2,083 matches
-
seara, domnule Roman. Domnul Roman nu răspunse. Își certa canișul care urina fără pic de sfială lângă singurul felinar valid de pe strada Alverna Vru să repete salutul, dar se răzgândi. Împinse poarta cu grilaj și intră În curte cu un răsuflat de ușurare. Mai mult decât drumul simțea că luase sfârșit o zi neobișnuită. O Împotrivire ciudată, fățișă sau ascunsă, tenace. Ajuns În bucătărie reciti convocarea, apoi o prinse cu o pioneză pe ușa de la baie. Își scoase paltonul, se descălță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
trebuia scos. Nu auzi Însă nici un zgomot, ci doar alunecare scurtă a unui chibrit pe banda abrazivă a cutiei, urmată imediat de „dumnezeii”... Or fi chibrituri de Gherla, Își spuse Petru. Zgomotul se repetă, de data aceasta fără dumnezei. Petru răsuflă ușurat. Țigară sau pipă? se interesă el politicos. Și curios. Kent. Am primit un cartuș Întreg. Atenție de la un client. Petru tăcu, lăsând astfel omului de dincolo să-și savureze primele fumuri. Și cum v-ați hotărât? Întrebă Petru Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
era dezlegat de orice obligație. Ca și până atunci, de altfel. El Însă ținuse cu tot dinadinsul să ciocnească cupa de șampanie cu ei la miezul nopții, lucru destul de rar În ultimii ani. Fusese o seară plăcută animată de gagurile răsuflate de pe TVR1. Jenantă o vreme, tăcerea deveni asurzitoare. Noroc cu telefonul. Grațian le făcea cuvenitele urări de Anul Nou și promitea domnului Moduna câteva partide de șah, pe viață și pe moarte, la vremea perelor coapte. O să-l Îngrop de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că fata aceea să fi ajuns la Ferihegy 2 și de acolo mai departe. Uneori, mai departe poate fi chiar acasă, zise el Întinzându-mi petecul ăla alb de hârtie care ne dă nouă frisoane. Vinul era din partea lui. Am răsuflat ușurat. Să mai spun că era Cabernet Sauvignon de Recaș și că pe ecusonul ghidului scria cu litere de tipar Flavius-Tiberius Moduna. De ziua nașterii Domnului, am primit un telefon de la Teodosie. E bine văzut, un chirurg apreciat, iar Ștefania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
-i și tu. Fă-o să-nțeleagă. Era cea mai nostimă replică pe care o auzisem până acum în tot circul ăsta cu Dalia. — Kay are dreptate. Ai comis cel puțin trei infracțiuni la cazul ăsta și treaba începe să răsufle... M-am oprit, gândindu-mă la ceea ce puneam eu la cale și unde voi fi la miezul nopții. M-am uitat la Kay și am schimbat macazul: — I-am promis că tragem la caz o săptămână. Asta înseamnă încă patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cu i-a făcut și el pe alții să sufere. Am hotărât și n-o să mai vorbim despre asta. Zilpa și-a șters ochii. Lea și-a dres vocea. Bilha s-a ridicat în picioare. Hotărârea fusese luată. Eu abia răsuflam. Mi-era frică că dacă mă văd acolo, o să mă trimită afară din cort. Stăteam nemișcată, între mâna dreaptă a mamei mele și mâna stângă a Bilhei și mă minunam de ce auzeam. Rahela îi era devotată lui Gula, vindecătoarea. Bilha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
am adunat paie de trestie cât să aducem pe lume o mie de copii. Am împachetat ce aveam în cutia de la Benia, care se făcuse și mai frumoasă cu cât lemnul se decolorase cu timpul. Când am închis capacul, am răsuflat ușurată că scăpam de un viitor nefericit. În noaptea dinaintea plecării din casa lui Nakht-re, am stat în grădină, m-am plimbat în jurul bazinului, mi-am trecut mâna peste fiecare copac sau tufiș, am tras adânc în piept mirosul lotusului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Se speriase, probabil. Nici n-am mai văzut-o vreodată. Sincer să fiu, n-am suferit din pricina plecării ei. Poate cel mult vanitatea mea a fost lezată. Dar a fost o rană superficială care s-a vindecat repede. Apoi am răsuflat ușurat. Nu eram apt să trăiesc în comun cu o femeie pe care n-o iubeam. Preferam să fiu singur ca un lup care se ține departe de haită. Mă simțeam mai bine așa. Nu mă întreba nimeni nimic, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
