1,916 matches
-
exploateze rețeaua dezvoltată în afara României. La 27 octombrie 1955, el a prezentat un raport de activitate al Direcției I de informații externe în Biroul Politic al PMR, prin care se solicita acordarea unei atenții speciale încercării de penetrare a "emigrației reacționare române", în egală măsură cu pătrunderea în mediile politice și militare occidentale. El nu a apucat să-și vadă realizate proiectele, deoarece a fost eliberat din funcția de șef al DIE la data de 16 decembrie 1955. Vasile Vâlcu a
Vasile Vâlcu () [Corola-website/Science/308087_a_309416]
-
atacurile veninoase ale unor critici literari conservatori împotriva tânărului său confrate nu erau străine de moartea lui prematură, Shelley scrie elegia "Adonis", pe care o tipărește în iulie, la Pisa. (Atât Shelley, cât și Keats erau ținta preferată a revistelor reacționare "Quarterly Review" și "Blackwood's Edinburgh Magazine".) Shelley se împrietenește cu Alexandru Mavrocordat, unul dintre conducătorii mișcării de eliberare a poporului grec de sub jugul otoman. (Văr cu prințul Ipsilanti, conducătorul Eteriei, înființată în 1814 la Odesa, cu scopul eliberării Greciei
Percy Bysshe Shelley () [Corola-website/Science/307494_a_308823]
-
urmă tablou nu a fost specificat nominal în niciuna dintre reviste. Între "Revista din Iași" și "Arta Română" au existat polemici intense privitoare la cele două tablouri. Astfel, profesorul Ilie Bărbulescu a comentat în prima dintre ele într-un spirit reacționar, în timp ce A.D. Atanasiu i-a luat apărarea lui Băncilă în cea de-a doua. În luna decembrie 1907, ziarul "Voința Națională" a publicat un articol la rubrica "Știri din Iași", faptul că Octav Băncilă a realizat două tablouri de mare
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
spaniolă: bando de paz) și o parte pentru război (spaniolă: bando de guerra), din primul grup fac parte mencey-i din Anaga, Güímar Abona și Adeje din al doilea grup fac parte cei din Tegueste, Tacoronte, Taoro, Icoden și Daute. Grupul reacționar a reușit să întârzie cucerirea cu 2 ani. Deși forțele spaniole sub „adelantado” (guvernator militar) de Lugo suferă o înfrângere rușinoasă în primă bătălie de la Acentejo în 1494. În final, guanșii sunt înfrânți de tehnologia superioară și capitulează la 25
Tenerife () [Corola-website/Science/306785_a_308114]
-
Din lipsă probelor Tribunalul Poporului îl achita pe Leonard Mociulschi de orice penalitate pentru faptele prevăzute de art. 2. litera d. din Legea Nr.312/1945. În 1947 este trecut în rezervă. Pe 12 august 1948 fiind acuzat că "element reacționar și ostil R.P.R." a fost din nou arestat și închis fără proces "pentru conduită contrară regimului democrat" și trimis la muncă silnica la canalul Dunăre-Marea Neagră, si in colonia de muncă de la Onești. Este eliberat, în baza Deciziei Tribunalului București
Leonard Mociulschi () [Corola-website/Science/307419_a_308748]
-
era adesea numit “stâlpul reacțiunii”; modul cum, la inițiativa Rusiei, a fost înăbușită Revoluția română de la 1848 de către trupele rusești și otomane, ca și regimul de teroare politică introdus în Principate de către trupele rusești de ocupație (în colaborare cu guvernul reacționar impus de acestea, și în flagrant contrast cu politica liberală aplicată în Principate de către ocupația rusească doar cu 14 ani înainte, când teritoriile românești au primit prima lor constituție prin Regulamentul Organic), ca și intervenția trupelor țariste în Ungaria vecină
Războiul Crimeii () [Corola-website/Science/303095_a_304424]
-
revoluții a zguduit Europa, Nicolae a fost vârful de lance al reacțiunii și a intervenit în ajutorul Habsburgilor pentru înăbușirea revoluției din Ungaria. De asemenea, a făcut presiuni asupra Prusiei să nu accepte o constituție liberală. După ce a ajutat forțele reacționare din Europa să înfrângă revoluțiile, se părea că Rusia lui Nicolae I domină Europa. Dominația rusă s-a dovedit iluzorie până în cele din urmă. În vreme ce încerca să mențină status quo-ul în Europa, Nicolae a adoptat o politică agresivă față de Imperiul
