8,590 matches
-
aduceam aminte de istoricul din mine din joi În paștele cailor verzi pe pereți cu care Îmi umpleam zilele și nopțile, doar pur accidental și sporadic găsindu-mi timp să mai deschid câte o carte de specialitate sau să mai rătăcesc prin amfiteatrul Iorga pe la cursurile câte unui profesor - „de exemplu, pe la ale dumneavoastră”, am adăugat, grobian, ca să-i fac plăcere. Colega, nu mă bucur deloc de ce aud, s-a făcut, mustrător, că nu sesizează complimentul Adam Adam. Profesorii dumitale - Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mutatis mutandis, evident - cu zona mai bogată În uscat a Veneției, situată Între Ferrovia și Piața San Marco, acolo unde stradele Înguste decupează dreptunghiuri și pătrate locative de dimensiuni apropiate. Lipseau tăblițele indicatoare care nu-i lasă pe străini să rătăcească de nebuni Într-o ordine imposibilă, În rest... Mai mult ca să-mi verific o convingere decât cu speranța că m-aș putea Înșela, am Încercat să accesez liftul. Era blocat. La fel ca ușile acelor birouri, dormitoare, săli de ședință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
fel. De fapt, nici nu văd ce-aș fi putut să fac potrivit și util În situația dată: să comentez, să Întreb, să-i cer să meargă mai departe, eventual pe varianta scurtă? N-avea nici un sens. Omul din fața mea rătăci câteva zeci de secunde apăsătoare În lumea gândurilor sale tulburi, apoi, fără să-și schimbe privirea, mi se adresă alb, nepăsător: - Ce crezi despre ce-ai auzit până acum? Ceva credeam eu, nimic de zis, dar ezitam să mă pronunț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
poate demonstra absolut orice. - Mai mult sau mai puțin... Aș vrea să adaug ceva la considerațiile dumneavoastră anterioare, altfel foarte rezonabile și pertinente. Să presupunem că odată și odată, la Începuturi, prin măruntaiele vastului proiect numit „experimentul Pământ” s-au rătăcit, accidental sau nu, unele indicii despre ce se Întâmpla de fapt: orice sistem conține În structurile sale un grad oarecare de autoreferențialitate. Unul dintre obiectivele cele mai importante ale Centrului, Încă din timpurile străvechi ale existenței sale, a fost ștergerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
creier Înzestrat cu un minimum de rațiune nu poate admite așa ceva. Eu Însumi m-am Întrebat ulterior, În repetate rânduri, dacă totul se petrecuse aievea sau dacă nu cumva mi-a jucat o festă sinistră cine știe ce atavism ori obsesie paranoidă rătăcită prin subconștientul meu. Nici acum nu accept de plano că unui singur om Îi poate fi rezervată măcar o dată - de două ori, cu atât mai puțin! - o vrăjitorie al cărei grad de probabilitate tinde spre zero! Și nu tinde, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
facil cum Începuseră. Deși ar fi fost normal să se Întâmple invers, când a trebuit să-l parcurg de capul meu, drumul până la camera cu secrete mi s-a părut mai lung și mai Întortocheat decât prima oară. M-am rătăcit de câteva ori, În pofida faptului că nu Înaintam la nimereală: la fiecare bifurcație sau cotitură mă opream, Încercând să refac mental traiectoria din noaptea precedentă și s-o urmez Întocmai. Uneori, reușeam. Precaritatea luminii de care dispuneam reprezenta totuși un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
plecare, alesesem dintre cele câteva brichete pe care le aruncam neglijent În geamantan la fiecare călătorie pe cea mai plină. Da, dar mai aveam nevoie și pentru Întoarcere. Din precauție, În primul rând, și din frica de a nu mă rătăci și de a nu fi În cameră la miezul nopții, când avea să mă caute Eveline, În al doilea, nu țineam flacăra aprinsă tot timpul, pășind mai mult prin beznă și redeclanșând-o doar din când În când. Idee falimentară, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
raporturile și prioritățile, nu ne mai preocupă „de ce?”, În locul lui stăpânește suveran „cum?”, s-a pierdut firul călăuzitor, rostul, sensul..., uităm mereu că trăim pentru a fi, nicidecum pentru altceva, indiferent ce este acest „altceva”... scopul, finalitatea... da, da... am rătăcit drumul și nu mai e cale de Întoarcere la pur-și-simplul pe care ar fi trebuit să-l moștenim la origini, În locul lui deprinzând vocația perversă a ideii de moștenire... răul relelor vieții și al morții noastre... nici nu-ți poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În manualele didactice: Simmel, viața și opera. Nicăieri nu aflasem vreo referire la Filozofia succesiunii