 10:00, am stins lumina și-am plecat. Afară, aerul era rece, revigorant. Îmi făcea plăcere să-mi simt obrajii ciupiți de răcoare. Curând, iarna avea să-i cedeze locul primăverii. Un alt sezon avea să treacă pe lângă mine, în vreme ce eu petreceam paisprezece ore pe zi în birou. M-am decis să merg pe jos până la stația de metrou Grand Central. Doar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Poarta! Gura, poarta roșie, irlandeză. Irlandeză! Setter irlandez, auzi. Canibala, vrăjitoarea! Vrăjitoarea Francisca Pop d’Assisi! Irlandeză, auzi, hoțomanca!“, bodogănea pribeagul, pe pragul ultimei trepte, înainte de a ieși în stradă, în realitate. „Irina, auzi! Irina of Hymenland!“ scanda, înviorat de răcoarea dimineții ireale. „Balerină, auzi! Balerina Mata Hari“, repeta, să se încălzească, pietonul. Peste o oră, scara vopsită în verde și blocul acela de locuințe și aleea de brazi, și numele Francisca Pop n-ar mai putea fi regăsite, era convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în sfârșit, uitarea în care am tot pompat, salahori ai speranței, sângele, sângele, sinele sfârtecat, însângerat. Se scutura, într-adevăr! Rece frison al intrării în noapte. Se afla în dreptul gurii de metrou. Cobora lent, calm, încet încet. Sub pământ, geometrie, răcoare, lumină. Era plăcut, de ce să nu recunoască. Artificiala peșteră de beton, enclave sustrase naturii. Ființă a zilei, așa fusese. Noaptea nu exista, o mlaștină vicleană, fără contur. Înnămolire barbară, preistorică. Instantaneu, o uita, ziua o și anulase, readucând energia, reflexele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în vârful picioarelor,să nu facă zgomot. Revine cu un pled gros, roșu, în care îl învelește pe absent. Pare viu, deși nu tresare și nu deschide ochii. Nu mișcă, dar nu e mort. Nu,încănu. Irina rămâne pe terasă. Răcoarea dimineții o restituie sieși. Așa trebuie reținută, în acest acord de tranziție, lângă un martor sustras spectacolului. Îmbătrânită, dintr-odată, liberă. Răzbunare și bucurie, în tristul triumf. Timpul îi cere, nerăbdător, un semn. Este pregătită. În loc de Postfață la ediția a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
regret capul, ochii noștri deodată stinși, gurile noastre deschise Încă, urmăresc mașina blindată care se tot depărtează și, după el, gonind, fără să-l mai poată ajunge, disperatele noastre urale. * Ține mâna Încordată pe volan, În mașină s-a făcut răcoare după ce, făcându-se că nu observă fața lui, nemulțumită, dar, cel puțin, trează, a Închis geamul și a dat drumul la aerul condiționat. — Atunci când a acceptat procesul doctorului Geiger, tata, naiv, și-a pus speranțele În Karl Syck, fostul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
oțelii care se răsucesc În spate, ondulându-se, ca șuvițele de șpan. Culmile Împădurite urcând spre cer, trunchiurile albe și contorsionate ale măslinilor bătrâni ieșind din pământul roșu, casele cu ziduri groase și ferestre minuscule, pentru ca Întunericul dinăuntru să păstreze răcoarea. Și umbra care coboară peste ele. — Mi s-a părut o adevărată nebunie ceea ce Îmi cereau, mie, unui cetățean străin, dar m-am jenat să le-o spun de-a dreptul! Totuși, nici să-i Încurajez fără temei nu mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
în curând, șaptesprezece ani de căsătorie. ― Sono a sua disposizione! ― De data asta aș dori ceva cu totul și cu totul deosebit. ― La ce anume gândit, serenissimo? ― Să zicem... ceva care să sugereze lumina focului... dar și o picătură de răcoare. Căldură și adiere. Și încă un lucru important. Aș prefera ca cele două cupe să nu fie identice, în schimb, fiecare să amintească totuși de cealaltă. ― Comprendo! Matteo clătina din cap. Era încântat. Prințul își formulase comanda concis, dar, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