Nicolae I al Rusiei () [Corola-website/Science/303154_a_304483]
-
numele de Sardinia-Piemont. Ca o reacție după cucerirea napoleoniană, țara a fost guvernată de monarhi conservatori: Victor Emmanuel I și Carol Felix, care a luptat în fruntea unui contingent propriu în bătălia de la Trocadero și care l-a pus pe reacționarul Ferdinand al VII-lea pe tronul spaniol. În 1831, Carol Felix a fost succedat la tron de conservatorul Carol Albert. Industrializarea Sardininiei a început în 1830. În anul revoluționar 1848, a fost promulgată o constituție, "Statuto Albertino", în urma presiunilor liberalilor
Regatul Sardiniei () [Corola-website/Science/303148_a_304477]
-
a teritoriului polonez, prin care Rusia a primit o parte a Belarusiei și Livonia. După această ciuntire teritorială, Polonia a inițiat un program ambițios de reformă, care a inclus și redactarea și adoptarea primei constituții poloneze, care a alarmat facțiunile reacționare atât din Polonia cât și din Rusia. Folosind pericolul radicalismului ca scuză, aceleași trei puteri au intervenit în Polonia și i-au răpit noi teritorii și au abrogat constituția poloneză în 1793. De această dată, Rusia a căpătat cea mai
Istoria Rusiei, 1682-1796 () [Corola-website/Science/302226_a_303555]
-
Se înscrie în PCR, dar repede dezamăgit de turnură evenimentelor politice, devine, prin atitudinea să contestatara, un ins incomod. În 1950 este exclus din partid pentru întrebările nonconformiste pe care le punea în legătură cu guvernarea comunistă și pentru prietenia cu "elementele reacționare". 1950 - 1985 - Lucrează neîntrerupt la Institutul de proiectări în construcții ISLGC. A fost șef de atelier specializat în calculul structurilor de rezistență pentru construcții. Proiectează un număr impresionant de construcții de locuit și industriale, hoteluri și spitale. A realizat și
Gheorghe Ursu () [Corola-website/Science/302381_a_303710]
-
a reușit să se adapteze tuturor meandrelor vieții politice a Atenei și să-și găsească un loc stabil în evoluția conflictului dintre democrația sclavagistă și grupurile aristocratice conservatoare. În tinerețe, Sofocle a înclinat spre acestea din urmă, simpatizând cu gruparea reacționară a lui Cimon, ca apoi să adere la politica lui Pericle. Spre sfârșitul vieții sale Sofocle a oscilat din nou, ajungând să participe chiar la un complot (în anul 411 i.Hr.) urzit în scopul răsturnării guvernării democratice la Atena. Inconsecvențele
Sofocle () [Corola-website/Science/302495_a_303824]
-
planurile unei operațiuni militare de ocupare a Deșertului Negev, pentru a asigura legătura teritorială cu Iordania. Aceste planuri au fost respinse de Nasser,care se considera un reprezentant al forțelor "progresiste" din lumea islamică și se arăta critic față de "forțele reacționare" din Iordania, Arabia Saudită și Iran. Prin blocarea strâmtorii Tiran, Nasser a câștigat o imensă popularitate în lumea arabă. Devenit protagonistul propagandei anti-israeliene, Nasser a reușit să atragă Iordania în coaliția sa, pentru a convinge, apoi, Arabia Saudită să susțină, cu unele
Războiul de Șase Zile () [Corola-website/Science/302509_a_303838]
-
au participat vikingi din Hordaland, județul de unde sunt și eu. Nimeni nu a legat acest eveniment de incendierea bisericii, nimeni!" Vikernes a declarat în mai multe rânduri că nu este satanist și că el consideră satanismul ca fiind o formă reacționară a creștinismului. El se consideră păgân și acuză creștinismul că a satanizat diverse religii europene pentru a le putea eradica. Ulterior își nuanțează poziția, renunțând complet la orice credință teistă: Dacă e să servească unui scop, atunci păgânismul trebuie să