sau la ceva care să facă trimitere la ea - o consemnare În periodice, o conferință cu tema respectivă ori dedicată unei problematici adiacente, nici o adnotare rătăcită printre alte hârtii, care să ateste măcar intenția de a se ocupa de chestiunea moștenirii privită ca o instituție de drept civil sau oricum altfel - categorie economică, funcție cutumiară, obiect de speculație metafizică, nimic... Și trebuie să spun că omisiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nici un cuvânt-cheie, nici un indiciu cât de cât valid. La fel de infructuoasă a fost și tentativa de a atribui literelor valorile cifrice din sistemul roman de numerotație: X = 10, L = 50, C = 100, M = 500... N-am făcut altceva decât să mă rătăcesc Într-o nouă avalanșă amețitoare de semne fără cap și fără coadă. Uneori, mi se părea că se Încheagă ceva, că permutarea Încrâncenată a literelor sau succesiunea aleatorie a cifrelor tinde să dobândească oarecare sens. Iluzii pierdute În minutele imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
-li-se la fel de acră ca strugurii la care nu ajung. Am avut și noroc, de ce să nu recunosc, dar norocul Îi ajută pe cei care merită. Totul a pornit de la o scânteie, de la activarea a ceva minuscul, ca un punct rătăcit Într-o infinitate de alte puncte. Asta se Întâmplă așa, ca la radio, la trecerea fără pauză de la o melodie la alta: cea care e pe sfârșite se aude din ce În ce mai Încet, timp În care următoarea intră peste ea și, treptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Spune că ești de acord. Te rog, te implor... - Sunt de acord cu absolut tot ce vrei și ce nu vrei, dar nu văd legătura... - Stai jos și ascultă-mă un minut. Îți amintești cum suna textul În limba română rătăcit printre Însemnările lui Noel Corbu? Dar textul Întreg, nu jumătate din el... - Cuvânt cu cuvânt: „Războiul schimbă ordinea lumii! Cheia este Alexandru cel Mare”... - Întocmai. Fii atentă. Tu te-ai concentrat exclusiv pe a doua propoziție și ai eludat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
prima oară când mă apela. - Mister Adam, ați promis că astăzi Îi veți da un anumit răspuns domnului Redford. Putem ști care este el? „Putem”? Ce vroia să fie acest plural? Și care era cel mai bun răspuns? „Când te rătăcești și nu mai știi Încotro s-o iei, mergi drept Înainte”, mi-a fulgerat memoria sfatul glumeț ,și nu tocmai, al instructorului cu care făcusem școala de șoferi. - Răspunsul este da, am spus, Încredințat că o acceptare În Împrejurarea respectivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
adevărată minunăție - bâigui Metodiu, simțind că-l trec sudorile. — Mda - zise Ximachi, obișnuit cu acest gen de flatări. Dincolo - le arătă el o ușă închisă - avem sala Trupurilor, dar încă nu e gata. Știți cum e: unele trupuri se mai rătăcesc, mai dispar... până le găsești, până le împăiezi... Metodiu încuviință mașinal din cap. Urmă o pauză în care Ximachi își încrucișa mâinile în poală și închise ochii, părând a se cufunda într-o adâncă meditație. Și ziceați că aveți treabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dată doi-trei pești, potolindu-l. Lângă coteț se ridica un soi de magazie unde se înșirau câteva bărci găurite, pline cu rațe. Tot acolo își avea sălașul și câinele. Uitându-se mai cu atenție, Barzovie-Vodă regretă imediat că romanii se rătăciseră atât de iute în sudul Dunării, nepermițând vespasienelor intrarea lor irezistibilă spre Nord. Natura urma să rezolve ceea ce stăpânirea romană n-apucase să împământenească. între timp, nevasta creștinului, Știucî, pusese un ceaun pe foc și-i invită pe înalții oaspeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ochilor noștri a te privi, căci mai pocit chip precum al dumitale n-am văzut de când mama m-a făcut. Dar un chip azi este, mâine nu mai este, fiind în cele din urmă acoperit de pământ. Rămâne sufletul să rătăcească, fluture buimac, prin vremuri, în căutarea altui trup, poate mai arătos. Iar sufletul dumitale, din câte văz, frumos este și vrednic de laudă. — Și-apoi - sări și Barzovie-Vodă - oameni balcâzi, dar vajnici, au fost și-n vechime. Cicero, de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