i-am zis. — Dar normal? sări directorul încă și mai enervat, ștergându-și încă o dată chelia transpirată cu batista plină de pătrățele. Ce vezi normal? — Oamenii se tem de închisoare, domnule director. Le e frică. Nu e normal? — Asta e, răsuflă directorul, fericit că spiritul meu de observație nu se atrofiase cu totul la închisoare. Asta e. Aș vrea ca oamenii să nu se mai teamă. — Păi nu se poate, am bâiguit. Cum să nu se teamă? — Te privește, conchise directorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
încercare. Odată, când mă spălam pe mâini, am lăsat să-mi scape săpunul jos și am fost fericit că s-a repezit imediat să-l ridice. Altădată, l-am chemat să schimbe limonada pretextând că se încălzise și, iarăși, am răsuflat ușurat când Francisc a rânjit politicos, a dat din cap supus, a luat carafa și a ieșit să-mi îndeplinească rugămintea. Modestia nu-mi mai atârna demult ca o piatră de moară de picioare, dar nici nu țineam să mucezesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
răchită încât, o clipă, m-am întrebat dacă nu fusesem un instrument al bolii lor. Poate că, la început, se speriaseră auzind de sosirea mea; dacă, Doamne ferește, eram cu totul imun? îmi vorbiseră cu rețineri, în răspăr, tatonându-mă, apoi răsuflaseră mulțumiți, eram chiar mai bolnav decât ei, și mă ascultaseră încântați, îmbolnăvindu-se odată cu mine din ce în ce mai mult, până când incidentul meu cu Moașa îi silise să bată în retragere... Oricum, fără sala cu oglinzi, fără Bătrânul, întreg azilul devenea în ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
într-adevăr, un individ, iar acel individ nu era nimeni altul decât Arhivarul! Câteva clipe am rămas năucit de surpriză. Îmi vuia capul. Cum, el, Arhivarul era Bătrânul? Ce farsă sinistră! Din fericire, n-a durat mult și am putut răsufla ușurat. Individul nu se comporta totuși între oglinzi ca un stăpân. Înghițea câte o dușcă de limonadă, după care se lingea pe buze și plescăia, se muta pe celălalt fotoliu, ridica picioarele pe masă și iarăși se scula, țopăind între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se vedea, dar după glas era tânărul arcaș iscusit Mai-Baka, cel mai voinic și mai îndrăzneț din tot satul): - Oamenii spun că sunt multe neamuri, negre, roșii și chiar albe. De ce ochiul zeului s-a deschis numai spre noi? Tăcu, răsuflă adânc și se apropie de foc. Noaptea era rece. Își întinse mâinile spre foc. Era el, Mai-Baka. Se uită la cer și vorbi iar: Îl va îmbuna oare Ntombi? Dacă nu-l va îmbuna, o va trimite înapoi, sau o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu te-ai născut rob, nu este așa? întrebă Iahuben. De astă dată Auta râse, tot fără să-i răspundă. Iahuben se simți jignit. Râdea oare de el? Cum îndrăznise să rîdă? - Rîzi? spuse soldatul înțepat. De mine rîzi?... Sclavul răsuflă greu, ca într-un oftat. - Nu de tine... Nimeni nu se naște rob. Soldatul se gândi un răstimp. Da, poate că așa era. El însuși a fost rob o vreme scurtă în țara Retenu, unde s-a rătăcit de armată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aceștia, unde este Muntele de Foc. Între străini se încinse o sfadă aprinsă, așa i se păru pământeanului. Crezu că se vor bate, dar nu s-au bătut. Numai vocile lor strigau mai ascuțit, mai ațâțate. Când se liniștiră, Auta răsuflă ușurat și le mărturisi teama care-l bântuise, iar ca să-l poată înțelege, le arătă ce înseamnă cearta între oameni și cum foarte des din ceartă se face bătaie. - Afară de împrejurarea când unul din doi este mai de neam și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în luntrea mare numai cu bărbații, lăsîndu-le pe cele trei pământene (ea, gazda!) singure. Când ajunseră printre flori și ierbi și se așezară, Mehituasehet o descusu pe Nefert despre această străină, iar când află că nu e soția lui Min, răsuflă ușurată. - Dar tu, Mehituasehet, îl iubești pe Min? o întrebă Nefert. - Totdeauna am așteptat să vină un bărbat dintr-o țară depărtată sau un zeu și să mă răpească! zise tânăra rome. Și când mi s-a împlinit visul și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un colț al punții. Drumul corăbiei se petrecu în liniște, fără necazuri pentru cei doi călători, ca și drumul pe jos de la țărm pe munte. Iar când se întîlniră cu ai lor, chiar străinii, care știau totdeauna să se stăpânească, răsuflară ușurați. Mai-Baka și Auta, plănuind să cerceteze numai valea țării Retenu, au ajuns să străbată un drum obositor și lung care le-a răpit mai mult decât o lună. Dar aflaseră tot. Când îi văzu cu răni la picioare și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