Varg Vikernes () [Corola-website/Science/302528_a_303857]
-
național-socialistă apropiată de SS, care îl acuza de oportunism și îi reproșa lipsa de convingeri național-socialiste. Revista critica sprijinul pe care Schmitt îl acordase guvernelor anterioare precum și prietenia sa cu juriști evrei. "Împreună cu Jacobi, Carl Schmitt a susținut poziția guvernului reacționar al lui Schleicher în procesul Prusia contra Reichului." Afirmația era incorectă, pentru că în procesul respectiv fusese implicat guvernul lui Franz von Papen. Alte critici i-au fost aduse lui Schmitt de biroul de urmărire a purității ideologice al lui Alfred
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
patriei”. Sub presiunea populară, Gambetta și alți câțiva deputați republicani proclamă republica. Se instaurează un guvern provizoriu care a luat numele de "Guvern de Apărare Națională". În acest guvern au intrat republicani, printre care și Gambetta, dar și mulți monarhiști reacționari, printre care generalul Trochu, care a preluat ministerul de război. Acest minister nu era atașat maselor populare. Pentru muncitorime și pentru întregul popor francez amenințarea lui Bismarck devenise o primejdie națională. După dezastrul de la Sedan trupele germane își deschiseseră drumul
Războiul franco-german () [Corola-website/Science/302632_a_303961]
-
Düsseldorf, unde s-a întors ca guvernator al provinciilor renane și al Wesfaliei, după ce a primit a fi ministru președinte al Prusiei de la 1859 la 1862 la rugămintea prietenului său prințul regent Wilhelm. Carol nu se simțea bine in atmosfera reacționară a societății berlineze. Anii aceștia care au părut a fi pustii și grei au avut o mare însemnătate pentru viața sa de mai apoi. A legat relații intime cu familia regală a Prusiei, totuși nu a avut niciodata legături de
Monarhia în România () [Corola-website/Science/302686_a_304015]
-
au reușit să depășească pe cele britanice în eficiență tehnică și organizare, cucerind chiar și piața insulară. După unificarea oficială din 1871, Bismarck și-a orientat eforturile către desăvârșirea unității naționale sub umbrela prusacă. Atât conservatorismul catolic, conceptualizat de schimbarea reacționară a politicii Sfântului Scaun în timpul pontificatului Papei Pius al IX-lea, concretizată prin dogma Infailibilității Papale, ca și radicalismul clasei muncitoare, materializat prin apariția Partidului Social Democratic din Germania, au ajuns să fie îngrijorate de dezorganizarea diferitelor segmente ale populației
Imperiul German () [Corola-website/Science/302427_a_303756]
-
ca și radicalismul clasei muncitoare, materializat prin apariția Partidului Social Democratic din Germania, au ajuns să fie îngrijorate de dezorganizarea diferitelor segmente ale populației datorată schimbării rapide de la economie bazată pe agricultură la una capitalist-industrială modernă, în condițiile unei tutele reacționare. Cum reprimarea completă atât a catolicilor cât și a socialiștilor a eșuat, politica lui Bismarck numită a "morcovului și bățului" a reușit să potolească ambele grupuri radicale. Obiectivele lui Bismark pot fi rezumate la trei direcții principale: "Kulturkampf," "reforma socială
Imperiul German () [Corola-website/Science/302427_a_303756]
-
semnate în Sala Oglinzilor din Palatul Versailles, în același loc unde în 1871 fusese proclamat Al doliea "Reich". Germania a pierdut teritorii în favoarea Franței, Belgiei și a Poloniei renăscute și a fost obligată să plătească uriașe despăgubiri de război. Conducerea reacționară a lui Bismarck prin cooptare și coercițiune și perpetuarea de către el a virtuților militarismului și guvernării autoritar-autocratice a junkererilor poate fi mai bine înțeleasă dacă se ia în considerație faptul că națiunea fusese unită doar de puțină vreme și, într-