draga mea, nu mai pot rămâne. Am de scris niște scrisori importante... Dar se opri deodată, cu o expresie de supremă surpriză. Liniștea și clipele de desfătare din casa marelui boier Filipescu... Vinurile gustate direct din buțile stivuite... Pivnița boltită... Răcoarea... Ambrozia savurată din ulcioare vechi... Lumina amețită a unui opaiț ținut în palmă de un fecior palid... Acel zeu alungat din Olimp... Glasul de înger... Cântecele despre iubiri vinovate și doruri rătăcite... În fața lui stătea acum chiar acel prince charmant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Și Dante Negro urmărea fascinat povestea acelui destin prin unda de parfum a petalelor de trandafiri stivuite în tipsii de argint. Urmărea mâna care prefira acele petale printre degete. Simțea din plin încărcătura senzuală a acelui gest. Îi amintea de răcoarea pulberii de curcubee, de vibrația mângâietoare a degetelor, de alunecarea luminii și a umbrei peste trupurile goale, de transfigurarea îmbrățișării surprinse în apropierea cascadei din pădure... Obrazul tras, expresia încordată, tresăririle nervoase erau dovezi ale unui imens consum interior. Prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ea, spre fundul grădinii. Străbatem o pădure de păpușoi proaspăt prășit. Strașnic de bine-i când porumbul e prășit de curând, iar tu desculț: dacă ți-i fierbințeală la cap - de la soare, de la război, de la femeie - la picioare ți-i răcoare; și uite-așa merge viața. Da, dar mie mi-e ciudă: sunt Încă mititel, nu pot vedea pe deasupra lanului. Mama vede, mama se strigă, peste, cu femeile. Îi cer să mă ia În brațe, să văd dacă le-am ghicit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Ssssh, încerca el să se calmeze. Și: Sssh, se auzea briza în jurul său. Se părea că Sampath îi împărtășise propriile temeri, că aceasta șoptea pentru el, liniștindu-l. Încercă să se lase în voia delicateței acesteia, a liniștii sale, a răcorii care se plimba ca o mână drăgăstoasă peste fruntea lui, peste obrajii lui, peste tot trupul. Adepții reveniră la Shahkot doar pentru a-și continua certurile acolo, iar zgomotul vocilor lor ridicate zumzăia peste vale, se înălța din gheretele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
care avea să vină atât de curând să se aștearnă dinaintea lor, la camioane unduind în valuri oboseala, la vibrația motoarelor în capul lui, la greața urcând din stomac și simți că îl cuprindea o fierbințeală de nesuportat, apoi o răcoare de gheață. Se gândi la vechea lui viață de la oficiul poștal, la oamenii care se îndreptau spre el, îl înghesuiau, îl împingeau pe străzi și se simți de parcă și-ar fi pierdut echilibrul și-ar fi căzut din copac. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
se simtă bine cu ea însăși. Dar Fiona nu era sigură că ăsta era adevărul. Intrând în parcare, a început să tremure puțin și și-a închis bluza de la trening. Era o seară de vară, numai că afară era destul de răcoare și-ncepuse deja să se întunece. Fiona avusese noroc să intre în parcare tocmai când o altă mașină pleca, așa că își parcase micuțul ei Ford Fiesta într-un loc de primă mână, chiar lângă intrarea în club. Femeia a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și noi ne chinuim în pușcăria asta și cică tot nu te strădui și nu te umilești îndeajuns ca să meriți... Rafael închise repede fereastra, ca și cum s-ar fi temut să nu audă cineva de afară lamentările lui Milică, și frigul, răcoarea și umezeala dimineților de sfârșit de septembrie, care te trag la somn și-ți sperie somnul, cerul apăsător, încărcat, vremea închisă care te roade, îți înțepenește măruntaiele; plutește ceva toxic în aer, respirația se îngreunează de presimțirea iernii gâfâind pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
deh, poate că tocmai pentru așa ceva îl făcuseră părinții lui într-o clipă de rătăcire pasională, când și pe ei i-a mâncat în fund și au simțit în viscere palpitându-le ceva ca un chef de harță. Se risipise răcoarea dimineții, iar arșița făcea deja să fiarbă sângele-n vene și să se zbată-n tâmple. Doar în chiloți, Rafael avea alt aer decât îmbrăcat în trențele alea cu care umbla pe străzi, prin localuri și piețe, ca să uite, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