română, științele condamnate... Chiar în fața noastră se desfășoară, udate de curenții unor vibrații benefice, țărmurile veșnic însorite ale Cabinetului de Desăvârșire Pisihică... Deși se vedea că folosește frecvent denumirea respectivului Cabinet, ucenica îi poci, cu dezinhibare, ultimul cuvânt. - Psihică, analfabeta, răsuflă dinăuntru, parcă dansând, vocea de jazz. - Poftim? - Cabinet de Desăvârșire Psihică, dulceațo. Apăsară clanța, de fapt răsuciră un mâner luxos și savant turnat din bronz, și debarcară acolo. Înăuntru, patru veioze, plasate pe parchet în cele patru unghere ale încăperii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Mireasa și-a întins gâtul ca să vadă cine intrase, dar o pălărie hidos de mare de la masa unsprezece îi bloca perspectiva. David, care aparent nu înregistra nimic altceva decât podiumul micuț din față, se afla deja la jumătatea unei anecdote răsuflate despre ziua când el și Luca adormiseră în tren și se treziseră, din greșeală, tocmai în Cornwall. Însă nimeni nu-l mai asculta. Alison vedea cum o femeie cu părul șaten înainta nederanjată în încăpere. Fața femeii era schimonosită din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
numească ideile sale. Sunt bucuros că te-ai distanțat de el, domnule Vultur. Sunt într-adevăr foarte bucuros. Acum mai trebuie să te rupi și de aiurelile lui. — Virgil Jones spune că îndoielile sunt preferabile certitudinilor, bâigui Vultur-în-Zbor. Ignatius Gribb răsuflă adânc. — Boala lui Hamlet, zise el. îndoiala, vreau să zic. în final l-a ucis. Vechea poveste a lui Toma Necredinciosul este un caz similar. Acolo unde există certitudini, e ridicol să te mai îndoiești. Nu ești de acord? — Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ai speriat. Nu știam ce ți s-a întâmplat. Mai întâi nu mi-ai răspuns, apoi îmi intra mesageria. Bine că ești bine, dar să nu-mi mai dai emoții de genul acesta că te bat cu mâna mea! Ana răsuflă ușurată îmbrățișându-și prietena. Karina se gândea dacă să-i mărturisească Anei despre întâlnirea din pădure, sau să păstreze secretul până va afla cine e acel bărbat. Era mai bine să nu-i spună nimic deocamdată, să nu se îngrijoreze
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
blocului, o copleșiră emoțiile. Va găsi o nouă scrisoare? Pașii îi deveniră nesiguri, în contrast cu vitalitatea de care dăduseră dovadă pe stradă când se întorcea acasă în pași de dans, purtând-o tot mai aproape de obiectivul care îi oferea surprize. Nimic. Răsuflă ușurată, dar în același timp o undă de dezamăgire întristă chipul vesel al Karinei. Cutia scârțâia iritant la fiecare mișcare. Se opri întrebându-se de ce aștepta nerăbdătoare un semn din partea lui? Cum reușea să o bulverseze atât prezența cât și
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
ca niște albe lune Ce împlu lumea raiurilor mele Cu o lumină dulce, albă, caldă. Stâlpii sclipesc, bolțile-s strălucite, Cărările-s de pulbere mai albă. Ca-argintul cel de viu. - Un aer Blând argintiu îți va îmfla tot părul, Vei răsufla miroase dulci de crin, Talarul tău va lumina în noapte - Prin hale vei zări blîndele-mi zâne, Și-atunci să cânți. Vei ști, ce e frumos". O vorbă zice - murii cei albaștri Ai mării, desfăcuți în două-mi lasă Privirea într-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ușor; Cale de mii de zile el cade-ntr-o clipită, Sboară ca gândul care l-aruncă în viitor. {EminescuOpIV 169} Din ce în ce s-apropie de lumea depărtată, O zi mai are încă ș-ajunge-n luna lui. Acolo el răsuflă de calea-i depărtată - De pe-un munte a lunei aruncă ochii lui. Cu ochii plini de lacrimi la acea stea privește Ce lumina albastră mergîndu-și drumul său; Ce liniștită-i dânsa, în pace ea pășește, O, cum iubesc eu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Dumitale: O icoană zugrăvită Cu mulți nuri închipuită. {EminescuOpIV 235} EA-ȘI URMA CĂRAREA-N CODRU Ea-și urma cărarea-n codru. Eu mă iau pe a ei urmă, Când ajung cu ea alături Răsuflarea-mi mi se curmă. Mai răsuflu înc-odată, Zic o vorbă, ea tresare Și se uită-n altă parte Și răspuns de loc nu are. Dar mereu de ea m-apropiu Și vorbesc și îi dau sfaturi; Ea se apără c-o mână Și se uită tot în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]