Imperiul German () [Corola-website/Science/302427_a_303756]
-
pentru o reformă urgentă era bineînțeleasă în Rusia secolului al XIX-lea, mai multe proiecte de reformă fiind concepute de Mihail Speranski, Nicolai Mordvinov și Pavel Kiseleff. Eforturile lor au fost zădărnicite până în cele din urmă de aristocrația conservatoare sau reacționară. Politicienii liberali care erau în spatele proclamației din 1861 -Nicolai Miliutin și Iakov Rostovțev - erau conștienți că țara lor era una dintre ultimele state feudale din Europa. Comportarea jalnică a armatei ruse în războiul Crimeii a făcut guvernul rus conștient de
Abolirea iobăgiei în Rusia, 1861 () [Corola-website/Science/302884_a_304213]
-
iar în 1956 secretar-general al PCC. În timpul Revoluției Culturale, Deng, acuzat că ar fi vrut să reintroducă sistemul capitalist în Chină, a fost una din victimele acesteia. A fost numit de către Gardiștii Roșii „mare plantă otrăvitoare”, „rădăcina principala a liniei reacționare burgheze” și a fost caricaturizat cu cap de câine și boț de porc. Deng a fost reabilitat, fiind numit din nou vicepremier, la cca un an și jumătate după ce Lin Biao, vicepreședintele PCC, a murit în 1971 în urma unui accident
Deng Xiaoping () [Corola-website/Science/304478_a_305807]
-
sale, Karl Anton a abdicat în decembrie 1849 în favoarea vărului său îndepărtat, regele Prusiei iar Hohenzollern-Sigmaringen împreună cu principatul vecin de Hohenzollern-Hechingen, au fost anexate Prusiei. După abdicare, Karl Anton a devenit o figură proeminentă în politica Prusiei. După căderea guvernului reacționar Manteuffel în 1858 și asceniunea Prințului Wilhelm ca regent (din motive de sănătate ale fratelui său), a fost numit un nou guvern, liberal moderat, cu Karl Anton președinte al miniștrilor. Pe plan extern, a avut ca scop unificarea statelor germane
Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen () [Corola-website/Science/304488_a_305817]
-
sale lupte, cu scopul de a integra Roma în Regatul Italiei s-au soldat cu eșecuri. Monarhia avea să încredințeze altora visul de cucerire a Romei. Garibaldi a fost, la vremea sa, un mit care a avut și adversari: mediul reacționar și cleric, antirepublican și antisocialist. Tatăl său, Domenico, originar din Chiavari din zona Genova, s-a mutat la Nisa. El era căpitan de marină comercială, iar frații săi erau și ei marinari sau negustori. Mama lui, Rosa Raimondi, provenea din
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
Scherg, Hans Bergel și Harald Siegmund, pentru „infracțiunea de instigare împotriva ordinii sociale și agitație”, unul din capetele sale de acuzare fiind și poezia sa nepublicată "Die rote Lüge" (Minciuna roșie). Alte probe ale acuzării privind activitatea sa literară, considerată reacționară, includeau poezia "Die Mauern von Jericho" (Zidurile din Jericho) și povestirile-fabulă din volumul "Ratten von Hameln" (Șobolanii din Hamelin”). Martorul principal al acuzării a fost scriitorul Eginald Schlattner.. În urma curentului de „liberalizare” din anii '60, în prima etapă, în 1962
Wolf Aichelburg () [Corola-website/Science/303797_a_305126]
-
Berindean, încadrat pe atunci ca simplu muncitor, dar nu a fost luat în considerare de Departamentul Cultelor. Spre seară, Securitatea l-a arestat pe Vasile Chindriș împreună cu toți preoții care au săvârșit liturghia, precum și pe laicii considerați organizatori ai ""manifestației reacționare"", între care s-a numărat Vasile Fărcaș, fost președinte al Tribunalului Cluj. Tribunalul Militar l-a condamnat pe părintele Vasile Chindriș la șapte ani de închisoare grea, iar pe ceilalți preoți și credincioși, la mulți ani de temniță grea. Episcopul
Vasile Chindriș () [Corola-website/Science/303911_a_305240]