provizii pentru o eventuală întâmplare neprevăzută și am impresia că prin locurile acestea lipsesc supermarketurile. V-ați supăra dacă ne-am permite să vă invităm? Eu mă consider un excelent bucătar. — Nu se obișnuiește... Nici eu nu obișnuiesc să mă rătăcesc în mijlocul deșertului... Vă rog! Gacel îi aruncă mamei sale o privire întrebătoare; ea avu un moment de șovăială și, în cele din urmă, ridică din umeri. — Adevărul e că de ani de zile n-am mai mâncat mâncare franțuzească. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cunosc oamenii pe care-i întâlnesc în drumul meu. — În cazul ăsta, pot să vă spun că ne aflăm aici din motive politice. — Motive politice? îngăimă perplex și neîncrezător Alain Guitay. Întotdeauna am crezut că tuaregii sunt oameni liberi, care rătăcesc dintr-un loc în altul. Să nu-mi spuneți că a ajuns curva asta de politică până-n ultimul colț din deșert. — Este o poveste lungă. — Îmi plac poveștile la lumina focului în inima deșertului! răspunse Marcel Charrière, foindu-se nerăbdător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
tuaregi, deoarece a fost singurul capabil să străbată de două ori „Pământul pustiu din Tikdabra“. Toată lumea îl admira și-l respecta, dar într-o zi, sunt mai mult de douăzeci de ani de atunci, doi călători aproape muribunzi care se rătăciră în deșert apărură dintr-odată în tabăra noastră. Cum era firesc, le-a oferit găzduire și i-a îngrijit cât a putut mai bine, dar după câteva zile și-a făcut apariția o patrulă a armatei, pe unul din ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
întreba despre cei dispăruți? Deocamdată nimic, deoarece statistica demonstrează că aproape șaizeci la sută din participanți nu reușesc niciodată să ajungă până la capăt. Unii din cauza accidentelor, alții rămân în pană, unii din cauza oboselii și alții pentru că pur și simplu se rătăcesc. Cu toții știm că, după terminarea cursei, zile în șir recuperăm piloții rătăciți în cele mai neașteptate locuri. La momentul oportun, mă voi ocupa de problemă. Îți amintesc că unul este ginerele unui ministru belgian, îi atrase atenția blondul Yves Clos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
la sută din participanți nu reușesc niciodată să ajungă până la capăt. Unii din cauza accidentelor, alții rămân în pană, unii din cauza oboselii și alții pentru că pur și simplu se rătăcesc. Cu toții știm că, după terminarea cursei, zile în șir recuperăm piloții rătăciți în cele mai neașteptate locuri. La momentul oportun, mă voi ocupa de problemă. Îți amintesc că unul este ginerele unui ministru belgian, îi atrase atenția blondul Yves Clos, iar altul, fiul unui bancher italian. — Mi se fâlfăie, răspunse impasibil Alex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
băiete! spuse Yves Clos luându-l prietenește pe după umeri și îndepărtându-se împreună cu el. Și pe mine mă deranjează la fel de mult ca pe tine, dar îl înțeleg pe Fawcett. Dacă s-ar fi oprit cursa ori de câte ori vreun concurent s-a rătăcit, a fost omorât sau sechestrat, nici o ediție nu s-ar fi terminat, și toată șandramaua asta s-ar fi dus de râpă de mult. Ăsta nu-i decât un circ enorm și tu știi că la circ clovnii trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să învățăm de la ei. Nu-mi place lumea aceea - murmură anevoie Gacel. — Nici mie... - recunoscu fratele său. Dar este clar că lumea în care ne-a venit rândul să trăim n-are nici o legătură cu cea a strămoșilor noștri, care rătăceau la voia întâmplării, păstorind și luptând, dar liberi și independenți ca niște stăpâni incontestabili ai deșertului. Noi suntem obligați să ne ascundem într-un ungher mizerabil - și nici măcar aici nu suntem lăsați să trăim în pace. — Dar suntem în continuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
unde se află și ce-ar trebui să facă pentru a ajunge la puțul acela îndepărtat, dacă într-adevăr exista. Dacă exista, fără îndoială că era vorba de Sidi-Kaufa, locul unde trebuia să ajungă în acea blestemată zi când au rătăcit drumul din cauza unui atlas rutier greșit; și făcu un efort, încercând să-și amintească ce văzuse pe hartă, cu toate că era clar că nu te puteai încrede în hărțile alea. Dacă memoria nu-l înșela, acel masiv pietros și singuratic ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ani. — Asta-i cea mai bună armă a noastră - spuse cu hotărâre Gacel. Nevoia ne făcea să urmărim vânatul până în cel mai tăinuit ungher al celei mai îndepărtate peșteri; și îmi amintesc că de mai multe ori ne-am și rătăcit. Cunoaștem terenul ca-n palmă și trebuie să profităm de asta. Dar sunt mulți - și, cu cât am omorî mai mulți, cu atât le-am da celorlalți mai mult timp și mai multe șanse, deoarece ar rămâne mai puțini ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]