aproape de Mărgărit, care-l duce la niște mese cu scaune din plastic, răsfirate pe pietriș, printre copacii de lângă un bloc. Este un grătar de mici aici și un bar într-un apartament de la parter, iar zidul blocului ține umbră și răcoare. Amândoi întind gâtul după o adiere vagă, abia simțită, care încearcă să înfioreze frunzișul copacilor. E bună umbra și să stai pe scaun după drumul prin arșiță. Rafael simte sudoarea zvântându-se sub cămașă, în timp ce Mărgărit vine dinspre bar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
aprovizionarea cu produse care chiar Îți plăceau și pe care le cumpărai mereu. De exemplu, rujurile Red Velvet de la Next, burgerii cu fasole pestriță de la Holland and Barrett... și lista poate continua la nesfârșit. Am ieșit Înțepată, băgându-l În răcori pe paznic cu o privire plină de dispreț, și m-am dus pe jos până la sală, În loc să prind un autobuz. Trebuia să scap cumva de frustrare. La sală era foarte multă liniște. Marțea de regulă nu era tocmai omor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
dar se opri brusc cu un zgomot Înfundat, căci se izbise de ceva ce, după sunet, părea a fi un corp inert. N-aveam nici un chef să mă uit Înăuntru. Inima Îmi bătea foarte tare și mă luă brusc cu răcori pe ceafă, dar nu din cauză că-mi prinsesem părul, lăsând-o dezgolită. Dar, dacă tot ajunsesem În punctul ăsta... Nici măcar pentru o clipă nu mi-au trecut prin minte gândurile Înțelepte legate de amprente digitale sau de ștergerea urmelor. Am Înaintat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
deloc. 23 În camera imensă, de curând măturată, era frig și trăgea curentul. M-am gândit că ar fi fost bine dacă mi-aș fi adus un pulover, pe urmă m-am Înfiorat, mai mult din cauza asocierii ideilor decât din cauza răcorii din aer. Scaunul portocaliu turnat era tare și neconfortabil. Designul pretențios și cel de duzină au ceva În comun: nu produc scaune pe care să fii fericit să te așezi. Gustul burghez este cel care dă naștere fotoliilor confortabile, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
nu șezuse acolo; era numit, nu fără oarecare spaimă, Palatul Pustiu. Șirin nu șovăi să Înfrunte relele prevestiri, iar reședința ei deveni, de atunci, inima orașului. Conducătorilor Rezistenței le plăcea să se adune În vastele ei grădini, o insuliță de răcoare În acele seri de vară. Mă aflam adesea În tovărășia lor. Prințesa părea, de fiecare dată, fericită să mă vadă, corespondența țesuse Între noi o complicitate În care n-ar fi putut să se insinueze nimeni. Bineînțeles, nu eram niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
luăm în direcția sud, către mare”, am răspuns eu. „Și ce vreți să faceți la munte?” Tata spusese: „La munte, vizităm vechile mânăstiri și lacurile montane.” „La munte, vizităm vechile mânăstiri și lacurile montane. Nu vrei să mergem? Se face răcoare.” M-am ridicat, parcă mișcându-mă cu încetinitorul. „Se face răcoare, să mergem”, a încuviințat Dorin. Jos, în stradă, mi-a întins mâna. Ne-am întors la blocul nostru, acum traversând regulamentar, pe trecerea de pietoni. „Îți doresc vacanță plăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
vreți să faceți la munte?” Tata spusese: „La munte, vizităm vechile mânăstiri și lacurile montane.” „La munte, vizităm vechile mânăstiri și lacurile montane. Nu vrei să mergem? Se face răcoare.” M-am ridicat, parcă mișcându-mă cu încetinitorul. „Se face răcoare, să mergem”, a încuviințat Dorin. Jos, în stradă, mi-a întins mâna. Ne-am întors la blocul nostru, acum traversând regulamentar, pe trecerea de pietoni. „Îți doresc vacanță plăcută.” „Și eu ție la fel.” „Ne vedem peste o lună.” „Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
căci fără un rus n-aveam dușman și fără dușman ni se strica jocul. Iar să-l joci pe neamț era enervant, pur și simplu. Știai din capul locului că va fi bătut la sfârșit. Intrarea în pensione răspândea o răcoare plăcută. Ușa era mai curând o poartă, înaltă și grea, ca s-o deschid, trebuia să mă proptesc în ea cu tot corpul. De cealaltă parte a străzii era un zid înalt, numai din piatră, deasupra se vedeau vârfurile palmierilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]